acs-rss.ro : De ce îi iubesc pe ruşi ?

    0
    33
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Sondajul nostru

       Mă gândesc dacă nu cumva am provocat cuiva vreo tresărire puternică la citirea titlului pe care l-am ales. Se impune să precizez că, de fapt, nu eu l-am ales. El mi-a fost sugerat în câteva rânduri de unele persoane cu ocazia diferitelor manifestări cultural-istorice, la care am participat ca membru al Asociaţiilor de prietenie şi cooperare româno-ruse. Aceste persoane s-au arătat interesate de preocupările mele legate de istoria, cultura şi politica Rusiei, punându-mi aceeaşi întrebare din titlu.

    Nu ştiu dacă întrebarea mi-a fost adresată din pură curiozitate, sau cu alte scopuri. Acest aspect e mai puţin important. Însă ea m-a impulsionat să scriu acest articol, atât pentru a-mi pune ordine în propriile idei şi convingeri, cât şi pentru a răspunde clar şi argumentat tuturor acelora care îşi pun aceeaşi întrebare. Şi, pentru că adeseori iubirea poate căpăta nuanţe bizare sau masochiste, când oamenii iubesc fără ca acei ce sunt iubiţi să se ridice la înălţimea sentimentului, voi folosi un alt termen. Un termen care presupune conştientizare prin introspecţie şi reflecţie.

    Ca atare, voi încerca să argumentez DE CE ÎI ADMIR PE RUŞI. Rămâne la aprecierea cititorilor şi a celor interesaţi dacă opiniile mele sunt întemeiate pe realităţi, sau dacă ele mi-au fost trasate „din ordinul Moscovei”, aşa cum au încercat să insinueze – mai în glumă sau mai în serios – inclusiv unii dintre prietenii mei…

    DE CE ÎI ADMIR PE RUŞI? Primul motiv pe care îl invoc ţine de ereditate. Genealogic, nu am cunoştinţă dacă sângele strămoşilor mei s-a amestecat vreodată cu sânge rusesc. Cert este că mamei i-a plăcut foarte mult limba rusă, încă din vremea în care era elevă la liceu. Într-atât de mult i-a plăcut, încât directorul liceului o convoca la întâlnirile cu diverşi delegaţi din fosta URSS. După liceu, a fost admisă la Institutul Pedagogic de Limba şi Literatura Rusă „Maxim Gorki”, care avea să fie desfiinţat la scurt timp, în 1963. Chiar dacă ulterior s-a specializat în Limba şi Literatura Română, acest lucru n-a împiedicat-o să predea în cariera didactică şi limba rusă. Şi cum ştiinţa a arătat că memoria copilului începe să se dezvolte încă din viaţa intrauterină, acesta poate fi un răspuns valid atât pentru mine, cât şi pentru curioşi.

    DE CE ÎI ADMIR PE RUŞI? De dragul istoriei, chiar dacă unii s-au grăbit să-i cânte prohodul! Numai un pasionat de istorie rău-voitor ori un ignorant ar putea să nu (re)cunoască faptul că încă din negura veacurilor ruşii ne-au tratat cu prietenie, şi aceasta în condiţiile în care nimeni şi nimic nu i-ar fi putut împiedica să ne cotropească. Sunt relevante cuvintele profesorului, poetului şi publicistului Constantin Calmuschi, care în anul 1911 scria despre Rusia: „În zilele cele mai negre ale trecutului s-a ridicat de la Răsărit o mare împărăţie creştină, care ne-a apărat când putea să ne sugrume…”. Desigur, profesorul Calmuschi nu făcea afirmaţii lipsite de temei, ci cunoştea faptele istorice. Sunt grăitoare în acest sens bunele relaţii diplomatice şi comerciale ale domnitorilor Vasile Lupu al Moldovei (1595-1661) şi Matei Basarab al Munteniei (1580-1654) cu ruşii, sau strânsa prietenie a domnitorului şi cărturarului moldovean Dimitrie Cantemir cu ţarul Petru cel Mare al Rusiei.

    DE CE ÎI ADMIR PE RUŞI? Pentru că nu ne-au bombardat niciodată oraşele ţării! Chiar dacă în al doilea război mondial Ion Antonescu, angajând România în alianţa nefastă cu Hitler, a obligat Armata Română să treacă Nistrul pentru a lupta alături de nazişti pe pământ rusesc. Dimpotrivă, ne-au bombardat tot occidentalii! În august 1943, anglo-americanii au bombardat Ploieştiul şi rafinăriile periferice. Bucureştiul a fost bombardat pe 4 aprilie 1944 de americani, iar pe 15 aprilie 1944 de englezi, presa vremii calificând aceste bombardamente drept „atacuri teroriste”. Apoi a venit şi rândul nemţilor, între 23-25 august 1944, bombardamentele lor  distrugând clădirea Operei şi Grădina Cişmigiu, curmând totodată numeroase vieţi.

    DE CE ÎI ADMIR PE RUŞI? Pentru că nu ne-au jupuit de vii, atunci când a trebuit să le plătim datorii de război. Datoriile nu ne-au fost impuse de ruşi, ci de Conferinţa de pace de la Paris. Mai puţin mediatizat, dar la fel de adevărat este şi faptul că datorii de război am avut de plătit şi Angliei, şi SUA. Pentru a le putea plăti datoriile, ruşii ne-au ajutat prin înfiinţarea societăţilor româno-sovietice „SOVROM”, iar în 1956 au cedat partea lor în favoarea Republicii Populare Române.

    După decembrie ’89, am întors spatele ruşilor şi am ales „calea occidentală”. România era o ţară fără datorii externe şi nici nu mai participase la vreun război. Sub aripa „protectoare” a Occidentului am devenit săraci lipiţi: nu mai avem industrie, nici agricultură, avem doar români plecaţi la muncile de jos. În Occident! Şi mai avem pe deasupra şi datorii către creditorii occidentali (FMI).

    DE CE ÎI ADMIR PE RUŞI? Pentru că după destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, nu şi-au vândut pământurile şi resursele. Nici nu şi-au trimis fabricile şi uzinele la topitorie, chiar dacă treceau printr-o perioadă de declin. Am mulţi prieteni şi cunoscuţi români, plecaţi la muncă în Occident. I-am întrebat dacă printre ei sunt şi ruşi, iar ei mi-au confirmat. Dar ruşii, spre deosebire de români, dacă li se face dor de acasă sau dacă se satură de aventura occidentală, se pot întoarce oricând în ţara lor, care le poate oferi un loc de muncă.

    DE CE ÎI ADMIR PE RUŞI? Pentru că sunt un popor demn şi curajos, primul din istorie care s-a scuturat de asupritori. Oricât ar fi de răstălmăcită şi de contestată azi, Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie 1917 a însemnat victoria exploataţilor împotriva exploatatorilor. Şi în URSS, ca şi în tot fostul bloc socialist, orânduirea socialistă a însemnat ieşirea din mizerie şi întuneric a popoarelor obidite, începutul evoluţiei economice şi al progresului social.

    DE CE ÎI ADMIR PE RUŞI? Pentru că, în contemporaneitate, au regăsit calea redresării. Şi pentru că şi-au format din timp un lider providenţial, pe care îl susţin încrezător. Un conducător receptiv la nevoile poporului, chiar cu riscul nemulţumirii oligarhilor. În 2007, Vladimir Putin, premier la acea vreme, efectuând o vizită de lucru în Pikalevo, oraş situat în regiunea Leningrad din nord-vestul Rusiei a găsit Fabrica de ciment, unica sursă de venit pentru cei 22.000 de locuitori, într-o stare deplorabilă iar pe muncitori fără salarii primite. Şi a rezolvat situaţia rapid, obligându-l pe miliardarul Oleg Deripaska să semneze pe loc pentru plata angajaţilor!

    Personalitatea marcantă a preşedintelui rus Vladimir Putin a depăşit mediatic graniţele Federaţiei Ruse, fiind considerat astăzi unul dintre cei mai mari lideri ai lumii, chiar cel mai mare. Cu prilejul vizitei la Muntele Athos din luna mai 2016, a fost primit de către monahi cu entuziasm şi admiraţie. „Putin este singurul lider adevărat al lumii! Cu cine vreţi să-l comparăm? Cu Obama? Cu Merkel?” – a declarat Părintele Efraim, potrivit publicaţiei germane Spiegel.

    Lider charismatic, Vladimir Putin nu este lipsit nici de umor. Mulţi s-au amuzat copios urmărind reacţia cancelarului german Angela Merkel la gluma preşedintelui rus rostită în cadrul unei întâlniri din luna noiembrie 2014: „În noapte nunţii, orice ai face, rezultatul e întotdeauna acelaşi…”.

    La fel şi când, după o masă luată împreună cu Vladimir Putin la Summitul G8 din Germania (2007), fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a ajuns cu întârziere şi vizibil euforic la o conferinţă de presă.

    DE CE ÎI ADMIR PE RUŞI? Pentru firea lor deschisă şi prietenoasă, dar aprigă şi neînduplecată în faţa celor care au dorit să-i îngenuncheze. Aşa sunt descrişi de cronicari, din cele mai străvechi timpuri. Iată un singur citat edificator din „Letopiseţul Ţării Moldovei” al lui Miron Costin (1633-1691): „De mirat era la împărăţie şi la toate capetele împărăţiei neînfrântă şi neînspăimată firea căzăcească…”. Au demonstrat-o şi recent, la Campionatul European din Franţa (2016), când au fost provocaţi şi i-au snopit în bătaie pe „celebrii Hooligans” – suporterii englezi renumiţi pentru fanatism şi violenţe.

    Ar fi bine dacă aceste aspecte ar fi luate în considerare de liderii lumii în deciziile pe care le vor lua în actualul context internaţional, marcat de tensiuni politice şi militare ! „Că letopiseţele nu sunt numai să le citească omul, să ştie ce a fost în vremi trecute, ci mai mult să fie de învăţătură, ce este bine şi ce este rău” (Miron Costin). Realităţile sunt indiscutabile. Occidentul se află în criză, iar criza nu poate fi depăşită de sistemul capitalist fără acapararea resurselor ruseşti. De partea cealaltă, Rusia a rămas imună la sancţiunile occidentale, iar ruşii îşi vor apăra cu străşnicie ţara şi resursele. Singura soluţie viabilă, pacifistă, ar fi acceptarea sfârşitului imperialismului capitalist occidental. Capitalismul a avut în istorie un rol revoluţionar, atunci când a înlocuit orânduirea feudală. Dar astăzi dovedeşte că şi-a atins limitele, devenind vetust şi anacronic. Iar aceia care şi-au imaginat că dinamica istoriei poate fi oprită, s-au înşelat amarnic!

    Fără îndoială că sunt mulţi cei care rezonează cu tot ce am scris în acest articol… Fără îndoială că sunt mulţi cei care tac, fie de teamă, fie că le convine actuala stare a lucrurilor. Unii se tem să nu îşi piardă afacerile şi privilegiile, alţii să nu fie daţi afară din posturile şi funcţiile călduţe în care s-au cuibărit. Dar eu ce să pierd? Poate doar viaţa! Nu sunt şi nici nu mă consider un Girolamo Savonarola al contemporaneităţii, iar tăcerea mea nu ar schimba cu nimic cursul inexorabil al evenimentelor viitoare. Că, vorba lui Miron Costin, „nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub vremi”…


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here