Deficitul de înzestrare al Armatei Române în campania din 1914-1918

0
16
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Sondajul nostru

Din dorinta de a cunoaste intentia actuala a cititorilor nostri, privind participarea la vot si modul in care ati vota actualele partide parlamentare, va rugam sa raspundeti la urmatorul sondaj:

View Results

Loading ... Loading ...

– IONEL BOSTAN –

Că în timpul Primului Război Mondial Armata Română s-a confruntat cu lipsuri importante, s-a scris mult şi, în bună măsură, credem noi, edificator. Cu prilejul de faţă, însă, dorim să aducem şi o altă dimensiune pe acest plan, reflectată de un document de factură parlamentară. Este vorba despre un raport al Comisiei Adunării Deputaţilor (publicat în M.Of. No.93 din 18 Iulie 1918) care servea mai mult unui scop politic, dar care tindem să credem că se baza şi pe anumite date corecte, provenite probabil de la Ministerul de Război. Documentul în cauză, unul prealabil „propunerii de dare în judecată a unora din membrii guvernelor din perioada 1914-1918”, întocmit în baza Legii responsabilităţii ministeriale, indică mai multe lipsuri şi neajunsuri întâmpinate de armata noastră în timpul Primului Război Mondial, când au căzut pe front în jur de 250.000 militari. Astfel, aflăm din textul aferent „celui de-al doilea cap de acuzare” că armamentul a fost mai mult decât insuficient, raportat la efectivele de luptă. „Armata mobilizată în August 1916 a fost compusă dintr-un efectiv de cel puţin 850.000 de oameni, pentru care posedam numai 375.000 puşti Manlicher cu repetiţie de 6,5 mm, 60.000 arme austriece de 8 mm şi 180.000 arme Henry Martini, acestea din urmă fără nici o valoare sau utilitate”. La nivel de regiment se regăseau doar două până la şase mitraliere, iar divizioanele de artilerie de câmp erau înzestrate cu tunuri de tip vechi. La fel de precar stăteau lucrurile şi în cadrul artileriei grele, care avea doar tunuri cu calibru de la 105 la 15o, provenind din dezarmarea forturilor, vechi şi fără tragere rapidă. Şi cu muniţia stăteam la fel de prost. Raportul consemnează – pe marginea înfrângerii de la Turtucaia – că s-a datorat „lipsei de artilerie grea”, iar „cele 6 tunuri de 150 mm, care se găseau în funcţiune la acest cap de pod, nu posedau decât câte 150 obuze de fiecare piesă, care s-a consumat într-o zi şi jumatăte, pe când lupta a durat 6 zile”. În timp ce alte armate ale timpului aveau arme, sisteme de transmisiuni şi aparate moderne pentru începutul de Secol XX, armatei noastre îi „lipseau aeroplanele de luptă, baloanele captive – al căror număr era redus numai la 5 pentru întreaga armată, telefoane existau în foarte mic număr, fiind aproape lipsite de cablu, din care cauză a fost nevoie chiar la începutul războiului să se rechiziţioneze telefoane particulare şi mari cantităţi de sârmă. Nu existau legături telefonice suficiente între unităţi. Telegrafia fără fir aproape neexistentă. În fine, nu existau ţevi de rezervă pentru arme şi nici guri de foc pentru înlocuire”. În materie de echipament, cercetările comisiei menţionate ajunseseră la concluzia că acesta „nu putea servi decât pentru o armată de 450.000 de oameni şi în vederea unui război de scurtă durată, aşa încât dacă se ţine socoteală de durata războiului nostru se poate socoti că numai 30 la sută din oştire era echipată”. La fel de deficitară este şi problematica asigurării hranei şi a îngrijirii sanitare. Despre aceasta din urmă se arată că „Serviciul sanitar nu era organizat în mod satisfacator. Zona interioară n-a fost pregatită şi de aceea un mare număr de răniţi grav, în bătălia de la Turtucaia, au pierit din cauza lipsei de îngrijire medicală. Comitetul central sanitar nu a putut da mai nimic pentru răniţi şi a trebuit să se ia pansamente şi medicamente de la zona de operaţii”. Nemaivorbind că militarii sanitari erau în număr insuficient, lipseau şi spitalele, care să urmeze trupa în înaintare, pe fondul existenţei a doar câteva unităţi spitaliceşti mobile. O ultimă consemnare priveşte „serviciul de subzistenţă”. Aici, „deşi se găseau proviziuni aproape în numär suficient, totuşi armata a suferit mult şi din acest punct de vedere, din cauză că serviciul funcţiona foarte rău, neposedând un personal suficient pregătit pentru aceasta şi ofiţerii fiind în mare parte recrutaţi din ofiţeri de rezervă, advocaţi, magistraţi etc.”. Evident, această cercetare (din vara anului 1918) a Comisiei Adunării Deputaţilor nu avea să aibă conseciţe efectiv reparatorii. Aceasta cu atât mai mult cu cât, membrilor criticaţi din Executiv, peste numai câteva luni avea să li se recunoască mai multe merite în legătură cu reîntregirea şi realizarea României Mari.


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here