Amiază, în parc, pe o alee

0
44
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Cum traiti dupa un an de guvernare PSD-ALDE?

View Results

Loading ... Loading ...

Este amiaza unei zile de toamnă târzie. Intru în parc. Aleea este umedă, presărată ici-colo cu frunze de un maro putred. Mă îndrept spre locul de întâlnire. Mai am un răgaz de timp. Mă aşez pe o bancă. Simt răceala lemnului ca pe o lamă de cuţit. Mă ia cu frig. Tremur.  Mă ridic. Merg agale. Trec pe lângă Nicolae Titulescu.  Mă opresc, doar îl privesc. Nu putem conversa. E stană de marmură neagră.  Adusă de vânt, o frunză pestriţă, mare cât o palmă cu degetele răsfirate,   i se aşează   pe creştetul capului – ca un omagiu al naturii- şi frunza se leagănă, alunecă, îi şterge fruntea, îi mângâie obrazul,   îi  cade la picioare.  Mai încolo, pe iarbă, vântul cotrobăie  prin frunze veştede de zici că cineva l-a trimis să-i caute giuvaierul pierdut.  Un câine lăsat  slobod  de stăpânul său,  vrea să prindă cu gura  un porumbel. Porumbelul face salturi în zbor. Câinele hămăie, hămăie şi aleargă după porumbel aidoma unui veritabil copoi. O umbră pune stăpânire pe parc, sugrumă lumina. Mă uit spre cer, pe acolo pe unde ar trebui să fie blândul astru al zilei. Văd doar nori groşi şi negri ca de zmoală, plutind greu dinspre apus spre răsărit. Merg înfrigurat spre locul de întâlnire.  În parc copacii sunt goi, văduviţi de frunze. Copacul gol e ca un schelet  văzut pe  o radiografie.  Aşa, cu crengile noduroase şi cenuşii, el pare un cerşetor implorând mila cerului.  Îmi este greu să deosebesc o specie de alta. Care  dintre ei o fi magnolia?  Aud fâlfâit de aripi.   Mă  uit în sus.  Un stol de porumbei  trece  razant pe deasupra capului meu. Mă opresc. Mă întorc.  Porumbeii aterizează undeva mai încolo, pe alee, unul câte unul, cu aripile întinse ca nişte îngeri negri. Se aşează roată-roată. În mijlocul lor, stă aplecată o femeie. Ea  le aruncă ceva, presară cu mâna,  cum arunci grăunţe  la găini.  Porumbeii nu sunt mofturoşi. Astă vară îi vedeam  cum ciuguleau chiar şi dintr- o cremă de îngheţată căzută pe jos.   Acum se aruncă ca ulii pe fiecare firimitură. Printre porumbei se strecoară câteva vrăbii. Par fricoase. Ciugulesc repede, apoi  îşi iau tălpăşiţa.  Aerul este umed, aleea este presărată cu frunze terciuite. Smt un miros de găinaţ,  un miros de pucioasă.  De pe alee, un  copil, scăpat  pesemne din mâna mamei sale,  vine în fugă spre grămada de porumbei. Vine cu mâinile ridicate. Mama strigă după el: „Ai grijă să nu cazi, mămicule!” Copilului  i se încurcă  picioarele şi cade răstignit pe asfalt  la câţiva paşi de porumbei. Copilul ridică capul şi de îndată  începe a plânge. Un plânset răcnit. Porumbeii speriaţi se ridică în aer,  apoi unii dintre ei, din  zbor planat coboară pe alee, şi pe furiş, ca nişte hoţi, mai ciugulesc câte  o firimitură apoi o zbughesc pe urma celorlalţi, pe deasupra coroanelor scheletice ale copacilor din parc. Femeia care ospătase porumbeii  îl ridică pe copilul căzut. Acesta, înecat de  de pâlns, îi întoarce spatele şi întinde mânile spre mamă-sa,  femeia aceea ce  aleargă spre el.  Ea îl ia repede în braţe, îl ceartă, îl pupă, îl lasă jos, îl perie cu mâna peste haine.  Copilul continuă să plângă, un plânset scâncit, de copil mofturos. Se pare că nu s-a lovit tare, este îmbrăcat cu haine groase. Ea îl ia de mână şi se întorarce  la căruciorul ce-l lăsase în mijlocul aleii. Un vânt iscat ca din senin fluieră prin gardul viu de tuia de pe marginea aleii.  Femeia continuă să arunce firimituri de pâine. Un porumbel aterizează lângă picioarele ei. Ciuguleşte de zor. Vine alt porumbel, şi altul, şi altul. Vin din toate părţile parcului, zboară ca nişte săgeţi cenuşii. Pesemne frigul  i-a înflămânzit.  Nori negri se lasă deasupra parcului. Mă întorc, îmi reiau plimbarea. Aerul e rece. Îmi închei haina la toţi nasturii. Hainele de pe mine îmi par  reci. Mă îndrept spre capătul aleii, alee străjuită de  bănci,  de stâlpi de iluminat,  de castani goi, de brazi pururea verzi. Mă încălzeşte doar gândul: „Cineva, la capătul aleii,  te aşteaptă!”.

Nicolae Scutaru

Braşov

20 nov. 2013


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here