BUNA GUVERNARE ŞI APĂRAREA ŢĂRII (1990-2015) GOOD GOVERNANCE AND COUNTRY’S DEFENCE (1990-2015) General-maior (r) prof. cons. dr. Constantin MINCU*

    0
    53
    Raspandeste cu incredere
    • 3
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
      3
      Shares

    Sondajul nostru

    Rezumat:
    Autorul prezintă unele aspecte negative din societatea românească legate de modul de înfăptuite a actului guvernării în cei 26 de ani care au trecut de la momentul decembrie ’89. Sunt evidenţiate unele atuuri ale României, care ţin de populaţie, resurse materiale şi financiare, calitatea cetăţenilor şi voinţa acestora de a trăi într-un stat de drept, fără a fi umiliţi şi spoliaţi de actori politici interni şi de unii din afara ţării. În acest context sunt prezentate şi problemele grave, în opinia autorului, ale pregătirii ţării pentru a se putea apăra militar. Este evidenţiată responsabilitatea tuturor politicienilor care au populat Preşedinţia, Parlamentul şi Guvernele în cei 26 de ani.
    Cuvinte cheie: buna guvernare, România, economia, finanţele, dezvoltarea durabilă, apărarea

    Abstract:
    The author presents some negative aspects of the Romanian society on how the governance act perpetrated in the 26 years that have elapsed since December ‘89. There are highlighted some strengths of our country, pertaining to population, material and financial resources, quality of people and their will to live in a state of law, without being humiliated and despoiled by the domestic and some from abroad political actors. In this context, according to the author, there are also presented serious problems concerning the country’s preparation to defend itself militarily. It is emphasized the responsibility of all politicians who populated the Presidency, Parliament and governments in the 26th years.
    Key words: good governance, Romania, economy, finances, sustainable development, defence.

    1. Introducere
    Subiectul bunei guvernări (guvernanţe) este tot mai prezent în spaţiul public din România, fiind analizat din diverse unghiuri de vedere de către politicieni, funcţionari guvernamentali, analişti mai mult sau mai puţin independenţi, precum şi de către aşa-zişii formatori de opinie, care operează prin vectorii mass-media.
    Un studiu efectuat, în cei 26 de ani, evidenţiază contradicţii flagrante în exprimarea poziţiilor, în punctele de vedere expuse, determinate de apartenenţa la grupurile politice şi de influenţă autohtone, cât şi de influenţele unor actori străini multinaţionali şi naţionali, care acţionează numai potrivit intereselor proprii: geopolitice, economico-financiare, militare, informaţionale şi de altă natură. A da vina numai pe fenomenele globalizării şi pe efectele acestora asupra României este de neacceptat, fără a lua în consideraţie greşelile flagrante ale politicienilor şi guvernaţilor români care au „guvernat” în perioada 1990-2016.
    Din păcate aceste greşeli, bâlbele economico-financiare, corupţia generalizată, disoluţia ţesutului social, politicile proaste în domeniile educaţie, sănătate, apărare şi mediu nu au fost niciodată analizate şi asumate şi, prin urmare, nici corectate până acum (martie 2016). Având în vedere autismul aşa-zisei clase politice nu sunt semne bune pe termen scurt şi mediu (2016-2030).
    În cele ce urmează mi-am propus să aduc în atenţie unele aspecte şi fenomene petrecute în ultimii 26 de ani, care, ne-au afectat pe toţi ca cetăţeni şi România ca ţară europeană cu o istorie şi civilizaţie vechi.

    2. Aşezarea geografică şi populaţia
    România este un stat aşezat în sud-estul Europei (după unii) şi în centrul Europei (după alţii), având în vedere realitatea geografică că Europa se întinde de la Atlantic la Munţii Urali). Din ghinion istoric multimilenar suntem plasaţi într-o zonă de turbulenţe geopolitice, între puteri europene şi euro-asiatice cu interese opuse şi adesea ostile stabilităţii şi păcii.
    Avem o suprafaţă de 238.391 km2 (rangul 81 în lume) şi o populaţie de 21.462.000 locuitori (rangul 54) cu o densitate de 90 locuitori/km2. Aceste date sunt cunoscute de către toată lumea, dar ignorate, cu seninătate, de cei care ne-au „planificat” şi ne „planifică” destinul. Sunt ştiute şi aspectele legate de relief (munţi, dealuri, câmpie) armonios structurat, accesul la Marea Neagră (247 km de litoral) şi avantajele de netăgăduit ale Fluviului Dunărea şi ale reţelei de ape interioare. La acestea se adaugă resursele minerale importante şi solul fertil. Ce facem cu aceste daruri rare ale naturii: le vindem pe nimic, le administrăm prost, le jefuim (vezi cazul pădurilor), distrugem ţesutul social al ţării, inclusiv pe mult încercatul ţăran român.
    Iată, în context, un punct de vedere exprimat public de un cunoscător avizat :
    „Prădătorii care au condus şi conduc ţara ignoră viitorul şi nu se pregătesc pentru el; pe ei nu-i interesează decât prezentul, să poată fura acum, când mintea poporului este încă înrobită. Cei ce conduc România sunt făcuţi, nu născuţi. Ei sunt omul nou, creat înainte de ’89 sunt nişte mutanţi, o altă specie! Din păcate asistăm la o disoluţie totală a ţării. Iar intelectualii păstrează o tăcere complice. Rar găseşti un intelectual integru. Mare parte dintre cetăţenii României pot fi comparaţi cu robii care servesc unui sistem mafiot. Politicienii, ca şi intelectualii, caută „să vorbească frumos”, ca să nu „deranjeze”, toţi vor să fie politic corecţi …”
    Întrebarea directă, deloc retorică, este cum valorificăm acest potenţial, având în vedere adevărul spus de unii analişti străini, dar şi români, care, susţin cu argumente geopolitice, economico-financiare şi militare că „România este o ţară prea bogată, cu un pământ prea fertil, ca să fie păstrată fără luptă”. Şi în acest punct apare pe lângă celelalte componente vitale ale statalităţii şi componenta de apărare (armata şi celelalte structuri din sistemul naţional de apărare). Vom vedea ce s-a întâmplat şi cu „apărarea” în ultimii 26 de ani!

    3. Economia şi finanţele
    Economia unui stat reprezintă pivotul existenţei şi permanenţei sale, în condiţiile accentuării elementelor pozitive (puţine) şi negative (numeroase) ale globalizării impuse într-un ritm din ce în ce mai accelerat de marile puteri economice ale lumii, aflate şi ele, sub influenţa corporaţiilor multinaţionale, din ce în ce mai lacome şi mai distructive pentru mediul natural mondial.
    „Sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI se detaşează prin amplitudinea şi transformările impuse de globalizarea economică, politică şi culturală. Globalizarea – prin circulaţia cât de cât liberă a capitalurilor şi mărfurilor – a favorizat atât marile puteri tradiţionale, cât şi puterile emergente. Puterile (statele) se clasifică mai simplu prin raportare la PIB-urile lor”.
    În prezent clasamentul are în frunte Statele Unite, Uniunea Europeană, China, Japonia, Germania, Franţa şi Marea Britanie. Cifrele exacte pentru 2015 se găsesc pe diverse medii de informare. PIB-ul pe locuitor variază de la 134.400 USD (Liechtenstein), 108.800 (Luxemburg), 84,490 (Norvegia), 47.380 (Statele Unite ale Americii), până la 180 USD (Burundi şi R.D. Congo). Aceste discrepanţe uriaşe confirmă, marile decalaje care se accentuează tot mai mult, cu consecinţe politice, demografice şi economice tot mai grave în viitor.
    România cu un PIB pe locuitor de 7.540 USD se clasează printre ultimele ţări din Europa la acest capitol. De ce avem această situaţie?
    Un posibil răspuns:
    – distrugerea în ultimii 26 de ani a patrimoniului industrial naţional în valoare de aproximativ 1.600 miliarde de euro (surse publice);
    – numai 30% din PIB-ul României se realizează din activitatea industrială;
    – Împrumuturi haotice şi iresponsabile, care, au atins în 2015 valoarea de 131 miliarde de euro (fără nici un efect în lucrări de infrastructură şi în investiţii);
    – înstrăinarea, pe nimic, a unor active industriale şi resurse naturale (petrol, gaze, aluminiu, aur, metale rare etc.);
    – despăgubirile „stil” ANRP (controlată politic) a foştilor proprietari sau a celor „avizaţi” care au cumpărat drepturile litigioase, în valoare totală de aproximativ 70 miliarde de euro, din care 70% acordate fraudulos, prin supraevaluare;
    – distrugerea sistemului bancar cu capital românesc, astfel că astăzi peste 80% din băncile care operează în România sunt străine, fără nici un interes pentru dezvoltarea ţării în care operează, orientate exclusiv pe jecmănirea populaţiei şi a întreprinzătorilor autohtoni;
    – diminuarea rezervelor valutare ale ţării la 31 miliarde euro şi a rezervei de aur la 103 tone, cauzate de plata datoriei externe uriaşe şi a unor dobânzi înrobitoare către actorii principali ai globalizării (FMI şi Banca Mondială) şi ai distrugerii micilor state şi economii „emergente”;
    – multe alte cauze care pot fi identificate de economişti şi finanţişti, care, se presupune că încă mai ţin la ţara numită România.
    Şi ca să avem o imagine mai clară a situaţiei iată ce afirmă autorii în „Lumea 2013” :
    „Marile puteri intervin direct şi indirect, inclusiv prin mijloace militare, în obţinerea de către corporaţii a accesului la resursele financiare, naturale şi la pieţe. Logisticile naţionale şi regionale, reglementările juridice internaţionale, de la OMC la FMI şi BM, sunt tot atâtea rezultate ale acţiunii statelor importante în sprijinul corporaţiilor importante. „Retragerea statului din economie” nu este decât o lozincă sau o strategie de separare a corporaţiilor din ţările mici şi mijlocii de statele proprii şi de trecere a lor sub controlul multinaţionalelor.”
    Un punct de vedere asemănător exprimă şi dr. Călin Georgescu :
    „Corporaţiile dictează la ora actuală politicului în cea mai mare parte a lumii. Urmând doar propriul profit, ele ascund realitatea, subminând viitorul generaţiilor tinere şi privând naţiunile de lideri autentici şi de patrioţi. 200 de multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc! Domeniul economic este condus de FMI, Banca Mondială şi Organizaţia mondială a Comerţului. Troica aceasta a dus la prăbuşirea economică şi la dezastru ecologic în multe locuri din lume. În loc de politici economice serioase, românilor li se oferă pâine şi circ: să cumperi marfa altora şi să crezi că trăieşti bine. Aceasta pe un fond de sărăcie şi decădere morală fără precedent.”
    Este important în opinia mea să se revadă, în acest contrast, cine, cum şi de ce a marşat, cu inconştienţă şi/sau trădare la acţiunile „Roşia Montană” şi „Pungeşti”.

    4. Ţesutul social actual al României, reconsiderarea rolului istoric şi al tradiţiilor culturale
    În decursul istoriei noastre cunoscute (cel puţin 2500 de ani) s-a constituit şi consolidat un model cultural al tradiţiilor şi obiceiurilor noastre, care, împreună cu alte elemente au contribuit la supravieţuirea poporului român, în condiţii din cele mai vitrege. Acest ţesut social şi cultural (teritoriu, limbă, cultură şi obiceiuri, tradiţii) a constituit o adevărată stâncă în istoria noastră.
    De mai mulţi ani se încearcă şi în mare parte s-a reuşit ca această stâncă să fie spartă de vectorii şi beneficiarii globalizării cu sprijinul unor cozi de topor autohtone (animate de câştiguri imediate şi nemuncite şi de mancurtizarea la care au aderat nesiliţi de nimeni).
    Să ne explicăm:
    – importul prostesc al unor modele culturale străine, în context flagrant cu tradiţiile şi realităţile României;
    – falsificarea istoriei de către „specialişti” anume desemnaţi de către „actori” străini;
    – atomizarea familiei şi a valorilor familiale;
    – promovarea agresivă, prin media, a nonculturii, agresivităţii, imoralităţii şi prostului gust, toate contribuind la bulversarea morală a cetăţenilor şi, în primul rând, a tinerilor;
    – atacul concertat asupra religiei majoritare în România (89% se declară creştini ortodocşi);
    – dezorganizarea învăţământului prin aşa-zisele reforme (care se produc din şase în şase luni) una mai ineptă şi antinaţională decât alta (a se vedea dispariţia istoriei naţionale din programele şcolare, ca urmare a deciziei „tehnocraţilor” bruxellezi);
    – dezvoltarea invidiei şi urii sociale între diverse grupuri socio-profesionale, culmea, generate de Guvernele României (a se studia cu atenţie atacurile anuale împotriva militarilor declanşate de Guvernul Boc în 2010 şi continuate până astăzi, inclusiv de „tehnocraţi”). Cui foloseşte?!
    Iată ce afirmă autorul Dr. Călin Georgescu :
    „Din păcate, în politica românească postdecembristă, lipseşte cu desăvârşire o viziune pe termen lung. Lipseşte harta viitorului. Dacă România ar înţelege ce şansă uriaşă are în plină criză, ar face un salt gigantic, nu doar pentru refacerea ei, ci şi pentru a ocupa o poziţie de lider imbatabil, cel puţin în zona balcanică. Am putea restaura dreptatea socială, apăra suveranitatea ţării şi conserva tradiţiile neamului românesc. Să nu uităm că România nu este o ţară oarecare. Noi, românii, suntem o civilizaţie. De aceea necesităţile politicii externe ale României sunt, mai ales, păstrarea identităţii statului în faţa atacului entităţilor non-statale, adică a corporaţiilor şi „investitorilor strategici” de genul fondurilor speculative. România are nevoie de un stat care îşi serveşte cu abnegaţie cetăţenii, şi nu de unul care slugăreşte capitalul internaţional. Consolidarea şi dezvoltarea statului naţional unitar modern trebuie să fie deviza noastră, aşa cum a fost a înaintaşilor noştri. Întărirea statului este esenţială în vremurile pe care le trăim. Binomul stat-cetăţean este cel pe care a funcţionat mare parte din istoria omenirii.”
    Sunt convins că sociologi, istorici, filosofi şi alţi oameni de cultură din România care şi-au păstrat intact sentimentul naţional şi care apără valorile noastre vor prezenta multe alte aspecte ale atacurilor la „fibra naţională” şi vor propune căi de contracarare.
    5. Calitatea managementului politic şi administrativ
    În cei 26 de ani de „democraţie originală” decidenţii politici şi cei din administraţiile centrale şi locale au creat un ocean de frustrări şi nemulţumiri pentru cetăţenii români. Să identificăm doar câteva fenomene:
    – Parlamentul şi parlamentarii au intrat în topul corupţiei, incompetenţei şi neîncrederii (doar 12% dintre români mai au încredere în această instituţie);
    – Guvernele şi toţi miniştrii de după decembrie 1989 au acţionat fără viziune, adesea emoţional şi conjunctural, contribuind, din plin, la distrugerea patrimoniului industrial, la îndatorarea ţării, la distrugerea coeziunii sociale şi la sărăcirea populaţiei, concomitent cu încurajarea furtului din avuţia publică şi expansiunea corupţiei, la toate nivelurile şi în toate instituţiile şi agenţiile statului;
    – Partidele, în marea lor majoritate sunt, de fapt, grupuri de interese, adesea coterii penale, fără nici un interes să se reformeze şi să se pună în slujba interesului public;
    – Extinderea aparatului birocratic hidrocefal care doar consumă producând hârtii inutile şi făcând viaţa grea românilor (peste 256 de agenţii guvernamentale, comisii şi comitete, cu sute de salariaţi fiecare). De fapt aceste structuri sunt menţinute şi create altele noi pentru clientela politică şi rude;
    – Numiri iresponsabile în posturi de miniştri, secretari de stat şi directori a unor clienţi politici şi de altă natură, fără nici o pregătire în domeniul pe care au fost puşi să-l conducă (exemple: ospătar-bucătar la ministerul de Interne, contabil de CAP la sănătate, avocat cu probleme penale la transporturi, secretară la TAROM etc.). Aceste numiri ciudate au condamnat România la stagnare şi sărăcie, deoarece aceşti „oameni” nu au nici pregătirea şi nici dorinţa pentru o viziune pe termen lung în interes naţional.
    La acest punct se pot scrie mii de pagini cu fapte şi argumente care să ateste un management politic şi administrativ, în cea mai mare măsură, dezastruos pentru România şi cetăţenii ei.
    De aceea consider necesar să prezint câteva aprecieri dintr-un document oficial al statului român la capitolul „ameninţări, riscuri, vulnerabilităţi” (ARV) :
    • de natură socială pe fondul unor tendinţe precum: declinul demografic, emigraţia populaţiei active, acţiuni ce au ca efect degradarea factorilor de mediu, deficienţele din sistemele naţionale de sănătate, educaţie şi asistenţă socială, distorsiuni pe piaţa muncii, tendinţa de escaladare a fenomenului infracţional (proliferarea economiei subterane, evaziunea fiscală); gradul scăzut de rezistenţă fără de turbulenţele majore de pe pieţele externe, mai ales pe zona financiar-bancară;
    • corupţia – care afectează statul de drept şi încrederea în actul de justiţie şi în instituţiile statului, generează prejudicii economiei şi afectează potenţialul de dezvoltare a ţării, buna guvernanţă, decizia în folosul cetăţenilor şi comunităţilor; disfuncţii în absorbţia fondurilor europene, utilizarea banului public, în agricultură, energetic, protecţia mediului, justiţie, sănătate, educaţie şi cercetare ştiinţifică; precaritatea infrastructurii critice; absenţa unei planificări bugetare multianuale reale, care să determine asumarea şi respectarea unor programe investiţionale, capabilitatea limitată a administraţiei centrale şi locale de a implementa politicile publice naţionale şi europene; deficienţa care afectează capacitatea instituţiilor statului de a evolua şi diminua impactul riscurilor şi ameninţărilor asupra acestor sisteme; precaritatea resurselor şi incoerenţa în gestionarea diverselor tipuri de riscuri.
    Şi o altă apreciere :
    • „Statul român actual este un stat slab. Acţionează conform unor mituri şi prejudecăţi, ia decizii importante pe bază de wishful thinking (gândirea deziderativă ce distorsionează realitatea în funcţie de propriile dorinţe). Societatea românească diferă de economiile mature din Europa, în sensul că, dacă în Europa se schimbă un guvern, nu se întâmplă nimic grav, economia merge înainte, structura instituţională funcţionează. Pe când în România nu avem management performant, iar managementul înseamnă viziune şi perspectivă. Statul român actual nu mai există pentru că nu mai funcţionează instituţional”.
    Ce se mai poate spune despre „managementul” politic şi administrativ din România!? Desigur multe, dar 90% aspecte negative.

    6. Dezvoltarea durabilă între realitate şi necesitate
    Pe acest subiect complex şi adesea controversat s-au scris tone de cărţi, studii, articole şi proiecte. Încă din 1990 am auzit şi citit cum politicieni de vârf perorau, fără să clipească, cât de bine înţeleg ei dezvoltarea durabilă şi cum vor face în timpul cel mai scurt, o Românie sustenabilă din punct de vedere economic, demografic şi de mediu. Absolut nimic din aceste promisiuni nu s-au produs până astăzi.
    S-au produs în schimb efectele inverse, perverse, ale dezvoltării durabile:
    – dezindustrializarea masivă;
    – vânzarea activelor strategice unor companii străine (cu acţionariat adesea necunoscut) aşa cum este cazul petrolului, gazelor naturale, aluminiului, altor resurse naturale importante;
    – poluarea masivă a mediului înconjurător datorată neintervenţiei instituţiilor abilitate şi corupţiei;
    – despăduriri masive, cu caracter clar criminal şi antinaţional, girate de politicieni corupţi;
    – accentuarea declinului demografic (-2% pe an) astfel încât în 2040, în varianta optimistă vor fi numai 16 milioane de români (inclusiv cei plecaţi în străinătate la muncă);
    – sabotarea şi pedepsirea micului producător agricol autohton, prin lipsa de sprijin financiar, taxe, achiziţia producţiei la preţuri de nimic (exemplu: 50 bani litrul de lapte?!);
    – distrugerea planificată a sistemelor de irigaţii.
    România deţine încă din 2008 „Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă”, dar potrivit autorului principal – nu s-a pus în practică nici o propoziţie din acest document.
    Ce s-ar mai putea face, cu măcar o minimă voinţă politică şi bună credinţă:
    • Întărirea legislativă şi constituţională a statului. Legi administrate eficient de funcţionari în a căror autoritate şi competenţă populaţia să aibă încredere.
    • Lansarea cercetării şi dezvoltării cu implicarea Academiei Române, a universităţilor şi a celorlalte instituţii şi structuri de cercetare.
    • Politici monetare şi fiscale ferme. Nivelul taxelor să fie scăzut. Să fie păstrată moneda naţională.
    • Dezvoltarea căilor de transport.
    • O politică externă regională şi globală de promovare a concilierii.
    • Transformarea unui handicap în avantaj de nişă economică: agricultura românească.
    • Protecţia pădurilor şi conservarea mediului.
    • Dezvoltarea durabilă – concept naţional.
    • Securitatea persoanei: strategia de sănătate bazată pe prevenţie, hrană sănătoasă, educaţie prin mişcare, politică demografică stabilă.
    Aceste acţiuni necesită planuri concrete, pe termen lung, care să transceadă intereselor clientelare şi de grup ale guvernelor care se succed, după cum se observă, din ce în ce mai des.

    7. Apărarea naţională între teorie şi practică
    Pentru România întărirea structurilor de apărare (în primul rând Armata, dar şi celelalte componente ale Sistemului Naţional de Apărare, Securitate şi Ordine Publică) reprezintă o condiţie vitală a statalităţii, a menţinerii suveranităţii şi integrităţii naţionale.
    O analiză sumară a evenimentelor petrecute în ultimii ani, la nivel global, regional şi zonal arată o creştere îngrijorătoare a riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor, inclusiv în zona noastră geografică.
    România este situată în apropierea unor zone turbulente, inclusiv din punct de vedere militar (Ucraina-Rusia, Turcia-Rusia, Balcanii de Vest şi orientul Mijlociu).
    Ar fi fost de aşteptat din partea structurilor de putere de la noi (Preşedinte, Parlament, Guvern, Ministere, autorităţi centrale şi locale) să conştientizeze în cei 26 de ani rolul apărării şi al Armatei pentru menţinerea în picioare a statului român.
    În loc de acest curs logic, în interes naţional, s-au produs fenomene grave, cu consecinţe negative pe termen scurt, mediu şi lung:
    – Aşa-zisa reformă a Armatei s-a rezumat la o singură dimensiune – distrugerea multor unităţi militare şi reducerea masivă a efectivelor;
    – Aceste reduceri iresponsabile nu au fost compensate, aşa cum s-a promis, cu echipamente şi sisteme de arme moderne;
    – Bugetele anuale ale M.Ap.N. au fost, pe hârtie, între 1,2 – 1,4% din PIB, dar în realitate, prin manevre perverse nu au fost mai mari de 0,9 – 1,1% din PIB (în condiţiile în care prin Tratatul de Aderare la NATO (2004) România s-a obligat la cheltuieli de apărare de 2,28% din PIB);
    – Militarii activi şi în rezervă sunt atacaţi şi insultaţi începând cu 2010, tonul fiind dat de Preşedinte, primul-ministru şi alţi „politicieni”. Din acest motiv moralul acestora a scăzut dramatic, cu consecinţe pe măsură, în eventualitatea unui conflict militar (poate chiar asta s-a dorit şi se doreşte încă). Nu cunosc nici un caz dintr-o ţară din Emisfera Nordică în care politicienii din fruntea statului să procedeze în acest mod incalificabil;
    – În funcţiile militare de vârf din Armată (dar şi din alte instituţii) se promovează, din ce în ce mai agresiv, persoane obediente şi cu sprijin politic, în locul profesioniştilor şi celor care mai cred în patriotism şi valori morale;
    – Se repetă obsesiv încă din 2002, că nu mai avem nevoie de cine ştie ce armată că ne apără NATO. Este o mare prostie, NATO ne poate apăra dacă suntem capabili să ne apărăm şi singuri. De fapt mulţi analişti străini ne spus asta de la obraz (a se vedea declaraţiile fondatorului STRATFOR – George Friedman);
    – Sistemele de arme şi echipamentele mai vechi sau mai noi sunt lipsite de lucrările normale de mentenanţă şi reparaţii curente (un exemplu – reţeaua militară de comunicaţii RTP/RMNC este abandonată din anul 2008 şi până astăzi, ajungându-se la peste 3.000 de repere şi subansamble cu nevoi de reparaţii şi apropiindu-se rapid de colapsul total, sub privirile blând-contemplative ale celor „responsabili”);
    – Prevederile principale din „Strategia Naţională de Apărare a Ţării” nu sunt urmărite sistematic cu pixul în mână, pentru a se vedea ce s-a realizat şi ce nu (şi cine sunt responsabilii politici şi militari, care consideră documentul o simplă hârtie);
    – Un alt document important „Ghidul Strategiei Naţionale de Apărare a ţării pentru perioada 2015-2019” , face o analiză cuprinzătoare şi corectă a ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor interne şi externe la adresa României şi propune mai multe obiective naţionale de securitate. Însă îndeplinirea acestora necesită voinţa politică, importante resurse umane, materiale şi financiare. Sunt dispuşi guvernanţii actuali şi viitori să le acorde!? Vom mai vedea;
    – Planurile de înzestrare multianuale sunt un mit, o legendă şi nu au funcţionat niciodată. Fiecare Guvern şi fiecare ministru al apărării schimbă tot şi o ia de la zero. Ori se ştie că un sistem complex de arme sau echipamente nu se poate realiza într-un singur an. Pentru unele sunt necesari 10-15 ani, cu alocări bugetare ritmice, la nivelul solicitat de planuri şi proiecte. Dar cine poate înţelege fenomenul!?
    – A avut loc şi are loc în continuare distrugerea planificată a capacităţilor de producţie autohtone, în domeniul apărării (atât a întreprinderilor cu capital de stat, cât şi a firmelor româneşti cu capital privat). Despre acest fenomen se poate scrie o carte şi poate cineva o va scrie;
    – Armata Română stă cât se poate de prost la capitole importante pentru capacitatea de descurajarea şi de ripostă, de exemplu: avioane de luptă moderne multirol, elicoptere de atac, mijloace antitanc, tancuri şi transportoare blindate cu capacităţi sporite de lovire şi supravieţuire în luptă etc.;
    – Echiparea luptătorului este încă învechită şi departe de standardele moderne. Probabil se consideră că dacă soldatul moare nu este nici o problemă, va fi o pensie în minus. Niciodată nu vom vedea politicieni sau fii de politicieni care să lupte cu arma în mână, dacă va fi nevoie. Vor fi de găsit în paradisurile fiscale şi în alte locuri exotice unde şi-au asigurat averile.
    Cred că la acest punct trebuie să zăbovim mai mult asupra componentei demomilitare a apărării României, importantă în contextul geopolitic actual:
    Populaţia României Cetăţeni apţi de efort militar Militari activi la pace % Militari rezervişti %
    În anul 1989
    22.800.000 6.840.000 340.000 1,48 820.000 3,6
    În anul 2015
    21.462.000 6.438.600 73.000 0,34 80.000 0,37

    Observăm o reducere drastică de 4,5 ori a militarilor la pace şi de 9,75 ori a rezerviştilor mobilizaţi în unităţi care îşi măresc efectivele la război şi în cele noi care iau fiinţă. Cifrele prezentate demonstrează o crasă iresponsabilitate a tuturor celor care au decis, în problema apărării, în ultimii 26 de ani.
    În primul rând suntem ţară de frontieră a NATO şi a UE, apoi ne situăm într-o zonă cu multe riscuri şi ameninţări, iar dispozitivele NATO de apărare se mişcă „cu timiditate” spre est, ca să nu se supere Rusia. Numai că Rusia oricum este supărată pe noi de 300 de ani, în cele 13 ocupaţii pe care ni le-a administrat, indiferent dacă au fost aliaţi sau adversari.
    Având în vedere realităţile de mai sus şi faptul că la capitolul arme moderne suntem aproape de zero, ar fi fost necesar să avem o armată de pace între 120.000 – 140.000 de militari (luptători, nu clienţi politici civili plantaţi, din belşug, în structurile centrale ale M.Ap.N.), iar cifra mobilizabililor, în prima fază, să fie de minimum 400.000 de oameni. Ar fi fost un efort, dar apărarea statului şi statalităţii costă peste tot în lume. Ţinând seama că un tânăr apt pentru serviciul militar, şomer fiind, consumă resurse, s-ar mai fi adăugat ceva până la salariul de 1.100 lei a unui soldat profesionist şi s-ar fi rezolvat două probleme, una socială şi alta militară şi de apărare.
    La neajunsuri se adaugă şi faptul că 4 milioane de români sunt plecaţi, pe termen lung, în străinătate. Cel puţin un milion dintre aceştia sunt apţi pentru serviciul militar la război. Dar nu mai ai de unde să-i iei şi, după cum declară unii public, nu vor să moară pentru a apăra averile corupţilor din România.
    Pentru a avea o imagine mai clară a potenţialului militar uman şi a tehnicii de luptă, prezint în anexă un „Tabel cu potenţialul demografic şi capacităţile militare ale României, ţărilor vecine şi Federaţiei Ruse” .
    În concluzie la acest capitol, constatăm pe date şi informaţii din surse publice că apărarea ţării a fost lăsată, cu bună ştiinţă, de izbelişte în cei 26 de ani. Din păcate nu sunt semne că situaţia s-ar putea îmbunătăţi, pe termen scurt şi mediu, în pofida elaborării unor documente de planificare a apărării şi a unor legi.

    8. Câteva concluzii
    Nu-mi imaginez nici un moment că actualii politicieni şi militari în funcţiile de vârf vor fi cumva impresionaţi de ce gândeşte şi scrie un general în retragere. Aceştia ar putea, totuşi, lua act că foarte mulţi ofiţeri activi, în rezervă şi retragere gândesc la fel şi sunt exasperaţi de modul cum este tratată Armata şi Apărarea.
    Se impun câteva concluzii:
    • Societatea românească, în întregul ei, este bulversată şi debusolată de politicile haotice, fără viziune, în toate domeniile de activitate;
    • Cetăţenii nu înţeleg de ce mafia politico-economică continuă nestingherită să fure, zilnic apărând în media noi cazuri.
    • România trăieşte pe datorie, în contul generaţiilor viitoare care, posibil, nu vor mai trăi în România.
    • Dezindustrializarea şi distrugerea micilor producători agricoli continuă în ritm tot mai alert;
    • Securitatea cetăţeanului este tot mai ameninţată de tot felul de clanuri de interlopi aflate în cârdăşie cu cei care ar trebui, prin atribuţii, să-i stârpească;
    • Se accentuează degradarea morală a tineretului prin consumul de droguri, prin dependenţa de emisiunile TV care propagă violenţa, modul de viaţă uşuratic, cu accente din ce în ce mai groteşti;
    • Educaţia continuă să fie scena unor experimente nefericite, cu un pronunţat caracter antinaţional;
    • Sănătatea este în atenţie, doar pe hârtie, în planuri şi strategii, niciodată aplicate;
    • Apărarea este o floare care se pune la butonieră doar de 1 decembrie. În rest fiecare cu afacerile lui.
    Am intenţionat ca, în final, să fac şi unele propuneri, din punctul meu de vedere, dar am realizat că aş face-o degeaba. Aş vrea ca viitorul apropiat să mă contrazică, dar nu mai cred!

    Bibliografie:
    1. *** Strategia Naţională de Apărare a ţării (09 iunie 2015); Hotărârea nr. 33 a Parlamentului, din 23 iunie 2015, Monitorul oficial, partea I, nr. 450, 23.06.2015.
    2. *** Ghidul Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019, Hotărârea CSAT nr. 128, din 10.12.2015.
    3. Dr. Călin Georgescu, fost director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România (1997-2013), iar din anul 2013 preşedintele Centrului European de Cercetare de la Viena (Clubul de la Roma). Interviu publicat în ziarul „Formula AS”, miercuri, 05 Martie 2014.
    4. Dr. Teodor Frunzeti, Dr. Vladimir Zodian, Lumea 2013 – Enciclopedie politică şi militară, Editura RAO, Bucureşti, 2013.
    5. Documente din surse publice de pe site-urile Preşedenţiei, Guvernului, Ministerul Apărării Naţionale şi ale altor instituţii din ţară şi străinătate.
    6. Documentar privind capacităţile demografice şi de apărare ale unor state. Sursa: Grupul „GLOBAL FIRE POWER”.
    7. Revista de ştiinţe Militare nr. 1-4 / 2015.

    Anexă
    TABEL
    CU POTENŢIALUL DEMOGRAFIC ŞI CAPACITĂŢILE MILITARE ALE ROMÂNIEI, ŢĂRILOR VECINE ŞI FEDERAŢIEI RUSE (2015)*
    ŢARA
    DETALII ROMÂNIA UCRAINA UNGARIA RUSIA BULGARIA SERBIA
    1 2 3 4 5 6 7
    POPULAŢIA (milioane) 21,56 44,29 9,92 142,47 6,925 7,210
    MILITARI ACTIVI 73.350 160.000 20.000 766.055 35.000 52.000
    REZERVIŞTI 80.000 1.000.000 52.000 2.485.000 302.500 170.000
    FORŢE TERESTRE TANCURI 875 2.809 32 15.398 160 225
    TABURI 1.456 8.217 1.123 31.298 1.103 575
    AUTOTUNURI 0 1.302 0 5.972 150 72
    ARTILERIE 413 1.669 300 4.625 350 144
    LANS. DE RACHETE 188 625 65 3.793 100 82
    FORŢE AERIENE TOTAL AVIOANE
    (din care): 111 222 33 3.429 68 119
    – INTERCEPTOARE 16 35 12 769 18 14
    – DE ATAC 16 61 12 1.305 30 44
    – DE TRANSPORT 74 82 19 1.083 29 42
    – DE ANTRENAMENT 19 41 2 346 12 9
    – ELICOPTERE 81 90 15 1.120 25 39
    – ELICOPTERE DE ATAC 0 34 0 462 0 0
    FORŢE NAVALE TOTAL NAVE
    (din care): 38 25 0 352 29 19
    – PORTAVIOANE 0 0 0 1 0 0
    – FREGATE 3 1 0 4 4 0
    – DISTRUGĂTOARE 0 0 0 12 0 0
    – CORVETE 0 3 0 74 3 0
    – SUBMARINE 0 0 0 55 0
    – NAVE APĂRARE DE COASTĂ 23 20 0 65 12 14
    – NAVE PUITOARE DE MINE 5 1 0 34 10 5
    BUGET DE APĂRARE
    (MLD. USD) 2,19 4,88 1,04 60,4 0,70 0,83

    Notă:
    1. Cifrele prezentate la armamente reprezintă unităţi fizice numărate din diverse surse de informaţii. Asupra unora pot fi exprimate rezerve.
    2. Nu rezultă dacă au fost realizate lucrările de mentenanţă şi reparaţii pentru a fi, în întregime, apte de luptă.
    SURSA: Grupul de analiză „GLOBAL FIRE POWER” – 2015.


    Raspandeste cu incredere
    • 3
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
      3
      Shares

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here