Acasă Informatii Informatii Primarie/Prefectura cetateanul.net : Gunoierii lui Negoiță…

cetateanul.net : Gunoierii lui Negoiță…

79
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Gunoierii lui Negoiță au lăsat de izbeliște Parcul Brâncuși, retrocedat de Videanu

Parcul Brâncuși

Că Sectorul 3, condus de pesedistul Robert Negoiță, este acaparat de gunoaie după ce Primăria a renunțat la contractul cu Rosal nu mai este un secret pentru nimeni. Însă mizeria din Parcul Brâncuși, retrocedat de fostul primar general Adriean Videanu, a ajuns la cote paroxistice.

De mai bine de o săptămână, angajații Departamentului de Salubritate din cadrul Primăriei Sectorului 3, cel care a preluat serviciul prestat până la mijlocul lunii trecute de Rosal, compania fondată de Silviu Prigoană, au abandonat Parcul Brâncuși.

Cum abia fac față strângerii deșeurilor din sector, gunoierii lui Negoiță nu s-au mai legat la cap și cu Parcul Brâncuși, în care, legal vorbind, ar trebui să facă curățenie proprietarul, Maria Cocoru, cea care a fost pusă în posesie în 2005 de Adriean Videanu. În aceste condiții, nu mai este decât o chestiune de timp până când acest parc va ajunge să aibă soarta porțiunii de 12 hectare din Parcul IOR retrocedate tot în 2005, tot de către Adriean Videanu, tot către Maria Cocoru.

Coșurile instalate de Primărie sunt pline până la refuz și au început să dea pe afară. La țarcul pentru câini din Parcul Brâncuși, amenajat tot de Primăria Sectorului 3, a început deja să miroasă urât, pentru că pungile în care au fost strânse de proprietari fecalele patrupedelor sunt în coșurile (două la număr) care nu au mai fost golite de zece zile.

Și în jurul terenului de sport din acest perimetru tot gunoaiele fac legea, iar peisajul este dezolant. Unde mai vorbim că și copiii care se duc la locul de joacă trebuie să treacă printre aceleași gunoaie.

Parcul Brâncuși și Parcul IOR au rămas fără PUZ

În urma discuțiilor aprinse de la sediul Primăriei Sectorului 3 pe marginea proiectului de PUZ coordonator al sectorului, bucata retrocedată din Parcul IOR, Parcul Brâncuși și Toboganul de Piatră au rămas în afara acestui document, situația lor urmând să fie reglementată ulterior.

Asta după ce reprezentanții societății civile prezenți la dezbateri, susținuți de USR Sector 3, au reclamat faptul că în proiectul de PUZ cele trei parcuri erau încadrate ca zone construibile. Totuși, în acest fel nu s-a rezolvat mai nimic, pentru că, nereglementând, rămâne valabilă reglementarea actuală, și anume de zonă construibilă.

Singura soluție viabilă pentru ca cele trei parcuri să își păstreze destinația de spațiu verde este ca Primăria Capitalei să treacă la exproprierea lor pentru cauză de utilitate puiblică, în condițiile în care procesul intentat de Primăria Sectorului 3 de anulare a dispoziției de retrocedare din 2005 a fost pierdut definitiv și irevocabil.

CITEȘTE și GALERIE FOTO Cum arată Parcul IOR și Parcul Brâncuși, unde Robert Negoiță vrea să facă ce n-a reușit Eugen Pleșca


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here