De ce s-a înscris Lucian Bolcaș în PRU și nu a revenit în PRM

0
30
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Cum traiti dupa un an de guvernare PSD-ALDE?

View Results

Loading ... Loading ...

Cunoscutul avocat Lucian Bolcaș a luat decizia de a se înscrie în PRU. Numele său va fi chiar și pe lista pentru alegerile parlamentare.

”Nu a fost o decizie grea, întotdeauna m-am declarat ceea ce sunt și anume naționalist până în măduva oaselor, fără rușine, fără urmă de umilință, fără a încerca să maschez acest cuvânt frumos sub alte înfățișări. În aceste condiții, am avut tot timpul în viață o anume atitudine, de român. Acum a venit momentul în care trebuie să se treacă de la atitudine la acțiune, pentru că națiunea însăși este în pericol. Nu există nimic mai sfânt pentru cei care s-au născut aici decât națiunea care este tezaurul nostru de limbă, de cultură, de tradiție, pe care trebuie să o perpetuăm. În aceste condiții am crezut că trebuie să trec la acțiune și singura modalitate de a trece la acțiune, într-un cadru democratic este înscrierea în Partidul România Unită”, a afirmat avocatul Lucian Bolcaș pentru DCNews.

”Nu putem să ne asumăm toate greșelile care s-au făcut de-a lungul timpului în PRM”

Fiica lui Corneliu Vadim Tudor anunța recent că a intrat în PRM. Astăzi a anunțat că va candida la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaților. Lucian Bolcaș a fost vicepreședinte al PRM, dar a fost exclus în 2010 pe motiv că a trădat interesele partidului. Câteva luni mai târziu se înscria în PSD. Întrebat de ce nu a ales să revină la PRM-ul aflat acum în mâinile Lidiei Vadim Tudor, celebrul avocat a răspuns: ”Nu, pentru că PRU este cu totul altceva decât PRM-ul. Chiar dacă a existat acest pilon naționalist și-n PRM, nu putem să ne asumăm toate greșelile care s-au făcut de-a lungul timpului în PRM”.

”Acest partid trebuie să existe”

Cât despre prezența sa pe liste, Lucian Bolcaș a afirmat: ”Din punctul meu de vedere, adică strict personal, nu asta mă interesează. Dacă imaginea mea pe liste poate să aducă un procent în plus partidului, asta mă interesează și este foarte important, pentru că acest partid trebuie să existe și este esențial într-un cadru democratic ca el să fie partid parlamentar. Nu persoana mea interesează aici”.

”După cum i-am cunoscut eu pe noii mei colegi de partid, toți oameni tineri, în primul rând oameni tineri și cu un crez bine stabilit, eu sper și am toată convingerea că ei nu numai că trebuie să intre în Parlament, dar vor face ce trebuie”, a mai spus avocatul.

Cu privire la funcția din partid, de președinte al Senatului PRU, avocatul a precizat că va avea ”rolul omului cu experiență”. Senatul partidului este ”un organ direct al președintelui PRU, care se ocupă de doctrină, de trasarea liniilor ideologice și tactice, propune președintelui partidului soluțiile strategice”.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here