duminică, februarie 25, 2018

ActiveNews.ro : România JEFUITĂ.

0
20
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

 De 14 ani, statul refuză să execute o hotărâre irevocabilă prin care Asociația Composesorală Borșa a câștigat dreptul de proprietate pentru 17.000 hectare teren forestier. Samsarii au pus mâna pe o parte din teren și au ras pădurea

Munții Maramureșului au fost măcelăriți în ultimii 28 de ani. Mii de hectare au fost rase de pe fața pământului, dar autoritățile statului închid ochii și, mai mult, refuză să respecte o decizie a justiției. Cazul Composesoratului Borșa ilustrează cel mai bine modul în care de ani zile pădurile se taie fără nicio lege și fără niciun Dumnezeu.
Unul dintre cele mai revoltătoare cazuri despre cum funcționează mafia lemnului în România este cel al Asociației Composesorale Borșa. De 14 ani, proprietarii de terenuri din Borșa reuniți în această asociație ar fi trebuit să intre în posesia unei suprafețe importante de pădure.  Încă din 2005 au o hotărâre definitivă și irevocabilă dată de judecători pentru a intra în posesia celor 17.000 de hectare de pădure, însă nici acum nu au reușit să le obțină. Bătălia lor în instanță continuă și azi. Asta în timp ce masa lemnoasă din fostul Composesorat al borșenilor din Maramureșul istoric este jefuit ca în codru. Samsarii și interlopi din zonă, în complicitate cu unele autorități ale statului, au reușit să pună mâna pe o bună parte din acel teren, l-au distrus și au ras pădurea, exploatând masa lemnoasă.
Oamenii spun că dacă intră pe terenurile câștigate de ei în tribunal, sunt bătuți și riscă să fie omorâți de cei care defrișează acum pădurile.
Anul trecut, de 1 Decembrie,  oamenii au încercat să-l sensibilizeze pe fostul ministru al Educației Naționale, Liviu Pop, prezent vineri de Ziua Națională la Alba Iulia. Îmbrăcați în costume populare, purtând pancarte pe care era scris textul sentinței defiinitive și irevocabile din 2005, membrii asociației au  organizat un mic protest.
„Din 2005 și până acum nu faceți nimic! Și atunci unde să mai apelăm? La Tătucul Sfânt din Ceruri? Un primar PSD de-al dumitale își bate joc de actul de justiție”, i-a reproșat un maramureșean politicianului, în condițiile în care primăria Borșa și prefectura nu au mișcat până acum niciun deget pentru punerea în aplicare a sentinței judecătorești din 2004.
„Noi am venit la Marea Unire care  o făcut-o poporul român. Ne pun în situația să ne pară rău de guvernanții care-și bat joc de țară și de poporul ăsta. Noi luptăm pentru glia românească”, au strigat, neputincioși cei câțiva membri ai asociației prezenți la Alba Iulia, expediați însă rapid de Liviu Pop, care le-a spus că „nu e momentul.”
Sondajul nostru

Conform opiniei dumneavoastra, care a fost cel mai bun presedinte postrevolutionar al Romaniei:

View Results

Loading ... Loading ...


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here