Acasă Jurnalul Bucurestiului Religie AGERPRES : Sarbatori Religioase – 1 iunie

AGERPRES : Sarbatori Religioase – 1 iunie

17
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Ortodoxe
Sf. Iustin Martirul şi Filosoful şi cei împreună cu el (Harţi)

Greco-catolice
Sf. m. Iustin Filosoful şi cei împreună cu el. Harţi

Romano-catolice
Sf. Iustin, filozof m.

Sfântul Mucenic Iustin, Martirul şi Filozoful, pomenit în calendarul creştin ortodox la 1 iunie, s-a născut în Flavia Neapolis (Sichem), Palestina.

A primit o educaţie bună şi a căutat prin filozofie să cunoască adevărul. A descoperit, pe rând, filosofia stoică, cea peripatetică, pitagoreică apoi platonismul. Prin nici una din acestea nu a ajuns la cunoştinţa lui Dumnezeu, Adevărul pe care îl căuta Sfântul Iustin, potrivit a ceea ce însuşi Mântuitorul spune despre El: “Eu sunt Calea, Adevarul şi Viaţa” (Ioan, 14, 6).

Odată, plimbându-se singur afară din cetate, aproape de mare, a văzut un bătrân pe care l-a privit îndelung. Au intrat în dialog şi bătrânul i-a dovedit zădărnicia fiecărui sistem filosofic.

Întrebat fiind de Sfântul Iustin ce fel de dascăl poate să afle cineva ca să-1 povăţuiască spre adevăr, dacă în Platon şi în ceilalţi filosofi nu este adevărul, bătrânul i-a vorbit despre sfinţii proroci şi despre Mântuitorul Hristos.

Sfinţii proroci au cunoscut adevărul de la început şi l-au spus oamenilor. Şi spunând adevărul, nu s-au ruşinat de nimeni, nici nu s-au temut, nici nu s-au biruit de slava deşartă; ci l-au spus drept, curat şi fără de frică.

Dar, mai înainte de toate, Sfântul Iustin a fost sfătuit să se roage cu dinadinsul adevăratului Dumnezeu, ca să-i fie deschisă uşa luminii, de vreme ce nu poate cineva să ştie şi să înţeleagă pe cele ce sunt ale lui Dumnezeu, decât numai cel căruia însuşi Dumnezeu va voi să-i descopere.

După această întâlnire, mărturisea Sfântul Iustin într-o scriere (“Dialogul cu Trifon”), i s-a aprins deodată un foc în suflet şi a fost cuprins de o mare dragoste de proroci, ca şi de bărbaţii aceia care au fost prietenii lui Hristos (Sfinţii Apostoli). Şi, gândindu-se la cuvintele bătrânului, găsea că aceasta este singura filosofie sigură şi aducătoare de folos. Convertirea a fost atunci încheiată.

Aşa a ajuns să studieze cu asiduitate Scriptura Veche (Vechiul Testament) şi scrierile Sfinţilor Apostoli.

S-a convertit la creştinism şi a fost unul dintre apărătorii cei mai devotaţi ai credinţei creştine, trimiţând două apologii, una împăratului şi cealaltă senatului roman. În cea de-a doua apologie, Sfântul Iustin argumentează că un creştin nu ar putea să înfrunte moartea cu atât curaj dacă nu ar fi cu adevărat cinstit.

Este autorul scrierii “Dialogul cu Trifon” (un învăţat evreu), în care demonstrează că Iisus Hristos este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel înainte vestit de prooroci.

A fost chemat înaintea autorităţilor pentru vini închipuite, plăsmuite de cel care se arăta a fi şi el cărturar, un filosof cinic pe nume Crescent, cunoscut la Roma. Acesta îl ura cumplit pe Sfântul Iustin, pentru faptul că în toate disputele pe care le aveau era învins şi umilit.

Cercetat fiind în temniţă şi supus torturilor nu i s-a găsit nici o vină Sfântului Mucenic Iustin. A fost însă omorât de Crescent, care prin înşelăciune i-a dat o otravă puternică. (sursă: vol. “Vieţile Sfinţilor”) AGERPRES (Documentare – Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiţă)


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here