Cetateanul.net : Domeniul public din Sectorul 2,…

0
27
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Domeniul public din Sectorul 2, administrat de un director condamnat pentru mită

Sondajul nostru

Alin Drugău (dreapta) și Cristian Popescu, viceprimarul liberal din Sectorul 2

Alin Drugău este din această vară, conform declarației de avere, director adjunct al Administrației Domeniului Public din Sectorul 2. Din 2006 el are o condamnare definitivă de trei ani de închisoare cu suspendare pentru faptul că solicita mită pentru autorizații emise tocmai pentru spațiile comerciale din București.

Administrația Domeniului Public (ADP) Sector 2 are un director adjunct condamnat definitiv pentru corupție, fapta sa fiind comisă în urmă cu aproape 14 tot dintr-o funcție a instituției pe care o conduce, cea de consilier juridic. Alin Drugău ar fi fost membru al PNL, conform uneor surse ale Cetateanul.net, dar și un apropiat al viceprimarului Dan Cristian Popescu. În declarația de interese, Drugău nu are menționat faptul că ar mai fi membru al vreounui partid politic.

Conform declarației de avere depusă în această vară de Alin Vasilică Drugău, acesta este director adjunct de câteva luni la ADP Sector 2. Primăria Sector 2 nu ne-a răspuns până la acest moment privind modul în care a fost recrutat Drugău și nici despre faptul dacă s-a considerat oportună angajarea sa în instituția în care făcea trafic de influență și colecta mită în urmă cu 15 ani.

Condamnarea

Prin sentinţa penală nr. 1339 din 4 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. 2604/2005, s-a dispus condamnarea inculpaţilor Alin Vasilică Drugău și a lui Dumitru Pavelescu la pedeapsa de câte 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 81 – art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor, stabilindu-se un termen de încercare de câte 5 ani. Decizia instanței de fond a fost menținută și de Curtea de Apel București și de Înalta Curte de Casație și Justiție. Condamnarea a rămas definitivă prin decizia instanței din urmă din luna mai 2006.

Faptele

Într-una din zilele perioadei august-septembrie 2003, martora C.M., administrator la o societate comercială din București se afla împreună cu cei Alin Drugău și Dumitru Pavelescu  Parcul Herăstrău pentru a servi masa. Cei d s-au întâlnit cu denunţătorul fără a stabili vreun amănunt legat de achiziţionarea unor spaţii comerciale, susțin procurorii Direcției Naționale Anticorupție în rechizitoriu.

După aproximativ două săptămâni de la întâlnirea din Parcul Herăstrău, martora a fost contactată telefonic de Drugău care a întrebat-o dacă este interesată personal sau firma sa de achiziţionarea unor spaţii comerciale în Sectorul 2, ce urmau a fi puse în vânzare de primărie. Întrucât răspunsul martorei a fost negativ, Drugău a insistat, cerându-i să-i recomande alte persoane interesate.

În aceste împrejurări, martora l-a contactat pe denunţător căruia i-a transmis informaţia precum şi numelelui Drugău.

Denunţătorul apoi a primit la sediul firmei sale vizita lui Drugău. Acesta i-a prezentat o listă cu spaţiile comerciale ce urmau a fi scoase la licitaţie de Consiliul Local al Sectorului 2, invitându-l să-şi aleagă pe acelea pe care doreşte să le achiziţioneze.

În cadrul discuţiilor, inculpatul i-a spus denunţătorului că va face în aşa fel încât să câştige licitaţia iar preţul de achiziţie, urmare a subevaluării, să fie mai mic decât cel real, astfel încât din câştig să-şi recupereze suma de bani ce trebuia să o dea pentru a fi sigur de obţinerea spaţiilor dorite.

În concret, Drugău i-a solicitat denunţătorului suma de 20.000 Euro, lăsându-l să creadă că o parte va fi reţinută de el, iar o altă parte va fi împărţită între mai multe persoane cu funcţii de decizie din cadrul primăriei, persoane ce aveau competenţa să dispună asupra procedurii de vânzare a spaţiilor.

Ulterior, inculpatul împreună cu denunţătorul au vizitat spaţiile comerciale vizate, context în care, acesta din urmă a întocmit o cerere către primărie, fiind luată şi înregistrată de către Drugău.

Remiterea sumei de 20.000 Euro s-a realizat la sfârşitul lunii ianuarie 2004, în numerar, la sediul societăţii denunţătorului, bani ce i-au fost înmânaţlui Drugău, fără a fi de faţă şi alte persoane, context în care Drugău l-a asigurat pe denunţător că licitaţia va avea loc în cel mult 2 luni.

Atribuțiile lui Drugău

În calitate de director-adjunct al ADP, Alin Drugău are, printre altele, următoarele responsabilități.

  • răspunde de patrimoniul instituţiei;
  • urmăreşte întocmirea proiectului de buget propriu şi a contului de execuţie bugetar pe care le supune avizării Consiliului Local al Sectorului 2;
  • emite decizii şi asigură executarea lor;
  • coordonează, supraveghează şi controlează activitatea personalului ADP-2 şi poate aplică sancţiuni disciplinare;
  • coordonează, îndrumă şi aproba sarcini de serviciu stabilite de către şefii de compartimente, pentru personalul ADP-2, urmărind îmbunătăţirea activităţii.

Cetățeanul.net a mai dezvăluit un caz asemănător care a fost înregistrat la Administrația Cimitirelor.

Citește și

Achizițiile de la Administrația Cimitirelor, făcute de un „penal”

Faci vechime și din pușcărie


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here