Acasă Jurnalul Bucurestiului Religie AGERPRES : Sarbatori Religioase – 15 octombrie

AGERPRES : Sarbatori Religioase – 15 octombrie

43
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ortodoxe
Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia
Duminica a 21-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 21 dR. Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila

Romano-catolice
Duminica a 28-a de peste an
Sf. Tereza din Avila, fc. înv.

Sfântul Sfințit Mucenic Lucian este pomenit în calendarul creștin ortodox la 15 octombrie.

Originar din Samosata, Siria, Sfântul Mucenic Lucian provenea dintr-o familie de vază. S-a stabilit în Antiohia unde a fost hirotonit preot. Aici a înființat o școală catehetică renumită, printre cei care i-au frecventat cursurile a fost și Sfântul Ioan Gură de Aur.

O mare realizare a Sfântului Luchian a fost revizuirea Septuagintei (textul grecesc al Sfintei Scripturi).

Sfântul Mucenic Luchian a suferit martiriul în timpul lui Maximian Daia (305-313), în Nicomidia, după ce a rostit cuvântul adevărului despre Hristos Dumnezeu înaintea împăratului.
Atât de greu și de cumplit erau chinuiți creștinii, încât adus în Nicomidia, Sfântul Lucian a descoperit că mulți dintre ei se ascundeau și vroiau să se lepede de creștinism. Pe toți aceștia i-a sfătuit Sfântul Lucian cu puternicul său cuvânt și i-a întărit spunându-le să nu se teamă de cei care ucid trupul, pentru că sufletul nu-l pot ucide, potrivit cuvântului Sfântului Apostol și Evanghelist Matei: “Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena”. (Matei 10; 28)

Maximian auzise despre Sfântul Luchian că atât îi este de frumoasă fața și vorbele lui sunt atât de dulci, încât oricare, văzându-i cinstita lui față și auzindu-i cuvintele, nu era cu putință ca să nu devină creștin. Din acest motiv, împăratul stătea la o oarecare distanță de Sfântul Luchian, după o perdea, spre a nu fi atras la creștinism de fața sa și de cuvintele pe care acesta le rostea pentru adeverirea credinței creștine. (sursă: vol. “Viețile Sfinților”)

AGERPRES/ (Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiță)


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here