AGERPRES : Sarbatori Religioase – 10 noiembrie

0
26
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ortodoxe
Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart; Sf. Mc. Orest

Greco-catolice
Sf. ap. Sosipatru, Erast și cei împreună cu ei, din cei 70; Sf. m. Orest

Romano-catolice
Ss. Leon cel Mare, pp. înv.; Oreste, m.

Sfinții Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 10 noiembrie.
Toți cei șase sfinți fac parte din cei șaptezeci de apostoli ai Mântuitorului Hristos. Sfinții Olimp și Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, împreună au fost martirizați de Nero (54-68), la Roma.

Sfântul Sosipatru, pe care îl pomenește Sfântul Apostol Pavel în Epistola către romani, a fost episcop al Iconiei, săvârșindu-se în pace.

Sfântul Erast, pe care în aceeași epistolă îl pomenește Sfântul Apostol Pavel, mai întâi a fost iconom al bisericii Ierusalimului, după aceea, fiind episcop al Paneadiei (Palestina), s-a mutat la Domnul.

Sfântul Cvart, episcopul Beritului (Fenicia), a pătimit pentru dreapta credință și a convertit mulți greci la credința creștină.

Sfântul Terțiu a scris epistola Sfântului Pavel către Romani și a fost al doilea episcop în Iconia, după Sfântul Sosipatru (Romani 16, 22).

Astăzi este pomenit și Sfântul Mucenic Orest. Originar din orașul Tiana (Capadocia — Asia Mică), Sfântul Orest a fost doctor creștin. În timpul persecuției împotriva creștinilor declanșată de împăratul Dioclețian (284-305), a fost supus la multe chinuri. Și-a dat sufletul după ce un cal sălbatic l-a târât 24 de stadii (stadiu — 185 m) departe de cetatea Tiana.

AGERPRES/ (Documentare — Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here