Actualitatea Prahoveana : Primăria Ploieşti va plăti rate de 5,5 milioane de euro în 2018

0
31
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Written by Anca Visan
Sondajul nostru

casa alba palatul administrativÎmprumuturile bancare făcute în ultimii ani de Primăria Ploieşti, pentru a susţine diferite proiecte de dezvoltare şi, în cel puţin unul dintre cazuri, pentru a face faţă cheltuielilor generate de întârzierea unor proiecte europene, se resimt puternic în bugetul şi aşa “şubred” al instituţiei pe 2018. Potrivit documentului aprobat de Consiliul Local, administraţia ploieşteană urmează să plătească, în acest an, rate de peste 25,5 milioane de lei, echivalentul a aproape 5,5 milioane de euro.

Pe listă, potrivit bugetului aprobat de CL Ploieşti, apar patru credite. Astfel, Primăria trebuie să achite rate către Alpha Bank, BCR, BRD şi CEC, cea mai mare valoare din acest an fiind trecută în dreptul împrumutului de la BCR, pentru care municipalitatea trebuie să returneze 9.825.000 de lei.

Bugetul cuprinde şi estimările pentru următorii trei ani, iar vestea bună este că împrumutul de la Alpha Bank va fi returnat în 2018 şi nu mai e nevoie de plata ratelor şi anul viitor. Există, însă, şi o veste proastă, în condiţiile în care, din 2019, Primăria trebuie, conform contractului, să înceapă să plătească rate şi pentru creditul luat de la EximBank. În total, în 2019, administraţia locală va plăti rate de peste 35 de milioane de lei, iar valorile estimate cresc în 2020 şi 2021, la aproape 50 de milioane şi respectiv peste 52,6 milioane de lei.


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here