„Americanii ne-au mințit, au încercat să ne ducă de nas, pe noi și întreaga lume”

0
24
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Conform opiniei dumneavoastra, care a fost cel mai bun presedinte postrevolutionar al Romaniei:

View Results

Loading ... Loading ...


Alternative News Romania

Președintele Rusiei,
Vladimir Putin, a luat parte pe 22 octombrie 2015 la sesiunea finală a
celei de-a 12-a întâlniri anuale a Clubului Valdai, de la Soci. Creat în
anul 2004, Clubul are ca scop promovarea dialogului între elitele
intelectuale și realizarea unei analize științifice independente și
obiective asupra evenimentelor politice, economice și sociale din Rusia
și din lume.

În acest an, discuțiile
Clubului Valdai au avut ca temă «Războiul și pacea: omul, statul și
riscul unui mare conflict în secolul XXI»
În cadrul discursului
său, Putin a vorbit despre scutul anti-rachetă american din Europa,
folosirea sancțiunilor economice ca pedeapsă, războiul împotriva
terorismului și problema siriană.
„Dragi colegi, dragi prieteni, doamnelor și domnilor,
Dați-mi voie să vă urez bun venit la întâlnirea de astăzi a Clubului Valdai.
Pentru
mai mult de un deceniu, Clubul găzduiește discuții asupra celor mai
relevante probleme și perspective în dezvoltarea Rusiei și a întregii
lumi. Participanții se schimbă de la an la an, dar există un nucleu al
platformei de discuție care s-a transformat într-un mediu în care
fiecare reușește să îl înțeleagă pe celălalt. Acest forum intelectual,
unde au loc discuții deschise, schimburi de perspective și opinii, este
foarte important pentru Rusia. Dați-mi voie să mulțumesc tuturor
politicienilor ruși și străini, experților, persoanelor publice și
jurnaliștilor care contribuie la misiunea acestui Club.
În acest
an, punctul central al discuțiilor este dezbaterea despre război și
pace. Acest subiect a preocupat mereu mintea oamenilor de-a lungul
istoriei. Încă din lumea antică au existat dezbateri asupra cauzelor
conflictelor și asupra folosirii echitabile sau inechitabile a forței,
asupra întrebării dacă alternanța război-armistițiu va fi mereu un motor
al dezvoltării civilizațiilor sau dacă va veni în sfârșit o vreme în
care divergențele și contradicțiile vor fi rezolvate fără războaie. Sunt
convins că v-ați amintit aici de marele nostru scriitor Lev Tolstoi. În
romanul său ‹Război și pace›, scria că războiul nu este propriu firii
naturale a omului și că pacea este benefică omului. Într-adevăr, pacea
și viața pașnică au fost întotdeauna idealuri ale omenirii. Oameni de
stat, filosofi și legiuitori au formulat dintotdeauna idei asupra
diverselor modele de cooperare pașnică între puterile lumii, diverselor
alianțe și coaliții care să mențină ceea ce se numea odată ‘lumea
eternă’.
Problema este că divergențele s-au rezolvat în dese
cazuri prin război, iar războiul în sine a servit ca mijloc de stabilire
a noi ierarhii mondiale post postbelice. Pacea, la nivel de politică
globală, nu a fost niciodată sustenabilă și nu a venit de la sine.
Perioadele de pace în istoria europeană și mondială au fost bazate pe
consolidarea și menținerea echilibrului de putere existent. S-a
întâmplat în secolul XVII, în timpul Păcii din Westfalia, care a pus
capăt Războiului de 30 de ani; s-a întâmplat din nou în secolul XIX, în
timpului Congresului de la Viena și acum 70 de ani la Yalta când țările
care au învins nazismul au decis să înființeze ONU și să pună bazele
principiilor care ghidează relațiile dintre statele membre. O dată cu
dezvoltarea puterilor nucleare, a devenit evident că, într-un conflict
global, nu ar exista câștigători. Nu ar putea exista decât un singur
deznodământ – distrugerea reciprocă. Până la urmă, încercările constante
ale oamenilor de a inventa arme din ce în ce mai distructive, au făcut
ca un mare război să devină fără speranță pentru oricare dintre
participanți. Apropo, o generație de lideri mondiali din anii 50, 60, 70
și 80 au considerat folosirea forței militare ca o măsură extremă, de
ultimă instanță. Iar, în acest context, s-au comportat responsabil,
cântărind cu grijă toate circumstanțele și posibilele consecințe.
Sfârșitul
Războiului Rece a pus capăt confruntării ideologice, dar motivele
confruntărilor și ale contradicțiilor geopolitice nu au dispărut câtuși
de puțin. Toate statele vor avea mereu interese uneori divergente, iar
evoluția istoriei globale a fost dintotdeauna însoțită de concurența
între marile puteri și aliații lor, iar eu cred că acest lucru este
perfect natural. Ceea ce este cel mai important este ca această
concurență să se desfășoare în cadrul unor anumite norme și reguli
politice, legale și morale, pentru că altfel, rivalitățile și
conflictele de interese pot conduce la crize acute și la prăbușiri
dramatice. Am asistat la multe astfel de situații în trecut, iar astăzi
ne confruntăm, din păcate, cu o situație similară.
Încercările de
a promova prin orice mijloace un model de dominație unilaterală au
condus la un dezechilibru al legii internaționale și al guvernanței
globale, ceea ce înseamnă că există riscul ca această concurență
politică, economică și militară să devină greu de stăpânit. Ce ar putea
însemna această concurență greu de stăpânit pentru siguranța
internațională? Poate însemna un număr din ce în ce mai mare de
conflicte locale, în special în regiunile de frontieră, acolo unde se
întâlnesc interesele marilor națiuni sau grupări. De asemenea, poate
conduce la un declin al sistemului de neproliferare a armelor de
distrugere în masă, lucru pe care îl consider foarte periculos, și, ca
rezultat, la o nouă spirală a cursei înarmării.
Am auzit cu
toții despre apariția conceptului de apărare antirachetă, care include
folosirea unor arme non-nucleare de înaltă precizie cu rază lungă, cu
efect comparabil cu cel al armelor nucleare. Folosirea ca scuză a
amenințării unui atac cu rachete nucleare din partea Iranului a distrus,
după cum știm deja, bazele securității internaționale moderne –
Tratatul Rachetelor Antibalistice (ABM). Statele Unite au denunțat
unilateral tratatul. În paranteză fie spus, astăzi, problema iraniană
este rezolvată, nu există nicio amenințare din partea Iranului și n-a
existat niciodată, exact așa cum am mai spus.
Motivul pentru
care partenerii noștri americani au construit un sistem de apărare
anti-rachetă a dispărut. Ar fi rezonabil să ne așteptăm ca dezvoltarea
sistemului de apărare anti-rachetă să înceteze, de asemenea. Ce se
întâmplă de fapt? Nimic din toate acestea, ba din contră, totul merge
înainte.
Recent, Statele Unite au efectuat primul test al
sistemului de apărare anti-rachetă din Europa. Ce înceamnă acest lucru?
Înseamnă că am avut dreptate atunci când ne-am susținut punctul de
vedere în fața partenerilor noștri americani. Tot ceea ce încercau să
facă era să ne ducă de nas atât pe noi, cât și întreaga lume. Ca s-o
spunem clar – ne-au mințit. N-a fost vorba niciodată despre ipotetica
amenințare iraniană, care nici n-a existat vreodată. A fost vorba despre
o încercare de a distruge echilibrul strategic, de a înclina balanța de
forță în favoarea lor, nu numai pentru a domina, ci și pentru a avea
ocazia să-și impună voința asupra tuturor – asupra competitorilor lor
geopolitici și, cred eu, chiar și asupra aliaților lor. Este un scenariu
foarte periculos, care face rău tuturor, inclusiv, cred eu, Statelor
Unite.
Amenințarea nucleară și-a pierdut valoarea. Unii și-au
făcut probabil iluzii că, într-un eventual conflict mondial, ar putea fi
posibilă din nou existența unui învingător – fără consecințe
ireversibile și inacceptabile, așa cum susțin experții, pentru acesta.
În
ultimii 25 de ani, pragul folosirii forței a scăzut considerabil.
Aversitatea față de război, pe care o căpătasem după două conflicte
mondiale la nivel subconștient, a devenit din ce în ce mai slabă. Însăși
percepția asupra războiului s-a schimbat: pentru privitorii la
televizor, a devenit o imagine de divertisment, de parcă nimeni nu moare
în luptă, de parcă oamenii nu suferă, iar orașe și țări întregi nu sunt
distruse.
Din nefericire, terminologia militară devine parte a
vieții de zi cu zi. Astfel, războaiele sancțiunilor comerciale au
devenit o realitate a economiei mondiale din ziua de astăzi – mass-media
le folosește ca loc comun. În acest timp, sancțiunile sunt folosite din
ce în ce mai des ca un instrument de concurență inechitabilă, pentru a
pune presiune sau a scoate complet competitorii de pe piață. Ca un
exemplu aș putea să menționez adevărata epidemie de amenzi impuse
companiilor, inclusiv celor europene, de către Statele Unite. Sunt
folosite pretexte nefondate, iar cei care îndrăznesc să încalce
sancțiunile americane unilaterale sunt aspru pedepsiți.
Poate
asta nu e treaba Rusiei, dar acesta este un forum de discuții, așadar am
să întreb – acesta este modul în care cineva își tratează aliații? Nu,
așa se tratează vasalii care îndrăznesc să facă ce vor ei – sunt
pedepsiți pentru că nu s-au supus.
Anul trecut, unei bănci
franceze i s-a impus o amendă de aproape 9 miliarde – 8,9 miliarde de
dolari, cred. Toyota a plătit 1,2 miliarde, în timp ce German
Commerzbank a semnat un angajament de plată de 1,7 miliarde de dolari
către bugetul american. Și așa mai departe.
Observăm, de
asemenea, nașterea unor blocuri economice ne-transparente, lucru care se
face urmând practic toate regulile unei conspirații. Scopul este
evident – de a modifica economia mondială în așa fel încât să fie
posibilă extragerea unui profit cât mai mare prin dominație și
răspândirea unor standarde de reglementare economice, comerciale și
tehnologice. Crearea acestor blocuri economice prin impunerea
condițiilor lor asupra jucătorilor celor mai puternici din piață cu
siguranță nu va face lumea un loc mai sigur, ci va da naștere unor bombe
cu ceas și va crea condițiile pentru conflicte viitoare.
La un
moment dat a fost creată Organizația Mondială a Comerțului. E adevărat
că discuțiile nu avansează ca pe roate, iar runda de la Doha pentru
dezvoltare s-a oprit, probabil, într-un punct mort, dar trebuie să
continuăm să căutăm soluții și compromisuri, pentru că numai acestea pot
duce la crearea unui sistem de relații pe termen lung în orice domeniu,
inclusiv în economie. Între timp, dacă ignorăm îngrijorările anumitor
țări participante la comunicarea economică, dacă ne prefacem că putem să
trecem peste capul lor, divergențele nu vor dispărea, nu se vor
rezolva, vor rămâne, ceea ce înseamnă că, într-o zi, vor ieși la
suprafață,
După cum știți, abordarea noastră este diferită.
Creând Uniunea Economică Eurasiatică am încercat să dezvoltăm relații cu
partenerii noștri, inclusiv relații în cadrul inițiativei Centurii
Economice a Drumului Mătăsii din China. Lucrăm active, pe baza
egalității între membri în BRISC, APEC și G20.
Și spațiul
informațional mondial este zguduit astăzi de războaie, într-un fel.
Oamenilor li se impune ‘singurul mod corect’ de a vedea și de a
interpreta evenimentele, în vreme ce anumite realități sunt fie ascunse,
fie manipulate. Suntem cu toții obișnuiți să etichetăm și să ne creăm o
imagine a dușmanului.
Autorități ale unor țări care au apelat
mereu la valori ca libertatea de exprimare și libera circulație a
informației – lucruri despre care am auzit atât de des în trecut –
încearcă acum să împiedice, folosind mijloace nedemocratice, răspândirea
informațiilor obiective și a oricărei opinii ce diferă de a lor,
declarându-le forme de propagandă ostilă ce trebuie combătute.
Din
nefericire, auzim cuvintele ‘război’ și ‘conflict’ din ce în ce mai des
în discuțiile despre relațiile dintre oameni ce provin din culturi,
religii și etnii diferite. Astăzi, sute de mii de migranți încearcă să
se integreze într-o societate complet diferită, fără a avea o profesie
și fără a cunoaște limba, tradițiile și cultura țărilor în care se mută.
În acest timp, cetățenii acelor țări – și ar trebui să vorbim despre
asta deschis, fără să încercăm să îndulcim situația – acești cetățeni
sunt deranjați de influența străinilor, de creșterea ratei
criminalității, de banii cheltuiți pentru refugiați din bugetele țărilor
lor.
Mulți oameni îi compătimesc pe refugiați, bineînțeles, și
doresc să îi ajute. Întrebarea este cum putem să face asta fără a
încălca interesele cetățenilor țărilor în care se stabilesc refugiații.
Deocamdată, o ciocnire masivă și necontrolată de stiluri de viață
diferite poate duce, și deja duce la o creștere a naționalismului și a
intoleranței, la o recrudescență a unui permanent conflict în cadrul
societății.
Dragi colegi, trebuie să fim realiști: forța
militară este, bineînțeles, și va rămâne pentru încă multă vreme, un
instrument al politicii internaționale. Bun sau rău, acesta este
adevărul! Întrebarea este, va fi el folosit numai atunci când toate
celelalte mijloace au fost epuizate? Atunci când suntem nevoiți să dăm
piept cu amenințări precum terorismul, de exemplu, și va fi el folosit
în conformitate cu regulile cunoscute și stipulate de legislația
internațională? Sau vom folosi forța sub orice pretext, chiar și atunci
când vrem să reamintim lumii cine e șeful aici, fără să dăm doi bani pe
legitimitatea folosirii ei sau pe consecințe, fără să rezolvăm
problemele, ci doar multiplicându-le?
Vedem cu toții ce se
întâmplă în Orientul Mijlociu. De decenii, poate chiar de secole, acolo
s-au acumulat conflicte inter-etnice, religioase și politice și grave
probleme sociale. Într-un cuvânt, acolo a mocnit o furtună, în timp ce
încercările forțate de reorganizare a regiunii s-au transformat în
chibritul care a produs explozia, ducând la distrugerea suveranității
statale, la erupția terorismului și, în cele din urmă, la o situație de
risc globală aflată în permanentă expansiune.
O organizație
teroristă, așa numitul ‹Stat Islamic›, a luat sub control teritorii
uriașe. Gândiți-vă: dacă ar ocupa Damascul sau Baghdadul, grupările
teroriste ar putea atinge practic statutul de putere oficială și și-ar
crea un centru pentru expansiunea globală. Ia cineva în considerare
asta? E timpul ca întreaga comunitate internațională să înțeleagă cu ce
ne confruntăm – este, de fapt, vorba despre un dușman al civilizației și
o cultură care aduce cu ea o ideologie a urii și barbariei, călcând
peste valorile religioase și morale, inclusiv peste cele ale islamului,
compromițându-l.
Să nu ne jucăm cu vorbele; n-ar trebui să
împărțim teroriștii în moderați și nemoderați. Ar fi bine dacă am putea
face diferența. Probabil, în opinia anumitor experți, militanții
moderați decapitează mai puțini oameni sau o fac într-un mod mai blând.
De
fapt, acum avem de-a face cu o mixtură de grupări teroriste. E
adevărat, uneori militanți ai Statului Islamic, Jabhat al-Nusra și alte
facțiuni ale Al-Quaeda, se luptă între ei, dar lupta lor este pentru
bani, pentru teritorii, pentru asta se luptă. Nu se luptă din motive
ideologice, pentru că în esență toți au aceleași metode: teroarea, crima
și transformarea oamenilor într-o masă înfricoșată și supusă.
În
ultimii ani, situația s-a înrăutățit, infrastructurile teroriștilor au
crescut, o dată cu numărul lor, în timp ce armele destinate așa-numitei
opoziții moderate au ajuns, în cele din urmă, în mâinile organizațiilor
teroriste. Mai mult decât atât, uneori întregi grupări moderate trec de
partea teroriștilor, mărșăluid victorioși, cum le place să spună.
De
ce oare eforturile partenerilor noștri americani, să zicem, și ale
aliaților lor în lupta împotriva Statului Islamic, nu au adus niciun
rezultat palpabil? Evident că nu din cauza lipsei de echipament sau
potențial militar.
Bineînțeles, Statele Unite au un potențial
imens, cel mai mare potențial militar din lume, numai că nu e niciodată
ușor să joci la două capete. Declari război teroriștilor și, în același
timp, încerci să-i folosești pe unii dintre ei ca să aranjezi piesele pe
tabla Orientului Mijlociu ca să-ți servească propriile interese, așa
cum îți convine.
Combaterea terorismului în general este
imposibilă dacă unii teroriști sunt folosiți ca berbece pentru a
răsturna regimurile care nu-i sunt cuiva pe plac. Nu poți să scapi de
acei teroriști, e doar o iluzie să crezi că poți să scapi de ei mai
târziu, să le iei puterea sau să ajungi la orice fel de înțelegere cu
ei. Situația din Libia este cel mai bun exemplu aici. Să sperăm că noul
guvern va reuși să stabilizeze situația, deși încă nu știe. În orice
caz, trebuie să sprijinim această stabilizare.
Militanții care
luptă în Orientul Mijlociu sunt o amenințare pentru toată lumea,
inclusiv pentru Rusia. Țara noastră știe ce înseamnă agresiunea
teroristă. Cunoaștem ravagiile din Caucazul de Nord, ne amintim
atacurile teroriste din Budionnovsk, Moscova, Beslan, Volgograd și multe
alte orașe. Rusia a luptat întotdeauna împotriva terorismului sub toate
formele sale, apelând mereu la comunitatea internațională pentru a fi
uniți împotriva acestei amenințări. De aceea am făcut o propunere de a
înființa o coaliție antiteroristă largă, așa cum am menționat în
prezentarea mea de la ONU.
După cererea de ajutor a
autorităților siriene, am decis să lansăm o operațiune militară în
această țară. Dați-mi voie să subliniez că această operațiune este
complet legitimă și singurul ei scop este să ducă la dobândirea păcii în
regiune. Sunt încrezător că acțiunile armatei ruse vor avea un efect
pozitiv asupra situației și că vom putea ajuta autoritățile legitime din
Siria să pună bazele unui acord politic și să dea o lovitură
teroriștilor care amenință și țara noastră, iar așa vom putea ajuta și
alte țări și popoare care sunt în pericol din cauza teroriștilor.
Ce
e de făcut pentru a asigura un acord pe termen lung în regiune, precum
și o revenire socială, economică și politică? Din punctul nostru de
vedere, în primul rând teritoriile Siriei și Irakului trebuie eliberate
de teroriști și trebuie prevenită infiltrarea lor în alte regiuni.
Pentru a reuși acest lucru, trebuie să ne unim forțele – armatele
regulate ale Irakului și Siriei, militia kurdă și grupurile de opoziție
care sunt dispuse să contribuie la distrugerea terorismului. Este nevoie
să coordonăm acțiunile țărilor din regiune în lupta împotriva terorii.
În
al doilea rând, este evident că victoria militară asupra rebelilor nu
va rezolva toate problemele, dar va crea condițiile propice pentru cel
mai important lucru – începutul procesului politic, cu participarea
tuturor forțelor patriotice reprezentative ale societății siriene.
Sirienii ar trebui să-și decidă viitorul singuri, iar comunitatea
internațională ar trebui să-și ofere ajutorul în mod discret și
respectuos, în loc să recurgă la ultimatumuri, șantaje și amenințări.
În
acest moment, Siria nu are nevoie de subminarea autorităților, ci de o
renaștere a instituțiilor statului în această zonă de conflict. Dați-mi
voie să vă amintesc faptul că, de-a lungul istoriei sale, Orientul
Mijlociu a fost mereu scena confruntărilor dintre diferite imperii și
puteri politice. Fiecare dintre acestea a rearanjat regiunea așa cum
și-a dorit, în funcție de propriile interese, iar consecințele n-au fost
foarte plăcute pentru oamenii de acolo. Pe ei nu i-a întrebat nimeni
despre propriul lor viitor. Au aflat întotdeauna ultimii ce se întâmpla
în propriile lor țări.
De aceea, întrebarea este – nu e oare
timpul pentru comunitatea internațională să-și canalizeze eforturile
către oamenii care trăiesc acolo? Cred că a venit vremea să facem asta.
Acești oameni ar trebui tratați cu respect.
De maximă importanță
este implicarea liderilor spirituali musulmani în acordul politic.
Șefii statelor islamice ar putea conta astfel pe poziția lor respectată
și pe ajutorul lor, cât și pe autoritatea lor morală.
Este
important să protejăm oamenii, în special tinerii, de influența
distructivă a terorismului. Ar trebui să facem o distincție clară între
adevăratul islam, ale cărui valori includ pacea, familia, faptele bune,
ajutorul dat aproapelui și respectarea tradițiilor și minciunile și ura
pe care le propagă militanții care își justifică acțiunile prin islam.
Este
momentul să elaborăm planurile pentru redresarea economică și socială a
regiunii, pentru dezvoltarea infrastructurii de bază, spitale și
locuințe. Toate aceste lucruri, realizate împreună, după ajungerea la un
acord politic, ar putea pune capăt valului imens de refugiați spre
țările europene și returnarea celor care deja au plecat. Este evident că
Siria va avea nevoie de ajutor financiar, economic și umanitar pentru a
vindeca rănile războiului. Ar trebui să ne punem de acord asupra
cadrului în care am putea să desfășurăm toate aceste activități, cu
ajutorul donatorilor privați și a instituțiilor financiare
internaționale.
În acest moment, problema siriană este discutată
în cadrul ONU și al altor organizații internaționale, în contextul
relațiilor dintre state. Vom ajunge cu siguranță la un acord, deși este
greu să se renunțe la așteptările neîmplinite și la erorile de calcul.
Progresul există, însă. Vedem că, în cadrul operațiunilor
anti-teroriste, se stabilesc gradual contacte între armatele regulate,
ceea ce este un pas uriaș înainte spre acordul dintre Rusia și SUA
asupra măsurilor de securitate pentru avioanele de război care
survolează spațiul aerian al Siriei. Suntem pe punctul de a începe
schimbul de informații cu colegii noștri din vest asupra dislocării și
transferului militanților. Toți aceștia sunt pași în direcția corectă.
Cel
mai important lucru este să ne tratăm unii pe alții ca aliați în lupta
noastră comună, să fim deschiși și sinceri. Este singura modalitate de a
garanta victoria împotriva teroriștilor. Indiferent cât de dramatică
este situația de astăzi, Siria poate fi modelul pentru viitoare
parteneriate în scopul combaterii problemelor care amenință întreaga
lume, pentru a forma un sistem eficient de management al riscurilor.
Am
avut ocazia să facem asta la sfârșitul Războiului Rece și am ratat-o,
din nefericire. Am mai avut o dată ocazia la începutul anilor 2000,
atunci când Rusia, SUA și alte țări au fost victime ale agresiunii
teroriste. Din păcate am ratat și atunci ocazia. Nu mă întorc la
motivele pentru care s-au întâmplat aceste lucruri. Cred că le cunoaștem
cu toții. Cel mai important lucru astăzi este să ne învățăm lecțiile și
să mergem înainte.
Cred că experiența pe care am acumulat-o și
situația în care ne găsim astăzi ne vor ajuta să facem alegerea corectă,
în spiritul cooperării, al respectului reciproc și al încrederii și în
folosul păcii.
Vă mulțumesc pentru atenție”
Preluare: activenews.ro / Autor: Andreea Sminchise
Cele mai importante mesaje ale lui Vladimir Putin:
„Perioadele
de pace în istoria europeană și mondială au fost bazate pe consolidarea
și menținerea echilibrului de putere existent. O dată cu dezvoltarea
puterilor nucleare, a devenit evident că, într-un conflict global, nu ar
exista câștigători. Nu ar putea exista decât un singur deznodământ –
distrugerea reciprocă. Sfârșitul Războiului Rece a pus capăt
confruntării ideologice, dar motivele confruntărilor și ale
contradicțiilor geopolitice nu au dispărut câtuși de puțin.
Încercările
de a promova prin orice mijloace un model de dominație unilaterală au
condus la un dezechilibru al legii internaționale și al guvernanței
globale. Am auzit cu toții despre apariția conceptului de apărare
antirachetă, care include folosirea unor arme non-nucleare de înaltă
precizie cu rază lungă, cu efect comparabil cu cel al armelor nucleare.
Folosirea ca scuză a amenințării unui atac cu rachete nucleare din
partea Iranului a distrus bazele securității internaționale moderne –
Tratatul Rachetelor Antibalistice. Statele Unite au denunțat unilateral
tratatul. Astăzi problema iraniană este rezolvată, nu există amenințare
din partea Iranului și n-a existat niciodată. Motivul pentru care
partenerii noștri americani au construit un sistem de apărare
anti-rachetă a dispărut. Ar fi rezonabil să ne așteptăm ca dezvoltarea
sistemului de apărare anti-rachetă să înceteze. Ce se întâmplă, de fapt?
Totul merge înainte. Recent, Statele Unite au efectuat primul test al
sistemului de apărare anti-rachetă din Europa. Ce înceamnă acest lucru?
Că tot ceea ce încercau să facă era să ne ducă de nas, pe noi și
întreaga lume. Ca s-o spunem clar – ne-au mințit. N-a fost vorba
niciodată despre ipotetica amenințare iraniană, care nici n-a existat
vreodată. Ci despre o încercare de a distruge echilibrul strategic, de a
înclina balanța de forță în favoarea lor, nu numai pentru a domina, ci
și pentru a avea ocazia să-și impună voința asupra tuturor – asupra
competitorilor lor geopolitici și chiar și asupra aliaților lor. Este un
scenariu foarte periculos, care face rău tuturor, inclusiv Statelor
Unite”.
„Adevărata epidemie de amenzi impuse companiilor,
inclusiv celor europene, de către Statele Unite. Sunt folosite pretexte
nefondate, iar cei care îndrăznesc să încalce sancțiunile americane
unilaterale sunt aspru pedepsiți. Acesta este modul în care cineva își
tratează aliații? Nu, așa se tratează vasalii care îndrăznesc să facă ce
vor ei – sunt pedepsiți pentru că nu s-au supus. Anul trecut, unei
bănci franceze i s-a impus o amendă de 8,9 miliarde de dolari. Toyota a
plătit 1,2 miliarde, German Commerzbank a semnat un angajament de plată
de 1,7 miliarde de dolari către bugetul american. Și așa mai departe”.
„Spațiul
informațional mondial este zguduit de războaie, într-un fel. Oamenilor
li se impune ‘singurul mod corect’ de a vedea, de a interpreta
evenimentele, anumite realități sunt fie ascunse, fie manipulate. Suntem
cu toții obișnuiți să etichetăm și să ne creăm o imagine a dușmanului.
Autorități ale unor țări care au apelat mereu la valori ca libertatea de
exprimare și libera circulație a informației încearcă acum să
împiedice, folosind mijloace nedemocratice, răspândirea informațiilor
obiective și a opiniilor ce diferă de a lor, declarându-le forme de
propagandă ostilă ce trebuie combătute”.
„De ce eforturile
partenerilor noștri americani și ale aliaților lor în lupta împotriva
Statului Islamic nu au adus niciun rezultat palpabil? Evident că nu din
cauza lipsei de echipament sau potențial militar. Statele Unite au cel
mai mare potențial militar din lume, numai că nu e niciodată ușor să
joci la două capete. Declari război teroriștilor și, în același timp,
încerci să-i folosești pe unii dintre ei ca să aranjezi piesele pe tabla
Orientului Mijlociu ca să-ți servească propriile interese. Combaterea
terorismului în general este imposibilă dacă unii teroriști sunt
folosiți ca berbece pentru a răsturna regimurile care nu-i sunt cuiva pe
plac”.
„Orientul Mijlociu a fost mereu scena confruntărilor
dintre diferite imperii și puteri politice. Fiecare a rearanjat regiunea
cum și-a dorit, în funcție de propriile interese, iar consecințele n-au
fost plăcute pentru oamenii de acolo. Pe ei nu i-a întrebat nimeni
despre propriul lor viitor. Au aflat întotdeauna ultimii ce se întâmpla
în propriile lor țări. De aceea, întrebarea este – nu e timpul pentru
comunitatea internațională să-și canalizeze eforturile către oamenii
care trăiesc acolo? Cred că a venit vremea să facem asta. Acești oameni
ar trebui tratați cu respect”.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here