Cenaclul Literar : Poezii – Autor George George

0
25
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

PASĂREA DE FOC

Din asfinţit se naşte o pasăre de foc

Şi mă înalţ de-acuma şi, parcă, mă sufoc,

Şi se întoarce roate cu liniştea în sus,

Şi simt cum creşte-n mine o coastă-a lui Iisus.

Mă las rotit spre dealuri, spre vale nicodat’!

De când mă ştiu, primit-am, dar şi mai mult am dat

Din viaţa mea – atâta cât pot să vă mai las –

Doar amintiri şi temeri şi, poate, înc-un glas …

Oceane de lumină s-au ridicat şi pier

Topite sub omătul unui postum prier

Că, mult din cele spuse, gândite la pahar,

S-au rătăcit în visul acelor fără Har

Şi trec pe lângă alte asemenea poveri

Crezând că ochii lumii sunt, astăzi, prea severi,

Şi las să treacă umbra aceluiaşi apus,

Să uit că într-o vreme destinul m-a supus

dar simt cum creşte-n mine o coastă-a lui Iisus

Şi se întoarce roata cu liniştea în sus,

Şi mă înalţ de-acuma şi, parcă, mă sufoc.

Din asfinţit se naşte o pasăre de foc –

PENTRU O ZI…

… mă ancorez

în mijlocul evenimentelor

cotidiene

alerg

între vorbă şi cuvânt

însoţit de

legea bunului simţ

pentru a nu fi obligat 

să-mi tai nesomnul dintre 

cele două lumi paralele

aştept să se facă

linişte

între dimineaţă şi seară

pentru a urca

pe marginea prăpastiei

convins cătoate 

poeziile scrise

le pot citi

la fel de atent

şi în Rai…

GÂND ASCUNS – BĂTRÂN HINGHER…

 

Nu ştiu dacă, până când
Gândurile intră-n gând,
Lacrimile cad în apă,
Dorul dorului mă sapă

 

Umbra umbrelor trecute
Ce nu vor să se mai mute
În trecutul meu sărac…
Dar nu pot nici să mai tac

 

Şi voi trece pe-nserat
Pe unde nu mi-a fost dat,
Visul viselor visate
Ce mai ştiu a se abate

 

Pe la uşa lor uitată
Nici prea ‘naltă, nici culcată –
Să mă-ntorc în viaţa ta
Ce nu o mai ştiu data

 

De atâta zbor lăsând
Mai tacit şi încă blând
Ultim drum, plin de lumină,
Căruia i se închină

 

Alte drumuri, mai temute
Între pajişti şi redute,
Spre tăcutul meu ungher –
Gând ascuns – bătrân hingher… 

DRUMURILE

pentru a câta oară

drumurile mele se confundă

cu drumurile cerului…?

alerg, zbor, cobor

urc deasupra durerilor lumii

rătăcindu-mă

şi nu mai văd

cuvintele ce îmi urmăresc

paşii…

dar

sunt al celui ce îmi dă

Poezia!

Doamne

cine să mai citească păsările…?

DE CE?…

 

De ce sunt eu şi nu e altul
Când lumea asta dă de greu,
De ce mă-nalţ şi nu Înaltul
Să îl cobor în eul meu?

 

De ce nu moare-n mine moartea
Pe care o aud plângând,
Şi, încă, mă seduce Cartea
Când o închid în al meu gând?

 

De ce rămâne drumul care
Luatu-l-am în suflet sau
De ce mă doare când vă doare?
De ce îmi pasă când nu vreau?

 

De ce trecutul mă împinge
În viaţa unui alt trecut
Ce nu mai ştie dacă ninge,
Sau în ce timpuri s-a născut?

 

De ce nu ştiu în câtă vrere
Şi-n câte lacrimi mai încap
Dacă lumina nu mă cere?
De-atâţi “de ce”, mai vreau să scap?

SIAMEZI

sunt omul ce se reazemă

de un alt om

căutându-şi nemurirea…

ne cunoaştem de când

ne-am născut

totuşi 

nu ştiu cine este!

mergem în aceeaşi direcţie, credem

în acelaşi

Dumnezeu…

îl privesc fără a înţelege

ce se întâmplă

nu îndrăznesc

să întreb cine este

de teamă să nu-l sperii…

abia

când s-a oprit 

să-şi noteze un vers

i-am descoperit identitatea

sunt

eu rezemat de mine…

 

SONET

Linie frântă, cerc, apoi, dilemă,

Cuprins, dar necuprins decât în parte…

O mângâiere vine din departe

Toate acestea prinse într-o schemă –

Disjuncţii, preumblări, alte rapoarte,

Filele albe prinse cu o clemă

De nemurire – partea sa boemă…

O mână moartă cui i se împarte?

Acestea toate cine să le ceară?

Un negru punct sau virgula răzleaţă

Se regrupează către altă seară…

Destinul recusut cu albă aţă

Cere acceptul, pentru-a câte oară?, 

Să-i fie moartea, totuşi, altă viaţă…

CUM SĂ MAI DAI…?

Cum să mai dai când toate-s cu măsură

Şi cum să umbli printre cei ce mor,

Când alte umbre lunecă-n amor

Şi-acelaşi Cer nici astăzi nu se-ndură

Să se revolte şi să spună: “or

Să ţină cont de vechea mea Scriptură

Negându-şi aplecarea către ură,

Sau se vor stinge-n nemurirea lor”

Şi tot gândim că nu avem ce face –

E prea târziu să îi întorci, să-şi facă 

Încă o cruce, chiar de nu le place!

Să fie pe vecie sau să-şi tacă

Ultimul vis… dacă vor spune: “drace!”,

Tu să-i asculţi, dar te întreabă: “dacă…?”

EU AM RĂMAS …

 

Tu ai trecut, eu am rămas
În urma singurului pas
Ce ne trecea din noapte-n zi
Mereu, spre a ne încălzi…

 

Şi cărţile rămas-au iar
Fără de luciu, chihlimbar
Topit în eul tău ceresc
Ce aş fi vrut să îl mai cresc

 

Dar am văzut că mulţi te vor
La inimă cu un zăvor
Pentru atunci când voi preda
Un gând ce îţi va spune: da!

 

Pentru atâtea înserări
Când trebuia de mult să-mi sări
În visele cu temeri vii…
Dar… mai mereu îmi întârzii

 

Între durere şi păcat
Deşi mai ieri ne-am împăcat
Şi ai promis că, încă, vrei
Eternul florilor de tei…

 

Acuma, soarele s-a dus
Şi eu, din ce în ce mai dus,
În urma singurului pas…
Tu ai trecut… Eu am rămas…

 


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here