AM Press : Imposibila întoarcere la Iliescu

    0
    33
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

     Lucian Avramescu
    Imposibila întoarcere la Iliescu
    Sondajul nostru

    Din dorinta de a cunoaste intentia actuala a cititorilor nostri, privind participarea la vot si modul in care ati vota actualele partide parlamentare, va rugam sa raspundeti la urmatorul sondaj:

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Cineva, persoană cu urechea lipită mereu de bătaia de inimă sau de baros a politicii îmi spune, sprijinindu-se pe un titlu al lui Marin Preda, că este imposibilă întoarcerea la Iliescu. Referirea nu este la octo spre nonagenarul Ion Iliescu, bătrânelul vioi încă de azi, ci la mineriade, manifestații și contramanifestații, în care clasa muncitoare ieșea în stradă la strigătul politic: salvați țara de moșierii pe care-i aduc Rațiu, Coposu și Câmpeanu. Nu striga neapărat cel cu zâmbet mereu larg, ci de-ai lui, destui. Între timp cei trei ”vânzători” de țară au murit, iar țara a fost dată, cu totul, fără contribuția defuncților la negocierile de tejghea. Cei care au negustorit direct și au strălucit în darea pentru nimic a Românicii, umflându-și doar ei buzunarul conturilor, au ajuns mari, unii chiar – prin vot democratic și entuziasm colectiv – președinți.
    Eu, nimerindu-mă zilele astea prin diverse cătune și rămânând la taifas cu diverși foști ceapiști, oameni de bază ai societății, persoane cumsecade, îmi dau seama că întoarcerea este perfect posibilă. Imposibila întoarcere la Iliescu este, deci, ca și făcută. Dacă e nevoie cu mineriade, le facem și pe alea, fără mineri e drept că nu mai sunt, dar îi îmbrăcăm, pe metoda știută, pe alții care pot juca orice, mai puțin Hamlet, în salopete. Vestea că se va trage în populație, din diverse poziții, a fost dată. Trăgătorii cu praștia îi alertează pe trașii în praștie și-i scoală vigilenți din somnul cel de moarte pentru a-i nimeri mai bine.
    Fostul partid, care conduce fără întrerupere România de 26 de ani, prefăcându-se uneori că rămâne în opoziție, e pe cai mari în sondaje, dar – în destule locuri – și pe teren. Cum se cocoață mereu pe umerii primitori ai patriei? Prin metode exersate. Și apoi nu se cocoață. E acolo, rămas din vechime, ca un cod genetic. De ce nu-l dă nimeni jos? Fiindcă și în partea ailaltă e tot el, deghizat. În PSD e, firește, un PSD. Dar un PSD respiră bine și în PNL și în ALDE și în PRU și, am bănuiala, și în UDMR. Au și ungurii pesediștii lor. Nu știu cât de pesedist este Iohannis, dar nu m-aș mira să-l aflu cu carnet într-o zi, fiindcă în fiecare politician român e un mic fesenist care se face mare.
    Va fi, după o nouă duminică încețoșată de decembrie, o transformare a imposibilului în posibil? Învățată cu un drog, România s-ar sufoca fără el. Așa, drogată, o mai târâie.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here