COMUNICAT DE PRESĂ Scrisoare deschisă Excelenței Sale Președintelui României Klaus Iohannis

    28
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Domnule Președinte,

    În numele cetățenilor municipiului Sibiu pe care îi reprezint în Senatul României, precum și în numele tuturor celor care se simt reprezentați de mine datorită demersurilor mele de după 1989 pentru condamnarea totalitarismului şi pentru cultivarea memoriei antitotalitare, vă solicit să-i conferiți Doamnei Lucia Hossu Longin Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Cruce, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la lansarea serialului documentar „Memorialul Durerii” (208 episoade, până în prezent), și, nu în ultimul rând, cu ocazia împlinirii – în 24 septembrie – a vârstei de 75 de ani (…sau altfel spus, „o viață pentru o idee”).
    Cred că cel mai bun argument pentru solicitarea mea sunt cuvintele pe care le-am rostit spontan acum câteva zile în Sala Elvira Popescu a Institutului Francez din București, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la lansarea Memorialului:
    „Vreau să transmit aici un infinit omagiu al Comisiei pentru Cultură și Media a Senatului României pentru acest Monument de Memorie și de Cultură care este Memorialul Durerii. Senatul României de azi este cel care a votat aproape în unanimitate proiectul de lege (iniţiat de mine) pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru cultivarea memoriei naţionale antitotalitare. Până în prezent, memoria naţională antitotalitară a fost păstrată la modul sublim de acest Memorial al Durerii, de această sublimă Doamnă Lucia Hossu Longin căreia îi mulțumim din suflet pentru tot ce a făcut. Aceste filme valorează mai mult decât toate filmele românești făcute în ultimii 70 de ani și sper din toată inima că viitorimea va ști să le păstreze, să le vadă și să tragă concluziile care se impun. Nicolae Iorga spunea că „cine uită, nu merită”. Datorită Doamnei Lucia Hossu Longin și a colaboratorilor Dânsei, cred că avem șansa să nu uităm (…și să merităm). Vă mulțumim din suflet”.

    Sorin Ilieșiu – senator PSD de Sibiu


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here