cunoastelumea.ro : Șapte lucruri inedite despre Pablo Picasso

0
32
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 – de la un copil minune la un comunist care l-a pictat pe Stalin…

Sondajul nostru
FRANCE. Provence Alpes Côte d’Azur. Alpes Maritimes. Cannes. 1957. Villa “La Californie”, Spanish painter Pablo PICASSO. Contact email: New York : [email protected] Paris : [email protected] London : [email protected] Tokyo : [email protected] Contact phones: New York : +1 212 929 6000 Paris: + 33 1 53 42 50 00 London: + 44 20 7490 1771 Tokyo: + 81 3 3219 0771 Image URL: http://www.magnumphotos.com/Archive/C.aspx?VP3=ViewBox_VPage&IID=2S5RYDZF6MZA&CT=Image&IT=ZoomImage01_VForm
  1. Pablo Picasso era considerat un copil minune.

Născut în Malaga, pe coasta de sud a Spaniei în 1881, Pablo Picasso putea, se pare, să deseneze înainte să înceapă să vorbească. La vârsta de 13 ani, l-a depășit în măiestrie pe tatăl lui, profesor de artă. De atunci, tatăl lui, se spune, i-a înmânat lui Picasso pensulele și a jurat că nu va mai picta niciodată. Mai târziu, Picasso a spus că picta ca “Rafael” când era tânăr. “Dar mi-a luat întreaga viață să învăț să pictez ca un copil”, a spus el.

  1. Picasso și-a schimbat continuu stilul de lucru

Adolescent fiind, Picasso a pictat portrete și peisaje realiste. Între 1901 și 1906, el a trecut prin fazele albastră și roz, în care a pictat copii săraci și scene de circ.  “Les Demoiselles d’Avignon,”  un portret distorsionat al cinci prostituate, este considerat cea mai revoluționară operă a sa. Picasso a deschis ușile Cubismului, un stil abstract care reduce subiectul la forme geometrice. Până în 1912, el a inventat colajul, adăugând bucăți de ziar, și alte materiale suprafeței de pictat. Aceasta, împreună cu accentul pus pe culoare, a făcut tranziția de la Cubismul Analitic la Cubismul Sintetic. Mai târziu, el a practicat o formă de Neoclasicism și a recreat picturi ale maeștrilor ca Diego Velázquez, Édouard Manet și Eugène Delacroix. În anumite momente a încorporat în arta sa elemente Suprarealiste, Expresioniste, Post-Impresioniste și Simboliste.

563354141_dea564001f_b

  1. Picasso a ajutat la crearea Cubismului

Împreună cu Georges Braque,  a fondat Cubismul în jurul anului 1909. Cei doi au fost influențați de sculptura antică iberică, de măștile africane și de pictorul Post Impresionist, Paul Cézanne .

4. Picasso nu a fost doar pictor

Deși pentru picturi este cel mai bine cunoscut, Picasso a cochetat și cu sculptura, ceramica, desenul și grafica. Între 1917 și 1924 chiar a conceput scenografia și costumele pentru câteva spectacole de balet. El s-a căsătorit cu o dansatoare din “Parade”,  care a fost și mama primului lui copil. Ceilalți  trei copii ai lui s-au născut în afara căsătoriei. Picasso a început să scrie și poezie în 1935 și a fost autorul a două piese de teatru în 1940.

5. Picasso și-a petrecut majoritatea vieții în străinătate

În tinerețe, Picasso s-a mutat de la Malaga, la Barcelona,  la Madrid și apoi în Barcelona, din nou. În 1900 el s-a mutat permanent în Paris. Mai târziu, artistul s-a mutat în sudul Franței, unde a rămas prolific până la sfârșitul vieții.

6. Picasso a devenit Comunist la vârsta de 62 de ani.

Picasso s-a alăturat Partidului Comunist în 1944. Dar comuniștii francezi l-au condamnat oficial pentru că au considerat că tabloul cu Stalin realizat de el, nu este suficient de respectuos. În 1956 el a semnat o scrisoare de protest împotriva invadării Ungariei de către Sovietici.

  1. Tablourile lui Picasso au fost furate mai mult decât ale oricărui al artist.

În 2012, 1147 lucrări ale lui Picasso au fost listate ca fiind furate sau dispărute, mai mult decât dublul lucrărilor furate aparținând oricărui alt artist, potrivit Registrului de Opere Dispărute.

Traducere și adaptare, Ancuța Motoianu

Sursa: www.history.com

Sursa foto: www.godubrovnik.com, www.flickr.com


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here