Acasă Supliment Cultural Arta Corespondenta din SUA : Klimt, Rodin şi Brâncuşi (I)

Corespondenta din SUA : Klimt, Rodin şi Brâncuşi (I)

51
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Acest articol mi-a fost provocat de albumul KLIMT AND RODIN, publicat de Muzeul de Artă din San Francisco. Şi am fost surprins că autorii lui, în frunte cu Tobias G. Natter, nu-l pomenesc pe Brâncuşi, nici măcar la capitolul Kiss, unde asocierea dintre Klimt şi Brâncuşi este mai potrivită decât aceea dintre Sărutul lui Klimt şi cel al lui Rodin. Muzeul Național de Artă al României ar fi dator cu un album privind această triadă istorică. Ar fi extraordinar un astfel de album, dar trebuie imediat spus că volumul scos de Muzeul din San Francisco se bazează pe multe lucrări ale lui Klimt şi în special Rodin existente în custodia sa, pe când Muzeul nostru este lipsit de un asemenea suport. Nu are decât puține lucrări de Brâncuşi, cea mai consistentă fiind seria capetelor de copii.

Nu o dată am scris despre filiația dintre Gustav Klimt şi Constantin Brâncuşi. Ei şi-au conceput Sărutul după anul 1900. Şi apropierea dintre arta lui Klimt şi cea a gorjeanului nostru este mult mai evidentă datorită aceleaşi viziuni spre ideal, spre puritate, spre poezie. Dimpotrivă, asocierea dintre Klimt şi Rodin este forțată, brutală, fiindcă operele lor sunt diametral opuse. Opera lui Rodin este gravă, masivă, întunecată, ca bronzul din care este făcută, şi monocoloră, față de dantelăria vaporoasă şi coloristica florală a lui Klimt, care te trimite la o sursă ca Arcimboldo, la celebrul său portret floral Primăvara.

Desigur, nu trebuie uitat că totuși Rodin are și lucrări simbolice, precum cele inspirate de mitologie, executate din marmură albă, ca Orfeu și Euridice, Pygmalion și Galatea, aflate la Metropolitan Museum of Art (MET). Ca și nefirescul bust al lui Ioan Botezatorul! Cred că este unicul sfânt care are un bust! Bust? E ceva nemaiîntâlnit! La Catedrala Saint John the Baptiste din New York există o splendidă statuie a acestui sfânt, reprezentat în picioare și cu un miel pe umeri, simbolul blândeții, asemenea privirii sfântului, dar sculptura lui Rodin este total surprinzătoare. Nu mai vorbesc de fenomenala lucrare Mâna lui Dumnezeu. Ce ține în mâna sa Dumnezeu? Cuplul de îndrăgostiți din Sărutul. Dar aici ei sunt minusculi și aproape contopiți. Lucrarea este realizată după ce Brâncuși și-a expus Sărutul său și este posibil ca Rodin să fi fost influențat de el. Dar ceea ce mi se pare fără asemănare și ar putea intra în dialog cu Bârncuși și Klimt, este lucrarea Furtuna, o fantezie după piesa lui Shakespeare. E un personaj feminin, înconjurat de cozi împletite, ca niște diademe, care întâmpină cu pieptul înainte și cu gura deschisă furtuna.

Dar aceste lucrari nu fac obiectul catalogului de la San Francisco. Furtuna este singura lucrare a lui Rodin pe care aș apropia-o de smbolistica lui Klimt și Brâncuși. Cel puțin peisajele lui Klimt, de o naturalețe ancestrală, au fost suprapuse peste portretistică, oricum, portretele feminine sunt la fel de florale ca un covor de flori de câmp dintr-o poiană de deal sau munte, vara.

Concret, am văzut o parte din opera celor doi mari artişti la MET, unde te copleşeşte tocmai contrastul dintre viziunile lor despre materie. Acelaşi contrast față de Rodin, dacă mergem în sala unde sunt expuse cele câteva sculpturi de Brâncuşi, proprietatea muzeului. În opera lui Rodin lipseşte ideea de zbor, fapt care a şi provocat ruptura de vederi dintre maestru şi elev. Iar zborul brâncuşian are atingere cu transparența operei lui Klimt.

Ceea ce te uimeşte în abumul pe care îl comentez este filiația care se poate face între maniera lui Klimt de a picta şi arta egipteană. Mai ales în lucrarea amplă Beethoven Frieze (1902), legătura cu pictura murală egipteană este izbitoare. Acelaşi lanț de portrete, de brațe, de mişcări sincron, de clonări infinite.

Cum se ştie, pictura murală egipteană a folosit tehnica frescei, iar scenele erau aşezate în frize pe toată suprafața peretelui. Personajele sunt statice sau surprinse în mişcări ale unor activități domestice sau de cult. Ele sunt redate într-o perspectivă etajată, adică sunt aşezate pe etaje, pentru a sugera adâncimea, dar totul este plasat în plan, la fel culorile, care arată ca nişte pete uniforme. Această manieră a fost preluată de Klimt, care a modernizat-o, a aplicat-o mai ales în Friza beethoveniană, dar a şi decupat-o în tablourile unde se află doar un personaj sau două, ca în cazul Sărutului.

La Brâncuşi, această tehnică se poate vedea într-o lucrare monumentală, ca Poarta Sărutului, unde, pe fețele fiecărei coloane, dar şi pe arhitravă, se vede sculptat simbolul sărutului, două jumătăți ale unui cerc. Acest simbol este multiplicat, încrustat ca un filigran. Şi bolta porții are un ornament linear delicat, fiind o înşiruire de arcuri mici. Deasupra acestui ornament, pe trei linii orizontale se află o serie de ovale identice, de parcă ar sugera relieful unor portrete umane. Evident, aici nu avem nimic de-a face cu arta egipteană, ci cu modul popular de a ciopli al țăranului român. Simbolul acestor forme multiplicate face parte din arta arhaică românească.

Desigur, Klimt nu a cunscut aceste surse brâncuşiene, dar nici Rodin, deşi sigur Brâncuşi i le-a comunicat. Fiindcă el le avea în sange. Ceea ce a făcut Brâncuşi revoluționar față de Rodin, în primul rând, a fost transformarea materiei în zbor, în imponderabil, el a dat o bătălie nemaicunoscută, aceea de a dematerializa formele. Între perfecțiunea sculpturilor sale şi mistica lui Klimt, obținută printr-o beție coloristică, există mai multe asemănări decât fac autorii albumului între opera vaporoasă, metaforică, a lui Klimt şi forța telurică a sculpturilor lui Rodin, majoritatea fiind opere realiste, uneori foarte narative, precum Burghezii din Calais.

Doar unele desene de nuduri, din ultima secțiune a albumului, îl mai apropie pe Rodin de Klimt. Dacă ar fi analizat opoziția dintre cei doi artişti, s-ar fi justificat acest album, aşa cum se justifică asocierea pe care autorii o fac cu opera lui Egon Schiele, ale cărui portrete, în special nuduri, sunt categoric inspirate de linia lui Klimt. Însă Schiele duce linia spre contorsiuni radicale, anticipând puternic mişcarea expresionistă germană.

Interesant este şi faptul că Rodin şi Klimt nu s-au întâlnit la propriu decât o sigură dată în viață, în 1902, la Viena. Dar Rodin cunoştea opera lui Klimt, fusese cu un an înainte la Viena, în 1901, când i s-a organizat o expoziție. Acum, în 1902, a văzut alegoria Friza beethoveniană, care l-a impresionat. Şi este sigur că el i-a vorbit elevului său, Brâncuşi, despre arta lui Klimt, despre experiențele sale, poate şi despre Sărutul incipent, care avea să fie dat lumii în 1908, iar Sărutul lui Brâncuşi datează din aceeaşi perioadă (1907 – 08). Evident, chiar dacă Rodin i-a vorbit despre Sărutul lui Klimt, replica lui Brâncuşi este fantastică, fără asemănare, unică, el reuşind să cioplească din acelaşi bloc de piatră unitatea duală a iubirii. Părerea noastră însă este că Brâncuşi şi Klimt au creat aceste opere fără de asemănare în mod independent, fără să ştie unul de celălalt.

Această idee unică, Brâncuşi o va duce mai departe şi va triumfa în Poarta sărutului, care este un sumumum de săruturi simbolice, prin seria de semicercuri apropiate, care poate fi şi ea o replică la arta egipteană. Tocmai ar fi interesant să se facă o paralelă între formele multiplicării la egipteni, Klimt şi Brâncuşi.

Grid Modorcea, Dr. in arte

Corespondență de la New York


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here