marți, iunie 19, 2018
Acasă Jurnalul Bucurestiului Pamflet Academia Catavencu : Ultimii oameni de pe Planeta maimuțelor

Academia Catavencu : Ultimii oameni de pe Planeta maimuțelor

0
49
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Dac-ar fi știut conu Mihalache Kogălniceanu că o parte din țiganii pe care atâta s-a luptat să-i salveze din robie o să ajungă să-i robească ei pe români, probabil că mai bine și-ar fi băgat un băț în cur și-n ziua aia ar fi mers la curve cu Vodă Cuza, lăsându-i pe magraoni de izbeliște. Însă el i-a eliberat, crezând, cum cred și azi mulți oengiști, naivi sau doar parșivi, că toți oamenii se pot civiliza. Da, e drept, oamenii se pot civiliza și dovada cea mai bună e că există azi mulți țigani mai civilizați și decât românii. Însă bipezii din Argeș, care au luat în sclavie zeci de cetățeni români, în România secolului XXI, n-ar trebui considerați oameni. Sunt mai curând niște maimuțe, de pe o planetă devenită, pe zi ce trece, a maimuțelor agresive cărora oamenii cumsecade, ca dl Kogălniceanu sau dna Merkel, le-au dat nas – sau, mă rog, bot, fiindcă maimuțele n-au nas.

Că garoii din Argeș, Dâmbovița, Teleorman și alte județe sunt certați cu munca știam. Știam că fac o droaie de copii ca să trăiască din alocațiile lor – și între timp au aflat asta și englezii, francezii și alte nații care-i căinau, după Revoluție, cu șapte rânduri de lacrimi. Dar pentru nimic în lume nu mi-aș fi putut imagina că ei ar fi în stare să-i robească pe români, punându-i la muncă. Asta este culmea lenei: țiganul să nu ridice un pai de jos, ci să stea, ca un bulibașă, la palat, iar românii să spele rufe, să dea cu mătura, să taie lemne. Un om care n-a muncit în viața lui să-i pună pe alții să muncească pe brânci, și legați în lanțuri. Ce ziceați voi? Că România e la nivel de Evul Mediu? Hai, împingeți puțin mai în jos, că am progresat deja la Epoca de Piatră.

De ce s-a ajuns aici? Din cauza indolenței oamenilor. În Berevoiești sunt vreo 3.000 de locuitori, din care 800 romi. Din restul de 2.200, care știau ce se întâmplă, nici măcar unul n-a deschis gurița, în opt ani de zile, să sune la 112 și să spună că în satul său sunt sclavi care taie pădurile – retrocedate, evident, ilegal. Fostul și actualul primar – dintr-o pură coincidență tată și fiu – susțin că n-au văzut, n-au auzit, nici usturoi n-au mâncat. Foștii și actualii demnitari locali nu știau, mititeii, nici ei nimic. Miniștrii și alți granguri de la București, nici atât, deși e drept că, mergând cu elicopterele prin zonă, vedeau cum dispar, an după an, mii de copaci, dar nu se întrebau cine-i taie.

Oricât ne-ar șoca, ceea ce s-a întâmplat la Berevoiești e doar un avertisment pentru ce va fi. Am dat atâtea drepturi minorităților, mai multe chiar decât am dat majorității, încât acestea consideră acum că e nu doar dreptul, dar și datoria lor să ne pună în lanțuri. Ceea ce Michel Houellebecq anticipa în cartea sa, ”Supunerea”, se întâmplă sub ochii noștri: vom deveni robi, nu doar la figurat, ci și la propriu, ai unor minorități agresive, care nu se vor sfii să ne readucă la nivelul comunei primitive.

Cine-i de vină? Pe lângă nepăsarea egoistă și naivitatea stângistă a celor care privesc cerul și cred în ”oameni frumoși”, principalii vinovați sunt politicienii din actualul sistem politic, din PDL, PNL și, mai ales, PSD. De câțiva ani, văzând că electoratul tradițional al tovarășului Iliescu pleacă în vacanță veșnică la loc cu verdeață, cutrele astea caută să-și formeze un nou electorat. Un electorat analfabet și dependent de ajutoare și alocații, certat cu munca și pus doar pe făcut copii. Partidele se bucură văzând că au, an de an, mai mulți posibili votanți, dar în inconștiența lor criminală, nu-și dau seama că încălzesc un monstru la sân. Că peste nu mulți ani, minoritatea devenită majoritate nu va mai vota PSD sau PNL, ci un partid propriu, al său, care va mătura actualele politice și va tăia și spânzura, cam ca-n romanul lui Houellebecq, punându-ne pe toți în lanțuri, cum astăzi i-a pus pe amărâții din Berevoiești. Iar utopia din ”Planeta maimuțelor” se va transforma atunci în realitate, doar pentru că noi, ultimii oameni de pe planeta asta, ne-am dat seama prea târziu că bâta-n cap și cuțitul înfipt până-n prăsele sunt mai tari ca PET-ul lovit de asfalt.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here