Liber in Teleorman – Povestea de succes a unui tânăr fermier din Teleorman – Mihai Rezeanu :

0
28
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 “Atâta vreme cât voi avea interese private, nu mă voi implica în politică”

Sondajul nostru

Din dorinta de a cunoaste intentia actuala a cititorilor nostri, privind participarea la vot si modul in care ati vota actualele partide parlamentare, va rugam sa raspundeti la urmatorul sondaj:

View Results

Loading ... Loading ...

mihaiCarmen Dumitrescu

Mihai Rezeanu are 37 de ani, 38 de angajați în subordine, 2100 de hectare de pământ și o afacere de milioane. Pornind de la aceste câteva informații simple, este mai mult decât evident faptul că avem de-a face cu o poveste de succes. Când a absolvit Academia de Științe Economice, tânărul Mihai Rezeanu a căutat o oportunitate de afacere în Teleorman, acest județ cu imens potențial agricol, unde numai leneșii nu reușesc să scoată bani din pământ. Ambițios și vizionar, Mihai a văzut în fondurile europene o perspectivă demnă de avut în vedere, într-o perioadă în care banii externi erau direcționați cu dedicație. Numai că tânărul s-a gândit că un proiect bine scris poate face diferența între eșec și succes, așa că și-a pus munca și ambiția la încercare, reușind să obțină fonduri europene, pe lângă cei care erau deja abonați la finanțare. A fost suficient un start bun, pentru ca teleormăneanul să pună bazele unei afaceri ce avea să-i aducă nu doar un trai mai bun pentru sine și ai săi, ci și recunoașterea meritelor sale într-un domeniu care avea să-i devină pasiune definitorie. Pentru că, la fel ca toți ceilalți oameni reușiți din lumea asta, Mihai Rezeanu a înțeles că nu poți pune prea multe cărămizi într-o construcție care nu-ți place. Așa că și-a urmat instinctul și pasiunea, reușind ca astăzi să fie proprietarul unei afaceri de anvergură, cunoscută în județ sub titulatura Refdan Com Islaz.

R. Cum a început povestea afacerii dumneavoastră?

M.R. În primul rând, cred că e o poveste de succes, în ideea în care m-am luptat de unul singur pentru a o putea spune astăzi. Avem o fermă în comuna Islaz și 2100 de hectare de pământ, cumpărate în perioada 1991 – 2016. Noi ne-am apucat de agricultură (când spun “noi” fac referire și la tatăl și fratele meu) în anul 1998. Și în acest moment dispun de utilajele necesare, de proiecte și de fonduri, ceea ce într-adevăr, nu e puțin lucru. Am terminat Academia de Științe Economice și imediat după absolvirea facultății, am început să caut oportunități de afaceri. Evident, m-am gândit la posibilitatea finanțării externe, doar că la momentul acela, fondurile europene erau accesate de un anumit segment de investitori. Dar nu m-am descurajat și am scris un proiect, două, trei și eu am fost unul dintre cei care au reușit pe lângă acel nucleu de beneficiari. Afacerea s-a dezvoltat, grație unei implicări și a unui efort constant, astfel că mă pot declara mulțumit de ce am realizat. Problema cu afacerile în agricultură e că nu poți să-ți faci un plan pe termen lung. Și ar mai fi problema lipsei de investiții în infracstructura mare, investiții pe care numai statul le-ar putea face. Agricultura nu e, deci, un domeniu cu evoluție predictibilă, pentru că la noi nu se face nimic în acest sens. De aceea, eu nu pot să investesc continuu într-o necunoscută. Dacă s-ar investi, de exemplu, în irigații, ar fi perfect pentru toată lumea. Dar asta nu se face la nivel macro. Eu am fost printre primii care au investit în cultura vegetală. Nu știu… lipsa de predictibilitate vine și din alte direcții. De exemplu, subvențiile întârzie mereu. În plus, subvențiile sunt impozitate și asta nu se întâmplă decât în România. Toată lumea vede subvenția ca pe un mod de ajutorare a agricultorului, dar gândiți-vă la faptul că situația e similară cu cea în care merge bolnavul la farmacie. Compensarea rețetei este o formă de ajutorare a bolnavului sau a companiilor farmaceutice? Și atunci înțelegem și pe cine ajută subvenția, de fapt… De exemplu, eu acum am primit subvenția pe 30 iunie… Cred că trebuie asumate niște termene, pentru că, în mod firesc, întârzierea subvențiilor are efecte pe termen lung asupra agriculturii.

R. Cum se desfășoară colaborarea cu mediul instituțional public?

M.R. Colaborarea cu instituțiile publice e foarte proastă. Nu știu… când fermierul intră în instituția publică este perceput ca un moșier. E cam ca în anii 50. Eu așa simt…

R. V-ați gândit vreodată să schimbați aceste lucruri care vă deranjează, prin implicarea în politică?

M.R. Atâta vreme cât am interese private nu mă voi implica în politică. De fapt, cred că asta e piatra de temelie a politicii: cât nu ai terminat de făcut lucruri pentru tine, nu are niciun sens să începi să faci lucruri pentru alții. Abia când nu mai vrei nimic pentru tine, te poți dedica celorlalți… Oricum, în următorii 8 ani sigur nu mă implic în politică, pentru că nu aș avea unde să mă implic. Din punctul meu de vedere, politica ar trebui să fie a elitelor. Ori, eu lângă elite ca Vanghelie nu am ce căuta.

R. Vă simțiți sprijinit de stat?

M.R. Păi faptul că se face taxare inversă la cereale în 2016, la inițiativa guvernului tehnocrat, este un sprijin. Adică eu mă simt ajutat. Din păcate, ne lipsesc specialiștii și forța de muncă calificată…

R. În agricultură?

M.R. Sigur! Există această preconcepție că în agricultură există forță de muncă calificată. Dar nu e chiar așa. Foarte puțini teleormăneni sunt angajați în agricultură. Iar noi avem o mare problemă în recrutarea oamenilor buni, pentru că o mare parte a lor a plecat în străinătate. Deci, în câteva cuvinte, lipsește procesarea, lipsesc specialiștii, investițiile în infrastructura mare și accentul pe introducerea de culturi noi. De exemplu, eu vreau să introduc cultivarea de ricin, in și cânepă. Cred că nimeni nu mai cultivă așa ceva în Teleorman sau, cel puțin, nimeni nu cultivă la nivel mare așa ceva.

R. Cum vedeți evoluția dumneavostră de acum înainte?

M.R. Eu cred că succesul unui om stă în muncă, în noroc și în seriozitate. Toată lumea zice că ar trebui aduși investitoti străini în Teleorman. E discursul pe care l-am auzit cel mai des la politicienii noștri. Dar de ce să aduci investitori străini, când îi poți sprijini să se dezvolte pe cei locali? Eu voi încerca, probabil, să fac procesare pe viitor și voi rămâne în acest domeniu. Din punctul meu de vedere, agricultura mare trebuie industrializată. Pentru că oricum țăranul nu va dispărea niciodată de pe piață. Doar că drumul lui e tradiționalul și produsele bio. Eu, la 2000 de hectare nu pot să merg nici pe tradițional, nici pe bio.

R. Unde vă vedeți peste 10 ani?

M.R. Încă simt că sunt la început de drum… Poate peste zece ani mă voi opri cu afacerea și voi intra în politică. Eu știu că e acum o modă cu tinerii în politică, dar până una alta, ei trebuie să și demonstreze ceva.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here