Corespondenta din SUA : O calatorie in raiul american (II)

0
29
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Din dorinta de a cunoaste intentia actuala a cititorilor nostri, privind participarea la vot si modul in care ati vota actualele partide parlamentare, va rugam sa raspundeti la urmatorul sondaj:

View Results

Loading ... Loading ...

Delavare Water Gap nu e o statiune, e un sat, cu magazine satesti, in care se vand alimente si creatii locale. Dar vizitatorii care cunosc locul, vin aici pregatiti si isi prepara mancarea la un foc din mijlocul unor mese campenesti. Am cumparat o pizza de la un magazin al carui proprietar era un bulgar, care, cand a auzit ca-s roman, a inceput sa ciripeasca in romaneste. Cunostea cateva cuvinte, ca buna ziua, ce mai faci?, ce doriti?, ca pentru placerea unor turisti romani, caci nu a fost in Romania, iar de 40 de ani traieste aici, impreuna cu familia. I-am cunoscut si baiatul si nora, cu care am vorbit in timp ce batranul pregatea pizza, ajutat de copii. Aici am inventat si Bear Dance, fiindca simbolul locului este Ursul.

De altfel, semnul distinctiv al locului este un urs in caiac sau care pazeste intrarea la buticuri. Aici am stat mult, nepermis de mult, fiindca era minunat, si n-am mai ajuns la Stroudsborg, orasul unde se afla rezervatia, caci am vrut sa vad cascadele din apropiere, de la Hornbecks Creek, un loc mirific, unde ajungi cu pasul, lasand la poalele muntelui masina (un fenomenal Ford Taurus, cu care am simtit ca plutesc, ca nu merg pe patru roti!). Drumul este de circa un kilometru, presarat numai cu cascade, pe care se desfasoara canoistii.

Hornbecks este una dintre comorile ascunse ale Delaware Water Gap National Recreation Area. Padurea este seculara, razele soarelui patrund printre ramuri si creeaza parca un castel magic, iar raul curge navalnic, generand doua mari cascade. Locul este numit de localnici Indian Ladders, adica Scări indiene, fiindca apa curge in trepte, din stanca in stanca. Traseul urmează o veche șosea care se întinde de-a lungul coastei Hornbecks până la prima cascadă neasemuit de frumoasă, ale carei caderi sunt sprijinite de stânci simetrice, ce formeaza un fel de piscina circulara.

E un drum abrupt si periculos sa ajungi aici. Dar la cea de-a doua cascadă, denumită în mod obișnuit Scările indiene, se ajunge mai lesne, dupa aproximativ un sfert de kilometru de la punctul Emory Road. De aici se poate ajunge la Golful Hornbecks. Insa e nevoie de timp, iar multi americani vin in aceasta zona Delaware si isi petrec concediul.

Cand am plecat de la Hornbecks era 8, 30 pm si luna avea sa ne urmareasca tot drumul de intoarcere, plasandu-se in dreapta si stanga lui, in functie de serpuirile montane.

Evident, la intoarcere soseaua a fost foarte aglomerata, dar, ca sa evitam, am luat-o prin Newark si New Jersey, care sunt orase in prelungirea New York-ului. Viata de noapte in aceste orase este foarte intensa, mai ales in locurile de parcare. De regula, americanii prefera sa calatoreasca noaptea, mai ales vara, pentru a evita caldura.

Intr-o calatorie in imprejurimile New York-ului, parca nu mai exista drum e intoarcere, drumul pare fara capat. Oboseala te plaseaza intr-o stare de transa. Si atunci ai revelatia ca sufletul este adevarata casa, unde trebuie sa ajungi. Acesta este raiul adevarat, care te face sa spui: Tine-l bine, sa nu-l pierzi!

Desigur, aceste diferite feluri de rai se intrepatrund. Asa cum in padure a patruns computerul, tot astfel in civilizatie a patruns arta sau chiar padurea, dupa cum se vede pe multe cladiri newyorkeze, pline de copaci si verdeata. Sau cum vedem in locuri landmark, unde se pun la cale marile afaceri, precum este faimoasa Grand Hyatt, de pe 42 Street, care are in giganticul hol de primire o cascada pe care sunt instalate sculpturile lui Jaume Plensa, una din piese, numita Dream, fiind plasata o vreme in Madison Square Park, 33 St., intre 7 si 8 Ave, si pe care eu am considerat-o de sorginte brancusiana, asa cum a recunoscut si sculptorul spaniol cu care am vorbit la Lelong Gallery, la una din expozitiile sale. Are o spiritualizare apropiata de simbol. Plasata in natura, o astfel de lucrare este un miracol. Asa este si aici, in holul lui Grand Hyatt, unde arhitectii au imaginat o cascada artificiala si un Vis geaman. In jurul lor, se desfasoara restaurantul, supraetajat, cu mese izolate, pentru intalnirile de afaceri. Este aici un rai american indiscutabil. Cand arta si natura se intalnesc cu civilizatia, aceasta sinteza exprima un ideal uman. Toti ne dorim sa ajungem intr-o zi acolo, macar o data in viata, si sa punem ceva la cale. Eu am ajuns. Si ce am pus la cale, poate o sa povestesc candva, cand va fi momentul. Fiindca merita cunoscut, mai ales daca voi avea succes.

Grid Modorcea

Corespondenta de la New York


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here