ADEVERINTA FISCALA DE LA ANAF – UN ABUZ [PRESEDINTELE CNAS]

0
54
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, a declarat vineri ca reacţie la intenţiile medicilor de familie de a nu mai elibera din 15 ianuarie reţete pentru pacienţii cu venituri între 0 şi 700 de lei compensate cu 90% din lista B, decât dacă vor aduce o adeverinţă fiscală de la ANAF, că aceste intenţii reprezintă un abuz.

“Ştim de aceste probleme, am avut discuţii la nivel judeţean şi la nivel
naţional. Toate recuperările de sume imputate medicilor de familie se bazează pe
decizia Curţii de Conturi care ne obligă să facem aceste acţiuni. În caz contrar vor
fi pasibili de pedepse, inclusiv penale. În ceea ce priveşte medicamentele
compensate pentru pacienţi cu venituri de până la 700 de lei numai din pensii,
astăzi
trimitem către ministru Sănătăţii şi Guvern o propunere de modificare a hotărârii
de Guvern care să stipuleze veniturile fiscale de până la 700 de lei şi a lua ca an
de referinţă anul fiscal anterior încheiat, să vedem dacă propunerea va fi
acceptată de către finanţe. Astfel se va şti foarte clar din timp care sunt
veniturile pentru anul anterior. Dacă vom modifica legislaţia şi vom spune sunt
eligibili pentru a primi reţete compensate 90 % pensionarii care au venituri
fiscale numai din pensia până la 700 de lei pe lună şi spunem că referinţa se va
face la nivelul anului anterior fiscal, noi credem că problemele nu vor mai exista
dar trebuie modificat cadrul legislativ”, a declarat vineri pentru pentru
publicaţia noastră preşedintele CNAS.
În ceea ce priveşte centrele de permanenţă Buşoi a reamintit că instituţia pe
care o conduce a acţionat în justiţie decizia Curţii de Conturi,
dar este o hotărâre definitivă şi irevocabilă în justiţie şi singura soluţie este
aplicarea legii.
“Noi nu avem o soluţie pe baza legii şi dacă Societatea Medicilor de Familie are
o soluţie suntem foarte interesaţi să vedem dacă are sau nu bază legală. În aceeaşi
situaţie de a aplica strict legea suntem şi în probleme reţetelor care se eliberează
pentru pacienţii internaţi dar care figurează şi cu reţete de la medicii de familie.
Nu avem nicio soluţie legală de a ocoli această chestiune, dacă medicii de familie
au o soluţie legală suntem mai mult decât interesaţi să o luăm în calcul”, a
explicat Cristian Buşoi.
El a subliniat că medicul de familie trebuie să ia declaraţie pe propria
răspundere de la pacienţii din această categorie.
“Cei care au luat declaraţii nu trebuie să plătească nimic, pentru că fiind
declaraţie pe
propria răspundere trebuie să se îndrepte împotriva celui care a dat declaraţia în
speţă pacientul. Ori de câte ori eliberează o reţetă medicul de familie trebuie să
ceară talon de pensie şi declaraţie pe propria răspundere”, a punctat Buşoi.
El a adăugat că ideea de a îi trimite pe pacienţi la ANAF pentru a lua
adeverinţă fiscală “este un abuz”.
“Nu scrie niciunde în norme sau în altă parte că trebuie să ia declaraţie de la
ANAF. Spune talonul de pensie şi declaraţie pe propria răspundere. Dacă vom modifica
hotărârea de Guvern aşa cum am propus noi astăzi lucrurile se vor simplifica şi le
vor găsi direct în Sistemul Unic Integrat Naţional”, a precizat preşedintele CNAS.
Oficialul s-a declarat deschis dialogului cu medicii de familie pentru a rezolva
aceste probleme.
Medicii de familie au anunţat vineri, într-o
conferinţă de presă, că de la 15 ianuarie nu vor mai elibera reţete pentru
pacienţii cu venituri între 0 şi 700 de lei compensate cu 90% din lista B, decât
dacă vor aduce o adeverinţă fiscală de la ANAF.
“Pentru pacienţii cu venituri între 0-700 lei nu vom mai elibera reţete
compensate cu 90% pentru medicamentele incluse la compensare cu 50% decât dacă vor
duce adeverinţă fiscală de la ANAF. Nu dorim să fim organe fiscale şi să punem
pacienţii pe drumuri, dar nici nu dorim să ni se impute sumele pentru aceste reţete
pentru că nu există un contract între asigurat ţi asigurator. Lipsa acestui
contract a determinat această situaţie şi ne-am trezit cu notificări de sute de mii
de lei”, a declarat preşedintele Federaţiei Patronatelor Naţionale a Medicilor de
Familie, dr. Doina Mihăilă.

DOINA MIHAILACornelia Stanciu


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here