Acasă Stiinta & Tehnica Economie agrointel.ro : VESTE despre CREDITELE PENTRU FERMIERI !

agrointel.ro : VESTE despre CREDITELE PENTRU FERMIERI !

109
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

VESTE DESPRE CREDITELE PENTRU FERMIERI! Un proiect gândit de Ministerul Agriculturii să vină în sprijinul producătorilor agricoli care vor să acceseze credite. Noutatea este că, potrivit unei simulări efectuate de Achim Irimescu, ministrul agriculturii, la un credit de un 1 milion de euro un fermier plătește doar 2% dobândă, mult mai mică față de cea de pe piață, care este undeva la 6 — 6,5%. Proiectul însă nu este deocamdată funcțional iar o posibilă dată de aplicare este luna mai a anului viitor!

Fondul de creditare este unul dintre proiectele pe care ministrul agriculturii regretă că nu a reușit să îl finalizeze în mandatul său. Acesta spune că spera ca până la finele anului 2016 proiectul să fie mult mai avansat dar demersurile au decurs destul de greu. ”(…)O a treia nemulțumire ce vizează unul dintre obiectivele pe care le-am avut eu, pentru că au mai apărut și altele pe parcurs, a fost cea legată de Fondul de Creditare. Inițial, eu speram ca, până la finele anului, să fie mult mai avansat. De abia acum, în aceste zile, semnăm acordul cu Fondul European de Investiții (FEI) pentru înființarea unui Fond de Creditare. Am propus premierului — și acesta a fost de acord — să introducem alături de FEI și Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), care este fond românesc. FEI, de exemplu, face acordul cu noi și după aceea el trebuie să stabilească 2-3 bănci prin care să deruleze fondurile alocate din PNDR. FEI a fost introdus în regulamentul european și este un avantaj, deoarece creditele sunt „risc sharing”, cu împărțirea riscului”, a detaliat Achim Irimescu într-un interviu acordat Agerpres.

Șeful de la agricultură a explicat că a făcut și o simulare, iar la un credit de un 1 milion de euro un fermier plătește doar 2% dobândă, mult mai mică față de cea de pe piață, care este undeva la 6 — 6,5%. ”Acesta este marele avantaj. Trebuie menționat că și garanția este foarte mică. Fiind pe împărțirea riscului, 70% revine FEI și 30% beneficiarului. E adevărat că pe statul român îl mai costă 6% comisionul pentru FEI. Adică plătește ministerul, prin PNDR, circa 6% la suma prevăzută în PNDR pentru fond, respectiv la 92,6 milioane de euro. FEI avea în regulament un comision până în 7%, dar noi am negociat la 6%. Mi-aș fi dorit și mai jos, dar nu s-a putut. Acum trebuie să verificăm că și FNGCIMM se califică pentru că, după cum spuneam, în regulament e stabilit doar FEI. Sperăm să reușim la Comisie să introducem alături de FEI și FNGCIMM”, a mai subliniat Irimescu pentru sursa citată.

Ministrul Agriculturii a mai spus că cel târziu în luna mai, Fondul de Creditare ar putea funcționa. ”Cred că undeva în primăvară, cel târziu în luna mai, dacă toate lucrurile se desfășoară normal, acest Fond de Creditare ar putea funcționa”, a subliniat Irimescu.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here