Checul Imperial, o plăcere de nerefuzat

0
158
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Cum traiti dupa un an de guvernare PSD-ALDE?

View Results

Loading ... Loading ...

UntitledChecul Imperial nu este orice fel de chec, ci unul special, întru totul deosebit. Poate fi recunoscut imediat după culoare, în totalitate negru, si după consistenţa sa pufoasă.

Checul a fost inventat prin 1700 în Marea Britanie, iar denumirea vine de la bine-cunoscutul cuvânt englezesc, utilizat şi astăzi, cake. Pe la 1700 se numea pound cake (prăjitura-livră), deoarece toate ingredientele trebuiau puse de o livră (jumătate de kilogram): unt, zahăr, făină, gălbenuş. Schema simplă era constituită special pentru a fi putea descifrată de oricine, deoarece majoritatea populaţiei nu era alfabetizată. În 1796, reţeta de pound cake a apărut pentru prima oară într-o carte de bucate de tip culegere, americană. Astăzi, există peste 80 de feluri de chec, iar dintre toate acestea, nu poţi rata Checul Imperial!

Reţeta aceasta este una modernă, adaptată după gusturile ultimelor generaţii. Este o adevărată bombă calorică, deoarece pentru două checuri de mărime normală intră, printre altele, un kilogram de zahăr, 400 de grame de margarină şi 150 de grame de cacao neagră. Rezultatul este întotdeauna o minune: o prăjitură fină, pufoasă de ţi se topeşte în gură, un deliciu din care nu te poţi opri nici măcar după primele patru felii. În compoziţia aceasta mai trebuie să pui, potrivit reţetei, o sticluţă de esenţă de rom. Da, o sticulţă întreagă! Tocmai acest element desăvârşeşte nu doar gustul, ci îţi înmiresmează bucătăria a sărbătoare, iar după miros, nimeni nu va ghici că tu ai în cuptor un simplu chec. Pentru un efect şi mai deosebit, eu folosesc şi puţină esenţă de portocale când îl prepar pe timp de iarnă. Şi aşa am renunţat la tradiţionalii cozonaci, care niciodată nu-mi vor ieşi atât de buni ca această prăjitură. Numai gustă din acest chec, iar aroma sa te va transpune concomitent în două lumi: în lumea modernă a copilăriei, una plină de bunătăţi de ciocolată şi în lumea mirosului de rom din prăjitură, tipic în bucătăria de demult a bunicii. Te vei transforma de îndată în copil şi vei simţi plăcerea şi entuziasmul de a mânca un asemenea chec, îmbogăţit cu o glazură tot din ciocolată. Ba mai mult, întotdeauna vei primi aprecierile celor din jur: Vai, cât de bun e, e cumpărat, nu-i aşa? sau La cât de bun e, sigur e foarte complicat de făcut! Nimic mai simplu, o jumătate de oră maximum pentru amestecat manual ingredientele şi încă o oră la cuptor. Şi minunea gastronomică e gata de lăudat!(Corina Matei)

 

 

 

 

 

 

 


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here