Corespondenta din SUA : Coşmarul american

    42
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Indiscutabil, America trăieşte un coşmar. Şi am imediat imaginea celebrei artiste şi cântăreţe Cher, de nerecunoscut, răvăşită, care spunea că rezultatul alegerilor a şocat-o total, nu-şi revine, „mă simt de parcă mi-ar fi murit cineva”. Milioanele de democraţi nu înţeleg cum de au pierdut alegerile! Toată elita culturală, ştiinţifică şi intelectuală a Americii a mers pe mâna lui Hillary Clinton. Afişat. La vedere. Însuşi cel mai mare cotidian american, „The New York Times”, s-a declarat de partea candidatei democrate şi a susţinut-o acerb. Majoritatea ziarelor şi posturilor de televiziune au fost de partea ei. Cel puţin la New York, unde am simţit direct pulsul, siguranţa în victoria lui Hillary era totală. Însă s-a dovedit, aşa cum am spus-o nu o dată, că New York nu este America. New York este planeta, este lumea, sunt reprezentate toate popoarele ei acolo, este Pământul Făgăduinţei, dar America e dincolo de acest simbol.

    Plus că eu primeam mesaje şi de la echipa lui Trump. Şi mereu eram uluit, în contrast cu siguranţa democraţilor afişată public, de unde are atâta optimism, atâta putere de a crede în victoria lui!? Nici o clipă, în nici un mesaj, din zecile pe care le-am primit, nu se îndoieşte de succesul său final. Mai ales în prezilele alegerilor, optimismul său era total, robust, incendiar, aşa cum am să arăt într-o cronică specială. Nici nu se clintea, nici nu-i păsa că artişti ca De Niro, Madonna, Lady Gaga, Jay-Z şi Beyoncé îl puneau la zid, îl taxau drept „impostor politic”. El continua să fie pe val, cum i-a plăcut să spună mereu „we’re SURGING ahead”.  Părea aproape la limita naivităţii, căci maşina democrată funcţiona impecabil, toate motoarele ei erau pe rol, Hillary era deja calmă, nu se mai agita. Totul părea împlinit pentru ea. De aceea, pierderea alegerilor a venit ca un trăsnet. Ca un mare şoc. Toate pronosticurile şi sondajele, care o dădeau constant pe Hillary ca favorită, au fost infirmate. Realitatea tăcută s-a dovedit mai imprevizibilă decât ştiinţificele sondaje de opinie.

    Iată de ce pentru unii, acest rezultat este un coşmar. Şi nu numai pentru americani, ci şi pentru europeni sau asiatici. Merită să analizăm, cu un alt prilej, impactul mondial. Desigur că şi republicanii sunt surprinşi, mai ales cei care l-au părăsit pe Trump, căci s-au dezis de el public mulţi politicieni republicani. Toţi făceau ca balanţa democrată să atârne foarte greu, să fie de neînvins. Şi, totuşi, American nevăzută, America surprizelor, America de dincolo de ecrane, a învins. Iar coşmarul s-a declanşat. Unele străzi arată ca în filmele post-apocaliptice. Oamenii sunt răvăşiţi. Mi-a plăcut însă de Madonna, care nu şi-a pierdut optimismul. Ea declară că nu se lasă, că lupta continuă. Dovadă revoltele spontane de stradă, accidentele, incidentele din unele state, lăsate cu răniţi şi chiar morţi. A crescut imens nervozitatea oamenilor, iar peste pieţele financiare s-a abătut un adevărat uragan!

    Este foarte, foarte greu să vezi că tot ceea ce ai construit de ani de zile, toată averea democrată, se duce de râpă. Schimbarea puterii, schimbarea regulilor este o dramă, uneori o tragedie. În America s-a petrecut o revoluţie de proporţii. Vă spune asta un om care cunoaşte bine această ţară, din 1998, de când am fost prima oară acolo, şi mai ales de când soarta a făcut să mă stabilesc cu familia la New York. Am scris peste 20 de cărţi despre America şi sute, mii de articole. Plus că am străbătut-o în lung şi lat. Am filmat-o, am făcut pentru TVR un serial de 12 episoade mari despre ea. Şi cunosc bine fenomenul american. Celor care nu-l cunosc, inclusiv newyorkezilor, celor care cred că America înseamnă New York, le spun că există o Americă necunoscută, o Americă a resentimentelor, a frustraţilor, a marginalizaţilor, a celor care încă mai trăiesc ca în filmul 12 Years a Slave, adică a celor care nu au uitat încă sclavia. Şi, ca în Biblie, fiara adormită s-a trezit, Donald Trump a ştiut să trezească partea invizibilă a Aisbergului american. A avut ştiinţa asta, a cunoscut ca om de afaceri mai bine America decât un politician foarte versat şi rafinat ca Hillary Clinton.

    Acum marea problemă este aceea a schimbării ştafetei, a trecerii puterii de la un partid la altul, în condiţiile când republicanii au câştigat tot, şi preşedinţia, şi Camera Reprezentanţilor, şi Senatul. E un transfer lung şi dureros. Dar eu sper ca Speranţa să rămână întreagă, fiindcă o Americă nouă nu poate exista fără Smile-ul tradiţional. Nemaivorbind de faptul că formidabila maşină a democraţilor, rodată ani de zile, nu se va lăsa uşor răsturnată. Regulile nu vor fi radicale, cum ne-a dat impresia Trump. El nu poarte divide America. Nu poate aplica dictonul „divide et impera”. Şansa lui de a conduce această ţară este de a accepta valorile democratice, de a ţine seama de ce s-a cucerit. Trump ori se va lăsa asimilat de sistem, ori va fi tocat şi eliminat. Fiindcă nu poate duce un război infinit cu propria ţară. Dovadă că în discursul prilejuit de câştigarea alegerilor, ca al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, el a spus cu totul altceva decât în campanie. Deodată diapazonul a avut un alt ton. De la răzmeriţă, de la dezbinare şi divergenţă, a făcut apel la unitate. Iată ce-a spus, în rezumat:

    Am fost sunat de Hillary Clinton. Ne-a felicitat. Iar eu am felicitat-o pentru lupta purtată în această campanie. Hillary a muncit foarte mulţi ani şi avem pentru ce să-i mulţumim. Acum America trebuie să pună punct diferenţelor, iar republicanii şi democraţii să-şi unească forţele. A venit timpul. Promit că voi fi preşedintele tuturor americanilor. (…) Vreau să spun întregii lumi că, chiar dacă vom pune în faţă interesele Americii, vom fi alături de oameni, alături de toate popoarele. Asta va fi o colaborare, un parteneriat, dar nu un conflict”.

    Aşa ceva nu a spus în toată campania lui elctorală. Trump este totuşi om de afaceri, ştie să negocieze, iar la această vârstă frumoasă, de 70 de ani, are şi diplomaţie. Evident, el a câştigat cu această inteligenţă de a trezi fiara rănită şi adormită, dar şi cu banul. Şi mă gândesc numai la ce sume a încasat de la viitorii alegători. Ne-a scris că numai în luna octombrie a colectat 100 de milioane de dolari! Iar Hillary, în toată campania ei, a colectat doar 3 milioane de dolari. Fiindcă ea le cerea susţinătorilor un dolar, iar Trump o sută. Banul a învins democraţia. Nu mă îndoiesc că acest eveniment electoral va genera zeci de cărţi, filme, dezbateri, va fi o cursă lungă schimbarea de ştafetă. Dar eu sper ca alergătorii să respecte culoarele cursei şi mai ales să alerge în acelaşi sens.

     

    Grid Modorcea


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here