Acasă Opinii contributors.ro : Este România forțată să aleagă între SUA și UE?

contributors.ro : Este România forțată să aleagă între SUA și UE?

30
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Liviu Dragnea încearcă să forţeze o alegere falsă: ori cu UE, ori cu SUA. Deja România nu mai este un partener predictibil, dat fiind că politica externă este condusă din Kiseleff, ocolind preşedintele, iar premierul Vasilica Dăncilă, pe lângă faptul că este doar o marionetă, este total depăşită de rolul prea mare pe care îl are.

Până acum ţara noastră a avut o politică externă predictibilă, dar conformistă şi irelevantă, în sensul că preferam să ne raliem poziţiei europene, atunci când aceasta se contura, sau să repetăm formule deja consacrate, dar cărora le dăm prea puţin conţinut, precum interesul pentru securitatea în regiunea extinsă a Mării Negre. România era ţara care încerca să nu supere pe nimeni, să nu ia poziţii tranşante, să fie şi cu unii, şi cu alţii.

Astăzi lucrurile sunt mult mai complicate. Sub bagheta lui Dragnea, cei doi piloni ai politicii externe a României – parteneriatul strategic cu SUA şi apartenenţa la UE – sunt puşi în antiteză, lucru cu atât mai periculos cu cât traversăm o perioadă de disensiuni majore între noua administraţie de la Washington şi ţările nucleului european, Franţa şi Germania.

România ar fi putut juca un rol de liant între cele două părţi, având relaţii bune cu ambele. Prin vizitele făcute la Berlin, Paris și Washington, preşedintele Iohannis ne poziționase clar alături de nucleul dur al UE, dar şi ca cel mai de încredere aliat al americanilor în regiune, insistând pe faptul că cele două roluri nu se exclud.

În actualul context, dominat de derapajele unor ţări ca Polonia şi Ungaria de la statul de drept, România era un interlocutor tot mai interesant pentru nucleul UE, poate singurul din regiune. Ţara noastră putea lua cumva locul Poloniei în Europa de Est, dar PSD a stricat totul, pe de-o parte prin asaltul asupra statului de drept și a justiției și măsurile economice nesustenabile, care ne îndepărtează de spațiul Schengen și de zona euro, și pe de altă parte prin privatizarea politicii externe, care ajunge să se facă în funcție de interesele personale ale unui condamnat penal, nu în funcție de interesul național. Este elocvent în acest sens faptul că țara noastră a fost unul dintre cele 4 state europene care au blocat declarația UE de condamnare a mutării ambasadei SUA din Israel la Ierusalim şi care a participat la recepţia de inaugurare boicotată de 24 ţări UE.

Frământări globale

Contextul în care România devine imprevizibilă în politica externă este unul foarte complicat. Relația transatlantică a fost afectată puternic de ieșirea SUA din acordul nuclear cu Iranul, iar europenii fac tot posibilul pentru a menține această înțelegere pe care o consideră importantă pentru securitate. Totodată, președintele Donald Trump a crescut tarifele vamale pentru Europa pe exporturile către SUA, ceea ce ar putea declanșa în viitor un adevărat război comercial. Germania și Franța repetă din nou necesitatea înființării unei armate comune europene, dar nu prezintă planuri concrete, făcând doar aluzii la faptul că Europa trebuie să-și ia destinul în propriile mâini și nu mai poate conta pe protecția SUA.

De aceste fracturi în relația transatlantică profită din plin Rusia lui Putin, care devine paradoxal din nou frecventabilă și chiar curtată, în ciuda continuării destabilizării estului Ucrainei și a nerespectării protocoalelor de la Minsk, în ciuda cazului Skripal care a suscitat o reacție puternică din partea statelor membre UE prin expulzarea diplomaților ruși, în ciuda rolului nefast pe care Moscova îl joacă în Siria, în sprijinirea regimului Assad împotriva rebelilor. Liderii europeni se iluzionează din nou că vor putea coopera cu Rusia, că o vor aduce înapoi în matricea dreptului internațional și că Moscova este un actor care i-ar putea ajuta în dosarul iranian sau cel sirian, deși realitatea a demonstrat de atâtea ori contrariul.

Nu asistăm la fisuri doar la nivelul relației transatlantice însă, ci și la rupturi în cadrul Uniunii Europene. Unul dintre riscurile majore este ca frontul unit al statelor membre privind sancțiunile impuse Rusiei pentru agresiunea împotriva Ucrainei să fie rupt de către noul guvern italian, format din Mișcarea de 5 Stele și Liga Nordului, formațiuni populiste și cu simpatii pro-Putin, și de guvernul austriac în frunte cu premierul Kurz, care a făcut apel la normalizarea relațiilor politice și economice cu Rusia și se vrea un mediator între Trump și Putin.

Rolul Germaniei

Chiar și la nivelul nucleului franco-german, motorul Uniunii Europene, există divergențe și viziuni diferite în legătură cu probleme importante precum viitorul design al zonei euro. În cadrul unei vizite pe care am făcut-o la Berlin pe 14-17 mai, împreună cu mai mulți colegi parlamentari, am ridicat această temă în discuțiile cu omologii din comisia de politică externă din Bundestag.

Concluzia: Există îndoieli privind fezabilitatea unui buget al zonei euro, propus de președintele Macron. Germania preferă mai degrabă să se concentreze pe uniunea bancară și pe transformarea Mecanismului de stabilitate într-un Fond Monetar European. Soluția în viziunea Berlinului ar fi mai degrabă un buget relativ redus pentru investiții, varianta propusă de Juncker, care să ajute state ca România să se alăture zonei euro.

Parlamentarii germani cu care am vorbit consideră că o stabilizare fiscală a monedei euro nu va funcționa și că Germania nu poate accepta o uniune de transfer a datoriilor. Acest fapt a fost reafirmat recent și de cancelarul Angela Merkel, care a declarat într-un interviu pentru Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung că ”solidaritatea nu trebuie să ducă la o uniune a datoriilor”, cu alte cuvinte respingând o uniune fiscală.

Germania va condiționa banii pe care-i alocă pentru acest buget de investiții de reformele pe care statele beneficiare le vor face. Mai mult, în cazul transformării Mecanismului de Stabilitate în Fond Monetar European, Berlinul dorește ca acesta să aibă puterea de a evalua economiile statelor membre și de a monitoriza dacă ele se conformează regulilor de disciplină fiscală ale UE. Mai trebuie spus că Fondul ar urma să fie condus de statele membre, nu de Comisia Europeană.

Pe de altă parte, am discutat și despre necesitatea de a dezvolta politica externă și de apărare în sensul unei integrări mai profunde, astfel încât UE să aibă o voce comună puternică la nivel global. Soluția posibilă avansată de colegii germani ar fi un fel de PESCO (cooperare structurată permanentă în materie de securitate) și pe zona de politică externă, prin crearea unor formate diferite de către grupuri de țări dornice să dezvolte o strategie comună, o abordare europeană. De exemplu, un format Franța-Germania-Marea Britanie, pentru Orientul Mijlociu, țări care au venit cu o poziție comună privind ieșirea din acordul nuclear cu Iranul. Aceste formate ar urma să fie deschise tuturor țărilor care ar vrea să adere ulterior. Deputații germani au subliniat că țara lor nu va merge pe ideea de Europa cu două viteze.

Cum este văzută România la Berlin

În cea de-a doua zi a vizitei am participat la reuniunea grupurilor de prietenie România-Germania. Grupul din Bundestag este dedicat la comun României, Bulgariei și R.Moldova și va fi condus, din păcate în noua legislatură de formațiunea populistă Alternativa pentru Germania (AfD).

La întrebarea mea legată de ce lipsește relației bilaterale româno-germane pentru a fi ridicată la rangul de parteneriat strategic, mi s-a răspuns că e nevoie de stabilirea unor obiective și interese strategice comune. Mai mult, România nu ar trebui pusă în aceeași oală cu celelalte țări ca până acum, ci ar trebui subliniate diferențele de performanțe. Ca exemplu, în privința aderării la spațiul Schengen, România a făcut mai multe progrese ca Bulgaria și trebuie judecată separat. De pildă, țara noastră îndeplinește toate condițiile referitoare la securitatea pe aeroporturi, care este mai bună ca în alte state.

Totuși, ultimele semnale pe care le dau autoritățile de la București, mai precis guvernul PSD-ALDE, trezesc îngrijorări Germaniei și celorlalți parteneri ai noștri. În cadrul întâlnirii pe care am avut-o la Ministerul german al Afacerilor Interne a fost pusă pe tapet tema fierbinte a zilei: mutarea ambasadei SUA la Ierusalim și acordul nuclear cu Iranul.

Partea germană s-a arătat îngrijorată de lipsa de coeziune a politicii externe a UE și caută soluții pentru asta, de tipul votului cu majoritate calificată pentru unele domenii sau chiar principiul minus 1 pentru a evita blocaje.

În plus, MAE german a vrut să știe de ce unele țări (a se citi România), care au susținut ani de zile soluția celor 2 state și procesul de pace, și-au schimbat brusc abordarea, deși realitatea este aceeași on the ground, și caută să se diferențieze. Mai ales că această schimbare de abordare nu viza o chestiune existențială pentru ele, care sa le afecteze interesele naționale. Asta este și problema – Dragnea a ajuns să facă politică externă în interes privat, pentru a cumpăra favorurile Israelului și președintelui Trump, în mintea sa, dar cu consecințe dezastruoase pentru credibilitatea României în Orientul Mijlociu și în Uniunea Europeană. Astfel de volte fac țara noastră un actor impredictibil, nu un partener pe care te poți baza.

Relația Germaniei cu Rusia și acordul cu Iranul

În cadrul delegației la Berlin, am avut discuții extrem de interesante și la think-tank-ul german DGAP despre relația Germaniei cu Rusia. Există un consens politic de menținere a sancțiunilor economice legate de destabilizarea Ucrainei, iar dominația economicului asupra politicului a fost inversată. Industria germană susține sancțiunile, singura concesie făcută de Merkel acesteia fiind gazoductul North Stream 2.

În privința ieșirii SUA din acordul nuclear, președintele DGAP a afirmat foarte clar că Germania nu își permite să intre în conflict cu SUA, cu care are relații economice mult mai importante decât cu Iran. În opinia sa, europenii/germanii trebuie sa investească și să cumpere mai mult din SUA, asta deși în Germania antiamericanismul este în creștere.

Și reprezentanții MAE ne-au spus că menținerea acordului nuclear nu depinde de europeni, care vor să-l păstreze funcțional, ci de Iran și de cât de departe vor merge sancțiunile economice impuse de SUA. Între timp, Teheranul a anunțat că reia îmbogățirea uraniului, deci nu va mai fi legat de această înțelegere. Pentru Germania, acest acord era unul informal de securitate nu doar între UE și Iran, ci și între Iran și SUA/Israel.

Despre dividendele obținute de Rusia din mișcarea lui Trump, experții germani cred că aceasta vrea relații bune cu toți actorii din regiune, și cu Iran, și cu Israel, ceea ce nu va fi însă posibil. Moscova a devenit un jucător acceptat în regiune, dar nu un actor decisiv.

Concluzia este că date fiind aceste disensiuni majore UE-SUA, cât și cele din interiorul UE, este total iresponsabil și de o gravitate extremă faptul că Liviu Dragnea se folosește de acest context complicat pentru a forța o alegere între SUA și UE care ar costa enorm România.

Cei doi piloni ai politicii externe a României – parteneriatul strategic cu SUA şi apartenenţa la UE – sunt puși în antiteză și astfel tot fundamentul se clatină. De ce? Pentru că Liviu Dragnea caută protecție internațională pentru a scăpa de justiție.


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here