Acasă Informatii Informatii Politie/Procuratura Buna Ziua Iasi : Perchezitii bomba in ...

Buna Ziua Iasi : Perchezitii bomba in vilele din Iasi

251
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

  •  Procurorii DIICOT au descoperit uriase sume de bani
• Peste 40 de case si vile au fost controlate de procurorii DIICOT, in urma perchezitiilor fiind confiscate nu mai putin de 5 autovehicule, sume uriase de bani si aparatura de monitorizare ultramoderna • Cinci membri ai retelei au ajuns in arest in acest dosar, iar alte sase persoane se afla sub control judiciar la domiciliu in asteptarea sentintei definitive

Pe parcursul zilei de 12 martie au fost efectuate 42 de perchezitii domiciliare la mai multe adrese de pe raza judetului Iasi, mai exact la domiciliile unor traficanti. De aici, oamenii legii au confiscat 30.700 pachete de tigari de diferite marci, cu timbru de acciza Republica Moldova, 5 autovehicule, importante sume de bani, aparatura specifica de supraveghere si monitorizare, 83 de telefoane mobile, 4 lansete, o barca pneumatica si alte obiecte sau inscrisuri utile anchetatorilor.

In perioada urmaririi infractorilor, politistii de frontiera au mai descoperit si ridicat in vederea confiscarii peste 190.000 pachete cu tigari provenite din contrabanda, in valoare de peste 380.000 euro. Dupa audierea celor 40 de persoane, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iasi au dispus masura retinerii pentru 24 de ore fata de 11 inculpati, fiind vorba despre 10 cetateni romani si unul din Republica Moldova.

“Tigarile provenite din Republica Moldova erau depozitate in cantitati mari la diverse locatii din judetul Iasi, iar apoi vandute in cantitati mai mici catre alti membri ai retelei. Perchezitii au fost facute inclusiv in localitatile Bosia si Ungheni, iar suspectii au curtile pe marginea raului Prut. Impreuna cu alti cetateni din Republica Moldova, acestia transportau tigarile cu ajutorul unei barci pneumatice sau cu ajutorul unei franghii intre cele doua maluri”, au declarat oficialii DIICOT Iasi.

Sume uriase de bani si aparatura de urmarire gasite in casele traficantilor

Urmarirea informativ-operativa a retelei de traficanti s-a facut in perioada septembrie 2014 – martie 2015 de catre politistii de frontiera din cadrul Sectorul Politiei de Frontiera Iasi, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Iasi, cu suportul Departamentului de Informatii si Protectie Interna. “Gruparea are in componenta cetateni romani si moldoveni, iar liderii acesteia au reusit sa imprime intregii grupari un ritm alert de actiune, dovedind pe parcursul functionarii o deosebita eficienta si mobilitate in actiune si chiar deschidere la noi metode pentru a-si asigura o baza stabila de profit”, au declarat reprezentantii Sectorul Politiei de Frontiera Iasi.

Citeste si: Grup infractional care insela oameni saraci, destructurat de DIICOT Iasi

Activitatea oamenilor legii a fost incheiata in data de 12 martie, cand au fost efectuate 42 perchezitii domiciliare, fiind identificate mai multe persoane suspecte ca fac parte din gruparea infractionala si duse la audieri. In urma perchezitiilor au fost ridicate si 5 autovehicule (Opel Astra, VW Transporter, Dacia Pick-up, Ford Tranzit, Opel Vectra), importante sume de bani (112.115 lei si 13.800 euro), aparatura specifica de supraveghere si monitorizare (binoclu, aparatura de vedere pe timp de noapte etc.), 83 telefoane mobile, 4 lansete si o barca pneumatica.

Dupa ce dosarul a fost prezentant judecatorilor, instanta a decis arestarea preventiva a 5 persoane, in timp ce pe numele celorlalti sase suspecti s-a impus masura arestului la domiciliu.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here