cetateanul.net : Vama Constanța Sud – Agigea este imună la DNA !

0
193
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Autoritatea Națională a Vămilor bagă capul în nisip ! Ce povestesc vameșii

Constanța
Războiul Vămii cu Poliția dezvăluie cancerul din sistemul vamal românesc
Sondajul nostru

Conform opiniei dumneavoastra, care a fost cel mai bun presedinte postrevolutionar al Romaniei:

View Results

Loading ... Loading ...

Surse din cadrul Autorității Naționale a Vămilor ne-au dezvăluit că „mandatul” Constantinei Firănescu șefa celui mai mare birou vamal de frontieră din România – Constanța Sud Agigea ar putea fi prelungit pentru încă 6 luni, în pofida faptului că aceasta este cercetată penal, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru abuz în serviciu. 

Conducerea Autorității nu a explicat, încă, cum a fost posibil ca ca zeci de containere plecate în tranzit de la Constanța să fie înregistrate fictiv ca sosite la Vama Otopeni, la numai 40 de minute de la „plecarea” din Constanța Sud Agigea

Vameșii confirmă neregulile din Constanța – Sud Agigea

După publicarea, de către Cetățeanul.net, a dezvăluirilor privind gravele nereguli din Vama Agigea cea mai mare „poartă” de intrare a mărfurilor în Comunitatea Europeană, mai mulți vameși ne-au povestit cum a hotărât Constantina Firănescu, șefa Vămii Agigea, să interzică operațiunile de control polițienesc ale containerelor suspecte care intră în România.

Vama Constanța
Dosarul privind faptele care ar fi fiost comise de Constantina Firănescu a fost declinat la DNA

Războiul Vămii cu polițiștii Gărzii de Coastă a început înainte de 2015, când Constantina Firănescu, șeful Biroului Vamal Constanța  Sud – Agigea, le-a interzis, ilegal, lucrătorilor vamali, să mai colaboreze cu polițiștii. deranjată de cererile polițiștilor de a controla mai multe containere cu mărfuri necomunitare despre care existau indicii de fraudă. Mai mulți vameși confirmă faptele aflate acum în atenția DNA. „A fost o ședință în care doamna Constantina Firănescu a hotărât să nu mai permită asistarea la controlul fizic al containerelor din partea Gărzii de Coastă. Ulterior, pe declarația de import sau cea de tranzit nu au mai fost trecuteconsemnele Poliției de frontieră. Nu-mi amintesc să fi îndrăznit altcineva să dispună o astfel de măsură în Vamă, din 1990 încoace”, ne-a spus Dan A., unul dintre vameși.

Afirmațiile sale sunt întărite și de către Marian M „Decizia de a nu colabora cu punctul Poliției de Frontieră Constanța Sud – Agigea a fost luată de doamna Constantina Firănescu, după o ședință ce s-a ținut la nivel central”.

Un al treilea vameș din Agigea, Mihai G. spune: „După o ședință din octombrie sau noiembrie 2015, doamna Constantina Firănescu, seful Biroului vamal, ne-a spus că la controlul fizic al containerelor nu vor mai participa lucrători ai poliției de frontieră. Ulterior, având în vedere dispoziția șefei Vămii, eu nu am mai văzut vreun consemn sau alte notificări privind efectuarea controlului în comun cu Garda de Coastă, pe nicio declarație vamală pe care am lucrat-o”.

Precizăm că am modificat numele și inițialele, pentru ca aceștia să nu sufere represalii din partea actualei conduceri.

Autoritatea Vamală tace în mod suspect

Vama Constanța
Dorel Fronea, șeful Vămilor și vicepreședinte ANAF

Organele de anchetă au descoperit că Vama Agigea și cea de la Otopeni „și-au dat mâna” pentru prosperitatea Marian’s Trading, un operator apărut în peisajul economic din Constanța aproape în același timp cu numirea ca șef al Vămii Constanța a doamnei Constantina Firănescu. Astfel, containerele care apăreau în evidențele oficiale ca find scoase din Biroul Vamal Agigea, pentru a fi transportate la București Otopeni, figurau că au sosit la Otopeni, în intervale de timp între 35-40 minute de la plecarea din Constanța, fapt care ar fi posibil numai dacă respectivele containere ar fi fost teleportate.

Cetățeanul.net i-a solicitat lui Dorel Fronea, șeful Autorității Naționale a Vămilor și vicepreședinte al ANAF, să explice cum de a fost posibil un astfel de fenomen, dar mai ales dacă a anchetat fenomenul și ce măsuri a luat pentru sancționarea vinovaților. deși au trecut nouă zile de la solicitare, Autoritatea Națională a Vămilor ignoră întrebările presei, ba, mai mult, se pregătește să-i prelungească mandatul șefei Vămii Agigea, anchetată de DNA. Vom reveni cu relațiile de cumetrie dintre „actorii” de la Agigea, Vama Otopeni și Autoritatea Națională a Vămilor. Prezentăm, mai jos, conținutul solicitării Cetățeanul.net către Dorel Fronea, vicepreședinte ANAF:

Domnule vicepreședinte,

Pe data de 12 mai 2015, comisionarul vamal Marians Trading ASRL a derulat o serie de activități dubioase, posibil ilegale.

Astfel, pentru cele 29 de operațiuni vamale de tranzit efectuate de către comisionarul amintit, pe data de 12 mai 2015, de la Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud către Biroul Vamal Otopeni, mesajul „aviz de sosire” a fost transmis de către Otopeni la intervale de 54-90 minute de la acordarea liberului de vamă de către biroul vamal de la Constanța !?!

Vă rugăm să ne comunicați:

1. Este posibil ca un transport de marfă să parcurgă Constanța-Otopeni și să și finalizeze efectiv operațiunea?

În situația în care acest fapt nu este posibil, reiese că Marians Trading a efectuat mai multe operațiuni de tranzit fără să aibă constituită garanția de participare (contravaloarea drepturilor de import ce trebuia garantată era de aproape 7 milioane de lei, cu mult mai mare, potrivit informațiilor noastre decât valoarea de referință autorizația de dispensă de la garanție.

2. Dat fiind că Direcția Generală a Vămilor are obligația să supravegheze aceste operațiuni de tranzit și având în vedere că legislația vamală prevede că, în aceste condiții, comisionarul vamal (principalul obligat) nu mai îndeplinește condițiile de aurtorizare, vă rugăm să ne comunicați care au fost motivele pentru care nu au fost revocate nici Autorizația de comisionar vamal, nici cea de dispensă de la garanție?

3. Există, în terminologia folosită de Dvs., expresia „comisionar agreat” sau „unic comisionar agreat”? Cum comentați folosirea acestei expresii la Biroul Vamal Constanța tocmai în cazul Marians Trading?

4. Aveți cunoștință de spre începerea urmăririi penale în cazul lui Firănescu Constantina, șeful Biroului Vamal Agigea și pe Matei Angela, lucrător vamal la Biroul Vamal Otopeni pentru abuz în serviciu în legătură cu cazul de mai sus?

5. Ce măsuri aveți în vedere în această situație?”vama constanta sud-agigea


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here