Acasă Supliment Cultural Carte CRONICA POEZIILOR DIN VOLUMUL „VULVONERABILITATE. CUM SĂ AI UN ORGASM ÎN 3,5...

CRONICA POEZIILOR DIN VOLUMUL „VULVONERABILITATE. CUM SĂ AI UN ORGASM ÎN 3,5 PAŞI” DE LIVIU ALEXA. PARTEA I.

121
1
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Volumul Vulvonerabilitate. Cum să ai un orgasm în 3,5 paşi este o carte de poezie scrisă de omul de afaceri clujean Liviu Alexa. Această carte poate fi citită şi descărcată online în format PDF gratuit de la adresa http://is.gd/GDpWoD.

Am realizat o cronică extinsă a acestei cărţi, pe care vă invit să o citiţi în cinci părţi. Primul articol a fost o analiză de marketing a cărţii. Al doilea articol a fost o analiză literară de ansamblu a volumului. Astăzi, abordez primele 10 poezii din carte din punct de vedere al perspectivei literare.

În prima poezie, “Din neamul curvelor care vin”, autorul aşteaptă un fluture şi îşi dezvăluie inima. Aşadar, prima poziţionare este accea a unui idealist foarte tranşant cu realitatea.

Poezia “Vulvonerabilitate” conţine o judecată de valoare nedreaptă, aberantă, la adresa poporului francez: “”la chair” e substantivul cel mai sexy din limba franceză fiindcă ei nu știu cum e ăla dor, le rămâne carnea.”. Este oare autorul xenofob sau doreşte să arunce cu noroi în cineva pentru a se afirma?

poezie1

Poezia “Închide tu, azi nu mai vin” surprinde cea ce pare să fie suferinţa unei singurătăţi trăite în doi, refuzul dureros, respingerea cinică din partea unei femei care l-a făcut să sufere. Deci autorul se victimizează. Dar oare ce l-a făcut să aleagă în primă instanţă femei care să-l trimită la plimbare? Să fie vorba despre necesitatea morbidă de a retrăi un complex de abandon?

Poezia “Când nici măcar maşina de spălat a doamnei Botez nu se mai aude” pledează pentru zgomot, se opune liniştii. Sufletul artistului este tulburat, scopul său nu este să liniştească cititorul, ci să creeze zgomot de fundal care să acopere gândurile. Probabil că autorul fuge de linişte. Are nevoie să ţipe, căci nu se simte ascultat. Nu se simte înţeles. Poate că are nevoie să înveţe să vorbească altfel, sau altcuiva.

Liviu ţine să redea starea unei insomnii şi o face cu sarcasm şi enervare, cu plictiseală şi fără fast. Poate că ar fi mai bine să se ducă la psihiatru, să ia nişte medicamente care să îl ajute să doarmă.

Nu pot să nu observ tentaţia gnostică din poeziile “Cerul e o imprimantă” şi “Îţi scriu ca să te vindeci”. Pentru autor, lumea aceasta nu are nicio noimă. Nu are niciun înţeles, niciun sens. Păi de ce vreau eu să citesc ceva scris de un om dacă nu-şi găseşte sens? Autorul trebuie să dea un sens operei sale, să îi dea viaţă, nu să îi insufle duhul morţii. Pentru asta, nu am nevoie să citesc o carte de poezie, ajunge să mă uit la documentare de război.

Poezia “Comunism” mă face să cred că autorul nu ştie nici ce e comunismul, nici ce e dragostea şi nici care e sensul poeziei. Desigur, fiecare îşi poate construi ce sens doreşte. Dar în această poezie, nu găsesc sens, ci haos şi o oarecare tentă autopreţioasă de cripticism care nu mă impresionează. Ion Barbu s-ar răsuci în mormânt citind aşa ceva.

Autorul visează la o femeie pe care să o poată consuma cu poftă, să o poată subjuga, să o poată domina, în poezia “Cu tine mi-e visul”. În caz că nu ne-am lămurit, mai trânteşte şi o poză cu o gagică picată de prin vreo revistă pentru bărbaţi. Păi, dacă la asta autorul visează, poate să mai aştepte el mult şi bine fluturele acela şi să se mire de ce femeile îi tot calcă inima în picioare.

Un lucru repetat este sugestia către femeia căruia i se adresează, în unele poezii, să îl omoare. probabil ca să vadă cât de amorţită îi este inima. Sufletul autorului plânge. Plânge de masochism, nu de altceva.

Poezia “Dragoste în vremea SMS-urilor” se doreşte a fi o critică adusă superficialităţii contemporane, la care se pare că autorul aderă cu sinceritate. Dar în care pare că nu se regăseşte. Înţelegem ceea după ce autorul pare să tânjească: iubirea pură, sau ne place să ne imaginăm aceasta, căci el nu face decât să repete ceea ce femeile care l-au rănit i-au făcut cu el: să foarfece visuri. Eu nu cred că iubirea mai este iubire aşa cum o descrie el. Cred că autorul nu ştie ce înseamnă dragostea. Şi da, dragostea, se poate comunica printr-o multitudine de forme. Inclusiv prin SMS, FB, Skype şi alte mijloace. Condamnarea vehiculului sau a canalului comunicării este greşită. Să criticăm atitudinea? De ce nu? Cu spor, încă! Românii sunt maeştri în a se lupta cu întunericul în loc de a aprinde lumina. Liviu Alexa nu aprinde lumina absolut nicăieri în volumul său. El orbecăie prin întuneric, un orb care speră să-i ghideze pe alţi orbi.

“E una din acele zile” este un fel de variantă modernă a plânsului în pahar în care probabil Liviu Alexa doreşte să arate că şi bărbaţii pot să fie sensibili. Tinerele fără de minte pot să cânte în cor: “Awww!”. Ca să ne aducă aminte că nu e cazul să îl luăm prea tare în serios, mai pune şi imaginea unui prezervativ peste un tampon.

Atenţie, să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului! “Extract de nucă împotriva căderii timpului” este o poezie chiar reuşită: jocul de cuvinte şi de imagini este reuşit, iar idealul este la loc de onoare.

Mai sunt vreo câteva poezii reuşite în volum. Nu e nevoie să scoată o carte pentru atâtea. Şi eu m-am apucat să scriu poezie în clasa a III-a sau a IV-a. Nu înseamnă că aş arăta altora ce am scris atunci. Autorul a scris aceste poezii vreme de un deceniu. Poate ar fi bine să mai aştepte încă un deceniu şi să mai studieze între timp poezie. NU înseamnă că dacă ai scris ceva, trebuie neapărat să pui în ramă şi să vadă toată lumea.

Ştefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare şi resurse umane

discerne.wordpress.com


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here