Acasă Jurnalul Bucurestiului Anchete În cautarea unui paradis fiscal. “Lista lui Schindler”! (Mondo Police – Thomas...

În cautarea unui paradis fiscal. “Lista lui Schindler”! (Mondo Police – Thomas CSINTA)

132
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 5
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    5
    Shares

Chiar daca, termenul de “Paradis fiscal” nu apare în majoritatea documentelor administratiilor fiscale ale tarilor OCDE[1](Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica), în Franta, DGIF (Directia Generala a Impozitelor Franceze) îl utilizeaza în instructia (instrumentarile) Ministerului de Finante înca din 18 mai 1973 cu  “definitia” în felul urmator: “O tara care aplica un regim fiscal derogatoriu având ca rezultat un nivel de impozitare excesiv de scazut (anormal !)”.
În principiu insa, conform CGI (Codului General al Impzitelor Franceze), Art. 238A, DGIF prefera termenului de “Paradisu fiscal”, denumirea de “Tara cu regim de fiscalitate privilegiata”!
Printre caracteristicile ei, Raportul Gordon al administratiei fiscale americane, elaborat in colaborare cu administratiile fiscale ale tarilor OCDE, retine urmatoarele :
• Absenta impozitarii sau nivelul slab (derizoriu !) de impozitare pentru cheltuielile publice
• Stabilitate economica si social-politica
• Liberalizarea schimbului de devize convertibile “in numerar” (“Cash”)
• Lipsa de transparenta in ceea ce priveste secretul comercial si secretul bancar (in anumite situatii vorbim atunci de “Paradis bancar”)
• Sector financiar excesiv de dezvoltat in raport cu dimensiunea tarii si ponderea economiei sale in PIB mondial
• Excelente infrastructuri de comunicatie si de transport
• Slaba retea de tratate fiscale sau chiar inexistenta lor
• Imunitate juridica in raport cu jurisdictia internationala
Peste 53% din comertul mondial tranziteaza prin acest “Paradis fiscal”, care in ultimii treizeci de ani si-a triplat “volumul”, ajungand astazi sa reuneasca, mai mult sau mai putin legal 72 de state ale lumii, care impreuna nu contribuie in termeni de PIB (PNB/Produsul National Brut) decat cu 3,2% la productia mondiala.

În acest “Paradis fiscal” sunt inregistrate 51% din imprumuturile bancare la nivel mondial si 32% din IDE (Investitii Directe in Strainatate).

Adica, ceva mai mult de 11.500 miliarde de $US (sau de patru ori PNB/Produs National Brut-ul Frantei si aproape PNB-ul SUA).
Mentionam ca la Summitul G20[2] de la Londra, in aprilie 2009, desi s-a insistat mult prea mult asupra Paradisului fiscal, judiciar si reglementarea acestuia, nu s-a ajuns la o definitie riguroasa si exclusiva a lui.
Criteriile principale care au fost adoptate pentru caracterizarea lui sunt destul de felexibile si discutabile :
Teritorii care ofera un regim fiscal scazut sau inexistent, dublat de anoninmat care permite nerezidentilor (persoanelor fizice sau juridice) sa se sustraga impozitului national
• Sectorul financiar-bancar teritorial nu este supus regulilor de transparenta
• Justitia teritoriala nu considera evaziunea fiscala o crima si nu colaboreaza cu organele administrative fiscale internationale pentru denuntarea fraudelor
Fie ca este vorba de tarile suverane (Lichtenstein, Elvetia, Irlanda, Luxemburg, Monaco, Andorra, San Mariono, etc.), fie de teritorii mai mult sau mai putin autonome (Jersey, Insulele Cayman, Insulele Virgine britanice, Bahamas, Bermude, Barbados, Panama, Belize, etc.), opacitatea sectorului financiar-bancar permite inducerea in eroare simultana, a fiscului si a justitiei nationale in cazul celor nerezidenti, care considera evaziunea fiscala o crima, pedepsita sever de catre legislatia tarilor lor (de la amenzi mari pana la închisoare).
În schimb, colaborarea celor trei institutii de specialitate in materie financiar-bancara GAFI (Grupul de Actiune Financiara), CSF (Consiliul de Stabilitate Financiara) si OCDE, a condus la definirea a catorva notiuni care merita sa le semnalam :
1. Avantajele Paradisului fiscal
Slaba fiscalitate sau inexistenta ei, stabilitatea politica si economica in Paradisul fiscal, incita societatile comerciale si financiar-bancare, respectiv, intreprinderile competitive sa se instaleze in teritoriile acestora.
Liberalizarea schimbului de devize in cash, ca de-altfel secretul comercial si bancar, sunt alte avantaje considerabile care atrag marile averi in teritorii.
Un sector financiar deosebit de dezvoltat in comparatie cu dimensiunile unei tari, respectiv, cu ponderea sa economica, cu o infrastructura de comunicatii si transport, reprezinta o garantie pentru investitiile efectuate.
2. Paradisul fiscal si proiectele sociale
Banii “rataciti” de catre tarile straine prin mecanismele evaziunilor fiscale (a spalarii banilor) in Paradisul fiscal, lovesc direct in proiectele sociale pe care tarile fraudate nu le mai pot dezvolta la nivelul la care ar impune nevoile societatii, avand in vedere ca majoritatea lor sunt finantate din taxe si impozite.
3. Paradisul fiscal în jurisdictie

Tarile care sunt incluse teritorial in Paradisul fiscal, coopereaza in general in domeniul spalarii banilor si multe dintre ele au adoptat norme stricte in acest domeniu, insa neridicarea secretului bancar sub pretextul “confidentialitatii”, face extrem de dificila comunicarea intre diverse jurisdictii straine si cele din teritorii, avand in vedere ca legislatia fiscala este foarte diferita in tarile fraudate fata de cele din tarile “paradisiace”.

Pe 21 octombrie 2008, alaturi de Germania si Franta, înca alte 15 state s-au lansat in lupta contra Paradisului fiscal, a transparentei sistemului financiar-bancar international, printre care si SUA, chiar daca acesta tara din urma  se opune ideii in sine de a controla sistematic tarile lor membre.
Conform “triplei aliante”, pe lista neagra a Paradislui fiscal s-ar gasi in prezent :
Costa Rica, Malaezia, Filipine si Uruguay.
Lista “gri” este mult mai bogata : Marea Britanie (Anguilla, Insulele Cayman, Gibraltar, Montserrat, Insulele Turks si Caicos, Insulele Virgine britanice, Bermude), Antigua si Barbuda, Olanda (Antilles Olandeze), Aruba, Bahamas, Bahrain, Barbados, Belize, Noua Zeelanda (Insulele Cook, Niue), Delaware (SUA), Dominique, Grenadea, Liberia, Liechtenstein, Insulele Marshall, Labuan (Malaezia), Nauru, Panama, Saint Cristophe si Niévès (Saint Kitts si Nevis), Saint Vincent si Grenadines, Saint Marin (San Marino), Saint Lucie (Saint Lucia-Insula Vantului), Samoa si Vanuatu.
FMI[3] (Fondul Monetar International), stabileste o lista neagra asemanatoare pe continente, nu neaparat disjuncta: America (Antilele Olandeze, Bahamas, Bermude, Insulele Cayman); Asia (Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Hong Kong-China, Singapore); Europa (Cipru, Guernesey, Irlanda, Jersey-Marea Britanie, Luxemburg, Malta, Insula Man, Elvetia, Vatican)
 ATTAC[4] (Asociatia pentru Taxarea Tranzactiilor Financiare) stabileste o alta lista: Africa (Ghana, Liberia, Maroc, Insulele Mauritius, Seychelles, Tunisia); America (Anguilla, Antigua şi Barbuda, Antilele Olandeze, Aruba, Bahamas, Barbados, Belize, Bermude/Insulele Cayman/Montserrat – Marea Britanie, Costa Rica, Grenada, Honduras, Jamaica, Panama, Saint Barthelemy – Franţa, Saint Kitts şi Nevis, Saint Vincent şi Grenadine, Saint Lucia, Trinidad-Tobago, Insulele Turks si Caicos/Insulele Virgine Britanice–Marea  Britanie); Asia (Hainan/ Hong Kong–China, Singapore); Europa (Andorra, Campione–Italia, Cipru, Gibraltar/Guernesey/Jersey/Insula Man–Marea Britanie, Irlanda, Luxemburg, Monaco, Olanda, Elvetia, Lichtestein; Orientul Mijlociu (Oman, Bahrain); Oceania (Insulele Cook–Noua Zeelanda, Insulele Marshall, Nauru, Insulele Pitcairn – Marea Britanie, Tonga, Vanuatu);
Alte teritorii care in anumite situatii au fost considerate de catre ATTAC, membre ale Paradislui fiscal: Franta (Polinezia franceza/Wallis si Tutuna, unde nu exista nici impozit pe venit nici ISF/Impzit de Solidaritate pe Avere si nici drepturi de succesiune); Belgia (chiar daca are o fiscalitate destul de “grea”, nu exista impzit pe actiuni, titluri, castiguri mobiliare si practica anonimatul in fiscalitate); Liban; Canada (pentru organizatii religioase, cca 15.000); Marea Britanie (Londra, unde daca tinem cont de serviciile oferite: secret bancar, absenta taxelor pentru nerezidenti, este cel mai mare Paradis fiscal); Statele Unite (Delaware, unde nu exista TVA nici impozit pe beneficii; impozitul pe societati este foarte mic, motiv pentru care cca 35.000 de societati americane au aici sediul lor social-administrativ).
Pe de o parte, G8[5] (marile puteri economice), lupta organizat contra Paradisului fiscal prin care tranzita la farsitul anului trecut (noiembrie 2009), cca 11.000-11.500 miliadre de $US (cca 51-55%, din comertul si 35% din fluxul financiar international), dar pe de alta parte fiecare dintre ele si sustin, separat (individual), indirect, propriul lor Paradis fiscal, “privilegiat”, pe care il protejeaza: Franta (“Steuerparadies“, paradis fiscal) pe Monaco si Andorra, Tarile germanice (“Steueroase“, “oaza” fiscala) pe Elvetia si Lichtenstein, Marea Britanie (“tax haven“, refugiu fiscal) insulele Anglo-Normande, SUA pe insulele Bahamas, China pe Macao si Honk Kong, un “fenomen” contradictoriu in sine, dezbatut si la Summitul G20 de la Londra.
Pentru ca astazi, practic, toate bancile, toate societatile multinationale, au filiale in Paradisul fiscal, avand in vedere ca ofera avantaje fiscale considerabile, prin neimpozitarea sau impozitarea redusa (derizorie !) a veniturilor si beneficiilor lor!
Este chiar Monaco, care inca din 1868, renunta la orice fel de impozitare pentru a atrage clientela in Cazinourile sale.
Iar primele dintre teritorii cu fiscalitate privilegiata apar Insulele anglo-normande Jersey et Guernesey si ulterior Insula Man, renuntand astfel la sustinerea contrabandei si a pirateriei din secolul XIX.

În incheiere, mentionam ca din investigatiile noastre in acest dosar, rezulta ca exista mai multe liste ale Paradisului fiscal (nedisjuncte, care se supun Diagramelelor Venn-Euler si Formulei lui Poincaré din Teoria “naiva” a multimilor a lui Kantor)  cea a ONU(6) (48 de tari), cea a OCDE (35 de tari) si cea a FMI (62 de tari).

_________________________________________________

[1]OCDE(Organisation for Economic Co-operation and Development) este o organizatie internationala de studii economice, ale caror tari membre, in principiu, tari deszvoltate, au in comun un sistem de guverne democratice si o econoomie de piata dezvotata si competitiva. Ea are rolul unei adunari consultative si succede OECE (Organizatia Europeana de Cooperare Economica, 1948-1960) care a jucat un rol important in executia Planului Marshall. In 2010, OCDE are ca membre 31 de tari, mai multe sute de experti (din toate domeniile de activitate ale vietii social-politice si economice), in centrele sale de cercetare de la Paris (Château de la Muette) si publica periodic studii economice, analise, previziuni si recomandari de politica economica, statistici, privind in special, tarile membre.  Ca tari fondatoare, pe 14 decembrie 1960, 20 de state au semnat Conventia relativa la Organizatia de Cooperare si de dezvoltare Economica (SUA, Franta, Marea Britanie, Canada, Germania, Italia, Spania, Portugalia, Elvetia, Austria, Belgia, Olanda, Luxemburg, Suedia, Norvegia, Danemarca, Islanda, Grecia, Irlanda si Turcia), data dupa care pana in prezent au mai aderat inca 11 state ale lumii (Japonia in 1964, Finlanda in 1969, Australia in 1971, Noua Zeelanda in 1973, Mexic in 1994, Republica Cheha in 1995, Correa de Sud-Ungaria-Polonia in 1996, Slovacia in 2000 si Chile in 2010), in principiu, tari dezvoltate, cu economie prospera si democratice. OCDE are ca pondere economica 76-78% din PIB mondial. Alte tari au deschis negocieri in scopul aderarii lor la OCDE in mai 2007 (Estonia, Israel, Federatia Rusa si Slovenia).  A fost ridicata si problema unei eventuale aderari (termen mediu-lung) al Africii de Sud, Braziliei, Republicii Populare Chineze, Indiei si Indoneziei. Intr-un viitor indepartat OCDE si-a propus largirea organizatiei catre tarile Asiei de Sud-Est.

[2]Summitul G20   este un forum economic creat pe 25 septembrie 1999, dupa succesiunile de crize financiare din anii ’90 din Asia si Rusia, pentru a reuni economiile dezvoltate si competitive ale tarilor post-insustrializate cu marile economii emergente, pe de o parte, G7, primele 7 state cele mai puternic industrializate (in PIB): Statele Unite/Uniunea Europeana (1), Japonia (2), Germania (4), Franţa (5), Marea Britanie (6), Italia (7), Canada (11), care compun zona dezvoltata a economiei mondiale, iar pe de altă parte, Rusia (9), Brazilia (10), Mexic (13), Argentina (29), China (3), India (12), Australia (14), Indonezia (19), Arabia Saudită (23), Africa de Sud (32), Coreea de Sud (15) si Turcia (17), care compun zona emergentă a economiei mondiale.  Tarile membre G20 reprezintă două treimi din comertul si populatia planetei cu peste 90% din PIB-ul acesteia. Deci: 25% tari europene (Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, UE); 25% tari asiatice (Japonia, China, Corea de Sud, India, Indonezia); 15% tari ale Americii de Nord (SUA, Canada, Mexic); 10% tari ale Americii de Sud/Latine (Brazilia, Argentina); 10% tari din Orientul Mijlociu (Turcia, Arabia Saudita); 5% tari din Africa (Africa de Sud) si 10% alte tari (Rusia-Europa/Asia, Australia-Oceania). Tarile europene ar trebui sa reprezinte 40% si nu 25%. UE este reprezentat de catre Presedintele Consiliului UE, precum si cel al BCE (Bancii Centrale Europene). G20 include in egala masura institutiile Bretton Woods: Directorul General al FMI, Presedintele BM (Bancii Mondiale), al Comitetului Monetar si Financiar International, precum si al Comitetului de Dezvoltare al FMI si BM.
[3]FMI (Fondul Monetar International), constituit prin Tratatul de la Bretton Woods pe 22 iulie 1944, este o organizatie internationala cu 186 de state membre. Peste 40 de state au participat la semnarea acordului de la Bretton Woods care prevedea proceduri si reguli pentru viitoarea guvernare a economiei mondiale. Acest acord a condus la infiintarea BIRD (Banca Internaţionala pentru Reconstructie si Dezvoltare deasemeni cunoscuta pe scurt si sub numele de Banca Mondiala) şi FMI (Fondul Internaţional Monetar). Aceste institutii sunt cunoscute ca fiind gemenii Bretton Woods. Sistemul Bretton Woods prevedea o rata de schimb valutar stabila, avand ca referinta standard, aurul, iar $US era singura monedă convertibila in aur. FMI are ca scop principal promovarea unei economii mondiale competitive, a cooperarii monetare internationale, garantarea stabilitatii financiare, facilitarea comerului international, contribuirea la un nivel inalt de ocupare a fortei de munca, la stabilitate economica şi combaterea saraciei in lume. Resursele Fondului sunt asigurate din contribuţia statelor membre, prin plata unor cote în funcţie de puterea economică a fiecărei ţări. Fiecare ţară achita cota sa la Fond în proporţie de 25% într-una dintre valutele acceptate pe plan internaţional ($US, €, £, yenul japonez) sau în DST, iar restul de 75% în moneda naţională. Cotele sunt revizuite la fiecare 5 ani. În urma unei majorări cu 45 % a cotei de subscriere începând cu 22 ianuarie 1999, totalul acestor cote se ridică în prezent la aproximativ 311 miliarde dolari de $US. Puterea de vot a fiecărei ţări este proporţională cu cota subscrisă. FMI răspunde în faţa guvernelor din ţările membre. Organismele de conducere sunt: Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Financiar şi Monetar Internaţional şi Consiliul Director. În vârful structurii organizaţionale se află Consiliul Guvernatorilor, format din guvernatorii băncilor centrale sau miniştrii de finanţe din fiecare dintre cele 184 de state membre. Toţi guvernatorii se întâlnesc o dată pe an în cadrul Întâlnirii Anuale a FMI şi a Băncii Mondiale. Consiliul Director este format din 24 de membri şi conduce activităţile curente. Directorul General al FMI este Christine Lagarde (Franta/din 5 iulie 2011).
 

 [4]ATTAC (Asociatia pentru Taxarea Tranzactiilor Financiare) este o miscare altermondialista creata in Franta in 1998 (ATTAC France), care cu ATTAC Germania are cele mai multe activitati in lume. ATTAC este prezenta in 36 de tari ale lumii (Franta, Germania, Japonia, Italia, Spania, Belgia, Olanda, Luxemburg, Elvetia, Austria, Suedia, Finlanda, Danemarca, Norvegia, Portugal, Grecia, Polonia, Ungaria, Quebec-Canada, Liban, Argentina, Chile, Columbia, Peru, Uruguay, Venezuela, Maroc, Tunisia, Costa Rica, Jersey, Australia, Burkina Faso, Coasta de Fildes, Ecuator, Senegal, Togo) si are in prezent peste 11.000 de aderenti, persoane fizice, specializate in domeniile socio-economice si a politologiei (10.650 pe 30 septembrie 2008). Printre aderentii sai figureaza si persoane juridice (morale) ca : asociatii, sindicate, colectivitati locale, etc. ATTAC France, dirijat de catre un consiliu director format din 30 de persoane, alesi pentru 3 ani (12 de catre Adunarea Generala si 18 din Colegiul fondatorilor) si dispune de un colectiv stiintific care efectueaza studii si cercetari aprofundate in toate domeniile de interes ale vietii social-economice.

[5]Marile puteri economice (G8) este un grup de discutii si de partenariat economic al principalelor state industrializate (6.650 Mil. loc., PIB :54.500 Md$US), cele mai mari puteri economice si politico-militare din lume (in ordinea importantei PIB-ului): SUA (300 Mil.loc., PIB :13.800 Md$US), Japonia (127 Mil. loc., PIB: 4.350 Md$US), Germania (82 Mil.loc, PIB:3400 Md$US), Franta (65 Mil.loc., PIB:3000 Md$US), Marea Britanie (63 Mil. loc. PIB: 2700 Md$US), Italia (60 Mil. loc., PIB :2200 Md$US), Canada (33 Mil. loc., 1350 Md$US) si Rusia (140 Mil. loc., PIB :1200 Md$US), a fost creat in 1998, care contribuie majoritar la PIB-ul mondial. G8 este o extindere a G7 (Grupul celor sapte state cele mai puternic industrializate), format din primele sapte mari puteri (mai sus mentionate), creat in 1976, dupa ce in 1975 a fost infintat G6 (Grupul celor sase state cele mai puternic industrializate ), la initiativa lui Valéry Giscard d’Estaing, fost Presedinte al Frantei (1974-1981), Membru al Academiei Franceze. O noua extindere catre un G14 este momentan in discutie, in favoareaSpaniei (UE), Chinei si Indiei (Asia), Africii de Sud (Africa), respectiv, Braziliei si Mexicului (America Latina/America Centrala si de Sud). În 2013, desi populatia G8 nu reprezenta decat cca 1o% din populatia lumii, PIB-ul sau, depasea 2/3 din PIB-ul mondial. Unele tari al extinderii catre G14 sunt deja membre BRICS (Brazilia, Rusia, India, China si Africa de Sud).

[6]ONU (Organizatia Natiunilor Unite), fondata pe 24 octombrie 1945, inlocuind astfel SDN (Societatea Natiunilor), este o organizatie internationala, regrupand 192 de state (majoritatea statelor lumii), avand ca scopuri, mentinerea pacii in lume, facilitarea cooperari in domeniile dreptului international, a securitatii internationale, a dezvoltarii economice, a progresului social si a Drepturilor Omului, este divizata in mai multe organe: Adunarea Generala (reprezentati ai fiecarei tari membre), Consiliul de Securitate (care decide de rezolutiile in favoarea pacii si a securitatii in lume), Consiliul Economic si Social (care ajuta la promovarea cooperarii economice, sociale si a dezvoltarii), Secretariatul (asigura gestiunea fondurilor ONU) si Curtea Internationala de Justitie (principalul organ judiciar). Finantat voluntar de catre statele membre, avand sase limbi oficiale de comunicare (engleza, franceza, rusa, spaniola, araba si mandarina), sediul social-administrativ ONU se afla la New York (dupa Paris si Addis-Abeba), secretarul sa general fiind din 2007, Ban Ki-moon (Coreea de Sud). Consiliul de Securitate, organul principal al ONU, avand 5 membri permanenti, cu drept de veto/SUA, Franta, Marea Britanie, Rusia si China, este compus din 10 membri nepermanenti (conform rezolutiei 1991, votata pe 17 decembrie 1967) pentru un mandat de doi ani: 5 state membre din Africa (3) si din Asia (2), o tara membra a Europei Orientale, 2 state membre a Americii de Sud (Latine) si 2 state membre al GEEO (Grupul de State al Europei Occidentale). Membri fondatori ONU (in 1945) sunt: SUA, Franta, Marea Britanie, ex-URSS (Rusia, Bielorusia, Ukraina), China, Canada, Africa de Sud (7 noiembrie), Arabia Saudita, Argentina, Australia (1 noiembrie), Belgia (27 decembrie), Bolivia (14 noiembrie), Brazilia, Chile, Columbia, Costa Rica, Cuba, Danemarca, Republica Dominicana, Egipt, Ecuator, Etiopia, Grecia, Guatemala (21 noiembrie), Haiti, Honduras (17 decembrie), India (30 octombrie), Irak (21 decembrie), Iran, Liban, Libera (2 noiembrie), Luxemburg, Mexic (7 noiembrie), Nicaragua, Norvegia (27 noiembrie), Noua Zeelanda, Panama (13 noiembrie), Paraguay, Olanda (10 decembrie), Peru (31 octombrie), Filipine, Polonia, Salvador, Siria, Ex-Cehoslovacia, Turcia, Uruguay (18 decembrie), Venezuela (15 noiembrie) si Ex-Yugoslavia.”
 
BIBLIOGRAFIE
Investigatie Jurnalistica
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

 

 

 

 

 


Raspandeste cu incredere
  • 5
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    5
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here