Când cerul…. de Zina Dorina Pancu

0
158
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru Sorry, there are no polls available at the moment.

Când cerul …

Norii s-au apropiat amenințător și au revărsat pe pământul acoperit de frunze atâta ploaie câtă i-a refuzat în trei luni de vară. Apa alunecă încet printre rănile deschise ale pământului încă însetat după atâta arșiță. Nici o rază pală nu a mai reușit să străpungă pâcla norilor, o infinitate de nunțe de gri s-a etalat prin fața ochilor celor puțini care au îndrăznit să iasă din case într-o duminică rece de toamnă. Copacii răsfirați, zgribuliți s-au văitat, s-au îndreptat amenințători spre cer cerându-și frunzele-napoi, au lăcrimat amar, dar s-au resemnat, aplecându-se a moarte spre pământ, scoarța lor și-a adâncit ridurile, s-a cianozat. Frunze arse și flori violet se răzvrătesc zadarnic în noroi, dar nu mai pot să renască. Fumul discret s-a ridicat, amestecându-se cu picăturile grele de apă, dând o senzatie de sufocare. Pașii mărunți și repezi ai oamenilor tomnatici răsună cadențat pe lespezile lunecoase, grele și ude. Pe strada devastată o femeie cu un șal gri își ridică ochii spre cer. Acum, că norii l-au adus mai aproape de pământ, ar putea să-i incredințeze dorința, iar el ar putea să i-o împlinească. Oare mai are puterea de a auzi glasurile oamenilor, când se-așterne cu ploaia pe pământul reavăn, când se rostogolește zvârcolit peste case, pe străzile contorsionate? In fond, câți oameni mai îndrăznesc să privească cerul, când cerul pare să se destrame?

Fotografia postată de Zina Dorina Pancu.

Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here