Acasă Supliment Cultural Carte Corespondenta din Germania – Elena Armenescu : Constelația inimii

Corespondenta din Germania – Elena Armenescu : Constelația inimii

58
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Poeta este cunoscută drept o creatoare de poezie religioasă și autoare a unei antologii importante de poezie religioasă, pe care am prezentat-o cititorilor Buletinului Bibliotecii Române din Freiburg în numărul nostru precedent. În actualul volum, de dimensiuni superioare unei simple plachete de versuri, universul tematic este mai vast, Elena Armenescu navigând pe un ocean de trăiri și sentimente care depășesc cu mult zona credinței în Dumnezeu. Cartea este structurată în două cicluri, primul intitulat ”Trepte spre lumină”, iar cel de-al doilea, mai amplu – ”Lumina tăcerii”. Avem aici și versuri de iubire erotică, nu numai mistică, de iubire a naturii, în minunate pasteluri, într-un cuvânt tot ceea ce poate bucura inima este prezent aici, transfigurat liric. Iată, de pildă, primele trei strofe din ”Iubire necondiționată:/ Inimii mele îi este frig uneori/ Atunci m-aplec în mine și-o ascult/ Apoi zic: spune-mi iubire ce-ți lipsește ori/ Vrei să-ți cânt un cântec de demult?// -Vreau gândul tău copleșitor/ Să mă-nsoțească-ntr-o călătorie de nescris/ Nu unde se lămurește aurul, adică în cuptor/ Ci în sălașul veșnic cald – cuibul tău de vis.// Așa îmi spuse inima și-n astă dimineață/ Când m-am trezit cu ea-n galop nebun/ Când prima rază a soarelui mă săruta pe față/ Și… am pornit-o împreună pe al zilei drum.” O poezie îi este dedicată lui Eminescu, alta – memoriei lui Ioan Alexandru, o a treia unui maestru necunoscut, altele mamei, tinerilor arși în Clubul Colectiv, recitatorului etc. Avem în volum pasteluri cântând iarna, sau ”Misterul primăverii” sau ”Alintul toamnei”. Referindu-se la Iov în ”Slujitor iubirii”, dar și în câteva alte poeme (”Roata vieții”, de pildă), poeta dovedește și solide cunoștințe de astronomie. Ultima strofă din ”Păcatul sublim” pledează cu mari resurse pentru iubirea laică: ”Hai iubitule! Nu mă crede neștiutoare/ Iubirea-i poruncă divină! S-o împlinim!/ N-o lăsa să se piardă neinvocată în zare,/ Ca fumul-pasăre speriată, hai s-o trăim!” Criticul care s-a aplecat cu o anumită evlavie asupra poemelor Elenei Armenescu, în repetate rânduri, este Aureliu Goci, care semnează și aici o pertinentă postfață, din care cităm: ”Poezia doamnei Elena Armenescu ne propune un proces de cunoaștere și chiar o scară în trepte spre profunzimile credinței. Câtă vreme credința pretinde și o predestinare și o configurare a existenței, poezia nu poate decât să eternizeze spiritul evadării – o evadare spirituală din concretul existențial. Omul religios este un pătimaș, un exaltat, pentru că lumea sa adevărată este în altă parte decât în lumea concretă care încearcă prin toate mijloacele să-i sufoce elanul religios. Nu altceva dorește să exprime doamna Elena Armenescu oferindu-ne Constelația inimii, adică eflorescența preaplinului său sufletesc, pătruns de iubirea pentru Iisus Hristos. Originalitatea autoarei este indiscutabilă, așa cum este cu totul evidentă legătura profundă cu poezia religioasă românească, mai ales în formele în care ea s-a exprimat între cele două războaie mondiale… Autoarea diversifică ipostazele de adresare către Ființa Divină, de la copilul care abia a învățat să vorbească și chiar vorbește cu Iisus Hristos, la tânărul aflat la vârsta tuturor tentațiilor și încercărilor, care se roagă cu ardența vârstei și intensitatea pasională până la omul matur sau a celui ajuns la vârsta senectuții care s-a împăcat cu lumea și cu Dumnezeu și se pregătește de Marea Trecere în lumea de Dincolo a Eternității. Discursul poetic religios are specificitatea lui, trebuie să fie original, estetic, dar să păstreze și să potențeze adevărul credinței. În poemul următor, portretul lui Iisus rămâne cel cunoscut de toți, dar expunerea aleasă aparține autoarei: ”Calea este grea și drumul sinuos/ Când vrei s-ajungi aproape de Hristos/ Mi-am jupuit genunchii prin coclauri/ să pot ajunge s-aduc lui Iisus lauri.//Să-ncununez cu frunze și-mbobocite flori/ Minunata frunte – cândva – năpădită de sudori/ Când El, învățătorul neamurilor cu iubire aduce/ Vestea cea bună celor ce l-au răstignit pe cruce.// Și-a dat duhul iertând pe schingiuitori/ Împlinind voia Tatălui – în chinuri, te trec fiori/ Gândindu-te la cele șapte cuvinte, doar șapte/Tată, iartă-i că nu știu ce fac în capul lor e noapte!”…. Autoarea alege cu grijă cuvintele cu rezonanță sacră, afirmând sentimentele și trăirea agapică, adică a iubirii necondiționate, neegoiste, altruiste, iubirea care este deopotrivă taină și jertfă. Poezia, în fond este mărturia unei lecturi a lumii cu sufletul.”

Mihai Neagu Basarab


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here