Acasă Stiinta & Tehnica Ecologie Pandurul – Greenpeace : Acordul de la Paris aduce sfârşitul combustibililor fosili

Pandurul – Greenpeace : Acordul de la Paris aduce sfârşitul combustibililor fosili

60
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 Acordul de Mediu de la Paris, ratificat de 72 de state ale lumii, a intrat în vigoare vineri, ecologiștii având astfel motive să fie bucuroși, cei de la Greenpeace România dând publicității un comunicat de presă în care vorbesc despre „sfârșitul erei combustibililor fosili”.

Statele își vor orienta producția de energie electrică spre resursele regenerabile și, treptat, vor renunța la cărbune, în special, lucru pe care ecologiștii l-au cerut tot timpul. Acum ei folosesc ocazia respectivă pentru a pune în discuție încă o dată nevoia creării de alternative în zonele care depind de industria extractivă a cărbunelui, Gorjul fiind într-o astfel de situație. „În cazul țărilor din Sud-Estul Europei, între care și România, reprezentanții Greenpeace România consideră că trecerea de la combustibili fosili la energie regenerabilă impune și o tranziție economică a zonelor afectate. Astfel, zonele monoindustriale, precum județul Gorj, a căror economie este construită în jurul lignitului, trebuie să dezvolte din timp noi sectoare economice în măsură să asigure veniturile și locurile de muncă. Înainte ca sectorul cărbunelui să ajungă la final, sunt necesare strategii de dezvoltare clare, asumate local la toate nivelurile și agreate prin consens politic, pentru următorii 5, 10 și 15 ani”, se arată în comunicatul de presă al Greenpeace România.

Coordonatorul campaniilor Greenpeace, Ionuț Cepraga, susține că țara noastră va fi pusă în situația de a închide în următoarea perioadă o parte din capacitățile sale de producție ce folosesc drept resursă cărbunele. Termocentralele din diverse zone ale țării și-au limitat deja activitatea în ultimii ani, iar cele din Oltenia par să nu aibă nici ele o perspectivă prea sigură, în ciuda investițiilor uriașe care s-au făcut în ele pentru a respecta parametrii de mediu. “Pe termen mediu, o parte din unitățile de producție a energiei electrice vor fi dezafectate, în special termocentralele ce nu pot intra pe piața de energie fără ajutor de stat și nu sunt îndeajuns de flexibile pentru un sistem energetic în care ponderea surselor regenerabile este în creștere. România poate deveni un exportator de energie electrică și mai important în regiune, cu condiția ca evoluția capacității instalate să nu implice distrugerea râurilor, ocuparea terenurilor agricole, afectarea ariilor protejate sau sprijinirea prin ajutor de stat a sectorului nuclear și al combustibililor fosili. Capacitatea de producție a energiei electrice trebuie să evolueze către unități de mici dimensiuni, flexibile ca funcționare, distribuite cât mai uniform pe teritoriul țării, și nu în direcția unor noi termocentrale, reactoare nucleare și hidrocentrale mari”, susține reprezentantul Greenpeace.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here