Acasă Stiinta & Tehnica Economie Mesagerul Hunedorean : Directorul Termocentralei Mintia, destituit din funcţie

Mesagerul Hunedorean : Directorul Termocentralei Mintia, destituit din funcţie

140
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sorina Popa

Directorul Termocentralei Mintia, Florian Şandru (foto), a fost destituit din funcţie, de către Michael Melczer, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara.
Noul şef al Termocentralei Mintia va fi Ioan Conţ, fostul şef Departament Energie. Schimbările intră în vigoare din data de 19 decembrie 2016. Postul lui Conţ rămâne neocupat, deocamdată.
Michael Melczer a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „la Termocentrala Mintia este o dezorganizare totală. Joia trecută, doi salariaţi de acolo, doi Dorei, ca să spun aşa, au reuşit să decupleze Grupul Energetic nr. 3. Este inadmisibil ce s-a putut întâmpla. Nu este nici o procedură la Mintia. Corpul meu de control a făcut o anchetă şi a constatat că nu sunt proceduri la Termocentrala Mintia care să reglementeze zonele de mişcare ale personalului şi ale intervenţiilor. Toţi au fugit după funcţii acolo. Nu este o decizie politică, această destituire, Florian Şandru este membru PNL, dar şi Ioan Conţ este liberal. Am trimis o comisie la Termocentrala Mintia ca să vedem ce facem pe viitor să nu se mai întâmple aşa ceva”.
Contactat, directorul Florian Şandru a afirmat că nu este vinovat pentru incidentul cu Grupul nr. 3. „Eu oricum eram în concediu când s-a întâmplat asta, iar responsabili erau informaticienii, nu eu. M-a destituit domnul Michael Melczer, din 19 decembrie trec pe postul de şef Serviciu Termoficare. Mai mult, am înţeles că ni se va imputa, mie şi altora, paguba produsă. Nu este corect cum s-a procedat”, a declarat Florian Şandru.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here