Acasă Jurnalul Bucurestiului Informatii NecenZuratmm.ro : “Allah(o)u Akbar” (الله أكبر). Partea IV. Valul de atentate teroriste...

NecenZuratmm.ro : “Allah(o)u Akbar” (الله أكبر). Partea IV. Valul de atentate teroriste din 1995 si consecintele atentatelor din 2015

120
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Scris de Thomas CSINTA.
„De cincizeci de ani, pe scena Europei Occidentale are loc un spectacol regizat cu calculată perversitate şi urmărit cu un voayerism sinucigaş, de o clasă politică atinsă de scleroza sfârşitului. Imigraţia musulmană, Multiculturalismul şi Corectitudinea Politică, au fost şi sunt principalii actori ai unui delirant şi masochist „ménage à  trois”, ale cărui creaţii monstruoase sunt Zonele Interzise.„(Vasile Zarnescu, necenzuratmm.ro, dupa  „No-Go-Zones: Fact of Fiction?”, Soeren
Kern, jurnalist-politolog german, pro-sionist, la saptamanalul Institutului Gatestone cu studii la Georgetown University-Washington D.C. si Hebrew University-Jerusalem, specialist in politici europene, respectiv, in securitatea europeana si americana)

„Calul troian a fost episodul final al războiului Troiei. Neputând reintra anonim în Europa, după ce au luptat în rândurile Statului Islamic, războinicii „greci” – musulmani – au fost deghizați în refugiați și ascunși în uriașii „cai de lemn” care navighează pe Marea Mediterană. Ajunși pe țărmurile italiene, au fost primiți ca un cadou al zeilor: ei oferă o nouă ocazie europenilor, de a-și corecta crimele abominabile comise în perioada colonială, deschizându-și larg brațele în fața defavorizaților. Acest șiretlic va provoca căderea Europei.” (Bogdan Calehari, wordpress.com, dupa „Qui sont les 450 migrants du cargo arraisonné en Italie?”, Jean-Patrick Grumberg, jurnalist evreu la Dreuz.info, desfasurandu-si activitatea la Paris, Los Angeleles si Tel Aviv)

 

Amandoua articole citate mai sus au un profund caracter demagogic si rasial la adresa islamului.

La adresa Musulmanului (de rand), care ca orice Crestin sau Evreu (de rand), in aceasta lume trecatoare si muritoare, are dreptul la autodeterminare, la migratie, pentru a putea beneficia de un trai mai bun,  decent, respectiv, de recunoasterea  valorilor sale morale,  socioale si profesionale. 

Atat timp cat vom considera Islamul lui Mahomet (Muhammad, Mohammed), un dusman de moarte al Crestinismului lui Hristos (Iisus), respectiv, al Iudaismului lui Moise (Moussa), niciodata nu vom avea pace pe Pamant.

Ar fi mult mai rezonabil ca in loc sa-i insultam pe  Mahamet, pe Iisus  sau pe  Moise,  sa ne gandim la Mesia (Messia), personaj legendar comun celor trei religii, ultimul urmas legitim si demn pe tronul lui David (HaMelekh), dupa cum stim, un rege drept si intelept, un mare razboinic, un mare artist (muzician si poet), ceea ce ne-ar putea face mai toleranti, cu mai mult respect pentru religiile noastre, pentru credinta fiecaruia dintre noi, fie in Allah, fi  in  Dumnezeu, in numele Tatatalui, si-al Fiului,  si-al Sfantului Duh!

In contextul mondializarii agresive actuale, fara limite, o batalie pe viata si pe moarte, la care asistam neputinciosi, cu sau fara voia noastra, intelepciunea si reconciliera religiilor noastre  este primul pas catre supravietuire, ceea ce, in calitatea mea de pagan, fara frica lui Dumnezeu,  ma face sa ma gandesc la Mircea Eliade: „Drumul spre înţelepciune sau spre libertate,  este un drum spre centrul fiinţei tale (…)  si nu sunt pierduite decat acele batalii pe care nu le incepi niciodata (…)”

 

COMENTARIUL AUTORULUI

(A se vedea pentru detalii si articolele autorului : „Allah(o)h Akber”partile I, II si III: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2015/02/allahou-akber-partea-i.html; http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/46685-allah-o-u-akbar-partea-i.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2015/02/allahou-akbar-partea-ii-investigatii.html; http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/46750-allah-o-u-akbar-partea-ii.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2015/03/allahou-akbar-partea-iii-atacurile.html; http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/46878-allah-o-u-akbar-partea-iii-atacurile-teroriste-de-la-nisa-si-copenhaga.html).

Un ansamblu de atacuri teroriste,  de mare anvergura (de talia celor din ianuarie 2015 de la Paris), cu bombe artizanale, a avut loc si cu doua decenii in urma, in a doua jumatate a anului 1995 (iulie-octombrie), la Paris si la Lyon,  in care 8 persone vor fi ucise si cca 200 vor fi ranite (dintre care 117 grav si foarte grav).

Ele au loc in contextul desfasurarii unui razboi civil din Algeria (26 decembrie 1991-6 februarie 2002, „deceniul negru”), un conflict armat dintre Guvernul algerian (sustinut oficial de catre Armata Nationala Populara, dupa independenta Alegeriei de Franta, din 5 iulie 1962) si diverse grupari  islamiste, extremiste, in care vor pieri cca  60.000 de persoane  (150.000, daca tinem cont si de cei disparuti!), iar pagubele materiale se vor ridica la cca 20 de miliarde de dolari americani.

Ele vor avea ca efect suspendarea acordului de la Schengen pana in martie 1996 (semnat pe 14 iunie 1985 si intrat in vigoare pe 26 martie 1995).

Conform versiunii oficiale, acest val de atentate care au terorizat Franta, ar fi fost revendicat de catre organizatia (clasata) terorista, adepta si promotoare al djihadului GIA (Grupul Islamist Alegerian,  الجماعة الإسلامية المسلحة, al-Jama’ah al-Islamiyah al-Musallaha, fondat in 1992 de catre Mansour Meliani si Abdelhak Layada, operativ in Franta si Algeria, responsabil, oficial, de 1.017 morti si 1.172 de raniti, implantat insa si in SUA, Belgia, Olanda, Marea Britanie, Italia si Suedia, respectiv in tarile din Magreb si Africa subsahariana),  condus pe atunci de catre Djamel Zitouni (Abou Abderahmane Amine, 1964-1996), care ar fi reprosat Guvernului Francez, sustinerea puterii politice (al Guvernului) din Algeria.

Acesta ar fi responsabil si de asasinarea la Paris, al Seicului Abdelbak Sahraoui, Imam la Moscheea din strada Myrha (sectorul 18 Paris), pe 11 iulie 1995 (debutul valului de atente din 1995), cofondator al FIS (Frontul Islamist de Salvare, الجبهة الإسلامية للإنقاذ, al-Jabhah al-Islāmiyah lil-Inqādh, activ intre 1989-1992, militant pentru crearea unui Stat islamic), sub pretextul ca acesta ar fi fost un „colaborationist” cu regimul politic de la Paris.

Intr-o scrisoare adresata pe 19 august 1995 lui Jacques Chirac (pe atunci Presedinte al Republicii franceze) prin intermediul Ambasadei franceze la Alger, Djamel Zitouni, il „sfatuieste” pe acesta ca sa se converteasca la Islam in urmatoarele trei saptamani, daca doreste sa fie pace, iar pe 6 octombrie 1995, la Cairo (Egipt), el revendica intregul val de atentate teroriste comise la Paris si Lyon.

El este banuit ca ar fi fost si cel care ar fi comandidat asasinarea a trei jandarmi si doi agenti consulari, cu un an in urma, pe 3 august 1994, la Alger-Dely Ibrahim  (cartierul Ain Allah, un ansamblu rezidential care gazduieate personalul diplomatic al Ambasadei franceze, precum  si militarii Jandarmeriei  Nationale franceze), cand in jurul orei 06h30, un grup de soldati inarmati (comando condus chiar de catre Djamel Zitouni!), imbracati in uniforma militara algeriana penetreaza in complexul rezidential, unde in scurt timp vor lua ostatici 4 jandarmi mobili (motociclisti),   Jean-Michel Serlet  si Stéphane Salomon  (escadrila 14/9), Fabrice Decamps si Christophe Magnier  (EGM 23/9).

Primii trei vor fi executati, ultimul atins de mai multe gloante, desi fiind grav ranit, va supravietui.

Alaturi de ei vor fi executati si Gérard Tourreille, functionar al Ministerului Bugetuluisi Armand Bard, functionar al Ministerului Afacerilor Externe.

Tot de catre Djamel Zitouni, ar fi fost organizata si deturnarea  zborului AF8969  (Alger-Paris, AF8969, AFR8969, Airbus A300/F-GBEC cu 229 de pasageri la bord, 12 membri al echipajului, Pilot-Comandant Bernard Delhemm, Pilot-Secund  Jean-Paul Borderie), intre 24-26 decembrie 1994 (timp de 54 de ore), de catre un comando GIA, condus de catre Abdallah Yahia (in varsta de 25 de ani), fost comerciant cu legume (en gros) si hot,  devenit  membru GIA de maniera clandestina in 1992, care se autodeclara „Soldat al surprizei” (al fricii, al terorii, etc.).

Acesta era secundat de catre Makhlouf Benguettaf (in varsta de 27 de ani), islamist-extremist, recent evadat din penitenciar, originar din El Harrach (aria urbana Alger), supranumit „Bobby”, care in timpul negocierilor cu autoritatile franco-algeriene a declarat: ”Noi suntem soldatii surprizei.  Am pus niste conditii, de a pleca in Franta. Avem explozibil (exploziv) si putem sa aruncam in aer avionul cu echipaj si cu noi”, cu complicii sai, Salim Layadi („Lotfi”) si „Bill” („Maboul”, „Steward”-ul).

Cei 4 teroristi, se declara politisti algerieni si dupa imbarcare in avion, incep controlul de identitate, dupa care il sechestreaza pe acesta cu toti pasagerii sai (inainte de decolare, timp de 2 zile) pe Aeroportul International Alger-Houari Boumédiène, cu scopul de a-l aduce in Franta si de a-l exploda deasupra centrului Parisului (pe turnul Eiffel), daca doi fondatori al FIS, incarcerati, nu vor fi eliberati de catre autoritatile algeriene.

Este vorba de Abbassi Madani, cofondator (si fost Presedinte FIS, fiul unui Imam, n.1931), incarcerat pe 30 iunie 1991 la inchisoarea Bilda, condamnat la 12 ani de detentie criminala pe 15 iulie 1992 pentru complot contra autoritatii statului algerian si sabotaj economic.

Luptator pentru  independenta Algeriei in anii 1950, lector de sociologie la facultatea de stiinte umane Bouzareah (Alger), dupa o teza de doctorat la Londra (1975-1978), devine profesor de psihopedagogie la Universitatea din Alger, unde promoveaza fundamentalismul si superioritatea educatiei cu radacinile in Islam (subiectul Memoriului sau de Licenta in psihologia educatiei la Universitatea Alger).

Eliberat pe 15 iulie 1997, este reincarcerat in august pentru ideile sale fundamentaliste, contrare politicii guvernamentale.

Pus in liberatate definitiv, pe 2 iulie 2003, in timpul presedintiei Abdelaziz Bouteflika(n.1937, Presedinte din 27 aprilie 1999, neintrerupt!)pleaca in august, in Peninsula Arabica (Arabia Saudita si Qatar), apoi  in Malaezia, si militeaza pentru sfarsitul luptei armate fundamentaliste, iar in 2004, incepe o greva a foamei (foarte mediatizata) pentru eliberarea ostaticilor francezi detinuti in Irak. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului consacrat acestei problematici: „Rascumpararea”:  http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/rascumpararea.html).

Celalat fundamentalist Ali Belhadj (n.1956), prietenul lui Madani, este un refugiat algerian (de origine mauritaniana) nascut la Tunis (Tunisia), fiul unui combatant in cadrul FLN (Frontul de Eliberare Nationala, fondat in 1954, partid condus astazi de catre presedintele in exercitiu, Bouteflika) in timpul razboiului cu Algeria pentru independenta acesteia (1954-1962).

Cu o pregatire, in exclusivitate religioasa, el studiaza teologia si devine  profesor de limba araba.

Este incarcerat in 1991 pentru discursurile sale in care militeaza pentru inarmarea FIS-ului, contrar politicii guvernamentale din acea perioada.

Eliberat de catre Bouteflika, el este reincarcerat pentru propaganda terorista, fiind amnestiat pe 7 martie 2006.

Intre 6-9 ianuarie 2011 este din nou arestat si pe 19 ianuarie este inculpat pentru punerea in pericol a securitatii statului si incitarea armatei la rebeliune.

S-ar parea ca fiul sau, Abdelkahar Benhadj (n.1988) membru activ al AQMI (Al Qaeda/Qaïda in Magrebul Islamic,  القاعدة في بلاد المغرب الإسلامي, ālqāʿd fy blād ālmġrb ālāslāmy, organizatie salafista, djuhadista, panislamist-terorista, fondata pe 25 ianuarie 2007, activa in Algeria, Tunisia, Libia Mali, Mauritania si Niger) ar fi fost ucis pe 25 iulie 2011 de catre Armata Algeriana, in timpul prepararii (pregatirii) unui atentat.

In sfarsit, dupa executarea a trei ostatici (pasageri), un politist algerian in varsta de 30 de ani (in jurul orei 14h00), Yannick Beugnet, bucatar al Ambasadei franceze de la Alger, in varsta de 28 de ani si Bui Giang To, un diplomate vietnamian, Prim-Ministrul francez Edouard Balladur (n.1929, mandat: 29 martie 1993-11 mai 1995), obtine acordul Presedintelui algerian Liamine Zéroual (n.1941, mandat: 30 ianuarie 1994-27 aprilie 1999), pentru decolarea avionului, pe 26 decembrie, in jurul orei 02h00, dupa ce 63 de  ostatici (copii si femei), in urma negocierii, sunt lasati sa coboare din avion.

Fiind „obligat” sa faca o escala, pentru alimentare cu combustibil (27 tone de carburant, in ciuda faptului ca pana la Paris, 7 tone ar fi fost suficiente!), pe Aeroportul International Marsilia-Provence Marignane (conform  informatiilor transmise de catre  controlorii de trafic aerian, la indicatiile autoritatilor franceze, pentru a forta avionul sa aterizeze pe sol francez), in jurul orei 17h00 (dupa 54 de ore de teroare), acesta este „asediat” (in cadrul unui asalt spectaculos!) de catre, o echipa a GIGN[1], o unitate de interventie (de lupta) de elita a Jandarmeriei Nationale franceze (aflata atunci sub comanda lui Denis Favier, astazi, General de Armata, Director General al Jandarmeriei Nationale), care ucide cei 4 teroristi si elibereaza toti ostaticii.

Cu aceasta ocazie (interventie), 9 membri  al GIGN vor fi raniti (dintre care unul, grav), 13 pasageri si 3 membri al echipajului.

Acesta din urma, a intervenit cu unitatile de elita GIGN, cu succes si la eliberarea ostaticilor de pe vasul de croaziera „Le Ponant” (Operatiunea „Thalathine”), pe 11 aprilie 2008, in cadrul unui act de piraterie, in Oceanul Indian, pe coastele Somaleze (A se vedea pentru detalii si articolul autorului consacrat acestei problematici: „Infernul indian, un secret de stat!”:http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/10/infernul-indian-un-secret-de-stat.html).

In sfarsit, conform unor marturii, clasate oarecum secrete, ale unor fosti agenti de informatii algerieni, s-ar parea ca Zitouni, incepand din 1997 ar fi lucrat pentru Armata Algeriana (sub acoperire, infiltrat in GIA) si ca acesta ar fi practicat o politica de contra-insurectie, prin intermediul terorii, destinata distrugerii simpatiei populatiei civile fata de insurgentii care combateau politica militara.

Revenind acum la valul de atentate din vara anului 1995 de la Paris si Lyon, finantatorul acestora se pare ca ar fi fost Rachid Ramda (n.1969, cunoscut sub numele de Abou Farès”, „interlocutorul privilegiat” si „agentul principal de propaganda in Europa” al lui Djamel Zitouni).

Acesta este arestat la Londra pe 4  noiembrie 1995 (unde dupa atentatele teroriste de la Paris s-a refugiat, solicitand azil politic) si extradat in Franta, cu un deceniu mai tarziu, pe 1 decembrie 2005, in urma unei decizii (contradictorii si controversate!)  aprobate  de catre Guvernul britanic pe 14 octombrie.

Condamnat la zece ani de detentie criminala (pedeapsa maxima) intr-o procedura corectionala de catre Tribunalul Corectional Paris (Complet de judecata compus din 3 Magistrati), pe 29 martie 2006 (numai pentru legatura sa cu atacurile teroriste din 1995), pedeapsa acestuia este confirmata si in apel pe 18 decembrie 2006.

Desi la data pronuntarii definitive a sentintei, Rachid Ramda si-a executat deja pedeapsa in cadrul „detentiei de extradare” (in Marea Britanie), deci ar fi trebuit sa fie eliberat, acest lucru nu se va intampla, pentru ca el va fi inculpat, din nou, intr-o procedura criminala pentru „finantarea atentatelor si participarea sa efectiva la cele de la statiile metroului parizian St. Michel, pe 25 iulie 1995, respectiv, Orsay, pe 6 octombrie  si Maison-Blanche, pe 17 octombrie),  pentru care va fi condamnat pe 26 octombrie 2007, de catre Juriul Popular Special de la  Paris (Curte cu Jurati compus din 12 Magistrati, in loc de 3 si 6 Jurati alesi arbitrar de pe listele electorale, in cazul unui Juriu Popular-Curte cu Jurati, obisnuit), la inchisoare pe viata, cu 22 de ani de recluziune criminala (pedeapsa maxima), ca perioada de siguranta. (A  se vedea pentru detalii si articolul autorului consacrat acestei problematici : “Les attentats de 1995 (Paris-RER St. Michel”:  http://dossiers-criminels.blogspot.ro/2012/04/laffaire-des-attentats-de-1995.html)

Sanctiunea pronuntata in prima instanta, este confirmata in apel de catre Juriul Popular Special de la Paris pe 13 octombrie 2009, insa, atat inainte cat si dupa proces, Rachid Ramda, si-a sustinut intotdeauna nevinovatia, negandu-si cu fermitatea implicarea lui in atentatele teroriste din 1995.

Dupa parerea mea, in acest dosar criminal, al lui Rachid Ramda, nu exista o certitudine in privinta culpabilitatii acestuia.

Alti inculpati leaderi pentru ca ar fi participat alaturi de Rachid Ramda, la atentele teroriste, ar fi fost sefii retelelor djihadiste din Vaulx en Velin (Lyon Métropole), Chasse sur Rhône (Regiunea urbana Vienne, Departamentul Isère, Regiunea administrativa Rhône-Alpes), Paris si Lille.

Este vorba de Ali Touchent si Boualem Bensaïd (arestat pe 1 noiembrie 1995, de catre a 6-a divizie a Directiei Centrale a Politiei Judiciare, la iesirea dintr-o cabina telefonica aflata in proximitatea domiciliului sau, strada Félicien-David, nr. 30).

Politistii gasesc la domiciliul acestuia din strada d’Ornano nr. 18, din sectorul 18, cca 4,8 kg de clorat de sodiu (disimulat intr-un pachet de detergent de spalat rufe), precum si un transfer de bani din Marea Britania in valoare de 38.000 FFr (cca 6.000€), motiv pentru care este arestat de catre DNAT (Directia Nationala Antiterorista), iar in 1997 este inculpat (intr-o procedura criminala) cu capetele de acuzare: ”asasinate”, „tentative de asasinate”, „distrugere cu explozivi (explozibili) provocatoare de moarte”, „mutilatii cu infirmitate permanenta” si „asociere de raufacatori in relatie cu o intreprindere (organizatie) terorista” si condamnat pe 15 septembrie 1999 (intr-o procedura corectionala),  de catre a 14-a Camera Corectionala al Tribunalului Paris, la 10 ani de detentie  (maxima), numai pentru „asociere de raufacatori in relatie cu o intreprindere (organizatie) terorista”, precum si la o interdictie definitiva de teritoriu (francez).

Pe 17 noiembrie 2000, acesta este insa condamnat din nou de catre Juriul Popular Special Paris (Curte cu 12 Magistrati ca  Jurati), intr-o procedura criminala, la 30 de ani de recluziune (pedeapsa maxima in executare) pentru o tentativa de atentat pe 26 august 1995, la Cailloux sur Fontaines (Lyon Métropole) contra unui tren de mare viteza TGV Sud-Est (viteza record pe sine: 574,8km/h, pe 3 aprilie 2007) care circula pe ruta Paris-Lyon, fiind achitat in legatura cu fuziada (schimb violent de focuri cu autoritatile politienesti) de la Bron (Lyon Metropole), dar pe 30 octombrie 2002, este din nou condamnat, intr-un alr dosar criminal de catre Juriul Popular Special de la Paris, care l-ar fi recunosut in acesta  pe  autorul atentatelor de la statia de metrou St. Michel (din 25 iulie 1995) si de la Maison Blance (pe 6 octombrie 1995), respectiv, complicele atentatului de la statia de metrou Orsay (pe 17 octombrie 1995).

Pe 24 noiembrie 2004, Curtea de Casatie respinge cerereea lui de anulare a sentintei din 30 octombrie 2002, care ramane astfel, definitiva.

In acelasi dosar cu Boualem Bensaïd compare in fata aceleasi instante criminale (Juriul Popular de la Paris, Presedinte Jean-Pierre Getti, Avocat General Gino Necchi, intre 1-30 octombrie 2002) si Smaïn Aït Ali Belkacem (algerian, in varsta de 46 de ani, supranumit „Omar Allaoui”, membru al GIA-Grupul Islamist Armat, fondat in 1992, cu scopul de a rasturna Guvernul algerian pentru a-l inlocui cu un regim islamist), care locuia cu Boualem Bensaïd in acelasi apartament, considerat un alt principal responsabil de atentatele teroriste din vara anului 1995, arestat pe 1 noiembrie 1995 de catre RAID [2] (unitate de lupta de elita a Politiei Nationale, echivalentul lui GIGN [1]), care in cursul lunii octombrie (intre 1-30) 2002 (si confirmat in apel, in 2003) este condamnat de catre Juriul Popular Special Paris (Curte cu 12 Magistrati ca Jurati) la inchisoare pe viata (fara perioada de siguranta, deci conditionabil, teoretic, dupa cel putin 18 ani de recluziune criminala, dar in realitate mult mai tarziu, ca dovada, ca inca dupa 2 decenii el esteincarcerat).

In dosarul tentativei de evadare, pe 18 mai 2010, a lui Smaïn Aït Ali Belkacem apar si Chérif Kouachi, respectiv, Amedy Coulibaly, cei care ar fi conceput si organizat atacurile teroriste de la Charlie Hebdo si Hyper Cacher, de la Paris, pe 7, respectiv, pe 9 ianuarie 2015. (A se vedea pentru detalii si Editorialul autorului: ”Adio Charlie”: http://necenzuratmm.ro/editorial/46378-adio-charlie.html).

In ceea ce il priveste pe Ali Touchent („Tarek”, fost coordonator al GIA in Europa), un probabil fost agent secret algerian (creat in 1957, reorganizat pe baze noi in 1990, cu sediul la Alger, apartinand Ministerului Apararii Nationale), conform autoritatilor alegeriene, acesta, ar fi fost ucis pe 23 mai 1997.

Conform avocatilor celor doi la procesul atentelor din 1995 (intre 1-30 octombrie 2002, in fata Juriului Popular Special de la Paris),Boualem Bensaïd si Smaïn Aït Ali Belkacem, Ali Touchent (n. 1967 si venit in Franta in 1988 pentru studii de arhitectura!) ar fi fost un agent dublu, care ar fi lucrat si pentru serviciile secrete franceze.

Aceasta ipoteza, ar fi in concordanta cu o teorie (pe care o imaginez!)  conform careia, atentatele din 1995 ar fi fost comandidate de catre un grup de militari de rang inalt alegerieni (nu fara acordul serviciilor secrete franceze, care ar fi putut avea si ele intersele lor!), care ar fi preluat comanda „neoficiala” a GIA, pe de o parte, pentru eliminarea islamistilor djihadisti, iar pe de alta parte pentru a discredita miscarea lor in fata populatiei civile.

Ceea ce in fond si la urma urmei, ar fi insemnat un „sprijin”, indirect, din partea Frantei, acordat Guvernului algerian („democratic”) aflat la putere.

Iata derularea atentatelor pe scurt.

Pe 11 iulie 1995, Seicul Abdelbaki Sahraaoui (1910-1995), Immam algerian, membru fondator al FIS este ucis in Moscheea Khalid ibn al Walid din strada Myrha (sectorul 18-Paris), impreuna cu un discipol al sau (profesor auxiliar), Ahmed Omar, in varsta de 32 de ani, care incerca sa-l apere, sunt ucisi de catre doi necunoscuti (niciodata identificati!) cu o pusca (carabina) si un pistol (automat).

Omare moare pe loc, iar Seicul va muri in cursul zilei de 12 iulie, la spital.

Pe 15 iulie, are loc o fuziada (schimb intens de focuri) la Bron (Lyon Métropole), intre functionarii de politie si Khaled Kelkal (1971-1995), cand acesta si prietenul lui, Karim Koussa, incearca sa forteze un baraj al Politiei.

Islamist-terorist algerian, membru al GIA, unul dintre principalii responsabili al atentatelor din 1995 (conform anchetei), Khaled Kelkal se instaleaza (se stabileste) in Franta cu mama lui (impreuna cu celelalte 4 surori si 3 frati) la Vaulx en Velin (Lyon Métropole), in cadrul reintregirii familiei cu tatal sau Abdelkader Kelkal, muncitor calificat intr-o uzina din Vénissieux (Lyon Métropole), stabilit in Franta, in conditii legale din 1969.

Sub influenta fratelui sau mai mare, Nourredinne, condamnat in 1990 la 12 ani de detentie criminala de catre Juriul Popular Loire (Curtea cu Jurati compus din 3 Magistrati si 6 Jurati alesi de pe listele electorale, in prima instanta si 9 Jurati in Apel) pentru jaf armat si incarcerat la Inchisoarea de Maxima Siguranta Ensisheim (Departamentul Hau Rhin, Regiunea administrativa Alsacia, estul Frantei), la sfarsitul anilor 1980, Khaled, „se orienteaza”, pentru inceput catre infractionalitate, pentru ca ulterior sa adere la marea criminalitate (organizata).

Arestat in 1990 pentru furturi de masini, el este incarcerat intre iunie-noiembrie la Inchisoarea Saint Paul de la Lyon, dar recidivand, in 1991, el este condamnat in apel, in iunie, la 4 ani de inchisoare cu executare (3 ani, din care 6 luni cu suspendare in prima instanta, in aprilie 1991).

In timpul detentiei sale (intre 27 iulie 1990-27 iulie 1992), cunoaste mai multi integristi-extremisti, printre care si pe Ali Touchent (si presupus recrutor pentru serviciile secrete) si se radicalizeaza.

Pe 25 iulie, impreuna cu Boualem Bensaïd, face parte din grupul de extremisti care plaseaza bombele artizanale (cu gaz si cuie) intr-un vagon al trenului din statia de  metrou Saint Michel-Notre Dame (Linia B, RER-Trenul urban-regional expres parizian), in care vor fi ucisi 8 persoane si raniti alte 147, in jurul orei 17h20, cand acestea explodeaza.

Pe 17 august, o alta bomba (cu gaz si cuie) ascunsa (intr-o pubela), va exploda si rani 22 de  persoane in proximitatea Pietii Charles de Gaulle-Etoile, pe Soseaua Ferdinand (sector 8-Paris).

Atentul va fi revendicat pe 18 august 1995, la ora 18h47 pe RTL, de catre un islamist-fundamentalist apartinand gruparii teroriste GIA, aceasi persoana care a revendicat si atentatul de pe 25 iulie la statia de metrou Saint Michel-Notre Dame.

Vinovatii nu au fost identificati.

Pe 4 iunie 2004, in acest dosar, a fost ordonata incetarea urmaririi penale de catre Judecatorul de Instructie Laurence Le Vert, Prim-Judecator de Instructie la Tribunalul de Inalta Instanta (TGI) Paris.

Se presupune ca printre cei responsabil ar fi fost si Khaled Kelkal.

Pe 26 august, tot Khaled Kelkal, ar fi fost implicat din nou, intr-un atentat contra trenului de mare viteza TGV Sud-Est (pe ruta Paris-Lyon) la Cailloux sur Fontaines (Lyon Métropole), unde bomba, din fericire, n-a explodat.

Amprentele digitale ale acestuia, sunt identificate pe  bomba neexplodata.

Pe 3 septembrie, o bomba defectuoasa (tot artizanala) explodeaza in plina piata volanta (produse agro-alimentare: legume-fructe, carne si produse din care, branzeturi, incaltaminte-imbracaminte, etc., direct de la producator) pe Bulevadrul Richard Lenoir (sectorul 11-Paris), in proximitatea Pietii Bastilia, nu departe de sediul saptamanalului satiric Charlie Hebdo (unde a avut loc atacul terorist din 7 ianuarie 2015) si pe care o frecventam (frecventez) si eu, fiind in proximitatea domiciliului meu parizian.

Patru persoane sunt ranite.

Din pacate instructia, nu a permis identificarea vinovatilor, iar urmarirea incetarii penale a fost pronuntata pe 17 septembrie 2001, tot de catre Prm-Judecatorul de Instructie Laurence Le Vert de la TGI Paris.

Crima a fost imputata GIA-ului si atribuita lui Ali Touchent, declarat decedat de catre autoritatile algeriene, pe 23 mai 1997, in care (conform anchetei!) ar fi fost implicat, din nou, si Khaled Kelkal.

Pe 4 septembrie, o butelie cu gaz, umpluta cu cuie este dezamorsata intr-o toaleta publica la Paris, in proximitatea unei scoli din Piata Charles Vallin (sectorul 15-Paris).

Ea a fost astfel reglata incat sa explodeze tot pe 3 septembrie.

Din fericire, mecanismul de explozie n-a functionat.

Tentativa este atribuita tot lui Ali Touchent!

O incetare a urmaririi penale in acest dosar este anuntata tot de catre Laurence Le Vert, Prim-Judecator de Instructie la TGI Paris, pe data de 13 septembrie 2001.

Pe 7 septembrie, o bomba (artizanala) este plasata intr-un vehicul garat in fata scolii evreiesti Nah’alat Moché din Velleurbanne (Lyon Métropole), la cca 10-12 m distanta, pe unde, majoritatea dintre cei 700 de elevi (cu varstele cuprinse intre 2-15 ani), in principiu, ajung la scoala.

Din fericire, in momentul exploziei, toti copii erau deja in clasa.

Totusi, din nefericire, au fost raniti 14 persoane (dintre care unul grav), care erau in momentul exploziei, in proximitatea vehicului.

Ancheta lansata de catre autoritatile politienesti (urmata de arestarea a 31 de islamisti-extremisti) ar fi pus in evidenta, iarasi, implicarea directa a lui Khaled Kelkal in acest atentat terorist.

Pe 27 septembrie, acesta din urma si prietenul sau, Karim Koussa sunt reperati de catre EPIGN (Escadrila de Parasutisti de Interventie a Jandarmeriei Nationale), unitate de lupta apartinand intre 1984-2007 la GSIGN (Grup de Securitate de Interventie al Jandarmeriei Nationale) integrat din 1 septembrie 2007 in GIGN[1],in padurea Col de Malval din Monts du Lyonnais (regiune muntoasa de mica altitudine, mai mult deluroasa, care se intinde pe suprafata departamentelor Loire si Rhône, respectiv regiunea urbana Lyon/Lyon Métropole).

In urma unei fuziade (schimb violent de focuri de arma) dintre cei doi teroristi si militarii de la EPIGN, Koussa este atins de 6 gloante, dar ramane in viata.

Din contra, Kelkal, reuseste sa fuga.

Pe 29 septembrie, el este localizat la „Maison Blanche” din Vaugneray (regiunea urbana Lyon), unde in urma unui schimb violent de focuri, acesta ca un „adevarat” mujahidin, opunand rezistenta jandarmilor de la EPIGN, este ucis, in conditii care vor da nastere la o serie de polemici.

Cu atat mai mult cu cat interpelarea si uciderea acestuia are loc cu camera video si imaginile sunt transmise la televizor (Telejurnalul de la 20h00, Fr2, 30 septembrie 1995).

Conform documentului, Kelkal ar fi fost executat de catre jandarmi, pentru ca acesta ar fi fost deja ranit la picioare (gambe), deci nu se mai putea deplasa, iar in proximitatea corpului acestuia se aude un ordin: „Finis-le, finis-le” (termina-l, executa-l!).

Ceea ce exclude legitima aparare din partea jandarmilor.

Aici putem mentiona insa faptul ca daca politistii, nu pot face uzaj de arma de foc fara somatie, legislatia franceza, permite acest lucru jandarmilor (avand in vedere statutul lor diferit!), in anumite circumstante.

Pe 6 octombrie, in ziua inmormantarii lui Khaled Kelkal (intr-un cavou al cimitirului Rillieux la Papre-regiunea urbana Lyon, pentru ca ulterior sa fie transferat la Mostaganem, orasul sau natal din Algeria), are loc un nou atentat la statia de metrou parizian „Maison Blanche”, unde o butelie de gaz, umplut cu cuie (de maniera artizanala), ascunsa intr-o pubela, explodeaza (defectuos), provocand ranirea lejera a 12 persoane.

Pe ea sunt identificate amprentele lui Boualem Bensaïd.

Pe 17 octombrie, o alta bomba artizanala explodeaza intr-un vagon al unui tren regional expres parizian (Linia C, RER), intre statiile Saint Michel si Muzeul Orsay, in jurul orei 07h00, aproximativ  in acelasi loc, ca si cea din 25 iulie.

Sunt raniti 30 de persoane.

Anchetatorii gasesc asupra lui Smaïn Aït Ali Belkacem, un tichet de metrou (carte Orange, valabila pe atunci pe toata reteaua al metroului parizian intra si extra muros, a se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Incident si panica in metroul parizian”: http://www.romanians.nl/modules.php?name=News&file=article&sid=1598),  utilizat intre 6h52-07h00 la gara Javel (gara feroviara in sectorul 15-Paris), in Cartierul Javel, deservita atat de SNCF (Societatea Nationala a Cailor Ferate) cat si de linia C a RER (Tren regional urban expres)

In concluzie,  Belkacem, in momentul atentatului s-ar fi aflat  in proximitatea locului acestuia.

In sfarsit, revenind acum la atentatele care au avut loc cu doua luni in urma la Paris, se pare ca totutul ar fi „intrat” in „regula” si ar fi revenit la „normal”.

Charlie Hebdo (ISSN 1240-0068) si-a (re)demarat activitatea in „forta”, noul numar al acestuia 1.179 fiind tiparit in nu mai putin de 2,5 milioane de exemplare care imortalizeaza simultan (la un loc),  pe de o parte,  atat pe Nicolas Sarkozy (fost Presedinte ale Frantei, 2007-2012, Presedinte al UMP-Uniunea pentru Miscarea Populara, partid de centru-dreapta), respectiv, pe Marine Le Pen (Presdinte al FN-Front National, partid de extreme dreapta), cat pe de alta parte si pe Papa François, respectiv, pe un Djihadist inarmat pana in dinti (cu un kalasnikov) reprezentat printr-un caine negru, sub semnatura lui Luz (Renald Luzier, n.1972, desenator de presa, caricaturist si autor de benzi de desene animate, colaborari Fluide Glacial, Les Inrocks, care s-ar fi trezit prea tarziu si ar  intarziat la sedinta!), dupa ce numarul trecut „supravietuitorii”-1.178 (editat pe 7 ianuarie 2015, dupa atacul terorist) ar fi fost vandut in 8 milioane de exemplare.

Noul staf al Charlie Hebdo, compus din Directorul Publicatiei si al Redactiei Riss (Laurent Sourisseau, n.1966, caricaturist si autor de benzi de desene animate, jurnalist, fost director de Redactie inainte de atacul terorist),  secundat de Sylvie Coma(jurnalist de investigatie si director adjunct al redactiei intre 2001-2012 , cand  isi da demisia), Redactorul sef  Gérard Biard (n.1959, jurnalist si scriitor, aflat in vacanta la Londra cand are loc atacul terorist)  si Luz, respectiv, Catherine Meurisse (n.1980, ilustrator, desenator de presa, scenarist si desenator de benzi de desene animate, autor a numeroase lucrari si premiat in repetate randuri),  si-a completat echipa cu doi mari desenatori-caricaturisti: Pétillon (René Pétillon, n.1945, autodicat ca desenator de presa si de benzi desenate, autor a 15 albume, colaborari diverse incepand din 1968 la : Planète, l’EnragéPlexusVingt AnsPenthouse, Fluide Glacial, Le Matin de Paris  etc., respectiv, la  Canard Enchaîné, incepand din 1993, creator al personajului emblematic Jack Palmer, in 1974), care in paginile publicatiilor PiloteTéléramaVSD, l’Écho des Savanes, etc. aduce critici la adresa injustitiei, coruptiei, inegalitatilor sociale, etc.

Laureat al Premiului orasului Angoulême in 1989,  cel mai bun album L’Enquête corse-Ancheta corsicana cu Jack Palmer in rolul principal la festivalul de la Angoulême, in 2001, Grand Prix de l’humour vache in 2002.

 Ali Dilem (n.1967 la El Harrach in Algeria, condamnat la moarte in 1992, intra in contact cu Charlie Hebdo cu ocazia unui sejur la Paris in 1994), membru fondator al „Cartooning for Peace”-la initiativa ONU, si colaborator al benzilor de desene animate ale lui  Pétillon.

Colaborari la Alger Républicain, Le Matin,  ziarul algerian La Liberté, emisiunea Kiosque pe TV5 Monde,  Canard Enchaîné.

Compare de peste 50 de ori in fata justitiei algeriene, fara sa fi caricaturizat pe Mahomet.

Laureat al Premiului International al Desenului in 2000, Trofeul libertatii Presei in 2005, Premiul curajului in Caricaturismul politic (Cartoonists Rights Network’s Award for Courage in Editorial Cartooning) in 2006, Grand Prix de l’humour vache, in  2007, Insignes de Chevalier des Arts et des Lettres, in 2010.

Mentionez aici, ca Ali era in relatii foarte bune cu Tijnus (Bernard Verhlac, cu care urma sa comunic  si eu in dimineata zilei de 7 ianuarie 2015, dar din cauza sedintei am renuntat, urmand sfatul „amicului” meu, politistul Francky-Franck Brinsolaro , garda de corp a lui Charb-Stéphane Charbonnier, Directorul Publicatiei Charlie Hebdo din 2009) si din informatiile pe care le detin, cei doi ar fi avut o discutie telefonica cu cateva zile mai devreme, in care ar fi dezbatut o serie de probleme legate de transpunerea in imagini satirice ale relatiilor franco-algeriene si in special, a lui Bouteflika (Presedintele Algeriei) si al Guvernului, care erau „clientii” permanenti al lui Ali. (A se vedea pentru detalii si Editorialul  autorului dedicat jurnalistilor-caricaturisti ucisi: „Adio Charlie”: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2015/01/adio-charlie.html; http://www.vporn.com/interracial/nat-turnher-fuck-gianna/28171/).

In sfarsit, atentatul din 7 ianuarie de la Charlie Hebdo a avut un rasunet important si in Algeria, unde in perioada „deceniului negru” („razboiul civil algerian”, „deceniul terorismului”, conflict armat dintre Guvernul algerian si diverse grupuri islamiste: MIA-Miscarea Islamista Armata,  FIS-Frontul Islamic de Salvare,  GSPC-Grup Salafist pentru Predicatie si Lupta, GIA-Grupul Islamist Armat, etc., cu scopul instaurarii unui stat islamic algerian, intre 26 decembrie 1991-8 februarie 2002), gherilele islamiste au execut 120 de jurnalisti, iar in 1994, cinci teroristi au patruns in sediul redactiei ziarului satiric L’Hebdo Libéré (echivalentul algerian al saptamanalului Charlie Hebdo), ucigand 2 salariati si ranind grav, alti trei.

In timpul deceniului negru, majoritatea crimelor comise de catre  gruparile islamist-extremiste nu au fost niciodata pedepsite.

Revenind acum la saptamanalului Charlie Hebdo, merita sa mentionam ca daca in 2012, acesta vindea un numar de 45.000 de exemplare  (cu 3€ exemplarul), prin intermediul celor 27.000 de puncte de distibuire a presei (in Franta), inainte de atentate, la sfarsitul anului 2014,  afacerea mergea „destul de prost”, pentru ca numarul de exemplare vandute scazuse la 28.000-30.000 (a se vedea si http://charliehebdo.fr/), ceea ce era insuficient pentru „supravietuirea” ziarului satiric.

Sub forma de gluma, postum, intr-o caricatura a lui Charlie Hebdo, Charb (fostul director al publicatiei din 2009), afirma ca atacul terorist din 7 ianuarie 2015, n-ar fi fost decat „o gluma” pentru salvarea ziarului, iar atentatul, mortii, doliul in Franta, manifestatiile in lume in favoarea dreptului la libera exprimare in jurul lui Charlie, n-ar fi avut decat scopul organizarii celei mai mari „operatiuni de marketing” pe plan mondial si „faire marcher les cons” (sa induca in eroare pe prosti/fraieri).

Cu putin timp inainte de atentat, el ar fi afirmat ca: „vazand  la un loc Papa, Sarkozy, Le Pen, Hollande si toti ceilalti prosti (fraieri), milioane de francezi, plangand moartea ziarului nostru, este extraordinar (fabulos). Pe Wolin (Georges Wolinski, 1934-2015, desenator de presa, fost redactor sef al lui Charlie Mensuel, cu colaborari la Le Figaro, l’Humanité, Paris Match, Le Nouvel Observateur, etc., ucis in atentatul din 7 ianuarie), l-a apucat rasul in asa hal,incat  acesta a facut  pipi pe el. (…..).

Si intr-adevar, inainte de atentat, Ministerul Culturii (care subventioneaza toate publicatiile), ar fi refuzat si suvbentionarea saptamanalului Charlie Hebdo (care ar fi avut nevoie de cca 200.000€ pentru supravietuire!), dar dupa tragicul eveniment, care a indoliat intreaga lume (mai putin opozantii „feroce” al dreptului la libera exprimare: Pakistan, Afganistan, India, Niger, Statul Islamic in Irak si Levant, etc.), Ministrul Culturii, Fleur Pellerin, a anuntat deblocarea sumei de 1.000.0000 € in favoarea ziarului.

Numai ca acum aceasta suma, este „extrem de modesta” (si a fost donata familiilor victimelor!), avand in vedere faptul ca numai din donatii, Charlie, ar fi realizat, aproape 4,5 milioane de euro, iar numarul 1.178, al „zilei atentatului”, s-ar fi vandut, pana in prezent  (in lume)  in cca 9 milioane de exemplare, respectiv, noul numar 1.179, al „renasterii”, in cca 2,5-3 milioane.

In plus,  numarul abonatilor ar fi crescut de la 7.000, inainte de atentat, la cca 150.000, astazi.

Un calcul elementar, la un pret de cost de 3€ al ziarului, ne poate face o idee  mai clara asupra patrimoniului si bugetului (intr-adevar de invidiat!) de care dispune acum (astazi) saptamanalul satiric Charlie Hebdo.

Insa, business-ul care „graviteaza” in jurul acestuia, este mult mai mare, fiind de ordinul a catorva sute de milioane de euro.

Iar recunoasterea saptamanalului este si ea pe masura!

La al 42-lea Festival international al Benzilor de desene animate de la Angoulême (29 ianuarie-1 februarie 2015), unde artistul japonez Katsuhiro Otomo (60 de ani) a fos distins pentru realizarea seriei sale culte „Akira”, Charlie Hebdo a fost si el distins cu Grand Prix Spécial (Marele Premiu Special), in onoarea desenatorilor-caricaturisti ucisi in atentatul din 7 ianuarie 2015: Cabu, Wolin, Charb, Tijnus si Honoré.

In timp ce ancheta n-a prea condus la „descoperiri” atat de spectaculoase.

Cel putin in cazul fratilor Kouachi, care ar fi comis atactul terorist la Charlie Hebdo in dimineata zilei de 7 ianuarie 2015.

In ceea ce il priveste pe „asociatul” lor, Coulibaly, ancheta ar fi dezvaluit ca, intr-adevar, acesta n-ar fi fost „un lup solitar” si nu numai ca ar fi fost sprijinit „logistic” , dar ca ar avut si un complice care l-ar fi asistat „de aproape”.

Asa cum am mentionat, ar fi vorba de 5 persoane, printre care un jandarm de sex feminin, un subofiter care lucra in cadrul serviciului operational de informatii la CTGN (Centrul Technic de elita  al Jandarmeriei Nationale) de la Rosny sous Bois (Departamentul Seine-Saint Denis, Regiunea pariziana), convertit la Islam cu doi ani in urma (fiind si purtator de voal, in afara serviciului!).

Aceasta, ar fi avut o legatura amoroasa cu acel complice („de aproape”) al lui Coulibaly, un djihadist Amar R. (arestat si incarcerat pe 23 ianuarie 2015), care datorita relatiei sale conjugale cu subofiterul ar fi avut acces si la CTGN si inca de pe atunci facea obiectul unui mandat de arestare european (pentru trafic de arme si supefiante) si care s-ar fi aflat cu putin timp in compania teroristului inainte ca acesta, pe 8 ianuarie 2015,  in jurul orei 08h10, sa o ucida  pe Clarissa Jean-Philippe (25 de ani), politista stagiara in cadrul Politiei Municipale Montrouge, respectiv, inainte de a ataca in jurul orei 13h00, pe 9 ianuarie, supermarketul evreiesc Hyper Cacher de la Porte deVincennes (sectorul 20-Paris), unde acesta  i-a ucis pe: Yoav Hattab (21 de ani), de nationalitate tunisiana, dintr-o familie cu sapte copii, fiul lui Benyamin Hattab, Mare-Rabin al Tunisului si Director al scolii evreiesti din Tunis (Tunisia); Yohan Cohen(22 de ani), evreu, nascut in Enghien-les-Bains (Departamentiul Val d’Oise, Regiunea pariziana), un fan al rap-ului (in particular Booba), nepotul celebrului cantareti iudao-tunisian Doukha (Mordekhaii Haddad), decedat pe 7 decembrie 2014, care lucra in magazin de un an si incearca sa-l impiedice pe terorist sa actioneze; Philippe Braham (45 de ani), cadru comercial, in cadrul unei societati (unui cabinet) de consultanta in informatica, un tata de familie discret, evreu practicant, pregatit sa-si ofere serviciile neconditionat, in orice moment in caz de nevoie, fratele Rabinului de la Sinagoga din Pantin (Departamentul Seine Saint Denis, Regiunea pariziana), care frecventa Sinagoga din Montrouge (Departamentul Hauts de Seine, Regiunea pariziana), iar copii acestuia, erau inscrisi in scoala evreiasca din localitate, respectiv, François-Michel Saada (64 de ani), un pensionar (nascut la Tunis, in Tunisia), fost cadru superior, casatorit cu Laurence (specialist in tulburarile psihomotorii, cu peste trei decenii de activitate) si tatal a doi copii, Jonathan si Emile (care traiesc in Israel).

In sfarsit, nici brigadierul Francky (Franck Brinsolaro), garda de corp a lui Charb, nu a fost uitat de catre autoritati!

„Amicul” meu Francky (49 de ani), originar din Toulon (micul Chicago), un om deosebit, de mare carcter si poate prea uman (pentru aceste vremuri inumane!), cu care nu rareori dezbateam  evenimentele criminale de mare anvergura din Golful Lion –Marsilia, unde fratele lui geaman, Philippe, este capitan la DDSP (Directia Departamentala de Securitate Publica), a fost si el inmormantat, nu inainte sa fi primit onorurile militare cuvenite la Comisariatul Central (Hotel de Police), in prezenta fratelui sau.

Dar a lasat in urma doi copii May (1 an) si Kevin (25 de ani, dintr-o casatorie anterioara), precum si sotia sa, Ingrid (38 de ani), jurnalista-redactor sef al „l’Eveil normand” la Bernay, Departamentul Eure in Normandia.

In sfasit, un pios omagiu a fost adus de catre Presedintele Hollande, in curtea PP (Prefecturii de Politie) la Paris, atat lui Francky cat si celorlati doi politisti, Ahmed Marabet, ucis de catre fratii Kouachi pe trotuar, pe 7 ianuarie, in timp ce se indepartau de la locul crimei (in Citroënul C3 negru, pe Bulevardul Richard Lenoir) si Clarissa Jean-Philippe, ucisa la Montrouge pe  8 ianuarie 2915 de catre Coulibaly, ocazie cu care acestia au fost distinsi cu Ordinul Legiunii de Onoare, post-mortem.

Si la Jerusalem, marti, pe 13 ianuarie 2015, are loc, in prezenta Prim-Ministrului Benyamin Netanyahu,  ceremonia de inhumare (inmormantare) a celor 4 victime ale lui Coulibaly la supermarketul evreiesc Hyper Cacher de la Porte de Vincennes (sectorul 20-Paris) din ziua de 9 ianuarie: Yoav Hattab, Yohan Cohen, François-Michel Saada Philippe Braham, in  cimiterul „Mont des Oliviers/Mount of Olives (Muntele Maslinilor) (הר הזיתים in limba hebraica si جبل الزيتون in limba araba), o colina la cca 800m altitudine, la est de Jerusalem in Cisiordania.

Peste 2.000 de persoane au adus un ultim omagiu acestora, in cea mai mare necropola a orasului (unde sunt inmormantate si victimele lui Mohamed Merah: Jonatan Sandler, cu cei doi copi ai sai, Gabriel, in varsta de numai 4 ani si Arieh, in varsta de 5 ani, respectiv, Myriam Monsonego, in varsta de 7 ani si Ilan Halimi mort torturat de catre membri bandei „barbarilor”, avand ca leader pe islamistul salafist, radicalizat, Yousef Fofana (nascut in 1980 la Paris).

Legat de acest eveniment dramatic, in care este implicat Ilan Halimi, un tanar evreu (in varsta de 23 de ani), vanzator de telefoane mobile intr-un magazin la Sceaux (Departamentul Hauts de Seine, Regiunea pariziana) si care a bulversat intreaga opinie publica franceza (dar si cea internationala), mentionam ca acesta este rapit pe 21 ianuarie 2006 si sechestrat pana pe 13 februarie  intr-un apartament (iar ulterior in boxa acestuia) in Cartierul Pierre-Plate la Bagneux (Departamentul Hauts de Seine, Regiunea pariziana), de catre banda „Barbarilor” (avand ca ″obiect de activitate″ rapirile si sechestrarile de persoane), care folosesc in activitaile lor criminale ispite, pentru atragerea victimelor.

Halimi este descoperit pe 13 februarie, tardiv, dezbracat (torturat, cu numeroase leziuni grave pe corp) intins de-a lungul caii ferate la Sainte-Geneviève-des-Bois (Departamentul Essonne, Regiunea pariziana), dar acesta, din pacate, moare in drum spre spital.

Pe 17 februarie (in cadrul unei vaste operatiuni politienesti in care au fost implicati 200 de functionari), sunt interpelati presupsii complici ai lui Youssouf Fofana, iar pe 22 februarie, acesta din urma va fi interpelat la Abidjan (Coasta de Fildes, Africa Centrala) si extradat in Franta, pe 4 martie.

Intre 29 aprilie-10 iulie 2009, Youssouf Fofana, cu alti 27 de complici „barbari” (cu varste cuprinse intre 17-32 de ani)  vor fi judecati de catre Juriul Popular Paris (pentru minori).

Pe 12 iulie 2009, Youssouf Fofana  va fi condamnat la pedeapsa maxima in asemenea cazuri: inchisoare pe viata (cu 22 de ani de recluziune criminala ca perioada de siguranta).

Restul inculpatilor vor fi sanctionati cu pedepse curinse intre 6 luni cu suspendare si 18 ani de recluziune criminala.

Doi inculpati au fost achitati.

Astfel, iata sanctiunile penale ale celor mai activi “barbari” al bandei, pe scurt : Samir-Ait Abdelmalek si Jean-Christophe Soumbou, cei doi complici ai lui Fofana, au fost condamnati la 15, respectiv, la 18 ani, de recluziune criminala, in ciuda faptului ca Avocatul general al acuzarii, Philippe Bliger, reprezentand Ministerul Public, solicita contra lor 20 de ani de recluziune criminala.

Jean-Cristophe Jicé, ca si Soumbou, la 15 ani de recluziune criminala.

Nabil Moustafa la 13 ani de recluziune criminala si Cristophe Martin-Vallet, la 10 ani, iar Alexandra Sisilla, la 8 ani, de detentie criminala.

Francis si Guiri Oussivo N’Gazi, la 7 ani, respectiv, la 6 ani de detentie criminala.

Kamel F., Mouriel Izouard, au fost achitati.

Emma (Yalda) Arabzadeh Hashemi, ispita, a fost condamnata la 9 ani de detentie criminala, desi Avocatul general, Philippe Bliger, solicita intre 10-12 ani de recluziune criminala contra ei.

Insa, Michèle Alliot-Marie, pe atunci Ministrul Justitiei, la insistentele BNVCA (Biroul National de Vigilenta contra Antisemitismului), face presiuni asupa Parchetului, iar acesta va face apel la sentintele pronuntate, inferioare, sanctiunilor solicitate de catre Ministerul Public, adica in 14 din 27 de cazuri (in afara de principalii vinovati, mentionati mai sus), fiind vorba de : Cédric Birot Saint-Yves, Fabrice Polygone si Yayia Touré Kaba (condamnati la 11 ani de recluziune criminala, contra 12 ani, solicitat de catre Ministerul Public) ; Jérémy Ribeiro (condamnat la 10 ani de detentie criminala, contra 12 ani solicitat de catre Ministerul Public) ; Tiffen Gourret si Gilles Serrurier (9 ani de detentie criminala, in loc de 10 an, solicitat de catre Ministerul Public) ; Franco Louise (condamnat la 5 ani de detentie criminala, contra intre 8-10 ani, solicitat de catre Ministerul Public) ; Jérémy Patisson si Sabrina Fontaine (condamnati la 3 ani de inchisoare, contra, intre 5-7 ani pentru primul si 5 ani pentru cel de-al doilea, soliciat de catre Ministerul Public) ; Alhassane D. (achitat, contra 5 ani cu suspendare, solicitat de catre Ministerul Public) ; Alcino Ribeiro (condamnat la 8 luni de inchisoare cu executare, contra 1 an, solicitat de catre Ministerul Public) ; Audrey Lorleach (condamnat la 2 ani de inchisoare, din care 16 luni cu suspendare, contra 3 ani, din care 28 luni cu suspendare, solicitat de catre Ministerul Public) ; Leila Appolonaire (achitat, contra 6 luni cu suspendare, solicitat de catre Ministerul Public) ; Christine G. (condamnat la 6 luni cu suspendare, contra 1 an, solicitat de catre Ministerul Public) si Isabelle Mensah (condamnat la 6 luni de inchisoare cu suspendare, contra 18 luni, solicitat de catre Ministerul Public).

In apel, vineri, pe 17 decembrie 2010, catre ora 18h30, Presedintele Curtii Populare (cu Jurati) Val de Marne (Créteil, Regiunea pariziana) anunta verdictul.

Pedepsele vor fi confirmate in cazurile lui : Emma (ispita, 9 ani de detentie criminala), Jean-Cristophe Soumbou (rapitorul lui Ilan Halimi, 18 ani de recluziune criminala), Alcino Ribeiro (tatal unuia dintre ″paznici″ ai lui Halimi, care nu a denuntat fapta, la 8 luni de inchisoare), Franco Louise (complice la trei tentative de rapir i, la 5 ani de detentie criminala), Yayia Touré Kaba (paznic intermitent a lui Halimi, la 11 ani de recluziune criminala), Jérémy Ribeiro (paznic, care a renuntat in a 5-a zi, la 10 ani de detentie criminala).

Din contra pedepsele lui Tiffen Gourret (″colector″ al ispitelor) si Gilles Serrurier (gardianul imobilului care a pus la dispozitia rapitorilor cheile apartamentului) au fost majorate la 10, respectiv, 11 ani de recluziune criminala, de la 9 ani, din prima instanta.

Si sanctiunile lui Fabrice Polygone si Cédric Birot Saint-Yves (paznicii lui Halimi in a doua parte a sechestrarii), au fost majorate de la 11 ani de recluziune criminala din prima instanta, la 12 ani, iar cea a lui Samir-Ait Abdelmalek (care asigura legatura dintre rapitori, paznici, gardianul imobilului si Fofana), de la 15,  la 18 ani de recluziune criminala !

In sfarsit, desi achitat in dosarul lui Ilan Halimi, pedeapsa lui Jérémy Patisson, de 3 ani de inchisoare, a fost confirmata pentru imprumutarea masinii personale, lui Fofana si participarea lui la o alta tentativa de rapire, descoperita ulterior. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului consacrat acestei problematici : “In umbra vietii. Partea V.”http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/39715-in-umbra-vietii-partea-v-sanctiuni-contra-coruptiei-in-mediul-carceral-francez.html).

Desigur, nu putem incheia sirul acestor evenimente, cu adevarat remarcabile, fara sa mentionam curajul si eroismul de care a dat dovada, malianul („concetatean” cu Coulibaly), Lassana Bathily (n. 27 iunie 1990), de confesiune musulmana, originar dintr-un sat din regiunea Kayes (vestul Mali), sosit in Franta in 2006 si aflat in posesia unui document de sejur  (sedere) temporar(a)  numai din 2011, angajat ca muncitor necalificat la magazinul evreiesc Hyper Cacher de la Porte de Vincennes, unde a avut loc atacul terorist al lui Amedy Coulibaly.

Acest musulman, nu numai ca a salvat viata a 6 evrei (printre care si a unui bebelus), ascunzandu-i intr-o camera frigorifica aflata la subsol, iar ulterior reusind sa-i scoata din magazin printr-o iesire de urgenta, dar a colaborat in mod eficace, din interiorul magazinului, cu politistii RAID (unitate de lupta de elita a Politiei Nationale), aflati in exteriorul acestuia, pentru anihilarea teroristului, „conationalul” sau!

Cu numai 11 zile mai tarziu, marti, pe 20 ianuarie,  pentru gestul sau, acesta obtine cetatenia franceza (promisa de catre François Hollande, inca din ziua de 9 ianuarie).

In plus, la cea de-a 30-a „Cina Republicana” a CRIF-ului (Consiliul Reprezentativ al Institutiilor Evreiesti din Franta, cu cca 500.000 de membri, cel mai mare in Europa), pe 23 februarie 2015, in prezenta a 700 de invitati (printre care, evident, si Presedintele Frantei, François Hollande, respectiv, Prim-Ministrul, Manuel  Valls, 12 membri al Guvernului si fosti presedinti ai Republicii franceze), proaspatului naturalizat francez, a fost inmanat de catre Roger Cukierman, Presedintele CRIF si premiul acestuia, pentru curajul sau (de care a dat dovada) si solidaritatea lui cu poporul evreu, in fata agresorului djhadist Amedy Coulibaly.

Mentionez aici faptul ca, Presedintele CRIF  Roger Cukierman, cu aceasta ocazie, a profitat sa atraga atentia autoritatilor franceze asupra „lipsei de securitate” careia sunt supusi (si victime) evreii din Franta, pregatiti sa „se retraga” (emigreze!) definitiv in Israel, la indemnarea Prim-Ministrului Benjamin Netanyahu.

Conform declaratiei acestuia, dupa atacul terorist al franco-algerienilor  Mohamed Merah  la Toulouse, in 2012, respectiv, al lui Mehdi Nemmouche la Bruxelles in 2014, numarul (e)migrarilor evreiesti din Franta (catre Israel) s-ar fi triplat, ajungand la sfarsitul anului, la 6.658, ceea ce ar fi provocat o serie de discutii de natura diplomatica intre Paris si Tel Aviv.

Amintim aici ca in 2012, pe 19 martie, in dimineata zilei de luni, la putin timp dupa 08h00, dupa inceperea programului, Mohammed Merah (nascut in Franta din parinti algerieni) intra in curtea scolii evreiesti Ozar Hatorah (Scoala generala – Liceu) la Toulouse si trage intr-un grup de persoane (care se grabea sa ajunga in sala de rugacinui), ucigand un Rabin (profesor) si trei elevi (copii), ranind in plus si o alta eleva (adolescenta, in varsta de 17 ani).

Este vorba Jonatan Sandler, in varsta de 30 de ani, cu cei doi copi ai sai : Gabriel, in varsta de 4 ani si Arieh, in varsta de 5 ani, respectiv, pe Myriam Monsonego, in varsta de 7 ani, fetita Directorului scolii (a se vedea pentru detalii si ciclul de articole al autorului:  „Adevarul despre drama terorista de la Toulouse. De ce Moham(m)ed Merah trebuia executat. Sirurile Lui Merah.”: http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/44181-adevarul-despre-drama-terorista-de-la-toulouse.html; http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/44201-adevarul-despre-drama-terorista-de-la-toulouse-de-ce-mohammed-merah-trebuia-executat.html;   http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/44218-adevarul-despre-drama-terorista-de-la-toulouse-sirurile-lui-merah.html, respectiv,  „In umbra vietii”: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.com/2014/05/thomas-csinta-in-umbra-vietii.html).

In ceea ce priveste atacul terorist al lui Mehdi Nemmouche (nascut in Franta, din parinti algerieni)  in jurul orei 15 h 27, ar fi deschis focul cu o arma de razboi (pusca de asalt, Kalasnikov AKM), ucigand patru persoane, sambata, pe 24 mai 2014, la Muzeul  Evreiesc din Bruxelles (Belgia), aflat pe strada Minimes nr.21.

Trei turisti sunt ucisi pe loc : Emanuel si Miriam Riva, in varsta de 54, respectiv, 53 ani, evrei originari din Israel si o frantuzoiaica Dominique Sabrier (benevola in Belgia), in varsta de 66 de ani.

Cea de-a patra victima, Alexandre Strens, un belgian in varsta de 25 de ani, ranit grav, va muri mai tarziu, pe 6 iunie in Spitalul Saint Pierre, dupa o coma profunda. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Allah(o)h Akber”partea I: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2015/02/allahou-akber-partea-i.html; http://necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/46685-allah-o-u-akbar-partea-i.html).

O alta „consecinta” directa ale atentatelor teroriste din  ianuarie-februarie 2015, este angajarea mult mai „serioasa” si motivata a Frantei in razboi cu SIIL (Statul Islamic din Irak si Levant).

Ca dovada, luni, pe 23 februarie 2015, Franta isi angajeaza port-avionul sau Charles de Gaulle (cu propulsie nucleara, R91)  al Marinei Militare,  in operatiunile coalitiei internationale in SIIL, in interesul natiunii, pentru combaterea amenintarii djihadiste (care incepe sa devina, din ce in ce mai mult, preocupanta pe teritoriul national!), contribuind astfel cu 3.500 de militari si 36 de avioane de vanatoare la misiunile acesteia, in cadrul operatiunii Chammal, adica, cu un efectiv  identic ca si in Africa, in cadrul operatiunii Barkhane (lansata pe 1 august 2014 in Sahel- ساحل sael, partea central-nordica a Africii, cca 3 mil. km2/cca 4.000km lungime de la Oceanul Atlantic, la Marea Rosie, fasia cuprinsa intre domeniul saharian la nord si domeniul sudanian la sud: sudul Algeriei, Senegal, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger, Nigeria, Ciad, centrul Sudanului-Darfour/Kordofan, Republica Capul Verde, Djibouti, Etiopia, Erireea si Somalia), in care armata franceza lupta contra gruparilor djihadist-salafiste.

Operatiunea Barkhane, este o continuare a operatiunilor Serval (al Armatei franceze in Mali, ianuarie 2013-iulie 2014), respectiv, Epervier (in Ciad, 1986-iulie 2014).

Conform Ministrului Apararii francez, Jean-Yves Le Drian, Franta „va demonstra  o fermitate totala” in actiunile sale militare, pentru ca „aceasta amenintare, terorismul djihadist aduce prejudicii intereselor noastre, cetatenilor nostri si valorilor noastre democratice”.

Din informatiile pe care le detinem, patru avioane de vanatoare Rafale au si decolat in cursul diminetii, luni, pe 23 februarie, de pe Charles de Gaulle, pentru misiunile lor, la nord de Bahrein (la cca 200 de km), in Golful Persic, in directia Irak, iar acestea ar fi si atins obiectivele lor dupa cca 1h30 de zbor, adica, intr-un timp de doua ori mai scurt, decat de la baza Al-Dhafra (Emiratele Arabe Unite), utilizate de catre Armata franceza al Aerului.

Comandat pe 3 februarie 1986, lansat pe 7 mai 1994, Charles de Gaulle (R91), port-avion cu propulsie nucleara, este inarmat (echipat) pe 28 septembrie 2000 si pus in functiune pe 18 mai 2001.

Cu o lungime de 261,5m si cu o greutate maxima (incarcat) de 42.500 de tone, respectiv, o  viteza (de croaziera) de 50km/h, acesta dezvolta o putere de 83.000 CP (61.000 KW), fiind propulsat de 2 reactoare nucleare (cu apa presurizata K15, 2 grupe turboreductoare 61SW, 2 elice, fiecare cu 4 palete fixe) si echipat cu 4 lansatoare de rachete Sylver (MBDA Aster 15), 2 Sadral, 8 Mistral, 8 tunuri Giat 20F2 (20mm), 4 mitraliere de 12,7 mm, respectiv, cu 32 de aeronave (12 Rafale Marine F3, 12 Dassault Super-Étendard-avioane de atac si vanatoare, 2 E-2C Hawkeye, 1 AS532 Cougar RESCO, 2 EC725 Caracal RESCO, 2 AS365F Dauphin Pedro-SAR, 1 Alouette III SAR jour).

Charles de Gaulle, are la bordul lui un echipaj format din 2.000 de oameni (dintre care 700 afectati grupului aerian) si este ratasat portului naval Toulon (Capitala Departamentului Var, Regiunea administrativa PACA/Provence-Alpes-Cote d’Azur, sudul Frantei).

Franta si SUA (USS Harry S. Truman-CVN-75, comandat pe 30 iunie 1988, lansat pe 7 septembrie 1966, echipat pe 25 iulie 1998, pus in functiune pe 25 iulie 2014, 333 m lungime, 88.000 de tone greutate maxima, 2 reactoare nucleare A4W Westinghouse, 4 turbine, 4 elice, 260.000 CP-194MW, 56km/h) sunt singurele tari in lume care poseda, un asemenea port-avion.

Charles de Gaulle, sub comanda Contra-Amiralului Éric Chaperon a parasit portul naval din Toulon pe 13 ianuarie 2015, pentru o misiune de cca 5 luni din care timp de 8 saptamani va petrece in Golful Persic, alaturi de dizpozitivul american (Task Force 50) in jurul port-avionului USS Carl Vinson -CVN-70 (comandat pe 5 aprilie 1974, lansat pe 15 martie 1980, in functiune din 2014, 333 m lungime, 88.000 de tone greutate maxima, 2 reactoare nucleare A4W Westinghouse, 4 turbine, 4 elice, 260.000 CP-194MW, 55,6 km/h) dupa care se va indrepta catre India, caruia Franta urmeaza sa vanda 126 de Rafale (a se vedea mai jos).

El va intari dispozitivul francez din regiune (Task Force 473, in jurul port-avionului Charles de Gaulle), care cuprindea pana in prezent,  in EAU (Emiratele Arabe Unite) 9 Rafale (avion militar multirol/de vanatoare-Dassault Aviation, cu doua motoare Snecma M88-2, pus in functiune pe 18 mai 2001, lungime 15,30m, greutate intre 9000-10.000 kg gol, in functie de variante si 24.500kg, cu armament, greutate maxima, viteza de croaziera 1,713 km/h si maximala 2.203 km/h, inaltime maxima 16.800 m, un tun de 30mm Nexter DEFA 30M 719B, 950kg de proiectile cu autopropulsie si ghidaj sau bombe) si in Iordania, 6 Mirage 2000D (avion militar de vanatoare/bombardier-Dassault Aviation, cu motor Snecma M53-P2, pus in functiune in 1993, lungime 14,36m, greutate 16.500 kg, viteza 1.836km/h, inaltime maxima 15.000 m, echipat cu L16-Link 16, capabil sa transporte orice tip de armanent, in orice fel de conditii utilizat in Armata franceza: MK82, GBU-12, 16, 22, 49, 24A/B sau rachete de raza lunga de actiune SCALP-EG si Apache).

Incepand din mijlocul lunii septembrie 2014, aviatia franceza de vanatoare a efectuat 110 misiuni de recunoastere si tot atatea bombardamente (numai)  in Irak (din cele cca 2.000 ale coalitiei in Irak si Siria), alaturi de fortele armate irakiene si cele kurde care lupta contra SIIL.

Astfel, Franta (cu Australia), devine una dintre principalele tari contribuitoare a coalitiei celor 32 de state partenere cu SUA, contra SIIL.

In ceea ce priveste partea siriana a SIIL, in aceasta regiune, conform informatiilor de la OSDO (Observatorul Sirian al Drepturilor Omului), in ultima luna, cca 464 de luptatori (combatanti) al grupului sunnit extremist ar fi fost ucisi, iar printre ei, ar figura si 57 djihadisti apartinand Frontului Al-Nosra (ramura siriana al Al Qaeda), respectiv, 32 de civil, printre care 6 copii.

Din contra, s-ar parea ca majoritatea combatantilor al SIIL si al Frontului Al-Nosra, ucisi, n-ar fi fost sirieni!

In sfarsit, Charles de Gaulle, baza aeriana plutitoare este insotit in misiunea sa de un submarin nuclear francez de atac, de o fregata de aparare antiareriana (Chevalier Paul), de un submarin britanic (HMS Kent), un petrolier (pentru alimentare cu combustibil), respectiv, un echipaj de marina militara totalizand 2.700 de persoane, dintre care 2.000 numai pentru port-avion.

In ceea ce priveste, migratia internationala cu scop „turistic” in Siria si Irak, a fost si ea pusa sub „sechestru”, atat de catre autoritatile franceze, in particular, cat si de catre cele europene, in general.

Dar si in Turcia, tara de tranzit catre SIIL, datorita frontierelor sale comune cu acesta.

Tot pe 23 februarie 2015, cu ocazia intrunirii CRIF, Presedintele Frantei, François Hollande, promite comunitatii evreiesti franceze (pentru a o asigura!) ca are de gand sa ia masuri drastice contra djhadistilor in general si sa restrictioneze deplasarile in zona Golfului Persic.

Ca dovada, ca s-ar fi tinut de cuvant, rezulta din faptul ca in cursul aceleasi zile, la recomandarea DGSI (Directia Generala a Securitatii Interne, fosta DCRI-Directia Cenrala de Informatii Interne, a se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Edvige si Cristina noile fisiere ale DCRI”: http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42042-edvige-cristina-noile-fisiere-al-directiei-centrale-de-informatii-interene-francez-dcri.html), pentru prima oara in istoria democratiei franceze, 6 francezi (cu varstele cuprinse intre 23-28 de ani, originari din regiunile Rhône-Alpes, estul Frantei si PACA-Provence-Alpes-Cote d’Azur, sudul Frantei), care urmau sa faca un voiaj in Siria sunt blocati pe teritoriul national, datorita confiscarii cardurilor lor de identitate, precum si ale  pasapoartelor lor, de catre autoritatile franceze, pentru o durata de 6 luni, renuvlabila, daca situatia o impune.

Aceasta masura administrativa (desi poate fi contestata in fata unui Tribunal Administrativ!), este in confomitate cu dispozitiile legii antiteroriste in Franta, care pana atunci nu a fost niciodata aplicata (spre deosebire de Germania si Marea Britanie, unde ar fi fost luate deja asemenea masuri).

In plus, inca 40 de dosare, carora s-ar putea aplica aceasta masura administrativa ar fi in instrumentare la Parchetul Antiterorist de la Paris, de pe langa TGI (Tribunalul de Inalta Instinta).

Aici putem adauga si faptul ca una dintre „masurile drastice” ale Presedintiei franceze, asa cum a mentionat Prim-Ministrul Manuel Valls in fata Adunarii Nationale, va fi introducerea si in Franta,  incepand cu luna septembrie 2015, al dispozitivului: PNR (Passenger Name Record), un succes in SUA, care permite, prin crearea unui fisier special, monitorizarea si supravegherea permanenta a unui pasager cand calatoreste dintr-o tara in alta!

Intr-adevar, dupa numai doua luni de la atacurile teroriste de la Paris, conform unor surse sigure ale combatantilor (luptatorilor) grupului fundamentalist sunnit, s-ar parea ca fluxul luptatorilor voluntari europeni catre Statului Islamic (SIIL), ar fi in scadere, datorita masurilor mai severe de control si de monitorizare a persoanelor „susceptibile” de a apartine unor grupari djihadiste, salafiste.

Tot conform informatiilor furnizate de catre acesta,  masurile de control si de supraveghere a djihadistilor in tarile europene nu ar afecta intr-o masura importanta luptatorii SIIL, pentru ca combatantii lor nu ar reprezenta decat o mica parte al fortelor acestora.

Avand in vedere faptul ca majoritatea luptatorilor straini, provin din tarile asiatice (Tadjikistan, Uzbekistan, etc.), care reprezinta  „nucleul dur” al fortelor SIIL, alaturi de cei ccca 60-65.000 de combatanti autohtoni (locali).

In sfarsit, unii politiceni considera ca masurile intreprinse de catre Presedintele Hollande si Guvernul Valls (pentru care acesta ar fi deblocat 736 milioane de €/3 ani), n-ar fi foarte adaptate contextului social-politic international si ele ar putea avea ca efect, actionarea djihadistilor in tarile lor de origine (europene), contra acestora, in interiorul tarii.

Conform versiunii unor oficiali europeni (francezi, germani si britanici),  in Siria ar lupta in cadrul SIIL, cca 400 de francezi si 550 de germani, respectiv, cca 600 de britanici.

Insa, 180 francezi si 180 de germani, respectiv, 300 de britanici ar fi revenit in tarile lor, iar 200 de francezi ar fi undeva in Europa in drum catre Daech.

In sfasit, Guvernul turc „acuzat” de occidentali ca ar fi laxist in privinta controlului de identitate la trecerea fontierei turco-siriene, acesta ar fi anuntat ca luna trecuta ar fi fost interpelati in zona de frontiera 19 persoane dintre care 13 ar fi fost straini si aveau intentia de a se alatura SIIL.

Surse ale acestuia ne-a confirmat ca de la inceputul anului in tabara de antrenament de la Baidji (orasul celei mai importante rafinarii din Irak) ar fi sosit 185 de luptatori care li s-au alaturat si ca in principiu, intre 42-45% dintre luptatori, ar fi straini.

Din contra, cei care vor sa ajunga aici si nu reusesc (din diferite motive), vor putea combate in tarile lor de origine (europene) pe cei „infideli” sub forma de „lupi singuratici”.

In incheiere, in legatura cu atentatele teroriste din acest an, in special, dupa atacul terorist de la Paris, contra Charlie Hebdo, nu lipsesc nici polemicile.

In Elvetia, singurul stat vecin al Frantei care nu s-a confruntat cu terorismul, Walter Wobmann, Consilierul National UDC (Uniunea Democratica de Centru) si Presedinte  al Comitetului Egerkingen face apel la autoritati pentru a nu mai acorda azil politic solicitantilor (refugiatilor) din Irak si Siria, avand in vedere faptul cacestia ar putea fi „clientii” lui Jean-Patrick Grumberg (jurnalist evreu la Dreuz.info, desfasurandu-si activitatea la Paris, Los Angeleles si Tel Aviv), care in articolul sau  „Qui sont les 450 migrants du cargo arraisonné en Italie?”, sugereaza  ideea ca refugiatii musulmani pe coastele italiene (in special, Lampedusa), n-ar fi altceva decat niste mujahidini „deghizați în refugiați și ascunși în uriașii „cai de lemn” (gen Calul Troian) care navighează pe Marea Mediterană. Ajunși pe țărmurile italiene, sunt primiți ca un cadou al zeilor: ei oferă o nouă ocazie europenilor, de a-și corecta crimele abominabile comise în perioada colonială, deschizându-și larg brațele în fața defavorizaților. Acest șiretlic va provoca căderea Europei.”

Wobmann,este ferm convins ca si Elvetia va fi atinsa de flagelul atentatelor teroriste si considera ca este doar o chestiune de timp.

Contrar acestuia, Consilierul national Carlo Sommaruga (Partidului Socialist din Cantonul Geneva), considera ca propunerea lui Wobmann nu poate fi „sustinuta” din punctul de vedere al drepturilor fundammentale ale omului si din contra „trebuie intarita solidaritatea” dintre cetateni, musulmanii si crestinii.

Propunerea lui Wobmann este „discriminatoare si ar contribui la mentinerea atmosferei de ura rasiala”  in canton, conform lui Martine Brunschwig Graf (PLR-Partidul Liberal Radical), Consilier National.

Claude-Alain Voiblet, deputat in Cantonul Vaud, considera ca Elvetia n-ar fi o insula de securitate si ca in concluzie, indiferent daca propunerea lui Wobmann este sustinuta sau nu, Elvetia ar trebui sa se astepte la evenimente teroriste de genul care au avut loc si in Franta.

Ideea acesteia este impartasita si de catre André Bugnon, Consilier National, dupa parerea caruia, musulmanii s-ar imparti in doua mari categorii: „cei care accepta democratia noastra si cei care sunt djihadisti”.

In concluzie, mijloacele de lupta contra lor sunt destul de limitate.

In Franta, Delfeil du Ton  (Henri Roussel, n.1934, jurnalist al presei scrise), printre primii redactori la Hara-Kiri si Hara-Kiri Hebdo (din 1975 colaborari la Le Nouvel Observateur si Libération), cofondatororul lui Charlie Mensuel cu Profesorul Choron (Georget Bernier, n.1929, umorist, satirist, cantaret, etc.) in 1969, predecesorul lui Charlie Hebdo, il considera pe Charb (Stéphane Charbonnier, fostul Director al Publicatiei, din 2009, pana la atacul terorist din 7 ianuarie) vinovat (responsabil) de cele intamplate si il acuza pe acesta intr-un articol in Le Nouvel Observateur  ca „i-ar fi antrenat pe colegii sai la moarte. (…) El era seful, de ce a trebuit sa –si antreneze prietenii in aceasta drama?”

Dupa publicarea caricaturilor despre Mahomet si distrugerea localului lui Charlie Hebdo in 2011, Delfeil isi aduce aminte de ceea i-ar fi spus atunci Wolin(Georges Wolinski): „Eu cred ca noi suntem niste inconstienti vulnerabili si imbecili care riscam fara niciun rost,. Asta este tot”.

Sa fi fost oare asa?

Corespondenta din Franta (Paris)

Articolul cu imagini pe Investigatie Jurnalistica

Investigatie jurnalistica: “Allah(o)u Akbar” (الله أكبر). Partea IV. Valul de atentate teroriste din 1995 si consecintele atentatelor din 2015

Cititi si:

“Allah(o)u Akbar” (الله أكبر). Partea I

“Allah(o)u Akbar” (الله أكبر). Partea II. Investigatii aprofundate privind atacurile teroriste de la Paris in perioada 7-9 ianuarie 2015

“Allah(o)u Akbar” (الله أكبر). Partea III. Atacurile teroriste de la Nisa si Copenhaga

_____________

[1]GIGN-ul (Grupul de Interventie a Jandarmeriei Nationale) devine operational pe 1 martie 1974 ca urmare a luarii ca ostatici al echipei israeline la Jocurile Olimpice de la Munchen in 1972, cum JN creaza in 1973 ECRI (Echipa de Comando regional de Interventie) in cadrul EGM (Escadrilei Jandarmeriei Mobile) la Maisons-Alfort (regiunea pariziana). In aprilie 1974, numai la o luna de la creara lui sunt infintate doua GIGN: GIGN1 la Maisons-Alfort din ECRI care opera pe teritoriile primului celui de-al doilea, al treilea, respectiv, al saselea regiuni militare si GIGN2 constituita in cadrul EGM care opera in a parta, a cincia, respectiv, a saptea regiuni militare. Cu cartierul general, din 1983, la Satory (Versailles, regiunea pariziana) si centrul de instructie la Frileuse (Beynes), GIGN este o unitate de elita a JN (Jandarmeria Nationala franceza), specializata in operatiunile de lupta anti-terorista in orice mediu (aer, mare, uscat), in cele de eliberare a ostaticilor, in cele de transfer de « persoane sensibile », in arestari cu risc ridicat, respectiv, in revoltele din unitatile penitenciare sau centre de detentie-retentie. El intervine in general in zonele periurbane, aeroporturi, aerogari, penitenciare, deviza lui fiind : « GIGN-ul, angajat pentru viata… ». Pentru integrarea acestui corp de elita a JN candidatul trebuie fie jandarm si sa aiba mai putin de 32 de ani. Incepand cu 1 septembrie 2007 are loc o profunda reorganizare a lui in trei forte operationale, „absorbind” GSIGN (Grupul de Securitatea a Jandarmeriei Nationale) : Forta de Interventie (vechiul GIGN); Forta de Observatie-Cautare, vechiul grup de obserervatie-cautare al EPIGN (Escadrila de Parasutisti al Jandarmeriei Nationale) si Fortele de Securitate-Protectie (membrii sectiei de securitate si protectie a EPIGN si al GSPR- Grupul de Securitate al Presedentiei Republicii). GIGN dispunea de un efectiv de 420 de militari (407 in august 2009, 380 in 2008, pe cand JN apartinea Ministerului Apararii Nationale) si de un buget cca 2 milioane de euro (1,5 milioane de euro, efectiv, la care se adauga un drept de „cheltuieli de deplasare” de 0,5 milioane de euro). Ca misiuni principale ale GIGN mentionam: Piratair (deturnari de avioane), Piratmer (deturnari sau atacuri asupra navelor), Piratome (atac nuclear), Piratox (atac chimic sau biologic), Piratext (sechestrare de persoane-luare de ostatici de nationalitate franceza in afara teritoriului national). Printre alte atributii ale sale putem mentiona si: neutralizarea furibunzilor, precum si arestarea persoanelor considerate „periculoase” si inarmate. SSP (Serviciul de Securitate si Paza) asigura deasemenea protectia inaltilor functionari francezi sau straini, precum si ai diplomatilor in zonele cu risc ridicat de atac armat; Securitatea Ambasadelor si a reprezentantilor diplomatici francezi, in strainatate (Algeria, Coasta de Fildes, Haiti, Afrganistan, Pakistan, Irak, etc.); Extradarea cetatenilor francezi in strainatate; Gestioneaza crize de conflict armat in strainatate in care sunt implicati cetateni francezi, precum si alte evenimente nationale sau internationale in careinteresele Frantei sau francezilor sunt in cauza. In 2004, cu ocazia a treizeci de ani de existenta a lui, GIGN avea la activ aproape 1100 de misiuni, peste 1000 de criminali arestati sau ucisi si peste 600 de ostatici eliberati. Astazi, el a pierdut 17 militari in misiuni, dintre care 15 in cursul antrenamentelor. Mentionam aici ca antrenamentele GIGN sunt printre cele mai grele si cele mai dure luand in consideratie toate trupele de lupta (nationale si internationale) avand ca „obiect” de activitate combaterea criminalitatii (inclusiv Legiunea Straina, SWAT, etc.). El s-a remrcat in mod cu totul special in decembrie 1994, cand a intervenit pe Aeroportul International Marsilia-Marignane pentru eliberarea ostaticilor cursei Air France AF8969, luat ostatec de catre GIA (Grupul Islamist Armat). El a intrevenit in egala masura si in strainatate: in Djibuti, San Salvador, Arabia Saudita, Tara Basca spaniola, Nigeria, Insulele Comore, etc. Din 2007 el se afla sub comanda Generalului Denis Favier. Printre cele mai spectaculoase operatiuni la care a participat GIGN mentionam urmatoarele: 1) GIGN1 intrevine in mai 1974 cu ocazia unei rebeliuni la Centrul Penitenciar Fleury-Mérogis (regiunea pariziana). Interventia lui este determinanta pentru solutionarea crizei cu un minim de violenta; 2) GIGN intervine pe 3 februarie 1976 (in cooperare cu a 13-a DBLE-Semi-Brigada a Legiunii Straine, creata in 1940) intr-o operatiune de salvare la Loyada (Djibuti, pe atunci colonie franceza: Teritoriul francez al Afars si Issas) a treizeci de copii luati ostatici de catre teroristii FLCS (Frontul de Eliberare a Coastei Somaleze). Doi copii, sapte teroristi, si noua soldati somalieni sunt ucisi; 3) Intreventia in septembrie 1976 intr-o deturnare, de catre cinci teroristi croati anti-Tito, a unui avion Boeing 727 al TWA (Trans World Airlines, o companie americana veche care facea parte din „Big Four”, alaturi de celelalte trei mari companii: American Airlines, United Airlines si Eastern Air Lines), care a fuzionat cu American Airlines in aprilie 2001. Cursa asigura legatura regulata pe ruta New York-Chicago. GIGN reuseste pe calea negocierilor eliberarea a 49 de ostatici si predarea teroristilor; 4) Interventia pe 30 septembrie 1977 pe Aeroportul Orly-Vest (in cooperare cu BAG-Brigada Anti-Gang condus de catre Comisarul Robert Broussard) in deturnarea unui avion al Companiei Air Inter, Cursa 429 (Paris-Lyon) de catre un furibund Jacques Robert, care tinea ostatici 49 de persoane, (printre care si Deputatul Lucien Neuwirth si fostul Ministru, Philippe Malaud) de peste sapte ore. La asaltul GIGN, un pasager moare, alti patru sunt raniti, dintre care unul grav, iar Jacques Robert se preda, fiind ulterior, incarcerat; 5) Pregatirea unei tentative de eliberarea a functionarilor Ambasadei Frantei in San salvador, in mai 1979. Teroristii accepta sa se predea inainte de interventia armata a GIGN si sa elibereze ostaticii, insa acestia din urma, in schimb, îi elibereaza in Panama; 6) Intreventia in Arabia Saudita la Marea Moschee din Mecca, Al-Masjid al-Haram (cu mii de ostatici, care isi facveau rugaciunile in interior), intre 23 noiembrie-5 decembrie 1979, care este ocupata de catre 187 de teroristi (fundamentalisti islamici) saudieni si egipteni, studenti si studente la Universitatea islamica Médine pe 20 noiembrie, prima zi a anului 1400 al calendarului musulman. Seful teroristilor Juhaiman ibn Muhammad ibn Saif al Utaibi, era un caporal al Garzii Nationale saudiene la pensie, apartinand unei influente familii sunnite din Najd, care solicita in schimbul eliberarii ostaticilor recunoasterea lui Mohammed Ben Abdallah Al Qahtan (cumnatul lui, aflat cu el in Moschee) ca Mahdi (aducatorul dreptatrii si justitiei pe Pamant). Interventia aramata a GIGN a facut numeroase victime atat in randul teroristilor cat si in randul celor sechestrati in Moschee; 7) Interventia cu ocazia luarii de ostatici la Hotelul Fesch (Corsica, Franta), de catre un comando corsican condus de catre Marcel Lorenzoni (militant nationalist) in februarie 1980. In urma negocierilor cu GIGN teroristii se vor preda; 8) Eliberarea ostaticilor, cu o interventie-surpriza, cu ocazia deturnarii unui avion la Touquet (Le Touquet-Paris-Plage, Pas de Calais) in mai 1981. Piratul care incerca sa oblige Papa sa dezvaluie cel de-al treilea secret al Fatimei (dezvaluit pe 26 iunie 2000) este neutralizat si arestat. Cele trei revelatii (care de fapt ar fi una in trei parti) ar fi fost adresata pe 13 iulie 1917 de catre Fecioara Maria (cu numele de Notre-Dame de Fátima) catre Lúcia dos Santos si versorii ei Jacinta si Francisco Marto in micul orasel Fátima din Portugalia; 9) Arestarea unui furibund (turbat) la Chelles (Seine et Marne, regiunea pariziana) in aprilie 1982. Acesta, terorizand orasul, a tras peste 2000 de cartuse, inainte de neutralizarea lui de catre oamenii GIGN; 10) „Irlandezii din Vincennes (Vincennes, regiunea pariziana)”. Pe 9 august 1982, catre orele 13H00 are loc o fuziada (schimb de focuri) pe strada Rosiers: un om arunca o grenada in interiorul restaurantului Goldenberg, iar mai tarziu, un comando format din cinci persoane deschide focul asupra celor de pe strada. Rezultatul: sase morti si douzeci si partru de raniti. Pentru a descoperii instigatoriia cestui atac armat, Presedintele Frantei, François Mitterrand, instaleaza la Palatul Élysée o celula anti-terorista cu un consilier tehnic, pe care o pune la dispozitia lui Christian Prouteau, pe atunci patronul GIGN. Pe 29 august catre orele 21H30 militarii GIGN condusi de catre Capitanul Paul Barril iau cu asalt apartamentul din Vincennes al unui numit Michael Plunkett, banuit care ar face parte din organizatia separatista irlandeza IRA (Armate Republicana Irlandeza) si gasesc la acesta, in urma unei perchezitii « minutioase » urma de exploziv ! Irlandezul cu camarazii sai (care il frecventau) sunt arestati, inculpati si incarcerati. Dupa noua luni, la sfarsitul lunii mai 1983 sunt eliberati, probele fiind insuficiente pentru traducerea lor in fata justitiei. Aceasta interventie a GIGN a dat nastere la o serie de polemici. Se pare ca, chiar oamenii GIGN au adus explozivul cu ei, pentru ai putea inculpa pe Plunket si camarazii sai, cum « problema » trebuia « solutionata », in lipsa unor dovezi clare si certe ; 11) Arestarea lui Filipe Bidart, seful gruparii teroriste baste Iparretarrak, in februarie 1988 ; 12) Eliberarea ostaticilor detinuti in grota Ouvéa in Noua Caledonie (TOM-Teritoriu francez autonom, nemetropolitan, din Pacificul de Sud) in mai 1988. Operatiunea a fost clasata de « mare succes » in ciuda decesului a doi militari de la DGSE (Directia Generala a Securitatii Externe, un serviciu de informatii francez extern aflat sub autoritatea Ministrului Apararii, condus din 10 octombrie 2008 de catre Erard Corbin de Mangoux) si 19 separatisti Kanak (Canaques, poulatia din Noua Caledonie); 13) Membri ai GIGN, uneori sub comanda COS (Comandamentul Operatiunilor Speciale, aflat su comanda Sefului de Stat Major al Armatei) au participat la o serie operatiuni de mare succes in Bosnia-Hertegovina intre 1992-1995, in special in ceea ce priveste arestarea criminalilor de razboi; 14) Pe 26 decembrie 1994, eliberarea celor 164 de pasageri al zborului AF8969 (cursa regulata intre Paris-Alger) luati ostatici de catre 4 teroristi islamisti GIA (Grupul Islamist Armat, condus Abdul Abdallah Yahia alias “Emirul”, in varsta de 25 an, un apropiat a lui Djamel Zitouni, seful GIA) pe Aeroportul Marignane (Marsilia), avand in plan prabusierea avionului deasupra Turnului Eiffel. Avionul, un Airbus A300 cu 220 pasageri la bord, decoleaza de la Aeroportul Alger (Houari Boumedienne) pentru Paris pe 24 decembrie, insa aterizeaza la Aeroportul Marignane pentru alimentare cu carburant (la orele 03H30), unde este retinut la sol timp de doua zile de catre teroristi, pana pe 26 decembrie, cand GIGN (la orele 17H08) il va lua cu asalt (filmat integral de mai multe posturi de televiziune!) si ucide cei patru teroristi, eliberand toti pasagerii, nevatamatiTeroristii revendicau eliberarea a doi responsabili FIS (Frontul Islamic de Salvare), Abbassi Madani si Ali Belhadj incarcerati din 30 iunie 1991 in Algeria. Sechestrand avionul inca pe Aeroportul Houari Boumedienne, in urma refuzului revendicarii lor de catre autoritatile algeriene, ei executa la orele 14H00, primul pasager: un politist algerian care insotea avionul. In urma negocierilor, la Marignane sunt eliberati 63 de pasageri (femei si copii). Insa, la orele 21H30 in seara Craciunului, un angajat al Ambasadei Frantei la Alger, Yannick Beugnet este totusi executat, el fiind cea de a doua victima a acestui eveniment terorist fara precedent pana atunci. Aceasta interventie care a facut celebru GIGN in lumea intreaga, in 2010 este considerata de catre autoritati ca una dintre cele mai remarcabile reusite ale GIGN. In ciuda faptului ca in urma interventiei lor 13 pasageri si membri ai echipajului sunt raniti si noua membri ai GIGN lejer (printre care si capitanul Favier) si unul grav.

In urma acestui eveniment, Air France a suspendat zborurile sale catre Algeria pana in 2003. Astazi zborul AF8969 nu mai exista, el fiind inlocuit cu cele AF3543 si AF7667; 15) In septembrie 1995, GIGN participa alaturi de EPIGN la prinderea lui Khaled Kelkal (islamist algerian, membru GIA, considerat ca principalul responsabil de atentatele comise in Franta in vara anului 1995) in padurea Vaugneray in apropiere de Malval (Lyon, Rhône), insa majoritatea fiind tranferati intr-o alta actiune „Azalée” in Comore, este EPIGN care localizeaza si il ucide pe Kelkal pe 29 septembrie (filmata de catre televiziunea locala Lyoneza). Si aceasta „executie” a dat nastere la o serie de polemici. Dupa parerea mea, care am urmarit de aproape acest eveniment, Khaled Kelkal, nu trebia ucis! Merita mentionat aici faptul ca, contrar politistilor (functionari al Ministerului de Interne), jandarmii (pe atunci functionari Al Ministerului Apararii) au fost autorizati sa faca uzaj de arma (cu foc) chiar daca nu erau intr-o situatie de „legitima aparare”, conform Decretului din 20 mai 1903!; 16) Participarea la „Operatiunea Azalée. Este vorba de eliberarea statului african, Uniunea Comore fosta Republica Federala Islamica Comore, situata in Oceanul Idian, colonie franceza pana la obtinerea independentei pe 6 iulie 1975, ocupand Arhipelagul Comorelor, ale caror insule apartin Colectivitatii TOM franceze Mayotte. Operatiunea a avut ca scop si arestarea mercenareului Bod Denard sub autoritatea COS in septembrie-octombrie 1995; 16) Intreventia pentru arestarea unui furibund la Valaurie (Drôme) pe 23 iunie 1997, cand un membru GIGN, Jean-Louis Prianon, este ucis ; 17) Interventia, in 2005, in colaborare, cu Comandoul marin „Hubert” (creat in decembrie 1947 purtand numele locotenentului Augustin Hubert ucis in batalia din 6 iunie 1944 la Riva Bella) pe vasul „Pascal Paoli„ (dupa numele omului politic si amiral corsican Pascal Paoli) de la SNCM (Societatea Nationale Maritima „Corse-Méditerranée”), deturnat e catre sindicalistii STC (Sindicatul Muncitorilor Corsicani, fondat pe 1 mai 1984); 18) Arestarea pe 19 ianuarie 2007 a unui furibund (furios turbat), inarmat, baricadat la el acasa in Gensac-sur-Garonne (Haute Garonne). In timpul asaltului, catre orele 22H00, individul deschide focul si raneste mortal pe Maréchal des logis-chef (sergent) Frédéric Mortier 35 ans (promovat major, cel mai mare grad in corpul subofiterilor militari, post-mortem). Este vorba de cel de-al doilea membru GIGN care moare in cadrul unei operatiuni armate ; 19) Pe 11 aprile 2008, participarea la Operatiunea « Thalathine ». Este vorba de interventia GIGN pentru eliberarea ostaticilor de pe vasul de croasiera de lux « Ponant » apartinand CMA-CGM (Compagnie Maritime d’Affrètement – Compagnie Générale Maritime), al treilea armator mondial de transport maritim in containere si primul francez, rezultata din fuziunea in 1996 dintre CMA (creat in 1978) si si CGM (creat in 1975, prin fuzionarea dintre CGT-Compagnie Générale Transatlantique fondat in 1851 si MM-Messageries Maritimes in 1855), cu sediul social-administrativ la Marsilia (a se vedea pentru detalii si articolul pe aceasta problematica : „Infernul indian, un secret de stat. Sechestratii de pe vasul de croaziera Ponant”: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/10/thomas-csinta-monitorul-org-pentru-ap_1867.html).

La acestea se adauga numeroase arestari ai unor teroristi (in special in tara Basca de nord din sudul Frantei al grupului IK-Iparretarrak-cei din nord, in limba basca), ai unor criminali periculosi, precum si o serie de interventii in mediul penitenciar contra rebeliunilor. Armamentul folosit de GIGN este foarte variat si de mare precizie, de ultima generatie. In general, in cazul unei misiuni „ordinare”, armamentul „de baza” se compune din pistoale (trei-patru), un MP-5 si pusti calibrul 12 (una-doua), pentru fiecare militar. Pistoalele cele mai utilizate, in functie de dificultatea misiunii, sunt: Manurhin MR-73 cu cartuse 357 Magnum de diverse lungimi al tevii (4, 5 ¼ inci, respectiv, 8 inci şi 10 inci, pentru o tragere de mare precizie); PA (Pistol Semi-automat) de talie „compacta” (in principiu Glock 19 de 9mm Para echipata cu o lampa Insight Technology M3 LED sau M6 cu laser integrat, SIG-Sauer P228, FN Five-seveN si PAMAS G1S, respectiv, G26, G27); S&W 686 GFS « Stainless » cu cartuse 357 magnum si lungimea tevii intre 4-10 inci; Sig-Sauer P228 (si P226) de 9 mm Para cu incarcatoare de 20 de cartuse; Beretta 92F ; FN Five-seveN Tactical IOM de 5,7 mm cu o lampa-sare Insight Technology M6 fixata pe sina Picatinny; GIAT PAMAS G1S de 9 mm Para (Parabellum) ; Beretta 92G ; SIG-Sauer Pro SP 2022 de 9 mm Para. In misiunile „clasice” sunt utilizate MR-73 cu teva de 4″, Glock 19 si P228. Din contra, in misiunile „kaki” (in natura) sunt preferate Glocks 17 si P226. Printre pistoalele-mitraliera mentionam: HK MP5 in versiunea A5 (selector 3-Round Burst), SD3 si K-PDW (amundoua cu selectoare SEF) cu colimatoare Aimpoint CompM2 sau EOTech 550 AA, respectiv lunete Trijicon ACOG 3,5 x 35 sau inca tip  „mini-luneta” montata lateral. Pe Modelele MP-5A5 si MP 5K PDW exista montaje SureFire ”cocking tube mount” pe extremitatea tubului cu gaz de admisie care permit fixarea laserilor L72 de culoare rosie si L75 infrarosie, precum si a lampilor Nitrolon P. Le MP-5SD6 ; FN P90 Tactical cu laser integrat si 50 de cartuse tip FN5,7 x 28mm care pot traversa si vesta anti-glont. Pustile de lupta cele mai utilizate in misiuni sunt : Remington 870 de calibru 12 Magnum cu colimator Aimpoint CompM2, Aimpoint 3000 ou EOTech 550 AA si o lampa cu laser ; Benelli M3T Super 90 de calibre 12 ; Franchi SPAS 12 Special Purpose Automatic Shotgun également de calibre 12. Pustile de asalt : HK G3 TGS de 7,62 mm echipate cu un selector de tragere tip numeric si cu MSG-90 si cu o aruncatoare de granada HK 79, respectiv un colimator Aimpoint 3000 sau 5000 cu un montaj SureFire « cocking tube mount » 490 sau 491 pentru o lampa si laser in varianta diurna ; SIG-550 si 551 SWAT cu luneta Hensoldt 6 x 42 BL, SIG-552 Commando cu un colimator Bushnell HOLOsight ; HK 33 EA2 echipata cu un HK tip A3, cu un selector 3-Round Burst avand patru pozitii si o luneta diurna Hensold 6 x 42 BL ; GIAT FAMAS F1 ; HK G36C, de calibru 5,56 OTAN. Arme de precizie : MR-73 de 8 si 10 inci, modele speciale echipate cu lunete Magnum Phantom marind de 1,5 x, produse de catre Bushnell, precum si optice 4×32 ; S&W ; Modele Accuracy cu lunete Schmidt & Bender Mk.II 3-12 × 50 si Mil-Dot : AW de 308 (7,62 mm OTAN) ; AWS de 308 cu o teava echipata cu un amortizor de zgomot ; AW SM de 338 Lapua Magnum (8,6 × 70 mm) pentru trageri intermediare cu munitie de 7,62mm -12,7mm ; Barrett M82, Barrett M95 si McMillan, cu modelele Hécate II standard si Hécate II polimer cu o luneta Scrome J10 10 × 40 Mil-Dot, pentru neutralizarea vehiculelor ne sau blindate usor. GIGN are in dotare cca 128 de astfel de arme, echipate si cu telescoape monoculare Leica Televid 77 mm (sau l’Apo-Televid 77 mm) cu mariri pana la 60 ×, un binoclu Leica Vector IV (sau infrarosii Thomson Sophie, noaptea). Echipele de tragatori de elita (compuse in general din doi militari, un observator si un tragator) dispun si de un telemetru laser Leica Rangemaster LRF 1200 dotata cu o optica de 7 × 21 mm avand o precizie de un metru (abatere) pana la o distanta de 1100 m, de o mini statie meteo Skywatch Geos 9 (anemometru cu palete-vânt, busola, higrometru, termometru, barometru, altimetru). Arme sub-letale utilizate de GIGN sunt : Pistoale cu impulsuri electrice Taser X26 in experimentare din 2003 (a se vedea si articolul autorului: “Pistoale Taser X26 cu camera video incorporatehttp://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/03/pistoale-taser-x26-cu-camera-video.html). Din 2006 GIGN dispune ca mijloace de deplasare de elicoptere armatei terestre si ale aerului pusa la dispozitia lui de catre 4e RHFS (al 4-lea Regiment de Elicoptere al Fortelor Speciale, instalata la Baza Aeriana 107 la Villacoublay (Yvelines, regiunea pariziana)

[2]RAID-ul (Cautare-Asistenta-Interventie-Disociere), este o unitate de lupta de elita, aflata sub comanda directa al Directorului General al PN franceze, avand mascota pantera, deviza „Interventie fara esec” si sediul central la Bièvre, Domeniul „Bel Air” (la 15 km sud-vest de Paris, Essonne-91, reg. pariziana). Ea a fost creata in 1985 de catre Robert Broussard (fost Comisar Sef de Politie, devenit ulterior Prefect, care a initiat lichidarea in 1979 a lui Jacques Mesrine « inamicul n°1 al poprului francez) si Ange Mancini (Ex-Director al SRJP-Serviciul Regional al Politiei Judiciare Ajaccio in 1983, Prefect al DOM francez Martinica din 18 iulie 2008, primul sef al RAID-ului, care a anihilat grupul terorist „Action Directe”  in 1897), pentru combaterea tuturor formelor de criminalite, precum si al marelui banditism, pe intreg teritoriul national. Printre misiunile sale (in special in zonele urbane de mare densitate), mentionam si protectia inaltilor functionari (demnitari) ai statului (SPHP), inclusiv al Presedintelui Republicii. Ea participa deasemenea la formarea politistilor francezi si straini in lupta antiterorista si anti-kidnapping, efectuand si investigatii, precum si testari de materiale specifice si sofisticate in profitul diferitelor servicii ale PN.  Asista, in cazul in care situatia o impune, serviciile de securitate publica si serviciile specializate in securizarea actiunilor de mare risc, in special, in escortarea detinutilor periculosi. In cazul amenintarii teroriste, nucleare, radioactive, biologice sau chimice (NRBC), ea coordoneaza actiunea de detasare centrala a interventiei tehnice (DCI), structura interministeriala. In anumite misiuni, desi RAID-ul, poate intervine pe intregul teritoriu francez, sunt preferate GIGN-Grupul de Interventie de elita a Jandarmeriei Nationale (echivalentul RAID-ului in cadrul JN, care spre deosebire de acesta, desi are aceleasi tip de misiuni, intervine in special, in zonele periurbane, aeroporturi, porturi maritime, penitenciare, etc.) sau BAC (Brigada Anti-Comando), la Paris, in special. Daca RAID si GIGN au o misiune comuna, este seful RAID-ului (sau adjunctul sau) care este responsabil cu coordonarea interventiei. Pe 1 august 2009, RAID dispunea de un buget de 2.019.669 euro, precum si de doua fonduri suplimentare, unul de 85.000 de euro (pentru achizitionare de material) si altul de 70.000 de euro (pentru formarea personalului), respectiv, de un efectiv de 168 functionari, din care trei membri (Comisari de Politie) al CCD (Corpul de Conceptie si Directie), 21 al CC (Corpul de Comanda), 119 al CEA (Corpul de Incadrare si Aplicatie) si 25 de persoane cu statut administrativ si tehnic (din care 1 psiholog si 6 medici), fiind compus dintr-o DAF-Diviziune Administrativa si Financiara ; 2 SO-Sectiuni Operationale (fiecare cu cate o specialitate); un GM-Grup Medical (compus din 6 medici anestezisti-reanimatoristi, respectiv, urgentisti) ; GF-Grup de Pregatire ai noilor recruti RAID ; un SOTI-Serviciul Operational de Tratament al Informatiei si un GN-Grup de Negociatori. Seful RAID-ului si cei doi adjuncti ai sai sunt membri ai CCD al PN. Actualul sef este Amaury de Hautecloque, in functie din 2007. Sectiunea RAID I (« de interventie ») este formata din 80 de politisti si se afla sub comanda unui Maior (Subcomisar) de Politie. Aceasta sectiune care asigura totalitatea misiunilor pe teren este impartita in patru grupe pluridisciplinare specializate in toate tipurile de lupta intalnite in practica, in tirurile de mare precizie, in scufundari subacvatice si submarine, in parasutism, in explozive, in NRBC, etc. Aceasta sectiune este insarcinata, in particular, si cu interventii dificile si riscante (arestare de raufacatori periculosi, eliberare de ostatici, deturnare de avion, etc.) dar si cu filatura si supraveghere in materie de terorism si mare banditism (crima organizata).  Sectiunea RAID II («srijin operational») aflata tot sub directia unui Subcomisar de Politie este formata din urmatoarele grupe : GTP-Grupa Tehnica si de Prospectie (specialisti de inalt nivel si armamentul lor sofisticat) ; GC-Grupul Cynofil (specializat in educatia animalelor si comportamentul lor, format din 8 dresori de caini, 3 caini de atac si 8 caini specializati in detectarea explozivelor) ; GL-Grupul Logistic ; GGCN-Grupul de Gestiune a Crizelor si de Negociere (format din 3 politisti criminologi si un psiholog) ; GA-Grupul de Armament ; GT-Standul de Tragere. Armamentul din dotarea RAID-ului este format din : revolver MR73 ; Glock 17, Glock 18, Glock 19, Glock 26 ; Beretta F-92; Heckler and Koch G36 ; Heckler & Koch MP-5k ; Heckler & Koch 53; SIG 553 SOW; FN-90 – VIP protection ; Remington M870 Police ; Bennelli Super 90 M3 ; Molot Vepr 12 ; Beretta M3P ; Franchi SPAS 15 ; Pusti de precizie PGM Ultima Ratio, 308 Winchester; Pusti de precizie cu raza mare de actiune PGM Hécate II 50 BMG ; Heckler & Koch PSG-1 ; FN Minimi ; Heckler & Koch MG3 ; Heckler & Koch 69. RAID s-a remarcat printre altele in anihilarea grupului terorist “Action Directe” in 1987; in dosarul “Human Bomb” (Eric Scmitt) la Neuilly (Paris) in 1993; in mai multe interventii contra GIA la Roubaix (Gang de Roubaix-Lille) in 1996; in arestarea fugitivului Yvan Colonna in 2003, inculpat pentru asasinarea Prefectului Claude Erignac in 1998; in arestarea unor membri-leaderi ai organizatiei teroriste ETA in 2009, respectiv, 2010, precum si in arestarea lui Jean-Pierre Treiber in 2009, considerat suspect in asasinarea lui Katia Lherbier Géeraldine Giraud. Interventiile spectaculoase ale RAID au dat insa nastere si la o serie de polemici in ceea ce priveste “impartialitatea”, precum si “corectitudinea” cu care ea executa misiunile cu care este insarcinat.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here