Mesagerul Hunedorean : Licitaţia pentru deponeul ecologic de la Bârcea Mare a fost anulată.

    69
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    • 2
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
      2
      Shares

    Greu, foarte greu cu desemnarea operatorului

    02-deponeu-ecologic-1Natalia Bumbac

    Temerile administraţiei judeţene privind prelungirea la nesfârşit a procedurilor pentru stabilirea unui operator la deponeul ecologic de la Bârcea Mare s-au adeverit. Licitaţia pentru atribuirea serviciului de operare va trebui reluată de la zero, fiind anulată de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC).
    Recent, CNSC a dat soluţia la contestaţia depusă de RETIM Ecologic Service, una dintre firmele care s-au înscris la licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Hunedoara pentru a obţine administrarea gropii ecologice. „Admite în parte contestaţia SC RETIM Ecologic Service SA, în contradictoriu cu UAT Judeţul Hunedoara şi anulează întreaga procedură de licitaţie deschisă şi organizată în vederea atribuirii contractului de concesionare având ca obiect Delegarea gestiunii serviciului de operare şi administrare a Centrului integrat de management al deşeurilor (CMID) Bârcea Mare (…)”, se arată în decizia CNSC.

    „Refacem caietul de sarcini”
    „Întreaga licitaţie pentru atribuirea contractului de concesionare a CIMD a fost anulată. Trebuie să refacem caietul de sarcini, după care, îl vom supune aprobării consilierilor. Nu am stabilit în momentul acesta un termen până la care caietul de sarcini trebuie să fie gata. Cred că va dura aproximativ 30 de zile. Totodată, documentaţia trebuie întocmită conform noii legi a achiziţiilor publice, intrată în vigoare ulterior deschiderii acestei licitaţii. Apoi, va fi pusă pe SEAP, unde va sta 52 de zile”, a afirmat Dan Stoian, administratorul public al judeţului.
    Întrebat dacă modificările din caietul de sarcini presupun şi creşterea tarifelor pentru depozitarea deşeurilor la deponeul ecologic, acesta a spus cu nu se va „umbla la tarife”. Dan Stoian a mai declarat că suma de bani alocată firmei de consultanţă care a întocmit documentaţia pentru licitaţie şi care se va ocupa în continuare de acest aspect nu va fi majorată sau suplimentată în urma intervenţiilor în caietul de sarcini.


    Raspandeste cu incredere
    • 2
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
      2
      Shares

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here