Grid Modorcea Corespondenţă de la New York : Viziune în mișcare

0
22
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Ce înseamnă un mare muzeu? În primul rând, capacitatea de a organiza retrospective. O retrospectivă a unui artist presupune un travaliu imens, uneori de ani de zile, fiindcă este vorba de a aduna informații, documente și lucrări din toată lumea, din marile muzee care dețin opere reprezentative ale artistului respecitv. Nu a fost dată să merg la Guggenheim Museum, să nu văd o mare retrospectivă a unui artist sau altul, evident, moderni sau contemporani. Retrospectiva are avantajul că spune toată povestea unui artist, îl prezintă pe toate fețele, de la facere la desfacere, cum ar spune Eminescu.

De data acesta, artistul se numește László Moholy-Nagy (1895 – 1946), artist evreu născut în Austro-Ungaria, cu studii la Viena și Berlin, unde se întâlnește cu mișcarea Dada, care are un mare rol în viziunea sa imagistică, a geometrizării onirice a spațiilor. De aici creează anumite forme care anticipeză genul surrealist cadavre exquis. Sigur, cel mai mult a fost influențat de constructivism, care îi va marca structurile, orientându-l spre abstracționism. În 1922, descoperă mișcarea Der Sturm și începe să aibă experiențe fotografice și cinematografice, descoperind fotograma picturală. În 1923, creează picture enamel / imagine smălțuită. Va descoperi și se va atașa puternic de mișcarea Bauhaus a lui Walter Gropius. Câțiva ani, Moholy-Nagy se va axa pe fotomontaj, pe ceea ce el va numi photoplastică. De fapt, el a descoperit că se pot crea fotograme fără camera de filmat. A folosit pentru prima oară material industrial în pictură și sculptură. A făcut experimente cu lumină, materiale transparente, varii spații și mișcare. Totul însă nu gratuit, folosind abstracțiunea pentru a vorbi despre rolul artistului în lumea de azi.

Important este să reținem că a fost și realizator de filme. Celebru este Light Prop for an Electric Stage (1929), în care descrie dorința sa de unire a artei și tehnologiei, idee care va face istorie în America prin mișcarea Zeitgeist. În următorul film, Light Play: Black-White-Gray (1930), este și protagonist. Ascensiunea nazistă face dificilă viața avangardiștilor în Germania și în 1934 ajunge cu familia în Olanda, apoi la Londra. În 1937, este chemat în Statele Unite, la Chicago, unde fondează mișcarea The New Bauhaus. Aici s-a dedicat mult pedagogiei. A înființat Școala de design, care a devenit Institutul de design, apoi Institutul de tehnologie. A creat cea mai originală operă din Statele Unite, care uimește și azi, deși mulți îl taxează drept teribilist și nonconformist. Sinteza sa teoretică este cartea Vision in Motion, apărută postum, în 1947.

Aici Moholy-Nagy își expune concepția revoluționară, legată de arta cinetică, realizare cu care va rămâne în istoria artei moderne. A dus foarte departe căutările unui Vasiliy Kandinsky, singurul artist abstract cu care poate fi comparat la nivelul formelor geometrice. Dar Moholy-Nagy este artistul care a inovat relația dintre artă și tehnologie. A urmărit cu fascinație, aș spune, ideea de a crea opera sincretică, prin care să îmbine lumina, umbra, transparența și mișcarea. Continuând să studieze efectele cinetice, implicit cinematograful, experimentând fotografii color pe peliculă de 35 mm, el a creat așa numitul Space Modulator, un hibrid între sculptură și pictură, forme realizate din Plexiglas şi expuse în partea finală a expoziției (etajul 7). El a fost și un remarcabil teoretician. A crezut în potențialul artei de a fi un vehicol pentru transformări sociale, lucrând mână în mână cu tehnologia pentru binele umanității. Prin definiție, Moholy-Nagy este un inovator, a experimentat în varii medii și cu varii mijloace, creând o mișcare fluidă între artă și aplicația ei, urmărind să realizeze o adevărată gridophanie, o rețea originală între viață, artă și tehnologie. Şi să nu uităm, impulsul prim a pornit de la dadaism, leagănul suprarealismului.

Expoziția are titlul Moholy-Nagy: Future Present și are o natură interdisciplinară, exprimă ideal ceea ce germanii numesc Gesamtwerk, adică opera totală. Guggenheim a reușit această retrospectivă cu ajutorul artistei Hilla Rebay, născută în Germania și care s-a specializat în studiul operei lui Moholy-Nagy.

De-a lungul timpului, m-am întâlnit constant cu opera lui Moholy-Nagy. Nu exista eveniment plastic, târg de artă sau expoziții avangardiste să nu văd câte o lucrare-două semnate de acest artist singular. Îl știam, deci, îi marcam prezența, îl puneam inevitabil în paleta marilor avangardiști ai secolului 20, dar nu puteam să spun clar de ce. Poate și fiindcă viața sa e legată de orașul Sighet, nume care vine de la dacicul zeget (fortificație), unde Moholy-Nagy a absolvit gimnaziul, loc unde a revenit în momente mai grele. Evident, îi simțeam noutatea, dar fără să găsesc nici un fir cu avangardismul românesc. Însă această retrospecitvă de la Guggenheim Museum mă face să-l recuperez integral, îmi oferă șansa de a-l socoti printre creatorii artei moderne. Așa cum știu care este locul lui Matisse, faţa nebănuită a lui Degas, cu peisajele lui nefireşti, aşa cum ştiu de ce îl

divinizez pe Brâncuși, aşa cum consider că al doilea reper fundamental al României plastice, după Brâncuşi, este suprarealismul, acum știu de unde să-l iau și pe Moholy-Nagy.

 

 

Grid Modorcea

Corespondenţă de la New York


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here