Corespondenta din Germania – Constantin Bărbulescu : România medicilor

0
14
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Acest volum este subintitulat: ”Medici, țărani și igienă rurală în România de la 1860 la 1910”. Autorul este prezentat de editura Humanitas drept un superintelectual universitar până-n vârful unghiilor etc. După o introducere clară, autorul mulțumește celor care l-au ajutat să compună această carte: Constanța Vintilă-Ghițulescu, Alin Ciupală, Sorin Mitu. Mulțumirile se extind pentru bibliotercarele de la Biblioteca Centrală Universitară ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca și mai ale pentru soția inspiratoare Ena. Parcurgând cartea, constatăm că autorul știe să sistematizeze și să esențializeze un material faptic destul de heteroclit și pe alocuri – chiar contradictoriu, ceea ce, mai ales astăzi, nu este la îndemâna oricui. Secolul al XIX-lea în medicina românească este o perioadă de transformări și dezvoltare. Numărul medicilor crește rapid în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca urmare a înființării Facultății de Medicină a lui Carol Davila și mai apoi la Iași și, ca urmare a acelorași evenimente, se schimbă și raportul între medicii străini, majoritari în prima jumătate a secolului, și cei autohtoni, deveniți majoritari spre sfârșitul perioadei aflate în studiu aici. La 01.02.1862 practicau în Principatele Unite 99 medici din care 34 cu studii în Austria, 22 cu studii în statele germane, 18 în universitățile italiene și 14 în Franța. Mai puțin de o cincime erau români. La 1.10.1898, în România practicau medicina 966 de doctori în medicină și 34 de licențiați, majoritatea fiind români. Aceștia cunoșteau mai bine situația sanitară a țării și aveau toate motivele să fie nemulțumiți. Populația rurală fiind predominantă, țăranul era mult mai important decât după industrializarea țării sub Ceaușescu, când țăranul a continuat să existe mai mult pe hârtie, în statisticile dubioase ale epocii de aur. Partea întâi a acestei cărți se intitulează ”România văzută prin ochii medicilor” și cuprinde două părți: rapoartele către superiori ale medicilor de plasă sau inspectori, de regulă – foarte critice, și ”Amintiri” în cadrul memoriilor acestor medici. Partea a doua este subintitulată ”Discursul medical despre țăran și lumea rurală”, cu încă mai multe subcapitole, despre starea precară a igienei corporale și a vestimentației, starea catastrofală a igienei locuințelor care a dus la apariția proverbului ”Unde nu intră soarele pe fereastră, intră medicul pe ușă”. Igiena alimentației prezintă mai multe puncte cardinale: mămăliga, alcoolismul, pelagra. Se discută despre ”vremurile bune de altădată” despre ”degenerarea rasei și pieirea neamului”. Câtă încărcătură electorală e-n spaimele demografice și cât patriotism real, nu se poate stabili decât pentru fiecare caz concret în parte. Partea a treia și ultima a acestui valoros volum se subintitulează ”Cultură medicală versus cultură țărănească”. Și aici avem două subcapitole: ”Puterea culturii medicale: legi noi la oameni vechi”, în care se arată că a existat o grijă legislativă și guvernamentală teoretică, imposibil de tradus în practică din motive diverse, și ”Cultură medicală și cultură țărănească la mijlocul secolului al XIX-lea în Principate: cazurile Marin Vărzaru și Stoian Buruiană.” Aceste două personalități de vindecători populari se cuvine a fi și aici prezentate amănunțit, pentru că, într-un fel, completează o recenzie făcută în Buletinul Bibliotecii Române din Freiburg în anii trecuți la o carte iatroistorică a doctorului Mihailide despre vindecători empirici și șarlatani în domeniul medicinii. Constantin Bărbulescu citează din raportul subadministratorului de Neajlov, C. I. Arion întâmplarea cu lupul turbat intrat în cătunul Găureni din satul Babele, districtul Vlașca, în noaptea de 5 spre 6 ianuarie 1860: ”și luând un grăsun din coșarul unui locuitor anume Oprea Radu, a sărit soția sa să scape grăsunul, și îndată ce s-a arătat, lupul a lăsat grăsunul și a năvălit asupra ei mușcând-o de mână și la șezut; din țipătul acelei femei sărind locuitorii au omorât pe lup…. Marin Vărzaru Catană, om cu cunoștință de a vindeca asemenea boală, a căutat atât pe acea femeie, cât și alți cinci locuitori, și mai multe vite ce turbaseră, și după stăruința depusă de numitul, acei locuitori și vite s-au întremat.” ”Tot în prima jumătate a anului 1860, autoritățile sanitare anchetează cazul altui vindecător țăran, Stoian Popa Ion Buruiană din satul Reda districtul Romanați, care ar vindeca nebunia: Acest om, după asigurarea ce ni s-a dat de mai întreaga Comună, între care preoți și oameni de considerație, a dat într-un timp îndelungat dovezi palpabile, de sublima sa cunoștință, care o eredită de la părinții săi; spun sătenii că au venit la dânsul nenorociți legați în lanțuri, chiar și de prin Turcia, și s-au întors sănătoși. Aplicațiunea medicamentelor sale consistă în niște ierburi mistice, al căror efect salutar nu întârzie să se manifeste; pentru cei mai greu atacați se zice că a fost de ajuns 20-30 de zile.” Autorul relatează că aceste recunoașteri țin de o anumită modernizare a comunicării sanitare, care se poate numi medicalizare. Rareori mi-a fost dat să citesc o carte scrisă de un nemedic cu atâta înțelegere față de problemele specifice ale medicinii.

Mihai Neagu Basarab


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here