Acasă Colţul specialistului Avocat Diaspora româna, o (lumpen)diasporă aflată într-o profundă criză de identitate !

Diaspora româna, o (lumpen)diasporă aflată într-o profundă criză de identitate !

330
1
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 88
  •  
  •  
  • 13
  •  
  •  
  •  
  •  
    101
    Shares

Thomas CSINTA, Redactor – Corespondent (Franța)

Corespondență din Franța

Atunci când la începutul acestui deceniu, odată cu apariția terorismului de a 3-a generație, am început să utilizez în articolele mele de (lumpen)jihadologie, termenii de (lumpen)terorism și (lumpen)terorist, nu m-am gândit că într-o zi, cineva va „prelungi prin continuitate” (termen specific analizei matematice) acest prefix lumpen (cârpă) din teoria marxistă (de la lumpenproletar”) și la diaspora româna. (Vezi pentru detalii: Allah(o)u Akbar! (Lumpenterorismul, terorismul modern, contempran, Necenzurat) 

În sfârsit, distanțat de ideologiile și curentele social–politice și economice din Româna și încercând să fiu obiectiv, mi-am pus întrebarea dacă termenul nou „introdus” în limba româna este sau nu justificat.

Pentru o răspunde la întrebarea (pro)pusă, (re)amintesc faptul că termenul de lumpenproletar apare la sfârsitul secolului XIX în sociologia marxistă (în cadrul teoriei socialismului științific), elaborată de către Karl Marx (1818–1883) și Friedricih Engels (1920–1895), teoreticieni ai revoluției socialiste și comuniste germane.

În teoriile lor (mai mult sau mai puțin „naive”) despre orânduirile sociale superioare (socialismul și comunismul, în raport cu feudalismul și capitalismul), Marx și Engels „conștientizează”, totuși, faptul că chiar și în acestea (care converg către perfectiuna organizării sociale) vor exista indivizi (proletari) marginalizați, eșuați pe plan socio-profesional, răufăcători (care vor comite infracțiuni delictuale sau criminale), etc.

Cu alte acuvinte, vor exista (fără voia societății, indiferent cât de perfectă ar fi ea) proletari „expulzați către periferia societății(„drojdia” societății), a căror conștiință nu va atinge acel nivel „superior” (din considerente bio sau sociogenetice), de care are nevoie Comunismul (orânduire socială supremă, având la bază un ansamblu de doctrine politice favorabile unei dictaturi a proletariatului – fără clase sociale, fără titluri de proprietate privată, fără mijloace de plata – care funcționează, practic, conform principiului: „fiecare cât poate și ficăruia cât îi trebuie). Desigur, în viziunea marxistă, „întretinerea” și (re)insertiunea socială (în limita posibilului)  a lumpenproletarilor, revenea, în exclusivitate, societăți civile, care avea obligația, ca din contribuția „materială” (sub formă de fiscalitate, din taxe și impozite) să asigure acestora un trai decent.

Să analizăm acum pe scurt termenul de „lumpendiaspora”!

            Dacă ne gândim la faptul că cel care emigrează dintr-o țară, face acest lucru pentru că dintr-un motiv sau altul se simte „incompatibil” cu valorile morale, sociale, politice, economice, etc. ale acesteia (sau pe scurt: nu se poate realiza pe plan socio–profesional suficient de bine pentru a putea trăi „decent”–conform pretențiilor sale), atunci, într-adevăr, putem admite că diaspora româna (cu cel puțin prima generație, de sacrificiu) este o lumpendiaspora, în special, dacă avem în vedere cele câteva milioane de români aflați în afara granițelor țării, dintre care o imensă majoritate au plecat fie pentru că nu avea locuri de muncă și nici calificare profesională, deci nu avea din ce trăi, fie pentru că nu aveau mijloace suficiente de trai asigurate (nici măcar cu ajutoarele sociale) și erau, practic, în pragul disperării.

Mulți dintre ei, astăzi sunt încarcerati pentru delicte sau crime (cca 23% dintre deținuții străini în Franța sunt români și nu rromi așa cum vehiculează presa româna naționalistă  și „patriotică”) sau sunt cercetați penal pentru fraude administrative și fiscale, respectiv, pentru înselaciune, conform unor declarații  false („mincinoase”) de avere.

Altii, chiar dacă sunt în „libertate” (adică sunt „liberi”), încă, nu s-au realizat nici în țările lor „adoptive”, unde trăiesc tot la periferia societății din diferite „business-uri” mai mult sau mai puțin ilicite, trafic de stupefiante, de arme sau din contrabandă cu alte obiecte prohibite (interzise), deci în orice moment pot fi arestați și incriminați (inculpați) de delicte sau crime (în funcție de legislația țării).

Unii chiar dacă lucrează (muncesc), sunt exploatați ca sclavi ai „societăților de consum” ale mileniului  3 și nu s-ar descurca fără ajutoare sociale (alocații familiale, alocații pentru chiria și întreținerea locuinței, etc.) pe care le asigură statele lor „adoptive”, dar pentru obținerea cărora, în majoritatea cazurilor, conform declarațiilor de avere (inclusiv, în România), cei în cauză sunt obligați să comită infracțiunea de înșelăciune.

În sfârșit, mai sunt și cei care au impresia că s-au realizat, că s-au integrat în țările lor adoptive, alergând însă (ca nesătui ce sunt) și după prestații sociale (pentru a realiza profituri și mai mari), fraudează și ei, pentru că declară pe propria răspundere că nu dispun de niciun bun (de valoare), nicăieri (în lume).

Ori, o imensă majoritate a diasporei române deține proprietăți în România (apartament, casă, terenuri, mașini, etc.), grație regimului post – decembrist 1989 (instaurat de cuplul Ion Iliescu – Petre Român), care a făcut din România cea mai bogată țară în Uniunea Europeană, din punctul de vedere al prorietarilor (pe cap de locuitor).

După cum este și normal, în solicitarea prestațiilor sociale în țările „adoptive”, interesatul, trebuie sa menționeze toate valorile „mobile” și „imobile” de care dispune, inclusiv, rentele, pensile (de întreținere, de vârstă), veniturile din chirii, din arendă, mostenirile și (sau) donațiile primite, etc., în funcție de care se stabilesc sumele alocate (prin intermediiul serviciilor sociale).

Din acest punct de vedere, „localnicii” sunt complet dezavantajați, pentru că dacă aceștia dispun de proprietăți, ei nu pot dispune de ajutoare sociale.

Cu alte cuvinte, dacă definim o partiție pe mulțimea finită a diasporei române, vom constata că submulțimile finite ale acesteia se compun din:

  • încarcerați (fie condamnați definitiv, fie preveniți – cercetați penal)
  • inculpați în dosare penale (delictuale sau criminale, eventual în ambele) cercetați penal în stare de libertate
  • asistați sociali sau încadrati în „câmpul muncii” (dar care fac declarații false, serviciilor sociale din țările lor „adoptive, pe propria răspundere, conform cărora ar fi „săraci lipiți pâmântului”, care datorită infracțiunii comise, sunt sancționabili penal cu amendă de la câteva mii de euro, la câțva ani de închisoare – în funcție de țară, pentru înșelăciune, evaziune fiscală, etc.)
  • „oameni de afaceri” (de altfel, doar afaceriști, aparent implicați în activități lucrative legale, dar care în orice moment pot fi arestați pentru „business-ul” lor, mai mult sau mai putîn ilicit, fraudulos, aflat la periferia legii)
  • și în sfârsit, din „băieții răi” (o mare majoritate dintre cei care studiază dar „se lasă de carte” și aderă, mai devreme sau mai târziu, la „submultimile”, mai sus menționate, ale diasporei), care toți, sub o formă sau altă, contribuie, anual, totuși, cu câteva miliarde de euro „splălați și călcați” în economia subterană a PIB-ul României, la bunăstarea națiunii.

Și atunci, putem afirma, fără a comite o (gravă) eroare, că diaspora română este o lumpendiasporă, având în vedere  faptul că „băieții buni” (cei care studiază cu adevărat sau cei care trăiesc muncind în țările bogate ale Uniunii Europene, fără a frauda, sub o formă sau alta), nu reprezintă decât o parte infimă a diasporei române, adică, o submultime finită, nu vidă, dar cel puțin „neglijabilă” a acesteia.

            Din contră, dacă ne gândim la faptul că diaspora română dispune totuși de „băieți buni” (chiar dacă numărul lor este neglijabil în raport cu cardinalul mulțimii diasporei), care sunt integrați (și nu pseudointegrati) în țările lor „adoptive” și care contribuie la prosperitatea spirituală și materială a acestora, sub nicio forhttps://1.bp.blogspot.com/-E9bhwBNzakg/W255HKnEKZI/AAAAAAAAV6g/3Afvl9RzLL4ujF7A9ucptTl95-zPN-62wCLcBGAs/s1600/images%2B%252821%2529.jpgmă, diaspora româna și lumpendiaspora, nu pot fi considerate ca mulțimi confundabile. Într-un asemenea context termenul de lumpendiaspora nu are niciun sens. Cu atât mai mult cu cât în teoria marxistă, lumpenproletariatul nu reprezenta decât o sumultime „neglijabilă” (periferică) a proletariatului. Desigur, pentru a ieși din impas, putem considera „lumpendiaspora” ca pe o submultime a diasporei, care împreună cu complementara sa, „antilumpendiaspora” să genereze mulțimea diasporei române, dar acest lucru nu înseamna, desigur, că problema ridicată este și soluționată.

În sfârsit, pentru diminuarea lumpendiasporei române (ca submultime a diasporei), în primul rând, ar trebui conceput un Fișier Fiscal European (FFE), care să aibă la bază domiciliul fiscal al fiecărui cetățean al Uniunii Europene, deci, inclusiv al fiecărui cetățean din diaspora româna.(Vezi pentru detalii: Domiciliul fiscal. Rolul și importanța lui în spațiul social-economic european. și Influență domiciliului fiscal asupra alegerile electorale.). La care să aibă aces, sub diferite forme (si anumite rezerve), agenția fiscală a fiecărei țări membre.

În felul acesta, prestațiile sociale obținute fraudulos în țările bogate ale Uniunii Europene ar putea fi considerabil reduse, ceea ce ar reduce sensibil și emigrația româna către aceste țări, deci implicit și lumpendiaspora. De altfel, obținerea acestora de către cei din urmă n-ar fi posibilă dacă autoritățile competente din țările „adoptive” ar arata mai mult interes pentru stoparea fraudei si foarte probabil,  în acest caz, nici românii (lumpen)diasporei (care stiu ca nu pot fi verificati) n-ar face declaratii fiscale false. Acest cerc, oarecum,  vicios, functioneaza conform principiului: “mincinosul este victima celui care îl obliga sa minta pentru a nu aude adevarul”.

Până la realizarea acestui proiect însă (la care deja lucrează instituțiile europene), ar trebui ca fiecărui solicitant de prestație socială (în orice țară europeană), servicile sociale să-i solicite o adeverință fiscală (în vigoare) din țara sa de origine.

În încheiere, deși teoria marxistă este, poate, mai mult decât naivă, iar diaspora româna este alergică la socialism și comunism (între care „tehnic” vorbind, există o mare diferență), prestațiile sociale pe care le adoră în capitalism, au originile în acestea, al căror debut va lua amploare la sfârsitul anilor 1970, când (hiper)industrializarea începe să genereze un șomaj masiv (de masă), relativ, monoton–crescător în timp, ceea ce crează probleme (din ce în ce mai mari) guvernelor țărilor dezvoltate, indiferent de culoarea lor politică.

Astfel, pentru a veni în ajutorul „deșeurilor” umane (corespunzătoare  lumpenproletarilor din orânduirile sociale „superioare”), guvernanții vor introduce (mai mult sau mai puțîn artificial) diferite dispozitive sociale care să compenseze (într-o măsură oarecare) venitul capitalistului după pierdera parțială sau totală a locului său de muncă, în special, după ce și-a epuizat indemnizația de șomaj la care avea dreptul, un timp (variabil în lumea occidentală) după încetarea activității sale lucrative.

Astăzi, o țară dezvoltată, în principiu (post)industrializată (dar și una emergentă, în curs de dezvoltare, în „tranziție”, etc.) nu-și mai poate permite să-și abandoneze „deșeurile” sale umane.

Pe de o parte, dintr-o datorie „morală” față de acestea, iar pe de altă, pentru propria sa securitate (națională), având în vedere faptul că un individ fără niciun fel de venituri, nu poate supraviețui, va fi obligat să comită infracțiuni (delictuale sau criminale) și poate oricând devenie un pericol public, adica, un pericol pentru societatea civilă.

De altfel „barometrul” economic mondial arată că în urma (hiper)dezvoltări, globalizării, mondializării, etc., a rivalității și a concurenței pe piața internațională (de desfacere, de competențe, etc.), capitalismul (un sistem politic și economic având la baza proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, liberul schimb și libera concurență pe piață), orânduire social-economică superioară feudalismului (în care baza relațiilor de producție o constituie proprietatea feudalului asupra mijloacelor de producție și proprietatea parțială a acestuia asupra țăranului „iobag”), respectiv, scalvagismului (în care baza relațiilor de producție o constituie proprietatea privată a stăpânului de sclavi asupra mijloacelor de producție și asupra producătorilor), nu mai poate face față nevoilor unei societăți expansioniste, aflate într-o schimbare profundă și permanentă, atât din punct de vedere cantitativ, cât mai ales, din punct de vedere calitativ, în ciuda unor dispozitive sociale și ecomomice artificiale la care face apel (din când în când).

Cu alte cuvinte, se pare că, capitalismul sălbatic și agresiv (de tip american) ca orânduire socială,  și-ar fi atins limitele!

Ca dovadă, societățile actuale de consum (în special, cele europene), din ce în ce mai mult, adoptă  modelul social – democrației, probabil singura capabilă să facă față (cu „decență”) problemelor complexe pe care le ridică existența umană (cel puțin, în prezent), despre care diaspora româna (din care o mare majoritate trăiește într-un asemenea model social–economic) susține, totuși, că ar fi în realitate, comunismul.

Acest lucru dovedește profunda criză de identitate a acesteia, pe de o parte din lipsa educației (și necunoașterea unor elemente de bază specifice sistemelor socio – economice), iar pe de altă parte, din cauza manipulării din partea ideologiilor politice, a cărei victimă este.

Desigur, este foarte greu să alegi între un guvern social–democrat, care a introdus (brusc) un set de dispozitive social–economice (aparent deosebit de avantajoase românului), mai mult sau mai puțin populiste, de manieră artificială (pentru a câstiga electoratul), în contextul în care economia României era incompatibilă cu acesta și un președinte liberal, care încearca să atragă atenția (prin intermediul consilierilor săi economici), numai din rivalitate politică (și ambiție strict personală), asupra unor posibile derapaje economice, care pot avea ca efect distrugerea (ireparabilă) a unor indicatori socio–economici considerați decisivi pentru aderarea României la Zona Euro (inflația, deficitul bugetar, datoria publică, dobânda pe termen lung, etc.), respectiv, pentru bunăstarea (reală) națională.

Într-un asemenea context social – istoric mă întreb dacă în România, n-ar fi funcțională totuși o coabitare (reală) social–liberală, care nu rare ori de-a lungul istoriei universale a asigurat totuși, societății o dezvoltare economică, mai mult decât satisfăcătoare. (Vezi pentru detalii: Pactul Civil de Solidaritate dintre PSD-PNL. “Moartea” unui Președinte!/Pacturi civile de solidaritate în politică ultimei guvernări românești!

COMENTARIUL AUTORULUI

Eu cred că în materialul  publicat de către Alina Mungiu Pippidi, aceasta se bazează pe documente concrete (sper, care există, desigur, înregistrate în anumite servicii speciale ale instituțiilor europene), când vorbește de Lumpendiasopra (chiar dacă termenul, așa cum explic eu în articol, nu este adecvat) pentru că în categoria de “lumpen(diaspora)” intră toți cei care trăiesc “hors la loi” (în afara legii), indiferent dacă sunt sau nu prinși, încă, adică nu numai răufăcătorii oficiali (înfractororii, „penalistii”), cei care sunt încarcerati sau cercetați penal (în stare de libertate), dar și românii considerati „onești” (oficial și aparent) care fac evaziune fiscală, care fac înșelăciune la serviciile fiscale, declarând pe propria răspundere că n-au nimic pe lumea asta (în primul rând în România), adică sunt săraci lipiți pământului, pentru a putea profită de „generozitatea” lor.

Nimeni nu spune însă (de bună voie și nesilit de nimeni) că în România dispune de bunuri materiale de valoare (apartament sau casă, terenuri, etc.), ceea ce este un „fals în declarații publice”, pedepsit de lege cu amendă penală de la câteva mii de euro pâna la câțiva ani de închisoare, dar pe de altă parte, Uniunea Europeană nici nu dispune de dizpozitive juridice (încă) de verificare a declarațiilor.

În această categorie sunt incluși și cei care nu muncesc și trăiesc numai din prestații sociale, dar și cei care muncesc și par a fi oameni „cinstiți” (la prima vedere) dar, în fond și la urmă urmei, sunt și ei penali, pentru că fac declarații mincinoase, false „înscrisuri” în documente publice.

După ce s-au sesizat francezii și belgienii, acum este rândul germanilor și austriecilor să facă același lucru. Instituțiile europene lucrează deja la un FFE (fișier fiscal european), iar când acesta va fi funcțional, atunci vom vedea câti mai ramân din diaspora româna „nonlumpeni”. 

Cifrele „practice” arată (conform unor „analiști” care „transmit” din România, confirmate și de către turiști care ne vizitează țara) că cel puțîn ½ din PIB-ul românesc (probabil 60%) este în economia subterană și peste 95% (probabil 96%) din diasopra română beneficiază de diferite prestații sociale în Uniunea Europeană ilegal, nejustificat (în timp ce în România, aceasta dispune de imobile, terenuri, etc.).

Din contră, autohtonii trebuie să fie chiar săraci sau aproape pentru a putea beneficia de acestea, în concluzie, ei sunt foarte dezavantajați din acest punct de vedere.

Este și unul dintre motivele pentru care Diaspora Româna este (foarte) prost văzută în Uniunea Europeană (cel puțn din punct de vedere teoretic), deci nu înțeleg de ce ne simțim insultați atunci când Alina Mungiu Pippidi, confundă, diaspora cu lumpendiaspora?!

În sfârșit, cele 4-5 Md€  expediati de către Lumpendiaspora în România, nu contribuie, pâna la urmă, decât într-un procent foarte scăzut în PIB (de ordinul a 0,03-0,05%), aproape în exclusivitate, la partea de consum.

Cu totul alta ar fi situația, dacă ANAF ar putea beneficia de aceste transferuri de bani (din „exterior” în „interior”), pentru a ameliora prestațiile sociale în Româna (în special pentru familiile cu mulți copii, pentru mărirea alocațiilor persoanelor cu handicap fizic sau psihic, etc.).

Ca și în Franța, în România, fiecare persoană ar trebui să declare în cadrul venitului sau global anual, toate ajutoarele financiare „realizate”, nu numai din activități lucrative (remunerate), dar și din „cadouri”, „donații”, „sprijin material”, etc. din partea  Lumpendiasporei.

Fără să mai vorbim de faptul că există și o „categorie” (concept fundamental în topologia algebrică) a Lumpendiasporei, care nu declară niciun venit, nici în România și nici în țară sa adoptivă, pentru a putea dispune de ajutoare substanțiale, dar care nu consideră că ar fi încălcat legea și că ar fi comis o infracțiune!

 

 

 BIBLIOGRAFIE

Domiciliul fiscal. Rolul și importanța lui în spațiul social-economic european. (Mondo Police – Corespondență din Franța)

Cei mai mulți proprietari de locuințe din UE sunt în România

Scandal în Germania privind alocațiile copiilor români: Prea mulți bani pentru imigranți

SURSA: Investigatie Jurnalistica

Diaspora româna, o (lumpen)diasporă aflată într-o profundă criză de identitate !


Raspandeste cu incredere
  • 88
  •  
  •  
  • 13
  •  
  •  
  •  
  •  
    101
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here