AGERPRES : Sarbatori Religioase – 2 iunie

0
9
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Sondajul nostru

Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

Greco-catolice
Sf. aep. Nichifor al Constantinopolului

Romano-catolice
Ss. Marcelin şi Petru, m.

Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava este pomenit în calendarul creştin ortodox la 2 iunie.

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ale cărui moaşte se află de sute de ani în ţara noastră, s-a născut în oraşul Trapezunt, din părinţi credincioşi. Fiind negustor, ca şi tatăl său, Ioan a plecat cu o corabia din oraşul natal spre Cetatea Albă. În timpul călătoriei făcută pe Marea Neagră, a avut discuţii cu proprietarul acelui vas care era francez şi care îşi arăta împotrivirea faţă de credinţa ortodoxă.

Ioan şi-a apărat însă credinţa dreptmăritoare, lucru pentru care corăbierul a hotărât să se răzbune. Când au ajuns în Cetatea Albă, proprietarul vasului orbit de răutate a mers la eparhul cetăţii, care era turc, şi i-a spus că Ioan doreşte să treacă la religia sa.

Adus înaintea stăpânitorilor cetăţii, tânărul Ioan şi-a mărturisit însă cu tărie credinţa ortodoxă. Considerând cele spuse de tânăr drept o dispreţuire a cultului pe care îl avea şi văzându-l statornic în credinţa sa şi gata să-şi dea viaţa pentru Sfânta Evanghelie, conducătorul cetăţii a ordonat supunerea lui la chinuri şi bătăi, fiind legat apoi de coada unui cal şi târât pe uliţele pietruite. În cele din urmă, după multele chinuri la care a fost supus, Sfântului Mucenic Ioan i-a fost tăiat capul cu sabia.

Trupul său a fost luat şi aşezat în biserica ortodoxă din Cetatea Albă; acolo sfintele sale moaşte au făcut multe minuni şi au vindecat boli, timp de şaptezeci de ani, făcându-se asupra lor arătări dumnezeieşti ziua şi noaptea. “Uneori se arătau în formă de lumină minunată; alteori, în chip de foc pogorându-se asupra lor; alteori îngeri pogorându-se asupra lor şi suindu-se la cer, iar alte ori ieşea de acolo bună mireasmă negrăită” (Vieţile Sfinţilor).

Vestea acestor minuni ce se săvârşeau prin moaştele Sfântului mucenic Ioan cel Nou s-a răspândit în toată Moldova. Alexandru cel Bun, domn al Moldovei (1400-1432), care reuşise să obţină din partea Patriarhiei ecumenice recunoaşterea canonică a lui Iosif Muşat ca mitropolit, dorea să împlinească această reuşită istorică cu strămutarea moaştelor Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava, în Catedrala Mitropoliei Moldovei.

La 2 iunie 1402, racla cu moaştele sfântului a fost adusă cu mare cinste din Cetatea Albă, de trimişii lui Alexandru cel Bun. Domnul însuşi şi mari boieri au întâmpinat sfintele moaşte la poarta Cetăţii şi le-au condus la Biserica Mirăuţilor, unde au fost aşezate.

În 1589, moaştele au fost strămutate din vechea biserică domnească în noua catedrală zidită de Bogdan al III-lea, cu hramul Sfântului Mucenic Gheorghe. (sursă: vol. “Vieţile Sfinţilor”) AGERPRES (Documentare – Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiţă)


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here