Acasă Jurnalul Bucurestiului Anchete ebihoreanul.ro : “Regizorul” trântelilor: Consultantul care aranja licitaţiile primăriilor UDMR din Bihor...

ebihoreanul.ro : “Regizorul” trântelilor: Consultantul care aranja licitaţiile primăriilor UDMR din Bihor a fost arestat pentru trafic de influenţă şi şantaj

312
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares

TIMIZII. Christian Hornung şi “grupul” său au fost arestaţi vineri, pentru 30 de zile, de judecătorul de drepturi şi libertăţi al Tribunalului Bihor. La intrarea în sediul instanţei, cei patru au încercat să se ferească de întrebările jurnaliştilor şi de camerele de luat vederi… (Foto: www.bihon.ro)

Constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, şantaj şi spălare de bani. Acestea sunt acuzaţiile pentru care, la sfârşitul săptămânii trecute, procurorii DNA Oradea au reţinut un controversat consultant financiar orădean: Christian Hornung.

Încă din 2012, BIHOREANUL dezvăluia că, angajat ca “expert” pe lângă primării UDMR-iste, acesta croia caietele de sarcini pentru licitaţii în aşa fel încât să le câştige firmele de casă. Acum, Hornung trebuie să dea socoteală tocmai pentru “intermedierea” unor contracte atribuite de edilii din trei comune. Nu singur, ci cu întreaga sa “echipă”: Ioan Cotoroi, tot consultant financiar, judecat deja într-un alt dosar al DNA pentru învârteli cu facturi fictive, proiectantul orădean Bekő András şi un interlop băimărean, András Zoltán, client al DIICOT pentru trafic de etnobotanice.

“Turnaţi” de clienţi

Ancheta desfăşurată de procurorii DNA Oradea împreună cu ofiţerii DGA Bihor a pornit în 2012, în baza unui denunţ formulat de patronii unei firme de construcţii de la care Hornung, administratorul firmei de consultanţă Axis, ar fi pretins “comisioane” pentru “rezolvarea” unor contracte publice.

Hornung nu era la prima afacere de acest fel, în urmă cu trei ani BIHOREANUL dezvăluind că opt edili UDMR care primiseră fonduri de la Ministerul Mediului, condus de Borbely Laszlo, l-au angajat să le redacteze caietele de sarcini pentru licitarea unor lucrări finanţate din Programul FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) aşa încât din start să corespundă criteriilor fixate doar firmele “agreate”, precum Marconst Marghita.

Acum, Hornung e acuzat că în perioada 2010-2013 a pretins de la alte firme de construcţii suma totală de 5.283.805 lei, din care a şi primit 988.546 lei. În schimbul banilor, spun anchetatorii, el a promis intervenţii pe lângă primarii şi pe lângă comisiile de licitaţii din Boianu Mare, Şinteu şi Cefa pentru a le atribui lucrări finanţate tot prin FEADR, iar apoi decontarea rapidă a acestora.

Tototdată, Hornung l-ar fi constrâns pe un afacerist să-i plătească 790.000 lei, ameninţându-l că altfel nu i se va permite să termine lucrările şi să-şi recupereze banii. “Inculpatul l-a ameninţat pe denunţător că va discuta cu dirigintele de şantier să nu semneze fazele de lucrări şi, în consecinţă, nu-i vor mai fi decontate celelalte lucrări realizate într-unul din proiecte”, a precizat vineri, printr-un comunicat, DNA Oradea.

În grup

Ancheta arată că Hornung a creat o grupare în care “exista o disciplină internă, o ierarhizare şi o specializare pe domenii de activitate”, membrii acesteia “având roluri şi sarcini prestabilite”. Din grup făceau parte Ioan Cotoroi, tot consultant financiar, judecat deja într-un alt dosar al DNA Oradea pentru negoţ cu facturi fictive în favoarea dezvoltatorului din Cartierul Soarelui, Radu Olteanu, şi proiectantul orădean Bekő András.

Schema era simplă: împreună cu Cotoroi şi Bekő, Hornung găsea constructori dispuşi să-i dea “comision” pentru lucrare şi se înscria la licitaţiile primăriilor comunale, oferind la pachet servicii de proiectare, executare şi dirigenţie de şantier. “Comisioanele” erau disimulate sub forma unor prestări de servicii ori închirieri de utilaje, facturate de firmele lui Cotoroi şi Bekő către constructori, care virau banii în conturi indicate de Hornung, înfiinţate pe persoane fizice sau firme fantomă din Oradea şi Baia Mare, prin intermediul unui interlop băimărean, András Zoltán, care în final scotea numerarul din bancomate.

Victimă, nu turnător

Procurorii afirmă că grupul a acţionat până în septembrie 2013, când Cotoroi şi Bekő s-au retras. BIHOREANUL a aflat şi un posibil motiv. Cu câteva luni înainte, imediat după ce a încasat un “comision” pe care ar fi trebuit să-l împartă, Hornung s-a prezentat la Poliţie să reclame că a fost tâlhărit de circa 100.000 euro. Surse din anturajul său spun, însă, că de fapt ar fi înscenat furtul.

Cine sunt denunţătorii lui Hornung? Anchetatorii n-au dezvăluit informaţia, dar BIHOREANUL a aflat că la Boianu Mare grupul său l-a avut ca “partener” pe patronul firmei Danidia Exim, Sorin Porţan. Contractul, afirmă viceprimarul Şandor Gavril, l-a parafat fostul edil, Sorin Groza, demis astă-primăvară, după ce fusese condamnat pentru că a dat din bugetul local peste 400.000 lei pe achiziţii fictive sau unor angajaţi şi asistaţi social la fel de imaginari. “Numai el ştie cum s-a dat lucrarea, că singur făcea tot”, zice vicele. Cert e, adaugă acesta, că Hornung şi Porţan s-ar fi certat în timpul lucrărilor. “Nu ştiu de ce, dar constructorul a terminat 85% din lucrări şi i s-au decontat numai 25%, pentru că Hornung şi Bekő nu i-au semnat situaţiile de lucrări”.

Afaceristul neagă că el ar fi fost “turnătorul”. “Ce să zic? Am avut probleme. Dar ştiţi cum e, fiecare doarme cum îşi aşterne”, a spus contructorul, ocolind un răspuns direct. Semn că, deşi nici pentru el nu e plăcută, povestea e cât se poate de reală…


Raspandeste cu incredere
  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here