Cenaclul Literar : Poezii de Ioan Toderita

0
135
Raspandeste cu incredere
  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares

Sondajul nostru

Din dorinta de a cunoaste intentia actuala a cititorilor nostri, privind participarea la vot si modul in care ati vota actualele partide parlamentare, va rugam sa raspundeti la urmatorul sondaj:

View Results

Loading ... Loading ...

Pace

”La Medeleni”,”LaMedeleni”,moșie de dor..

Oasele mele sunt început de durere migratoare..

Sufletul, fântână a unui trup nemuritor…

Gândul,justiție oarbă,fără-ncetare…

 

Oasele mele sunt stern și coapsă de piatră…

Un mânz alb ne dă târcoale,e semn de război

și de gâlceavă între noi, pentru răsplată.Mă iartă,

mamă!mă iartă! că-s fiu risipitor de nevoi.

 

Se face noapte adâncă în cer.Strig,

pe timpanul acestui mamifer:Lumină!

Obloanele caselor de negustori se deschid,

ferestrele inimilor noastre se-nchină.

Sub Ursa Mare, carele cară sudoarea la târg…

Miros de oase și sânge curs în ierbi

pornesc, înainte,prin aer,și ne vestesc

culegători la porți de livezi.Ce oameni!Ce trebi!

 

Pe socluri,statui fierbinți,ne vorbesc rar:

Să avem grijă de pământ și țară! În primăveri

îmi aduc aminte, de tine ,iar.Am uitat,ce coșmar!

”Cloșca”, cu pui rătăciți sub luceferi.

 

Timpul,scăpat prin crăpături de clepsidră, încolțește,

în mine,ca o sămânță de mac. În câmpul plin

de copite nepotcovite,călărețul mă calcă și mă crește,

înainte de a descăleca.E pace, și-n brațe îl țin.

 

Novembre

A sosit polar novembre..

Vântul bate-n porți funebre…

Dorul are ochii verzi,

sărutările,nămezi…

 

Mă prefac din om în șarpe…

În cuvânt,vâltori de ape,

prevestesc silabele.

Nunții,nopți mirabile.

 

Viață,cruce și ispită..

Trudnicie stenotipă,

O idee,în spirală,

lumea-mparte,inegală.

 

 

La căruța mea, cu miere,

înham doar un cal putere…

În pătrat,așterne, un” lux”,

lumina oarbă ,lin eflux.

 

Ninsori

Împletire de mesteceni,nedesprinse de visare,

Așezările de umbre,prevestesc albă frustrare.

Se desprind, în cer, postume,strigăte de păsări negre..

Nedesprinse de visare,cad ninsorile integre.

 

Pun statuile cioplite,în amiezi târzii ,funeste…

Reazem crucea lângă cruce,pe cortegii lungi de șoapte…

Și întrebi,lumina, iar,de e zi ori este noapte…

Îți răspunde doar un fulg: Nu vom ști nicicând ce este!

 

Pe sfârșitul clipei stinse,vă întoarceți,în perechi…

Memorând dureri lascive-albul plâns în calde cripte.

Trupul tânăr se răzbună,pe iubirile intregi,

Cel bătrân,nemulțumește,sărutări stereotipe.

 

Cocorii

Stau plopii,să ne-aștepte,peste ninsori de frunze,

Pe mal de fluviu,ce din neant se varsă.

Și n-au plecat cocorii,crepusculu-i de sânge.

Ascund văzduhu-n miriști,cu gust de iarbă arsă

 

Încărunțită tâmpla pădurii,de pe deal,

Îndeamnă cerbu-n urme de vânător sălbatec…

Dar n-au plecat cocorii prin plumbii de cristal.

În ramuri se ascunde o moarte de jăratec.

 

Argintu-a curs din stele în ciuturi de fântâni,

Săpate de cosașii cu trupuri covrigate…

E clipa când cocorii pleca-vor peste lumi…

Un glas de clopot parcă pămânu-n două-mparte.

 

Mă-ntorc pe necuprinsul întemnițării plane.

Las vorbele să umble ca pietrele-n strâmtori de plumb,

Prin care-oștiri de gânduri,simțire și canoane,

Se las zdrobite, numai, și-n noi ,din nou,pătrund.


Raspandeste cu incredere
  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here