Botosaneanul.ro : Zero, nimic, mulţimea vidă:

0
9
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

CJ-ul condus de Macaleţi n-a cheltuit nici măcar 1 euro din ciclul de finanţare 2014 – 2020
Sondajul nostru

Se împlinesc luna aceasta doi ani de la preluarea şefiei Consiliului Judeţean de către Costică Macaleţi, iar instituţia pe care o conduce are un bilanţ catastrofal în privinţa proiectelor europene.

Un mare ZERO

Totul s-ar putea rezuma într-o singură cifră: 0. Da, zero euro a reuşit CJ-ul să cheltuiască pe lucrări efective din ciclul european de finanţare 2014 – 2020. Asta reiese din răspunsul trimis în urma unei interpelări formulate în plenul CJ.

Liberala Mirela Saucă a dorit să afle dacă din februarie 2017, când Ion Diaconu a solicitat o informare pe tema programelor europene, s-a schimbat ceva.

Şi, chiar dacă CJ-ul s-a ferit să o spună direct, în privinţa banilor cheltuiţi din amintita sursă nu s-a schimbat absolut nimic.

„A semnat”, „a fost depus”, „va fi partener”, sunt expresiile sub care se ascunde dezastrul european de la CJ.

Situația proiectelor europene din ciclul de finanțare 2014 – 2020

PROGRAMDENUMIRE PROIECTVALOARE FAZA ÎN CARE SE AFLĂ
Programul Operațional Regional„Regiunea Nord-Est, Axa Rutieră Prioritară 2: Botoşani – Iaşi”334.307.160 leiElaborarea proiectului tehnic şi obţinerea avizelor necesare execuţiei
Programul Operațional Regional „Creşterea eficienţei energetice a Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Dorohoi”2.112.959 lei În evaluare
Programul Operațional Regional „Modernizare, extindere, dotare a Unităţii de Primiri Urgenţe din strada Marchian nr. 11 Botoşani” 6.799.487 lei În evaluare
Programul Operațional Comun România – Moldova „Centrul Cultural Multietnic Transfrontalier”90.739 euro
(buget total proiect)
 În evaluare
Programul Operațional Comun România – Moldova „Artizanat – marca identităţii populaţiei din regiunea transfrontalieră Botoşani – Drochia” 80.637 euro
(buget total proiect)
 În evaluare
Programul Operațional Comun România – Moldova „Valorile comunităţii. Promovarea patrimoniului transfrontalier din Muzeul Ştefan Luchian şi Muzeul Regional Râşcani” 98.000 euro
(buget total proiect)
 În evaluare
Programul Operațional Comun România – Moldova „Istoria şi muzica – valori care ne aduc împreună”424.187 euro (bugetul părţii române) În evaluare
Programul Operațional Comun România – Moldova „Soluţii comune pentru reabilitarea, dotarea şi promovarea moştenirii culturale de importanţă regională din Raionul Drochia – Judeţul Botoşani” 460.000 euro
(bugetul părţii române)
 În evaluare
Programul Operațional Comun România – Moldova „Îmbunătăţirea accesului la sănătate în zona transfrontalieră Judeţul Botoşani – Raionul Râşcani”1.434.329 euro (buget total proiect) În evaluare
Programul Operațional Comun România – Moldova „Îmbunătăţirea serviciilor de sănătate pentru persoanele vârstnice şi cu dizabilităţi din zona transfrontalieră Botoşani – Râşcani”77.818 euro
(bugetul părţii române)
 În evaluare
Programul Operațional Comun România – Ucraina „Reţea educaţională transfrontalieră între judeţul Botoşani şi Raionul Hliboca” 254.442 euro (total buget) În evaluare
Programul Operațional Comun România – Ucraina „Artele tradiţionale în dialogul transfrontalier”94.624 euro (total buget) În evaluare
Programul Operațional Comun România – Ucraina „Îmbunătăţirea acţiunilor transfrontaliere pentru drumuri mai bune între România şi Ucraina” 48.196 euro (bugetul părţii române) În evaluare

 

Doar un singur proiect are finanțarea asigurată

Aşadar, singurul proiect pentru care s-a semnat contractul de finanţare şi a cărui realizare poate fi considerată sigură este doar vestitul „drum strategic” de care se vorbeşte încă de pe vremea în care CJ-ul era condus de Florin Țurcanu. În rest, celelalte proiecte sunt doar în faza de evaluare, adică intră în competiţie cu altele din România şi vor primi finanţare doar dacă întrunesc punctajul necesar.

Cu alte cuvinte, există cel puţin teoretic posibilitatea ca actualul CJ şi instituţiile subordonate să rămână cu un singur proiect finanţat. Iar asta se întâmplă în condiţiile creşterii exorbitante a salariilor funcționarilor, a majorităţii lejere pe care PSD o are în plenul CJ şi a faptului că acelaşi partid deţine de bună vreme guvernarea. Adică ar exista premisele necesare ca situaţia să fi fost mult mai favorabilă.

 

”Nu reuşim să facem decât o mare cârpeală”

Consiliera judeţeană căreia îi era adresat răspunsul a afirmat, atunci când l-a văzut, că se gândea că i se va prezenta o strategie de dezvoltare, dar i s-a furnizat o înşiruire de proiecte.

mirela sauca„Mă aşteptam – chiar am citit cu mare, mare atenţie – să găsesc un material privitor la extinderea reţelei de gaz pentru că săvinenilor li s-a promis de 10 ani că vor avea gaz. Mai mult, în campania din 2016 dl. primar identificase şi un şanţ pe undeva, în marginea Botoşaniului, şi spunea că pe acolo va trece conducta de gaz şi că va ajunge imediat. Nu ştiu ce înseamnă imediat. Putea fi folosit un proiect pe fonduri europene care să facă săvinenii bucuroşi de faptul că ar avea gaz”,

Mirela Saucă, consilier judeţean.

Liberala nu şi-a ascuns mirarea că, în condiţiile stării deplorabile a drumurilor judeţene, CJ nu a depus decât un singur proiect european care vizează reabilitarea căilor rutiere. Şi a remarcat şi lipsa oricărui proiect educaţional, dar şi faptul că nici CJ şi nici unităţile subordonate nu au elaborat nici măcar un singur proiect pe Programul Operaţional Capital Uman.

„Vom fi mereu ocoliţi de investitorii străini pentru că nu avem infrastructură şi nu avem forţă de muncă calificată. Această strategie pe care ne-aţi prezentat-o este timidă, neprofesionistă, lipsită de viziune şi lipsită de coordonare între nevoile autentice ale judeţului Botoşani, nevoile de dezvoltare, şi sursele de finanţare europene. Cu banii pe care îi primim de la Guvern nu reuşim să facem decât o mare cârpeală şi ignorăm aproape cu bună ştiinţă nişte resurse care ne-ar putea ajuta să dezvoltăm acest judeţ”,

Mirela Saucă, consilier judeţean.

Zero euro pentru șefii CJ înseamnă că, de fapt, stăm bine-bine

Demn de menţionat este şi că din cele 13 proiecte menţionate de CJ și expuse în tabelul de mai sus, o bună parte nici măcar nu aparţin Consiliului Judeţean, ci unităţilor subordonate.
Dar şefii CJ cred totuşi că situaţia este una bună.

dorin birta„Echipa de la Consiliul Judeţean a făcut şi face tot ce îi stă în putinţă pentru a atrage orice bănuţ din fonduri europene. După cum ştiţi, CJ este văduvit de a accesa fonduri europene de aici încolo pentru infrastructură. Îmi pare rău că nu se cunoaşte acest lucru de colegii noştri, trebuie să o spun. Singura posibilitate care a mai rămas legat de infrastructură este drumul strategic (…). Nu cred că cineva din cadrul conducerii Consiliului Judeţean, a echipei de la CJ, îşi permite să rateze ceva ce poate fi accesat, tot bănuţul din fonduri europene. Asta vă garantez că o să veghem la acest lucru”,

Dorin Birta, vicepreşedinte CJ Botoşani.

Ca şi în alte cazuri, în timpul ședinței Consiliului Județean când s-a răspuns amintitei interpelări, preşedintele Costică Macaleţi a preferat să se apuce de glumițe şi ironii inclusiv pe tema atât de importantă a fondurilor europene, evitând un răspuns la obiect.

Când a fost întrebat de reporter la ce se referea vicepreședintele când spunea că instituția nu mai poate depune proiecte de infrastructură a devenit totuși serios.

”Gradul de încărcare pe liniile pe care se pot depune proiecte de infrastructură este deja de 150%. Adică, mai putem depune proiecte doar că să spunem că am depus, dar nu au nici o șansă să primească finanțare”,

Costică Macaleți, președinte CJ Botoșani.

Lucrări efective pe fonduri europene la CJ sau unitățile subordonate se derulează doar în proiectul de extindere și modernizare a sistemului de apă și canalizare, accesat însă tocmai pe vremea președinției lui Mihai Țâbuleac și pe care SC Nova Apaserv SA nu a reușit să îl termine nici până în ziua de astăzi, cu toate că trebuia finalizat în 2015. Actuala echipă de conducere nu a contribuit deloc laaccesarea acestui program.

Pentru că pot! După ce a mărit exorbitant lefurile funcționarilor, CJ-ul caută firmă privată ca să îi facă achizițiile europene
Macaleţi resuscitează judeţul cu Dex-ul în mână: răspuns ”la mișto” pentru o problemă de 10 milioane de euro

Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here