Acasă Supliment Cultural Cenaclul literar "Marin Preda" CENACLUL LITERAR: AUTOR: PAUL-OVIDIU COSOVANU – NOD PLIN DE TRECUT

CENACLUL LITERAR: AUTOR: PAUL-OVIDIU COSOVANU – NOD PLIN DE TRECUT

70
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

NOD PLIN DE TRECUT

   Într-o casă obscură, înconjurată de o viță de vie uscată, cu scările din față ciopârțite de timp, pe o vreme nemiloasă, plină de nori și fulgere domnul Smith se plimba agitat prin camera de zi care scârțâia ca o stafie. Smith știa că nu-și va putea întreține casa și nepotul pe care îl iubea ca pe ochii din cap, doar culegând și vânzând ciuperci la colț de stradă.

             -Ce să mă fac? Trebuie neapărat să mai câștig niște bani! Îl iubesc pe George, e ca și băiatul meu. Aș vrea să se poată lăuda cu mine sau cel puțin să ducă o viață fără lipsuri. Sa le ia naiba de stat și societate! Le dau bani încontinuu și ei tot îmi cer! Tot îmi cer! Își fac vile și își cumpără mașini din banii mei plus vacanțe scumpe, când ei nu au habar cum e să crești un copil.

Trecându-și mâna prin firele rare și sure de păr critica și înjura tot ce prindea în cale.

              În urmă cu trei ani, Smith împreună cu fiul, soția fiului și nepotul lui se îndreptau înspre Munții Stâncoși cu o mașină de teren bine dotată pentru troienile de zăpadă pe care le străbătea. Smith ducea pe atunci o viață decentă, o viață fericită, cu unele vise împlinite. Era director la o bibliotecă din Londra, fiul lui era fericit alături de soție și copil, dar soarta le-a prezis altceva. În timp ce mergeau pe autostradă un șofer de tir pierzând controlul monstrului din cauza gheții si a poleiului de pe șosea, a intrat în mașina de teren în care se afla familia, fericită. Doar Smith și nepotul lui, George, au scăpat cu viață, ceilalți doi, soții, și-au clădit scările spre cer. De atunci Smith nu a mai putut vorbi cu nimeni, doar cu el însuși. Vorbea doar când era singur. În timp ce vindea ciuperci arăta prin intermediul degetelor prețul kilogramului. Pierduse tot: biblioteca, fiul, mintea, firea, credința, îi rămăsese doar nepotul cu care nu putea vorbi, o casă veche și roasă de vreme și ciupercile pe care le găsea tot timpul în același loc, într-o poiană plină de viață și fragedă ca un petic de rai. După accident, Smith încerca să nu se mai gândească deloc la fiul și soția acestuia, să lase trecutul deoparte să nu înnebunească. George era considerat fiul lui și își imagina mereu ca îl crește din nou pe fiul decedat.

         -George termină anul ăsta liceul, pleacă la facultate și se poate descurca și fără mine. Îi las casa și toate bunurile mele, toată averea mea.

   Vorbea mereu în șoaptă să nu-l poată auzi nimeni. Era îmbrăcat într-un costum negru, vechi, dar bine îngrjit iar în picioare avea niște teniși primiți cadou de la George.

        -Grădina din spatele casei e prea mică pentru a începe o afacere cu roșii și morcovi. Îi las bilețel lui George și o să-i explic de unde poate să culeagă ciuperci, cu condiția să țină secret locul.

    Barba deasă și sură îi acoperea jumătate din față, buzele de-abia se mai întrevedeau. Ochii medii de un albastru spălăcit trădau o viață lungă și plină de evenimente.

         -Toată lumea îmi laudă ciupercile… Dacă aș avea mai mulți bani mi-aș cumpăra o grădină mare și aș mânca numai din roadele mele. Zece mii de dolari îi va ajunge lui George pentru ceva timp, se va descurca, e băiat mare și deștept.

   Vorbea cu ochii ațintiți la un scaun șubred, din lemn putred, de brad. Se opri pentru zece minute din vorbit meditând, dupa care duse scaunul sub lustra din camera de zi, luase sfoara cu care era legat un cap de cerb din dormitorul nepotului, făcuse un nod de spânzurătoare și-l legase de lustră. Din dulapul cu fotografii luase aparatul video și îl porni poziționându-l în dreptul scaunului. Se urcă pe scaun, își legă sfoara în jurul gâtului și cu lacrimi în ochi și o voce caldă începu să vorbească în fața camerei.

         -Toată lumea mă crede nebun când mă vede că vând ciuperci și că niciodată nu vorbesc cu nimeni, dar ei nu știu ca eu sunt sătul de vorbă și vorbesc cu mine ore-n șir. Ciupercile mereu mi-au ascultat gândurile, indiferent de vreme, ele își deschideau umbrela și mă înțelegeau, mă ascultau cu atenție, erau aproape de mine oricând. Dar lumea ce știe? Ce crede?… Nu știe nimic și nici măcar nu crede nimic. Tu Dumnezeule, dacă exiști, nu o să te iert niciodată pentru că mi-ai luat aproape toată familia prea devreme și fie-ți milă măcar de George, e un băiat prea bun pentru sistemul ăsta de rahat .E pasionat de artă, o să aibă o viață plină de cunoștințe, lasă-l în pace. Dacă nu-l ajuți, măcar lasă-l să se descurce singur, am încredere în el și știu că o să reușească. Nu-l lua și pe el.

   Plânge cu șiroaie de lacrimi.

           -Știu să zâmbesc! Îmi place să zâmbesc și să ajut oamenii să zâmbească. Viața e plină de lucruri frumoase, poți călători în viața asta peste frumos… Și totuși plâng și vreau să-mi iau viața ca să nu-și mai bată Dumnezeu joc de mine. Și plânsul e bun, dacă e sincer… Prezentul e mai crud decât trecutul cu mine. Mintea îmi înconjoară gândul și privirea cu lucruri îngrozitoare.

   Afară ploaia își trântea stropii ca niște pietre aruncate de divinități cu ură. În camera de zi singura lumină era o lumânare care dădea locului o imagine sinistră împreună cu trupul lui Smith care era urcat pe scaun.    

          -Cu mult timp în urmă scriam ore-n șir. Aveam de gând să revoluționez arta scrisului. Scriam în fiecare zi pagină după pagină. Ziceam că o să public trei cărți deodată și că voi avea succes. Credeam că o să devin foarte bogat și că din cărțile mele se vor face scenarii pentru filme, apoi chiar filme. Fiul meu mereu îmi zicea:”Publică tată odată cărțile astea că vei avea un succes nemărginit”. El a fost singurul care mi-a citit operele în întregime. I-am promis că le voi publica după ce ne întoarcem din vacanță, dar vacanța s-a dovedit a fi un film de la care toți spectatorii la ieșirea din cinematograf și-ar fi sunat familiile să le spună cât de mult le

iubesc. Am mai încercat să scriu, dar totul se învârtea în jurul dramei, așa încât am dat foc la tot ce-am scris.

   Plânge încontinuu.

          -Am dat foc primelor mele poezii de dragoste din liceu, primelor mele povestioare care mă amuzau, apoi toate nuvelele, piesele de teatru, romanele, poeziile. Am dat foc la tot! Tot! Mi-am dat foc sufletului. Mi-am dat foc minții… Am un studiu de caz despre ciuperci, el a fost singurul care nu a ars, are 379 de pagini și e scris pe foaie neagră cu alb. L-am scris pe când eram în facultate. E a lui George acum. Poate să facă ce vrea cu el: să-i dea foc, să-l publice, să-l lase moștenire mai departe, să-l îngroape, să facă ce vrea cu el. Viața mea nu mai are parte de semnul întrebării, punct și virgulă, semnul exclamării sau virgulă, ci doar de un punct mare făcut de mine, nu de cel care ne veghează sau alt demon, cu un stilou de aur care-și trage cerneală din venele mele.

   Zece minute a stat și s-a uitat cu ochii plini de vase sparte în obiectivul camerei fără să clipească și fără să se miște, după care cu un zâmbet neașteptat pe față a zis:

          -Poate că viața are sens dacă încep să vorbesc cu George!

   George intră în casa grăbit și fericit. Avea să-i zică ceva foarte important bunicului Smith. Grăbit cum era, a deschis ușa către camera de zi cu forță împingând totodată scaunul care îi ținea trupul lui Smith.

        -AAA

PAUL-OVIDIU COSOVANU


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here