Acasă Opinii contributors.ro : “Democratie liberala” vs. “democratie iliberala”.

contributors.ro : “Democratie liberala” vs. “democratie iliberala”.

20
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

De ce cresc inclinatiile autoritariste? Cateva reflectii

Cand am auzit prima data termenul de “democratie iliberala” am tresarit avand sentimentul ca am de-a face cu o contradictie intre termenii alaturati, cu un oximoron. Drept este ca se utilizeaza si sintagma “democratie liberala” (pe care am datora-o lui Fareed Zakaria) ca referinta. Dar si fata de aceasta formulare am avut indoieli privind semnificatia (suna a pleonasm).

In opinia mea, democratia are in gena liberalismul, inteles in sens profund, ca expresie a angajamentului civic si spiritual fata de un set de valori, de facto si de jure; prin aceste valori si regim de functionare a politicului inteleg, in esenta, faptul ca puterea se afla in mainile electorilor (cetatenilor) iar participarea la decizii se face prin sisteme institutionalizate de reprezentare si control reciproc (checks and balances) – ceea ce John Kenneth Gailbraith si altii numeau “forte de contrapondere”(countervailing power), care nu permit concentrare de putere absoluta[1]; democratia implica separarea efectiva a puterilor in stat Sunt de inteles totodata respectul fata de semeni, toleranta, conduita etica in viata sociala si politica. In aceasta interpretare a democratiei, liberalismul este un strat constitutiv, de baza, definitoriu, al partidelor democratice; acest fundament este prezent de la dreapta la stanga spectrului democratic, in filosofia si conduita partidelor politice. In Europa democratica, de pilda, crestin-democratia si social-democratia apartin “familiei” politice extinse ce are in constitutia sa liberalismul inteles in sens profund.

Este de discutat in ce masura liberalismul in acceptia europeana echivaleaza cu ceea ce intalnim peste Ocean; sunt diferente semnificative in ceea ce priveste relatia intre sectorul public si cel privat, dimensiunea interventiei statului in economie, sisteme de reglementare, etc.

Este de admis ca filosofia politica conservatoare contine o componenta liberala in sens profund daca asimileaza si accepta regulile competitiei politice si regimul politic democratic.

In randurile ce urmeaza exprim cateva ganduri privind relatia intre democratie (liberalism) si proprietate, intre liberalism, piete si democratie, tentatii si realitati autoritariste (autocratice) in lume, competitia intre “democratia liberala” (liberalism) si “democratia iliberala” (Iliberalism), provocari cu care se confrunta Uniunea Europeana. Voi aseza ca anexa un pasaj numit “Liberalismul secolului XXI”, dintr-o lucrare mai veche a mea.

Democratie si proprietate

Liberalismul in sens profund si, democratia, au un , ce duce in mod inevitabil la chestiunea proprietatii. Libertatea nu poate exista fara o economie libera, in lipsa drepturilor de a alege in consum si productie; este vorba de un sistem de drepturi de proprietate care sustin deciziile ce rezulta din preferinte individuale si organizationale (la nivel de intreprindere) in alocarea resurselor, productie. O definire clara a drepturilor de proprietate, transparenta si o capacitate institutionala/juridica de garantare si aplicare (enforcement) este necesara[2].

“Experientele” totalitare ne invata multe despre relatia intre societate si proprietate. Sistemul de comanda (comunist)exclude genetic libertatea economica ca decizie de alocare a resurselor si productie fiind bazat pe logica unei intreprinderi unice, a unui sistem deplin centralizat[3]. National-socialismul/fascismul demonstreaza faptul ca proprietatea privata poate sustine un regim totalitar –cand drepturile de proprietate privata nu “lucreaza” pentru separarea puterilor in stat, nu descurajeaza/previn concentrarea abuziva a puterii (sunt aservite puterii abuzive)[4].

Democratia presupune o cultura a libertatii, care – dupa cum arata istoria, nu se poate forma intr-o perioada scurta de timp, nici nu poate fi “importata”, sau imitata dupa vrere; radacinilie conteaza. Regatul Unit (UK) este exemplul cel mai relevant pentru ingradirea abuzurilor puterii absolute, petrecuta acum mai bine de opt secole[5], pentru aparitia elementelor constitutive si apoi evolutia catre o democratie avansata. Statele Unite au pornit, dupa castigarea independentei (in sec XVIII), cu o constitutie ce reflecta intelegerea de catre parintii fondatori a importantei separarii puterilor in stat[6]; chiar daca a trecut timp pana la asigurarea unor drepturi civice egale pentru femei, pentru populatia afro-americana. Exemplele date nu sugereaza ca in alte parti ale lumii trebuie asteptate perioade de timp comparabile pentru ca democratia sa capete vigoare institutionala. Dar, este o realitate faptul ca timpul nu poate fi comprimat pana la insignifianta in materie de constructie institutionala; “Primavara araba”, de exemplu, este graitoare in acest sens. Democratia a evoluat cu pas diferit pe batranul continent, fragilitatea institutionala fiind vizibila mai ales in statele din centrul si estul european. Inclinatiile iliberale din tarile care s-au debarasat de comunism dupa 1989 pot fi puse in relatie cu istoria lor ante-comunista si comunista, ca nivel de dezvoltare economica si regim politic.

Capitalismul modern inseamna coabitare intre sectorul public si sectorul privat, alegeri de ordin ideologic, cee a ce economistii numesc “externalitati” si miopii inerente ale pietelor[7], influentand proportia intre cele doua. Sectorul public, prin politici (policies) si active (assets) productive si financiare proprii, are menirea sa furnizeze bunuri publice esentiale societatii, sa efectueze ajustari – ce ajuta chiar functionarea sectorului privat, sa consolideze “cimentul social”, evitarea unor discrepante economice flagrante.

Distributia veniturilor joaca un rol cheie in metabolismul capitalismului si cere un raspuns inteligent pe planul politicilor publice – nu in sensul ca piata ar fi singura care ar decide, indiferent de consecinte[8]. Impactul noilor tehnologii si al robotizarii (posibilitatea aparitiei somajului structural masiv) sunt de avut in vedere in elaborarea politicilor publice.

Piete, liberalism si democratie –unde apar limite

Economia libera (piete libere[9]) anima spriritul intreprinzator si produce dinamism economic. Intuitiile si rationamentele unui Adam Smith, John Stuart Mill, mai tarziu ale Scolii Austriece etc au fost validate de istorie. Dezvoltarea este indisolubil legata de piete, iar progresul economic al tarilor mai putin dezvoltate ofera numeroase pilde in acest sens. Prabusirea comunismului are la origine vicii congenitale ale sistemului de comanda, asa cum au anticipat, intre altii, Ludwig von Mises si Fr. Von Hayek.[10] Miracolul economic chinez, din ultimele decenii, este poate cea mai eclatanta dovada a fortei extraordinare pe care libertatea economica o are pentru descatusarea spiritului intreprinzator, pentru dezvoltare – chiar daca statul a mentinut o prezenta majora in alocarea resurselor si constructia de avantaje competitive (prin politici industriale). “Revenirea in Europa” a fostelor state comuniste din Europa centrala si de Rasarit a insemnat o metaformoza institutionala si progres economic in deceniile de dupa 1989, desi exista si portiuni mai putin spectaculoase. Faptul ca in prezent asistam la o resurectie a intereselor economice nationale in aceasta parte a Uniunii Europene este o evolutie ce merita o analiza aparte.

Dar pietele nu conduc automat la rezultate optime si asupra unor asemenea situatii voi starui in continuare avand in minte tema acestui text, ascensiunea “ïliberalismului” in Europa si nu numai.

Pornesc de la determinante economice. Apar astfel ceea ce economistii numesc “esecuri” (market failures), ce reclama interventii ale statului. Aceasta este o realitate ce a impus, de-a lungul timpului, existenta sectoarelor publice, a institutiilor publice si private de asigurare contra riscurilor (sisteme de pensii, de asistenta medicala, etc), a mecanismelor de reglementare si supraveghere a pietelor financiare (ce sunt prin definitie volatile si creatoare de perturbatii), a pietelor unde pot avea loc fenomene de coluziune (intelegeri oligopoliste), extragere de rente. Este de amintit ca in Prusia lui Bismarck a fost initiat un prim aranjament de asigurari sociale in sistemul capitalist.

Insasi functionarea statului democratic reclama politici publice care sa asigure bunuri publice esentiale –intre care aparare si siguranta cetatenilor, educatie si sanatate (aceste domenii nu pot fi lasate numai in grija sectorului privat), functionarea sistemelor judiciare (a statului de drept – “nimeni nu este deasupra legii”), etc. Tot istoria arata ca acolo unde coeziunea sociala este puternic zdruncinata, erodata, apar efecte negative asupra a ceea ce numim “capital social” si “ciment social”, apar fisuri in procesul democratic, apar derapaje ce pot naste monstruozitati sociale si politice. Cand inegalitatea trece de limite percepute de oameni/cetateni ca tolerabile, cand sentimentul de “justitie sociala” si corectitudine (fairness) este lezat in mod flagrant, procesul democratic intra in suferinta. Remediul poate fi gasit in elaborarea si aplicarea de politici publice corective; daca nu se intampla asa ceva, mersul lucrurilor este catre mai rau.

Fragmentarea sociala, sentimente de insecuritate, maresc ceea ce poate fi numita o “cerere politica” de protectie prin interventie a statului. Reactia din ultimii ani fata de globalizare, sindromul de “intoarcere spre interior” (inward looking syndrome) si ascensiunea protectionismului[11] sunt de pus in legatura cu efectele unei viziuni simpliste privind beneficiile globalizarii, cu neglijarea/subestimarea numarului celor care pierd in competitia economica. Cu cat acest numar este mai semnificativ (si nu arareori vedem aceasta stare in tari dezvoltate), cu atat mai vehementa si articulata politic se manifesta “cererea politica” de protectie, creste populismul ca retorica si manifestare articulata politic. Alfel spus, globalizarea,ca expresie a liberalizarii/deschiderii economiilor, daca nu este gestionata cu inteligenta si pragmatism, conduce la contrareactii de “inchidere societala”.

Se afirma adesea ca oamenii nu percep cum se cuvine avantajele globalizarii. Problema este ca in timp ce beneficiile pot prevala frecvent asupra unor costuri la nivel agregat, la nivel local/comunitar este posibil sa existe costuri nete masive, dislocari sociale greu de suportat[12]. Iar, acolo unde comunitati cu un numar mare de perdanti sunt numeroase, articularea intereselor se concretizeaza in protectie solicitata. Brexit-ul in UK, ultimele alegeri prezidentiale in SUA (chiar daca admitem impactul lui fake news si propaganda unor actori externi) nu pot escamota aceasta realitate – observabila si in alte state din UE.

Nu intamplator institutii internationale ca Banca Mondiala, Fondul Monetar International, OCDE, BERD, etc. acorda o atentie serioasa efectelor globalizarii, erodarii tesutului social, fragmentarii societale, care pot duce la derapaje politice de amploare. Si bancile centrale mari (Fed, Banca Angliei, BCE, etc) acorda atentie problemelor de distributie a veniturilor, ceea ce era de negandit nu cu multi ani in urma.

Situatia amintita este cu atat mai complicata in state democratice, unde liderii politici cu greu pot justifica politici publice costisitoare social, in mod repetat, cu argumente de genul “nu se poate altfel, sau asa cer pietele internationale”. Acest tip de argumentatie poate lovi chiar legitimitatea institutionala si politica a celor care decid, poate accentua presiunea sociala si economica (a unor elite locale) in favoarea protectionismului. De aceea, este nevoie de o intelegere multidimensionala a globalizarii”, a deschiderii economice, care sa tina cont de relatia intre situatia economica si sociala a cetatenilor, in general, de procesul politic intr-o democratie. Altfel spus, un liberalism economic inteles in mod ingust, un fundamentalism al pietelor, poate arunca samanta pentru erodarea bazei sociale a democratiei, adica erodarea clasei mijlocii; de aici rezulta extremism politic, populism exacerbat. Fundamentalismul de piata lucreaza chiar impotriva liberalismului in sens profund, cel care defineste o societate democratica.

Cum se poate vorbi despre “democratie iliberala”, tot asa se poate vorbi despre “liberalism nedemocratic”[13] (suna iar a oximoron), cand oamenii simt ca nu mai au control asupra vietii lor, cand au incredere tot mai putina in cei care ii conduc, cand acuza puterea banilor asupra procesului decizional (capturarea guvernarii de catre grupuri de interese vazute ca ilegitime).

Accente si propensiuni autoritariste in lume

De ce se recurge, totusi, la notiunile de “democratie liberala” si “democratie iliberala”? Ca sa parafrazez, la o juxtapunere a liberalismului si iliberalismului. O explicatie este cresterea accentelor autoritariste in numeroase tari ale lumii, inclusiv in state cu traditii democratice vechi, solide. Autoritarismul poate avea radacini in:

pentru state, cresterea provocarilor legate de terorism, alte pericole neconventionale (schimbare de clima, imigratie, protejare a granitelor, securitate cibernetica, etc), insecuritate economica. Toate acestea cresc inclinatia de a se recurge la mijloace de control direct in economie si societate in general, de utilizare a unor mijloace ce pot trece dincolo de un control institutionalizat democratic. Daca exista prevederi constitutionale ce privesc asemenea circumstante, ai spune ca lucrurile sunt in ordine. In Franta, de exemplu, starea de urgenta (la care s-a recurs in ultimii ani ca raspuns la atacuri teroriste) este prevazuta in Constitutie (Art 16), ceea ce justifica, cel putin formal, includerea unor instrumente speciale in panoplia de aparare a statului democratic (as mentiona ca in mai 2018, s-a reintrodus in aceasta tara serviciul militar obligatoriu). Este de asteptat ca accentele autoritariste sa prolifereze daca amenintarile se vor intensifica. Inghetarea partiala a functionarii spatiului Schengen exprima o asemenea stare de fapt. Se poate face aici o analogie cu sindromul “economiei de razboi” (war economy/Kriegswirtschaft).[14]

– insecuritatea economica, care este legata de subestimarea efectelor mai putin bune ale globalizarii. In acest context este de mentionat ascensiunea economica a noilor puteri (China, India), care modifica balanta puterii in lume. Robert Kaplan vorbeste in acest sens de “Reintoarcerea lumii lui Marco Polo”[15]; e vorba de conflictele comerciale ce prolifereaza.

– lucrurile se complica cand autoritarismul este de pus in relatie cu resorturi identitare, etnice, religioase. Aici, usor se “pot pierde pedalele” procesului democratic.

– exista o teama de necunoscut (de toate felurile) si exista o nevoie de “confort”a oamenilor in mediul in care traiesc in mod stabil, ce nu pot fi disociate de obisnuinte, de sentimente de apartenenta la comunitati ce au identitati impartasite de membrii lor. Este de meditat din acest punct de vedere asupra unui text semnat de Jochen Bittner, cunoscut editorialist la saptamanalul Die Zeit, care vorbeste de nevoia de “Heimat”, ce ar da consistenta notiunii de patriotism[16].

– fragmentarea sociala/societala si anxietatea produse de globalizare, noi tehnologii (ex: big data, care accentueaza la extrem puterea unor companii) intaresc inclinatia de a cere de la stat protectie, ceea ce poate accentua politici interventioniste (nu numai prin reglementare, ce include legislatie anti-trust).

– exista alcatuiri institutionale/politice caracterizate de un partid unic la putere. Nu am in vedere neaparat sisteme inchise deplin. China, de aproape patruzeci de ani a deschis tot mai mult economia, a introdus adanci reforme ale economiei pe baza mecanismelor de piata si a a avut succese remarcabile in modernizare,desi sistemul politic a ramas (inca) de tip monopartid. Este de observat ca o combinatie intre un esafodaj politic controlat de un partid si o economie esentialmente de piata a existat si in Taivan cateva decenii dupa cel de-al doilea razboi mondial; in Coreea de Sud a fost o conducere/dictatura militara lung timp dupa 1945, in alte tari din Asia tot militarii au dat tonul decenii in sir. Pluralismul politic nu este de exclus in evolutia Chinei in viitor, chiar daca accente autoritariste vor persista, probabil, mult timp.

– cum remarca unii analisti, exista o de-conectare intre evolutii economice si un ethos social si politic caracterizat de furie, protest, fata de elite, fata de establishment-ul politic in nu putine tari[17];

– este de evocat impactul stirilor false (fake news), contestarea “adevarului” (stiintific si, de alta natura) si, nu in cele din urma, de respingerea “expertilor” – ale caror sfaturi ar sta in spatele unor politici publice esuate (ex: deficitul de reglementare si supraveghere a pietelor financiare).

– se poate adauga la acest sir de explicatii si pura dorinta de putere in sfera politica in combinatie cu consolidarea unor structuri de mentinere a status quo-ului ce privilegiaza unele grupuri de interese. Si istoria relativ recenta a intoarcerii la democratie, precum este situatia din foste state comuniste, este de mentionat ca factor explicative (cazul lor reclama o analiza in sine).

Reactiile de respingere/recuzare a partidelor traditionale (mainstream) de catre o parte importanta a societatii in democratiile liberale pot fi interpretate prin cateva grile: impactul Marii Recesiuni (criza financiara) si politici publice unilaterale in ultimele decenii, ce au accentuat clivaje sociale; o anume scleroza institutionala (in spiritul analizelor lui Douglas North, Mancur Olson Jr), care vedem ca se petrece nu numai in societati mai putin evoluate ca nivel de dezvoltare economica[18]; exceptionalitatea vremurilor pe care le traim, cu o noua revolutie industriala ce pare sa debusoleze elite politice si intelectuale.

Uniunea Europeana si legitimitatea/responsabilitatea democratica

Proiectul European a avut ca tinta refacerea economica dupa al doilea razboi mondial si ingroparea marilor rivalitati intre puterile Europei – intre Germania, pe de o parte, si Franta si Marea Britanie pe de alta parte. Reusita este incontestabila, in pofida asperitatilor si disputelor ce au insotit mersul constructiei europene de-a lungul timpului – care de la 6 membri fondatori in 1957 a ajuns la 28 state membre inainte de Brexit.

UE este o constructie vasta si extrem de complexa din punct de vedere institutional. Succesele economice ale Uniunii au obscurizat mult timp neajunsurile constructiei (intre care inexistenta unui buget semnificativ, asa cum reclama raportul MacDougall din 1977 – de 2-2,5% din PIB intr-o prima faza si 5-7% din PIB la aparitia uniunii monetare). Criza financiara erupta in 2008 a subliniat carentele proceselor de decizie, faptul ca institutiile europene sufereau de un “deficit democratic” (cum a mentionat adesea Etienne Davignon, o eminenta cenusie in lumea politica europeana). Programele de asistenta financiara pentru tari din zona euro aflate in mare impas (amenintate de criza de lichiditate si solventa) s-au implementat prin metode si mecanisme sui generis. Acestea din urma, desi de inteles in larga masura prin formidabila presiune a evenimentelor si nevoia de a gestiona crize acute, au alimentat nemultumirea multor cetateni si au marit cantitatea de neincredere in functionarea institutiilor nationale si europene. Comisarul Pierre Moscovici si alti inalti oficiali europeni (inclusiv fostul ministru de finante german Wolfgang Schauble) au dovedit franchete din acest punct de vedere observand ca este nevoie de o reforma a modului in care se iau decizii in zona euro, ca parte a necesitatii de a reforma institutii si politici publice.

Fiindca este amintita nevoia de a reforma functionarea zonei euro, formarea unei uniuni bancare (ce include o schema colectiva de garantare a depozitelor) se ridica o intrebare cheie: daca industria financiara poate depasi fragmentarea pietelor fara ca aranjamente fiscale sa faciliteze amortizarea socurilor asimetrice. Este de subliniat ca o integrare fiscala implica mai mult decat colaborare institutionala; ea priveste integrare institutionala, un buget al zonei euro, ceea ce conduce in mod inexorabil la chestiunea politica, a integrarii in zona euro, in UE.

Dar integrarea politica (federalizare) in zona euro pare o fantezie in conditiile actuale. In sfera politica, se manifesta o contradictie fundamentala in integrarea europeana — in spiritul trilemei evidentiate de Dani Rodrik si anume, ca nu poate coexista integrare (globalizare prin “piata unica”’) cu politica economica autonoma si responsabilitate[19] democratica la nivel national[20]; ceva trebuie sa cedeze in acest triumvirat . Aceasta trilema este de presupus ca simplifica lucrurile iar compromisuri sunt posibile. Dar ea exprima o provocare centrala pentru functionarea zonei euro daca integrarea nu este insotita de politici si mecanisme care sa atenueze marile diferente intre statele membre ca performanta economica si tensiunile rezultate ce erodeaza tesutul social si nasc reactii extremiste, populism, euroscepticism, etc.

De ce este provocarea subliniata centrala pentru zona euro? O integrare mai adanca (ceeea ce presupune un buget comun, institutii fiscale comune – care implica transferuri fiscale) aduce in prim plan, cum se mentioneaza mai sus, chestiunea politica. Statele mai bogate (mai performante economic) se tem de o “transfer union”(uniune ce practica transferuri fiscale); aceasta din urma are insa sens intr-o uniune monetara ce nu ar fi o simpla arie ce foloseste aceeasi moneda. Dar, dincolo de interese nationale ingust definite[21], exista impedimente constitutionale pentru o zona euro cu aranjamente fiscale ce includ transferuri fiscale. Aici gasim cea mai mare dificultate in reforma functionarii zonei euro. Iar a crede ca Uniunea Bancara (fie ea completa prin constituirea unei scheme colective de garantare a depozitelor si un fond comun de rezolutiune cu resurse considerabile) ar putea suplini nevoia unei integrari fiscale de fond mi se pare a fi o abordare nerealistatine de wishful thinking. Zona euro are nevoie de scheme publice si private de partajare a riscurilor (risk-sharing) pentru a fi viabila. Sa vedem ce va rezerva viitorul din acest punct de vedere, mai ales ca Romania tinteste aderarea la zona euro (prevazuta in in Tratatul de aderare la Uniunea Europeana).

Observatii finale

Liberalismul in sens profund se identifica cu democratia. Dar cand globalismul, ca viziune, se concretizeaza intr-o liberalizare a pietelor neinfranata – ce nu tine cont de imperfectiunile functionarii sistemelor economice si de cetateni care pierd in competitia economica (globala, sau locala), democratia este amenintata prin erodarea tesutului social, prin micsorarea clasei mijlocii (ca baza sociala a sa); se pierde increderea in elite conducatoare, se poate ajunge la o criza a guvernarii democratice, apar propensiuni si demersuri autoritariste[22].

Probabil ca ne aflam pe faza descendenta a unui ciclu lung/secular (Kondratiev[23], Schumpeter), ce explica in buna masura “sindromul de inchidere” care se manifesta in nu putine state dezvoltate/industrial; Marea Recesiune (criza financiara globala) apartine, este de admis, fazei descendente a unui ciclu secular. Noua revolutie industriala (tehnologica) si aparitia unor noi puteri economice globale joaca un rol important in aceasta dinamica.

Este vital pentru ordinea democratica sa nu se ajunga la conflicte majore, la razboaie comerciale acute, la distrugerea multilateralismului ce a fost construit dupa al doilea razboi mondial (prin aranjamentele Bretton Woods) – ceea ce nu inseamna ca nu se poate proceda la reforma sistemului de ordonare multilaterala a relatiilor intre state. In Uniunea Europeana (in zona euro) este nevoie de reforme care sa legitimeze mai mult natura democratica a institutiilor sale.

Pentru a se evita scenarii dintre cele mai rele, este nevoie de politici publice luminate, pragmatice, care sa concilieze cerinte ale economiei libere cu ceea ce inseamna incluziune sociala si politica intr-o democratie. Oricum, ordinea liberala a lumii, asa cum a fost stabilita dupa victoria asupra Germaniei naziste si a aliatilor sai este sever testata, pusa la indoiala, de evenimente desfasurate mai ales in ultimul deceniu[24].

Anexa: Liberalismul secolului XXI[25]

Teză fundamentală in analiza mea este dimensiunea socială a liberalismului modern, vazut drept paradigmă a societăţii deschise. Aceasta din urmă este bazată pe existenţa libertăţilor fundamentale ale individului asumând un anumit grad de coeziune socială; ea fiinţează deci atât prin individualitatea membrilor săi, cât şi ca Gemeinschaft. Tensiunea lăuntrică între individualitate şi social este caracteristică pentru evoluţia societăţii liberale/democratice moderne.

Care sunt acele forţe ale istoriei care, probabil, vor afecta tensiunea men¬ţionată mai sus şi evoluţia viitoare a societăţii liberale în secolul care vine ? Dezvoltarea tehnologică („noua eră a informaţiei”) in primul rand. Aici mă gândesc nu numai la modul său de viaţă, dar şi la implicaţiile asupra con¬figuraţiei organizaţionale a societăţii…Am în vedere, de exemplu, favorizarea dezvoltării unor structuri organizaţionale (întreprinderi) care, deşi mici, sunt tehnologic potente şi flexibile într-o lume măcinată astăzi de rigidităţi. în acelaşi timp, noile tehnologii informaţionale vor impulsiona formarea de orga¬nizaţii gigant la scară globală.Totodată, dezvoltarea tehnologică apropie spaţiile naţionale şi accentuează tendinţa de globalizare a pieţelor, de integrare economică… insidioasa revoluţie capitalistă din China şi din Vietnam se încadrează în procesul de „ridicare a Asiei”, care deplasează plăcile tectonice ale balanţei puterii economice în lume către zona Pacificului .

Există insa …fragmentarea socială care distonează puternic cu tendinţa de integrare economică şi poate naşte curente adverse puternice. …acest fenomen poate fi detectat şi în spaţiile avansate ale lumii. în Europa Occidentală… Fragmentarea socială…fragilizează şi măreşte gradul de vulnerabilitate al agregatului societal, ceea ce stimulează şovinismul şi xenofobia, parohiaiismul politic şi naţionalismul agresiv. In anumite circumstanţe, fragmentarea socială poate da naştere la extremism politic virulent, ceea ce se poate observa deja în numeroase tari europene.

Pentru lumea occidentală, fragmentarea socială exacerbează o provocare de ordin psihologic şi anume starea posibilă (şi probabilă?) de a pierde supremaţia economică în secolul care vine – ceea ce ar fi o mutaţie excepţională din punct de vedere istoric la scara spaţiului mondial. Acest fapt explică apetenţa analitică pentru posibile „războaie ale lumilor” văzute ca ciocnire a civilizaţiilor şi ca rezultat al funcţionării în economia mondială a mecanismelor jocurilor cu suma nulă…

Pentru liberalism, pentru societatea deschisă (occidentală), provocarea poate fi esenţializată din două perspective. Perspectiva internă priveşte capacitatea societăţii de a face faţă efectelor fragmentării sociale şi de a răspunde nevoii umane de identificare la nivel de grup şi de comunitate, în condiţiile în care schimbarea tehnologică şi globalizarea par să erodeze anumite „icoane” şi osmoza socială, favorizând, în acelaşi timp, atomizarea societăţii şi marginalizarea unor grupuri. Perspectiva externă a provocării se referă Ia capacitatea de a reacţiona în faţa presiunilor din afară nu prin izolaţionism şi evitare a răspunsurilor care ar stimula producerea de confruntări majore, economice (comerciale) şi militare. Se poate intui de ce, în mare măsură, perspectiva externă apare ca oglindire a celei interne.

Răspunsul la provocările menţionate mai sus depinde de o dinamică internă a societăţii deschise care include rescrierea „contractului social” (reforma statului asistenţial), flexibilizarea structurilor organizaţionale ale economiei şi prin forme mici, dar mai eficace, regândirea intervenţiei publice în societate şi promovarea efortului educaţional etc. Această dinamică priveşte şi o gamă de valori şi principii tradiţionale precum valoarea etică a hărniciei, a muncii, rolul familiei şi al comunităţii, al justiţiei şi solidarităţii (la fapte rele pedepse pe măsură etc.); şi Biserica poate juca un rol deosebit în acest sens. Nu este exclus deci ca o cale de protecţie a societăţii deschise în anii (deceniile) care vin să fie o resurecţie a unor principii şi valori de sorginte politică conservatoare combinate, în mod paradoxal, cu idei de tip comunitarist. Oricât ar suna de curios, s-ar putea ca vigoarea liberalismului în viitor să depindă de recuperarea unor precepte neliberale. Şi această recuperare ar face parte dintr-o redefinire necesară a liberalismului.

Dacă răspunsul nu va fi pozitiv, se poate anticipa creşterea cinismului în societate, mai multă fricţiune şi fragmentare socială, în condiţiile unui mediu internaţional cu multe incertitudini şi pericole. în consens cu această logică de evoluţie poate fi imaginată şi o mişcare ciclică a ansamblurilor societale care ar presupune „reîntoarceri” de anvergură, chiar cu riscul unor suferinţe mari şi al regresiei către forme de organizare socială diferite de societatea deschisă contemporană (formule autoritariste) – ca o trecere prin purgatoriu] istoriei în evoluţia societăţii deschise spre un platou mai înalt. Să credem însă în forţa ideilor generoase ale liberalismului, ale societăţii deschise.

PS. Text scris drept contributie la un volum omagial

NOTE__________

[1] Sa amintim aforismul faimos al lordului Acton: “puterea corupe si puterea absoluta corupe in mod absolut” (power corrupts and absolute power corrupts absolutely).

[2] “Avutia Natiunilor” a lui Adam Smith arata de ce spiritul intreprinzator are nevoie de libertate economica, de proprietate privata, la nivel individual si organizational. Daren Acemoglu, Simon Johnson, James Robinson, Douglas North si altii au subliniat importanta lamuririi drepturilor de proprietate pentru dezvoltarea economica. Teoria costurilor de tranzactie”, prin Ronald Coase, Oliver Hart, Sanford Grossman, Oscaliver Williamson, etc. cauta sa explice structurarea drepturilor de proprietate.

[3] Cum se poate citi in Manifestul Comunist (Karl Marx, Friedrich Engels, 1848), “Statul si Revolutia”(V.I. Lenin, 1917)

[4] Hitler a fost adus la putere si cu coniventa unor cercuri de afaceri, care au fost interesate de expansiunea propriiilor interese economice acasa si in straintate. Este de gandit ca acele cercuri de afaceri erau speriate de intensitarea miscarii socialiste in Germania anilor Marii Depresiuni.

[5] Sa evocam aici Magna Charta Libertatum (1215), care urmarea ingradirea puterilor monarhice.

[6] Aveau evident in minte absolutismul regimurilor regale/princiare din Europa

[7] De pilda, in internalizarea implicatiiilor schimbarilor de clima, relatia intre generatia prezenta si cele viitoare (este de altfel o hiba a modelelor de echilibru general)

[8] Cum ar spune libertarienii. Exista o dinamica cvasi-imanenta de concentrare a activelor, care poate afecta negativ homeostaza sistemului si, finalmente, chiar natura democratica a unui regim. Erodarea clasei mijlocii se poate interpreta in acest context. Ecoul lucrarilor lui Thomas Piketty, ale lui Emmanuel Saez, este de interpretat din aceasta perspectiva.

[9] Piete exista/au existat si in sistemele de comanda (comuniste), dar fiintau mai ales in subteran. Ironia este ca ele ajutau sistemul sa functioneze –“ungeau rotile” masinariei.

[10] Este celebra disputa lor cu Enrico Barone, Oskar Lange, Abba Lerner, Fred. M Taylor si altii privind “Calculatia Economica”(The Economic Calculation). Este de notat ca marele Joseph Schumpeter a fost ambivalent in judecarea sistemelor (vezi a sa “Capitalism, Socialism and Democracy, New York, Harper and Brothers, 1942). In aceasta lucrare el introduce notiunea de “distrugere creatoare” (creative destruction). Dar Schumpeter nu a trait anul 1989 si nici nu a apucat sa exploreze mai bine sistemul de comanda la lucru, regimuri de factura stalinista.

[11] Vezi analiza mea, “Noul protectionism”, Opinii BNR si Adevarul, 2 febr,2017.

[12] Vezi si David Autor, “Trade and labor markets: Lessons from China’s rise”, MIT, February 2016

[13] Yascha Mounk, “The People vs. Democracy”, Harvard University Press, 2018. A se vedea si Dani Rodrik, “The Double Threat to Liberal democracy”, Project Syndicate, 13 February, 2018

[14] Vezi textul meu: “Societatea deschisa si razboiul”Hotnews, 29 ianuarie 2015

[15] Robert Kaplan, “The Return of the Marco Polo World, Random House, 2018. A se vedea si Kishore Mahbubani, “Has the West Lost It?”, London, Allen Lane, 2018

[16] “Heimat” poate starni controverse fiindca intra in rezonanta cu o retorica utilizata de regimul national-socialist

[17] Ruchir Sharma, “Prosperity is no lock on popularity”, New York Times, 27 April, 2018

[18] A se vedea si Steven Levitsky si Daniel Ziblatt, “How Democracies Die”, New York, Viking, 2018.

[19] In sensul de “accountability”,adica a raspunde in fata celor care au incredintat un mandat celor care exercita functii publice

[20] Dani Rodrik, “The Inescapable trilemma of the global economy”, 27 June, 2007 (blog personal). A se vedea si textul sau “The Double Threat to Liberal Democracy”, Project Syndicate, 18 February 2018

[21] Euro a functionat precum o marca, un gulden subevaluate, care au impulsionat exporturile; tot euro a fost precum o lira, un escudo, o peseta supraevaluate . Astfel au fost favorizate mari dezechilibre intre Nord si Sud in zona euro.

[22] Este de notat in acest sens un text publicat intr-una dintre cele mai influente reviste de cultura politica si relatii internationale din lume avand titlul “The End of the Democratic Century””(Sfarsitul secolului democratic), semnat de Yascha Mounk si Roberto Stefan Foa (Foreign Affairs, May-June, 2018. Acest numar contibe un set de texte sub genericul “Is Democracy Dying?”.

[23] Nikolai Kondratiev a fost un statistician rus faimos ce a murit intr-un gulag sovietic. El a identificat cicluri seculare (de 40-60 de ani) care s-ar succeda in raport cu evolutii economice si tehnologice; ciclurile ar evidentia tensiuni sociale si ar culmina in conflicte militare. Si Schumpeter gandeste in termeni de cicluri lungi in sa “Theory of Economic Development”( 1911); el pune accent pe clustere de tehnologii “revolutionare”, ce modifica baza tehnologica a societatii.

[24] Vezi si Richard Haas, “Liberal World Order, R.I.P.”Project Syndicate”, 21 March 2018. Haas judeca atitudinea adminstratie Trump fata de ordinea instaurata dupa al doilea razboi mondial si implicatii pe plan global.

[25] Din Daniel Daianu, “Incotro se indreapta tarile post-comuniste?”, Polirom, 2000, pag. 38-40.


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here