Arta românească, în doliu – Şerbana Dragoescu nu mai e cu noi

0
384
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Sondajul nostru

Despre Şerbana Dragoescu nu se poate vorbi la timpul trecut. E un artist care va rămâne. E un reper de valoare. Vârf de lance a avangardei tapiseriei româneşti, Şerbana se plasează într-o întreagă dinastie de plasticieni, începând cu bunica ei, Aida Petrarian, şi terminând cu tatăl artistei, Radu Dragoescu – un mare şi discret truditor al penelului.
Prieten şi camarad de nădejde pentru mai multe generaţii de plasticieni, Serbana s-a stins la 70 de ani şi, într-un superb gest de dărnicie, şi-a cedat averea şi superba ei casă Muzeului de Artă a României. Într-o lume în care fiecare încearcă să pună mâna pe orice, Şerbana ne dă o ultimă lecţie de generozitate şi dragoste pentru această ţară, peste toate lăsându-ne un nume, o operă şi o frază memorabilă, ca un testament de artist fără linişte: “Am crezut că pictura şi tapiseria sunt două regine care nu pot sta pe acelaşi tron”
Constantin Prut:
…Era un om foarte interesant, foarte deschis, îşi punea probleme ca artist, iar eu în calitate de critic am rămas interesat. Nu-i plăceau lucrurile rutiniere, banale, era tot timpul în alertă, avea o viociune, o tinereţe veşnică şi aşa a fost până la sfârşit. Era firesc să mă apropii, ea era deja remarcata, o persoană notorie, începuse să aibă şi expoziţii personale,iar eu prin natura meseriei urmăream fenomenul artistic…
Suzana Fântânariu:
…N-as fi crezut vreodata ca intalnirea noastra , cea din cadrul Simpozionului national de pictura, de la Lepsa 2012, organizat de Liviu Nedelcu  intr-un cadru armonios , benefic ar fi fost ultima intrevedere. Am stat pe malul apei impreuna cu Serbana , Florica Prevenda si Zamfira Barzu desenand mereu iar Serbana ne-a portretizat .Era in verva , inspirata si tonica…….dar parca imi amintesc ca a murmurat ceva in timp ce desena…..„ce e viata aceasta !?” Iti raspund Serbana….o trecere dintr-un loc in altul…„Si daca nu sunt intr-un loc, cautati-ma intr-altul” (Walt Whitman)…
Sandu Grosu:
…Mai bine însă, am cunoscut-o la Focşani. O femeie extraordinară, am chefuit, am stat la masă, am povestit de toate. Ce am înţeles de la Şerbana, e că era foarte buna prietenă cu sculptorii încă din fragedă pruncie. Se simţea asta în ea, se simţea că ştie şi lumea şi felul de a fi al sculptorilor. Probabil de asta am şi indrăgit-o mai mult, îndrăgesc pe oricine îndrăgeşte sculptura…
Titu Alexandra:
.    …Vorbeam cu Şerbana din momentul în care îi venea o idee. Suna şi la 5 dimineaţa să-mi spună „Mi-a venit o idee. Trebuie neapărat să vii pe la mine”. Discutam, pe urmă, o vedeam cum se naşte. Se aştepta ca eu şi Constantin să-i privim creaţia cu ochi critic, să-i dăm sugestii, aşa cum făcea şi ea… Cum reacţiona la critici? Se întrista, după care dădea telefon şi-mi spunea că a schimbat şi că am avut dreptate. Şi atât de tare se emoţiona şi se entuziasma, când vedea că-ţi place, că apreciezi ce a făcut. Eu eram foarte des la ea în atelier, mă chema în orice împrejurare. Pe Constantin însă,  îl invita special, era un eveniment, îl aştepta cu plăcintă cu ceapă sau cu ce ştia că-i place…
Liviu Nedelcu:
…Prima impresie nu a fost prea bună, poate pentru că am cunoscut-o într-o perioadă când ii era foarte rău. Eu nu ştiam acest lucru, nu ştiam de boala ei.  Eram în Bucureşti, trebuia să-i retrunez lucrările de la ultima expoziţie la care participase la Focşani şi am sunat-o. Mi-a răspunsrobotul telefonic, dar nu i-am lăsat niciun mesaj. M-a sunat iritată, iar i-am spus că sunt un om care nu vorbeşte cu roboţii. S-a supărat pe mine, pentru că am fost atât de impertinent. După aceea, am devenit prieteni. Am invitat-o la toate expoziţiile pe care le-am organizat în ţară. Şi a fost prezentă la toate. (Fragmente din interviuri realizate în perioada octombrie-noiembrie 2013) Daria Nedelcu


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here