Acasă Colţul specialistului Apararea drepturilor cetatenilor Buna Ziua Iasi : Bancpost isi calca clientii in picioare !

Buna Ziua Iasi : Bancpost isi calca clientii in picioare !

103
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

O familie la un pas de a ajunge pe strada, dupa ce si-a achitat toate datoriile

• Ratele mari si abuzurile bancii au mai facut inca o data victime la Iasi • Cu toate ca si-a achitat toata datoria catre banca, acest iesean se lupta de aproape un an sa nu fie executat silit

Cotidianul BUNA ZIUA IASI va prezentat in repetate randuri abuzuri facute de cei de la Bancpost. Iata ca un nou caz revoltator a iesit la iveala, dupa ce o familie din Iasi a fost la un pas de a fi executata silit, cu toate ca si-a achitat datoriile. In anul 2007, familia Stoian a luat un credit in valoare de 28.000 de franci elvetieni, iar anul trecut au achitat creditul integral. Cu toate acestea, s-au trezit cu un executor judecatoresc la poarta. Ceea ce a urmat este de-a dreptul incredibil.

” Am luat un credit in anul 2007, in valoare de 28.000 de franci, ipotecar. Anul trecut am achitat integral, iar apoi m-am trezit cu executorul care mi-a scos imobilul ipotecat la vanzare, pentru a recupera de la mine o datorie pe care o achitasem deja. Am reusit intr-un final sa opresc demersurile, dar ma judec in continuare cu firma de recuperari”, a precizat Remus Stoian. Mai mult decat atat, chiar daca are datoria achitata, omul are imobilul ipotecat blocat, iar soacrei sale ii este oprit lunar din pensie un anumit procent.

“Eu fata de Bancpost nu mai am nicio datorie, dar cu toate acestea am imobilul blocat, nu pot sa-l vand sau sa-l folosesc cum vreau. Soacrei mele ii este oprita in fiecare luna o anumita suma din pensie”, a completat ieseanul. Situatia este de-a dreptul incredibila, avand in vedere ca omul nu mai are nicio obligatie fata de banca. In acest moment, este intr-un proces cu firma de recuperari, proces pe care probabil il va castiga.

Nu este singurul caz

Va reamintim ca, o lupta lunga si inegala a fost purtata si de alta familie impotriva Bancpost. In luna martie 2008, o familie din Iasi a contractat un credit de la sucursala S.C. Bancpost S.A, in valoare de 71.900 CHF timp de 25 de ani, cu o dobanda fixa timp de sase luni, martie- septembrie 2008. Din septembrie 2008, dobanda a devenit variabila si continea o marja 0 (specificata in documente), la care s-a adaugat indicele Libor. Valoarea marjei a reprezentat aspectul atractiv care i-a determinat pe sotii Munteanu sa opteze pentru acest agent economic. Totul a mers perfect pana cand, dupa cum spun magistratii, SC Bancpost SA a incalcat diferite clauze.

“Asa cum am demonstrat si in instanta, unitatea bancara a inserat clauze abuzive, marindu-ne prin diverse artificii financiare dobanda si implicit creditul (au folosit un indice de referinta al bancii, formula de calcul fiind modificata discretionar doar in beneficiul lor). Marja, parte componenta a dobanzii, a fost de asemenea marita, de la 0 la 7,24 la suta. Astfel, la o dobanda de 7,35  la suta, achitam inainte, prin vointa bancii, lunar suma de 560 CHF, iar la o dobanda de 1,30 la suta stabilita in instanta, 160 CHF (prin respectarea marjei prevazuta initial de 0 la suta, plus indicele Libor). Diferenta de 400 CHF pe luna s-a stabilit ca era nedatorata”, a declarat Catalina Munteanu.

Ieseanca spune ca, urmare a acestor masuri abuzive, prin modificarea unilaterala a nivelului de dobanda, a castigat in instanta, pentru perioada septembrie 2008- decembrie 2014, recuperarea sumei de 15.896 CHF, reprezentand diferenta dintre suma aferenta ratei lunare si cea pe care ei au perceput-o. De asemenea, Catalina Munteanu a castigat in instanta si emiterea unui plan de rambursare, respectand dobanda stabilita in contractul initial, fara modificari ulterioare, insa, dupa cum spune femeia, banca nu respecta aceste masuri. Nici pana astazi banca nu a acceptat decizia judecatorilor si nu respecta obligatiile impuse.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here