Cuvantul Libertatii : Cocktail cu indemnizații și sporuri de doctorat, în CLM Craiova

0
47
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Sondajul nostru

De la primar și până la ultimul funcționar debutant, tuturor angajaților din Primăria Craiova le-au fost majorate salariile încă din luna iulie 2017. Acum, de la 1 ianuarie, ca urmare a trecerii contribuțiilor de la angajator la angajat, autoritățile craiovene s-au aliniat și la această măsură asumându-și surplusul de 2,25% ce trebuie plătit de la buget așa încât lefurile lor să rămână intacte. S-a ajuns astfel la niște sume și mai mari, care, combinate cu niște indemnizații barosane pentru CA-ul CAO, garnisite apoi și cu câteva posibile sporuri salariale, a rezultat un cocktail bugetar, greu de digerat pentru consilierii opoziției. Care au cerut, imediat, explicații. Răspunsul, simplu de tot: majorări în spiritul legii!

Proiectul de hotărâre nr. 5 privind stabilirea indemnizațiilor pe care le încasează membrii Consiliului de Administrație (CA) din cadrul Companiei de Apă Oltenia (CAO) a stârnit primele reacții în rândul opoziției. Mai mulți consilieri liberali s-au aliniat pentru a spune, în mai multe feluri, un singur lucru: cei șapte membri ai CA sunt plătiți enorm de mult în raport cu munca pe care o depun. Întâiul vorbitor, liberalul Doru Câplea, s-a avântat într-un atac dur: „3.587 de lei este o sumă halucinantă. Doar pentru că ridici mâna în acele ședințe, mi se pare exagerat. Nu este admisibil așa ceva, motiv pentru care consilierii PNL vor vota împotriva acordării acestor indemnizații absolut nesimțite. Oamenii de bună credință din acest oraș poate muncesc un an de zile și nu câștigă această sumă”, a spus Câplea, care a trebuit să facă eforturi și mai mari ca să-și modeleze timbrul vocii cu conținutul acuzator al intervenției sale.

Cineva dă cu lopata la CAO?

Consilierul PNL, Adriana Ungureanu, a schimbat tactica. Fiind epuizat registrul cuvintelor tari, alesul liberal și-a amintit că a fost rugată chiar de angajații de acolo, salariați simpli care fac munca de jos, să pună în discuție indemnizațiile celor șapte persoane din CA. Și a marșat pe această rugăminte, a marii mase a angajaților: „S-au apucat să dea cu lopata, cumva, și noi nu știm? M-au rugat economiști, ingineri de acolo să întreb ce fac acești șapte angajați pentru a primi sumele respective. Nu se poate ca în cartiere să nu avem apă și canalizare, iar noi să cheltuim 100.000 de euro pentru acești șapte oameni”, a spus consilierul liberal, accentuând încă o dată faptul că vorbește în numele celor care „chiar muncesc acolo”, în detrimentul celor care doar ridică o mână ca să dea un vot și gata, primesc indemnizații de zeci de milioane.

Și-au stricat și vechiul obicei de a informa

Când i-a venit rândul, liberalul Marian Vasile, s-a luat la trântă cu directorimea de la CAO. Pe care a acuzat-o că doar papă bani, oferindu-și tot felul de indemnizații, dar uită să mai dea socoteală, în fața consilierilor și a craiovenilor, despre munca pe care o prestează ca să-și merite acești bani. „Măriri peste măriri, asta ni se tot solicită de către CAO. Dacă fostul manager făcea publice procese-verbale ale discuțiilor pe care le au în aceste ședințe de Consiliu de Administrație, actuala conducere nu mai face acest lucru. Ei ne tot solicită anumite lucruri, dar noi nici măcar nu mai știm ce fac în cadrul acestor ședințe, ce decizii iau. Din acest motiv, solicit să fim și noi informați, în scris, despre cum stau lucrurile acolo și de acum înainte să ne pună la dispoziție procesele-verbale”, a fost solicitat, indignat, liberalul Marian Vasile.

Primarul laudă performanțele

Deîndată ce liberalii au pus punct criticile pe acest subiect, Alin Glăvan, șef Servicii Publice, s-a adresat sălii. Punctual și în mare viteză, a demontat, ca la popice, fiecare acuzație. „Nu este o majorare a tuturor indemnizațiilor. Doi dintre membri nu aveau indemnizațiile aduse la zi și, de aceea, a trebuit să facem acest lucru”. Asta în legătură cu numărul indemnizațiilor. Ca și sumă, indemnizațiile au fost stabilite de un expert independent, plus că nici nu reprezintă netul, ci brutul lunar. „Totul a fost făcut respectând cerințele legii”, a conchis funcționarul-șef din Primăria Craiova. Dar nu aceasta avea să fie concluzia de dinainte de vot. Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a reluat și el demonstrația, pe care a dezvoltat-o cu mai multe amănunte. După care, a încheiat lăudând performanțele înregistrate, în ultimii ani, de CAO.

Runda doua: răfuiala pe sporuri

Câteva puncte mai încolo, începea și runda doi: răfuiala pe sporuri. Lefurile angajaților din Primăria Craiova, cuprinse între 14.000 de lei și 2.500 de lei, i-au provocat și mai mult pe liberali. Cum însă era contraindicat să te atingi de cuantumul în sine al salariilor, lucru care nu ar fi dat bine la electorat, consilierii opoziției au marșat atunci pe sporurile pe care funcționarii și le-ar putea permite la aceste salarii. Și asta tot conform legii. „Nu este rău că au crescut salariile, dar decalajele între cât câștigă un angajat și un șef de serviciu sunt mari. Șeful are peste 10.000 de lei, iar subalternul, cel care muncește efectiv, are undeva în jur de 3.000 de lei. Mi se pare că sunt niște decalaje enorme și total nejustificate. Oricum, aceste salarii reprezintă numai baza, la care se adaugă diverse sporuri. Avem spor de doctorat, 50% din salariul minim. Știm cu toții cum se obține un titlu de doctorat: cu un copy-paste, dacă vreți un răspuns pe scurt. Iar pentru asta mai ești și recompensat”, a acuzat consilierul Marinel Florescu.

Doctoratul lui copy-paste

Acesta a fost momentul în care discuțiile s-au încins de-a binelea. În timp ce Marinel Florescu solicita scoaterea acestor sporuri „gândite pentru șefi și șefuleți”, din sală s-a ridicat un consilier municipal ofensat. Ionuț Dumitrache a mărturisit că este posesor de doctorat, ca atare s-a simțit jignit că i s-a pus la îndoială, din principiu, calitatea studiilor sale. „Domnul Florescu, nu știu de când dumneavoastră aveți calitatea de a examina titlurile de doctor ale cuiva. Eu am făcut un doctorat și sunt mândru de acest lucru. Știu cât am muncit și sunt profund jignit. Este aberant să vă exprimați o astfel de opinie, nu veniți să ne spuneți cum se iau aceste titluri”, a ridicat tonul , din primul rând de bănci, Ionuț Dumitrache. Asociind și cu faptul că, de când și-a început mandat, este prima dată când are o intervenție în plen, putem crede că, da, indignarea acestuia atinsese o cotă mare. Președintele de ședință întâmpina și el greutăți în încercarea de a tempera lucrurile, așa că primarul Craiovei, Mihail Genoiu, trebuia să intervină: „La ora actuală, nu se acordă nici un spor la noi în primărie!”.

Cu acest răspuns simplu, ca și în cazul primului proiect, sala a fost redusă la tăcere și s-a trecut imediat la vot. Opoziția a votat după cum a și vorbit – împotrivă, dar asta nu a schimbat cu nimic mersul lucrurilor, proiectul privind salariile funcționarilor din Primăria Craiova fiind aprobat cu votul majoritar al consilierilor social-democrat, partid care a și promovat această măsură salarială, la nivel național.


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here