Hitler- un fost dictator, meloman si modern!

0
66
Raspandeste cu incredere
  • 32
  •  
  •  
  • 4
  •  
  •  
  •  
  •  
    36
    Shares

Sondajul nostru

Thomas CSINTA

Din surse neoficiale (dar fiabile!) aflam ca unul dintre fostii ofiteri superiori ai RSS (Serviciile Secrete Ruse[1], FSB – Federal Security Service of the Russian Federation – fondat pe 12 aprilie 1995, sucesorul KGBKomitet Gosudarstvennoy Bezopasnosti), Lev Besymenski, însarcinat cu perchezitionarea Bunker-ului[2] lui Adolf Hitler (Führerbunker – Cartierul General al Führer-ului) dupa caderea Berlinului in mâinile aliatilor în 1945, ar fi “sustras” (ilegal sau legal, cu acordul celor aflati în preajma lui !) din biroul acestuia o colectie de discuri, care împreuna cu alte efecte personale ale acestuia urmau sa fie expediate, la o adresa secreta, în capitala landului Bavaria, la München.

Interesant este faptul ca  aceasta colectie nu ar fi fost expediata la adresa stabilita niciodata si Lev Besymenski ar fi pastrat-o în “seiful” sau personal (un “cufar” metalic cu obiecte si efecte personale ale lui Hitler, precum si a altor demnitari nazisti !) ascuns în podul unei case de vacante aproape de Moscova, într-un secret total, timp de aproape 6 decenii, fara ca cineva sa fi avut sansa sa o descopere pâna la moartea sa, anul trecut în iunie, la vârsta de 86 de ani!

Este Alexandra Besymenski, fata fostului agent secret, care ajunge în posesia acestei colectii cu ocazia demersurilor juridico-administrative pe care trebuia sa le efectueze în legatura cu succesiunea proprietatii tatalui ei.

Colectia impresionanta de discuri al Führer-ului compusa din 129 de piese pune în evidenta, în primul rand, admiratia dictatorului national socialist pentru muzica lui Richard Wagner (1913 – 1883, compozitor, scriitor, director de teatru, sef de orchestra si polemist german, în perioada romantica), care de altfel ar fi “respectat” cu strictete, dupa parerea lui, atât ideologia nazista a rasei pure din celebra sa opera, “Mein Kampf”, cât si convingerea ferma a Füher-ului ca muzica germana si în special, cea compusa de Wagner, fara rezeve, ar fi o muzica “superioara” fata de tot ceea ce exista în acel moment în lume, in “materie” de muzica clasica. În al doilea rând, colectia este si un document “martor” care atesta gusturile muzicale ale lui Hitler, precum si “slabiciunea” lui pentru cei care în calitatea lor de “oameni inferiori” (cu precadere, evreii), n-ar fi existat niciodata, contrazicându-se singur în propria sa ideologie, una dintre cele mai stupide din întreaga istoria a omenirii!

Ironia sortii face ca dupa cel de-al 2 Razboi Mondial (1939 – 1945), Lev Besymenski, studiaza istoria la Universitatea din Moscova, devenind istoric, iar ulterior, profesor universitar de istorie universala la Academia Militara din Moscova si contrar propriei sale vointe de a face publica materialul, este “obligat” sa-l tina ascuns, într-un mare secret, pentru a nu fi acuzat de furt, din Bunker-ul Führer-ului in 1945, dupa moartea acestuia.

Din scrisorile Alexandrei catre tatal ei (ale caror copii sunt în posesia unui coleg, jurnalist investigatie de la Berliner Zeitung[3] care doreste sa pastreze anonimatul), s-ar parea ca înca din 2004 Alexandra l-ar fi convins pe tatal ei sa “formuleze autoritatilor germane o versiune noua, credibila” relativ la conditiile în care ar fi ajuns în posesia documentelor : Inregistrari de muzica clasica interpretata de catre cele mai reputate orchestre din Germania si Europa, cu cei mai buni solisti ai epocii“. Însa, pâna la moartea lui, acesta nu a dezvaluit locul unde materialul documentar ar putea fi gasit.

Descoperit de catre Alexandra, care o face publica, aflam cu mirare ca printre preferintele lui Adolf Hitler figurau evident si uvertura “Vasul fantoma” (Olandezul zburator) de Richard Wagner sau sonatele pentru pian ale lui Ludwig van Beethoven (incompatibile cu trairile emotionale ale unui dement, un monstru !), dar si operele unor compozitori rusi de renume ca Rachmaninov, Borodine sau Ceaikovski, ceea ce contrazicea profund teoria sa, impartirea lumii in rase “superioare” si “inferioare “. În plus, exista printre inregistrari si unele interpretari ale lui Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893, compozitor din epoca romantica) de catre violonistul Bronislaw Huberman (1882 – 1947,evreu polonez) care a fost obligat sa paraseasca Viena pentru a-si salva viata, când în 1937, Hitler însetat de putere s-a “extins” cu “Imeriul (sau) German”  în Austria.

Sau înca, unele piese ale pianistului  Artur Schnabel (1882 – 1951, pianist, compozitor si pedagog austriac de origine evreu), el insusi “fugarit” de catre dictator, “peste mari si tari“, mama caruia, ulterior, a fost deportata si ucisa de catre nazisti, în numele ideologiei rasiale (rasei superioare) a lui Adolf Hitler.

În sfarsit, oare cand dictatorul afirma ca “arta evreiasca niciodata n-a existat” era neinformat, nestiutor sau necunoscator a tot ceea ce este frumos în arta sau avea o “slabiciune” diabolica pentru ceva ceea ce era stupid, virtual, realmente inexistent? Din pacate, spre ghinionul lui si din fericire spre binele omenirii, ambele “variante” au fost “necastigatoare” pentru el. Pentru ca oricum, Hitler si ideologia sa rasiala nu au adus decat nenorocire omenirii si înclusiv, lui însusi.

______

[1] URSS a avut de–a lungul existentei sale un numar important de Agentii ale Serviciului Secret. Prima astfel de agentie creata de catre Lenin,  dupa victoria Revolutiei Bolsevice  (Marea Revolutie Socialista din Octombrie – vezi si articolul autorului: “Octombrii rosii”), a fost CEKA (ЧК), înfiinata, pe 20 decembrie 1917. Ofiterii acestei organizatii politienesti erau denumiti cekisti, nume folosit si astazi în mod neoficial pentru lucratorii FSB (Serviciul Federal de Securitate) al Rusiei, succesorul KGB–ului sovietic. Pentru cele mai multe Agenţii ale Politiei secrete, operatiunile secrete erau doar o parte a activitatilor lor.  Într-un raport intitulat “Potentialul nuclear individual al tarilor” (The Nuclear Potential of Individual Countries) de acum cativa ani, Serviciul Secret de externe al Rusiei (Служба Внешней Разведки, SVR) considera ca: Algeria, Argentina, Brazilia, Egipt, Israel, India, Irak, Iran, Republica Populara Democrata Corea, Libia, Pakistan, Corea de Sud, Taiwan, Africa de Sud, Japonia si Romania, reprezinta un potential risc nuclear. [A se vedea si articolul : КГБ (“KGB”)] .

[2] Führerbunker-ul este numele uzual, utilizat pentru desemnarea unui complex de sali (spatii) subterane la Berlin, de unde Adolf Hitler (20 aprilie 1889 – 30 aprilie 1945, fonatorul celui de-al 3-lea Reich) ar fi coordonat o parte dintre atacurile Germaniei nazite in cadrul Puterilor Centrale, contra Puetrilor Aliate, in timpul celui de-al 2-lea  Razboi Mondial si unde s-a si siuncis la sfarsitul acestuia. Din cercetari de arhiva, rezulta ca acest Bunker ar fi fost al 13-lea si ultimul dintre Cartierele generale ale Führer-ului (Führerhauptquartiere). În realitate existau 2  bunkere, legate intre ele prin intermediul unori scari dreptunghiulare (si nu in spirala cum sunt prezentate in unele documente!): Vorbunker-ul (cel vechi, construit in 1936), situat sub holul mare al Cancelariei (in spatele celei vechi) si Führerbunker-ul (cel recent, construit in 1943 de catre intreprinderea Hochtief in cadrul unei ample constructii berlineze inceput in 1940), situat la cca 8,2m sub gradina Neue Reichskanzlei (noua Cancelarie a Reich-ului) pe Wilhelmstraße N°77, (azi la cca 125m, la nord de Noua Cancelarie pe fosta Voßstraße N°6) ceva mai jos decat Vorbunker-ul si putin mai la vest (sau vest/sud-vest). Acest complex era protejat de catre o structura din beton masiv cu o grosime de cca 4 m si era impartita, pe doua nivele, in 30 de incaperi mici, prevazuta cu o iesire de urgenta catre gradina si alte cateva iesiri catre cladirile principale. Adolf Hitler ocupa în sectiunea noua o parte din camerele din fund, iar în februarie 1945, nu cu mult timp inainte de a se sinucidae, ele erau inca mobilate cu mobila de lux si obiecte de arta de mare valoare, sustrase sau recuperate din Cancelarie.

 

[3] Creat în 1945 in Berlinul de Est, Berliner Zeitung, principalul cotidian regional berlinez, este subordonat SED-ului (Sozialistische Einheitspartei Deutschlands-Partidul Socialist Unificat din Germania), partidul dominant din Republica Democrata Germana. Cu un tiraj între 345.000-400.000, din 1990, dupa caderea Zidului Berlinului, cotidianul este cumparat de catre Gruner Jahr si britanicul Robert Mawell, pentru ca din 1997 Gruner Jahr sa ramana singurul lui proprietar cu o macheta noua si un nou format al ziarului definit ca fiind al tuturor germanilor : “Din Est si Vest, tanara, moderna si dinamica”. In 2003, cu un tiraj de 207.800 de exemplare, el dispunea de un lectorat de 468.000 de persoane. El este ziarul cu tirajul cel mai mare din regiunea capitala, Berlin-Brandenburg. Începând cu data de 1 iunie 2009 redactorul şef al ziarului este Uwe Vorkötter care a făcut parte deja din conducere al ziarului si în perioada 2002 – 2006.

Sursa: Hitler, un Dictator-meloman, modern!

 


Raspandeste cu incredere
  • 32
  •  
  •  
  • 4
  •  
  •  
  •  
  •  
    36
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here