comisarul.ro : „Cea mai odioasă diversiune!”

0
17
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 Mărturii-șoc din salonul unde se afla jandarmerița care „se lupta pentru viaţa ei”

„Cea mai odioasă diversiune!” Mărturii-șoc din salonul unde se afla jandarmerița care „se lupta pentru viaţa ei”. Apar noi detalii despre femeia jandarm bătută de huligani, despre care s-a susţinut iniţial că “se luptă pentru viaţa ei” şi că ar fi fost suspectă de fractură de coloană.

În timp ce purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei alarma opinia publică cu privire la starea de sănătate a jandarmeriţei de 23 de ani bătută de protestatari, tânăra se afla în stare bună în spital, a dezvăluit joi, pentru Epoch times, Marian Fârdea, ofiţer de poliţie în rezervă, care susţine că a ajuns în aceeaşi încăpere cu ea în seara intervenţiei în forţă din Piaţa Victoriei.

“Am fost dus de urgenţă la spitalul Floreasca. Acolo, la triaj, văzând cu ce diagnostic am venit şi considerând că este risc vital de deces, am intrat pe linia de urgenţe majore la resuscitare. Acolo în camera de resuscitare erau trei jandarmi, printre care şi jandarmeriţa Ştefania care a devenit celebră cu această înscenare şi diversiune, în stânga mea era un jandarm, în dreapta mea pe pat era acel protestatar cu care am venit, şi în dreapta un alt protestatar şi al treilea pat era jandarmeriţa respectivă care era acoperită de un cearşaf. La capul ei stătea un jandarm care era doar cu pantalonii militari, dar cu un tricou civil, care o asista, iar acea jandarmeriţă era bine mersi”, a declarat Marian Fârdea, care protestează împotriva PSD-ALDE încă de când cu OUG 13.

Întrebat dacă se mişca şi dacă arăta ca un om care ar fi putut avut fractură de coloană, aşa cum susţinea Jandarmeria, ofiţerul a replicat:

“Noi, ca ofiţeri de poliţie, am făcut medicină legală. Am participat la fel de fel de evenimente foarte grave. Acea jandarmeriţă era conştientă, cooperantă, vorbea, vorbea la telefon. Eu când am încercat să scot telefonul mi s-a atras atenţia că în cameră la resuscitare nu am voie să folosesc telefonul mobil. Ea vorbea la telefon. Probabil îşi anunţase familia să stea liniştită că nu e nimic grav cu ea. A avut nişte leziuni, ca dovadă că peste trei zile a ieşit sprintenă din spital, a avut într-adevăr nişte lovituri, dar nicidecum nu era în comă, cu fractură cervicală.”

Protestatarul a explicat cum trebuie interpretate, în opinia lui, afirmaţiile Jandarmeriei privind starea gravă în care s-ar fi aflat tânăra.

“Am spus-o şi public. Este una dintre cele mai mari, şi cea mai odioasă diversiune pe care au făcut-o jandarmii în seara respectivă, pentru că pe de o parte, ea a fost trimisă la înaintare şi lăsată în urmă împreună cu un alt jandarm. Probabil lucrul acesta a fost făcut intenţionat, nu cred că ea ştia aspectul acesta, ca dovadă că există înregistrări cu ea când e recuperată de acolo şi ea spune ‘Fraţilor, unde dracu’ m-aţi dus!?’. Ea nu ştia în ce scenariu este, dar în jurul ei, în primul rând era, ca o gardă de corp, un alt jandarm foarte bine pregătit şi antrenat şi mai erau aşa-zişi civili, dar tot de-ai lor care îi protejau. Eu nu neg că persoane absolut inconştiente, nişte descreieraţi care nu sunt printre protestatarii care de regulă sunt la protestele paşnice, adică oamenii ăia au fost infiltraţi, erau provocatori care din când în când îi mai dădeau un pumn, un picior, total reprobabil, adică eu consider că un jandarm nici măcar nu trebuie atins, nu lovit, eu respect uniforma militară pentru că am fost militar..”, a precizat Marian Fârdea.

Potrivit ofiţerului, procurorii militari trebuie să stabilească cu certitudine circumstanţele acestui caz.

“Eu din câte ştiu, la camera de gardă la urgenţe majore, în sala unde se acordă îngrijirile medicale, la UPU, este total interzis să participe şi membrii familiei, şi orice persoană. Acolo intră doar medici şi personal medical. Dar acolo la camera de gardă, la capul ei era un jandarm, în stânga mea, la capul celuilalt jandarm a venit un şef de-al lui care i-a luat centura pe care avea un pistol şi i-a scos încărcătorul şi i-a numărat cartuşele să verifice dacă nu şi-a pierdut vreun cartuş sau nu a tras, moment în care am fost contrariat că existau în Piaţă arme de foc letale, un alt lucru ilegal. Trebuie procurorii să stabilească dacă personalul medical, comunicatorii din partea spitalului au dat un diagnostic fals, sau a fost inventat de purtătorii de cuvânt ai Jandarmeriei”, a continuat Marian Fârdea.

În opinia ofiţerului, acest diagnostic grav a avut două scopuri: “De a compromite protestul în ochii publicului neinformat care a aflat de la televiziuni că există o jandarmeriţă în comă, paralizată, pe moarte; pe de altă parte, prin staţiile de emisie-recepţie, s-a dat acest mesaj în rândul forţelor de intervenţie, ceea ce i-a înrăit.”

Ce declarase Jandarmeria iniţial

În seara de vineri, mai multe televiziuni au anunţat că femeia jandarm este în stare critică şi riscă să rămână paralizată pe viaţă.

“Avem o colegă care a fost bătută cu bestialitate. La acest moment, are o suspiciune serioasă de ruptură de coloană cervicală, cu riscul de a rămâne paralizată. Aproape că sunt bulversat de ce am văzut. Mi-a fost greu să privesc imaginile acelea. Nu încerc să emoţionez pe nimeni, dar vă transmit un sentiment absolut uman şi firesc. Cel mai greu a fost să explicăm părinţilor colegei noastre că fata lor ar putea să rămână paralizată pe viaţă”, a declarat sâmbătă dimineaţă, la postul B1 TV, şeful serviciului de comunicare al Jandarmeriei Române.

Ulterior, ministrul Sănătăţii a anunţat că a fost la spital iar jandarmeriţa este în stare bună. Jandarmeria a revenit asupra informaţiei iniţiale argumentând, că acelea erau datele pe care le-au avut iniţial.

Citește și:

Nicolai Norica, și mai proastă ca Viorica: Cred că imaginile cu jandarmii care lovesc oameni cu mâinile ridicate au fost trucate

VIDEO Iohannis e la mare, nici în ficus nu îl doare!

Document integral. Oameni buni, voi vedeți ce-a trimis imbecila asta pe furiș la Bruxelles?

Semnalul lui Rareș Bogdan: De aici a început totul! PSD pe tobogan de la o simplă plăcuță!

populare
astăzi

1 Ce nemernicie! Raed Arafat le recomandă oamenilor să nu mai meargă la spital „pentru simplul fapt că au fost î…

2 Info. Jandarmilor veniți din provincie li s-au confiscat telefoanele și li s-a spus că va fi lovitură de stat!

3 Document. O nouă lovitură pentru jegurile care ne mint! Ghidul OSCE nu permite folosirea forței în nicio circ…

4 VIDEO Interviul colonelului Paraschiv îngroapă definitiv Jandarmeria! Cum arăta, de fapt, situația în zona Spr…

5 VIDEO Ascultați-l pe acest imbecil care ar trebui arestat pe loc! Este strigător la cer cum ne mint, oameni bu…


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here